1,600 matches
-
se cunoșteau semnele bătăii trecute. În ziua aceea n-a mai spus nici un cuvânt; a plecat întunecat, fără să lase un ban pe colțul mesei. S-a dus cu straiele-i prăfuite și cu cortelu-i mare spre cantoanele și spre crâșmele lui. În urmă-i, în amurg, Tudorița ceru de la Reiza undelemn de zece bani și pregăti candela la iconița veche afumată, rămasă de la maică-sa. Începu după aceea să se miște trudnic prin casă, cu mădularele-i amorțite. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre bordeie. Iaca, tot ai rămas la noi... zise moș Nastase vesel. —Și mie îmi pare bine, răspunse Niță. Eu zic să luăm o leacă de rachiu, să cinstim, moș Nastase... —Bine, măi băiete, bine... numai noi nu prea avem crâșme pe-aici... Da’ sâmbătă sara se duce un om calare ș-aduce. Om cinsti noi mai târziu, de bine ce ne-am văzut... De-acu eu socot c-ai să stai la noi... Boieru-i om cumsecade. —Adevărat, e om tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Sandule, o chiamă Zina. Faliboga mormăi ceva neînțeles. Boierii intrară în casă. Apoi peste puțin ieși cuconu Jorj singur; și chemând pe Faliboga, îi zise cu glas tare: —Sandule, să trimeți un om cu sania până la comună, s-aducă de la crâșmă trei vedre de rachiu... Să dai cinstea asta la oameni... chiar în ia-sară... Da’ să fii cu luare-aminte... Am înțeles, cuconașule, răspunse Faliboga. Da’ când vă-ntoarceți? — Cine? întrebă boierul. A! cuconiței nu-i prea place pe la noi... Da’ eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încă mă mai simțeam ca și cum tocmai mă trezisem dintr-un vis monstruos, de parcă eram suspendată în starea aceea paralizantă, năucă, dintre somn și realitate, în care încercam zadarnic să mă agăț de realitate. De normalitate. —Di cum ai ÎNTRAT în crâșmă! Mi-am dat ZEAMA că ești un BĂRBAAAT extins, DE-A TREPTUL un barrrosan! —O, Doamne, iar începe. Neliniștită, Rachel și-a ridicat privirea spre tavan. Nu știu cum reziști, eu una nu pot. Am dat din umeri. Mie chiar îmi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
oamenii ne-au zărit, așa că o zbughim de acolo, drept spre cârciuma de pe strada alăturată. Nici aici nu e mai lumină, dar ochii ni se deprind iute. Numărăm patru capete cu coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ochii ni se deprind iute. Numărăm patru capete cu coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea asta, ale cui sunt oare? Îmi trag capul înapoi și o pornesc în goană pe uliță. Nu fug nici de cârciumari, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
capul înapoi și o pornesc în goană pe uliță. Nu fug nici de cârciumari, nici de slugile care îi aruncă afară pe scandalagii. Chipul pe care vreau să-l las departe, în urma mea, este cel al tatălui meu stând în crâșmă la o masă și având alături niște bucle despletite. Eu l-am văzut, Harun cu siguranță l-a recunoscut. Oare el ne-a zărit? Nu cred. De atunci, mi s-a întâmplat de mai multe ori să merg prin taverne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a sculat și el în picioare și, pe nesimțite, mi-a îndreptat pașii pe drumul de întoarcere. Abia când am ajuns, în amurg, aproape de casa lui Khâli, Harun a deschis gura pentru prima oară: — Bărbații s-au dus întotdeauna la crâșmă; bărbaților le-a plăcut întotdeauna vinul. Dacă n-ar fi așa, de ce ar fi trebuit ca Dumnezeu să-l interzică? A doua zi, l-am reîntâlnit pe Harun Iscoditorul fără să fiu stingherit. De întâlnirea cu tata mă temeam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
singur, mai barbar, - Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri Sonet E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceață - obosite, roșii, fără zare - Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâșmă umedă, murdară. Prin măhălăli mai neagră noaptea pare... Șivoaie-n case triste inundară - Ș-auzi tușind o tuse-n sec, amară - Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare, Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă, Ori ca Verlaine, topit de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
ca să vadă cum plouă Frunzișul, în târgul ploios. Dar, iată, și-un mort evreiesc... Și plouă, e moină, noroi - În murmure stranii semite M-adaug și eu la convoi. Și nimeni nu știe ce-i asta - M-afund într-o crâșmă să scriu, Sau râd și pornesc înspre casă, Ș-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Și mereu delirând, Pe vreme de toamnă, M-adoarme un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! Pălind Sunt solitarul pustiilor piețe Cu tristele becuri
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Plouă... Pe-un târg mizerabil De glod și coceni Pe-un târg jidovit Și plini de dugheni -Și-aici stă iubita... Și ulița-i plină De fân și coceni Și trec cotiugare Cu saci de făină Și plouă mai tare Pe crâșme murdare, Pe-un târg sărăcit- -Și-aici stă iubita... Plouă... Pe-un târg jidovit. * Belșug Culori și fum de toamnă, plâns de poet, Apa e rece, frunzele plouă- Vorbește încet, pășește încet, Că totul cade cu o jale nouă. Vinul, și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
în gol vibrează cu zvon, - Orașul, cu-ncetul, pare-un salon, - Acuma, în somn, tresar fete mari. Strigoii Cu roșii fanare, galbene, verzi Trec noaptea strigoii prin lanuri de grâu Și câinii prin lanuri în noapte tot bat - Strigoii la crâșmă în pod au intrat, Și podul se vede bizar luminat De roșii fanare, galbene, verzi. Strigoii, din pod, își iau înapoi, Lăsate din viață, demult, amanete... Așa spunea basmul ce azi l-am uitat Că noaptea, la crâșmă, apar siluete
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Strigoii la crâșmă în pod au intrat, Și podul se vede bizar luminat De roșii fanare, galbene, verzi. Strigoii, din pod, își iau înapoi, Lăsate din viață, demult, amanete... Așa spunea basmul ce azi l-am uitat Că noaptea, la crâșmă, apar siluete Cu roșii fanare, galbene, verzi Dar când despre ziuă cocoșu-a cântat, Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd Roșii, galbeni și verzi. Marș funebru Ningea bogat, și trist ningeal; era
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
batjocoreau cu tot ceea ce făceau, ca într-o ordinară pantomimă. Mă dedulcisem și eu la mici bunătăți de la bufetul Cinematografiei și îmi era din ce în ce mai greu să recunosc păcăleala în care mă lăsasem ademenit și prăbușit. Am descoperit atunci, salvator, drumul crâșmelor. Solidaritatea anonimă a bețivanilor și a bețivirilor pe lungul drum al uitării și al părăsirilor. Lumea moale a veneticilor pripășiți prin crâșmele fără de număr ale tuturor amăgirilor. Credeam că acolo, pe prundul ultim al vieții, se mai ascund bucuriile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era din ce în ce mai greu să recunosc păcăleala în care mă lăsasem ademenit și prăbușit. Am descoperit atunci, salvator, drumul crâșmelor. Solidaritatea anonimă a bețivanilor și a bețivirilor pe lungul drum al uitării și al părăsirilor. Lumea moale a veneticilor pripășiți prin crâșmele fără de număr ale tuturor amăgirilor. Credeam că acolo, pe prundul ultim al vieții, se mai ascund bucuriile ei adevărate. Mă cufundam în mocirlă, crezând că-i minunea celei mai curate unde... 4tc "4" Într-un început de decembrie, Ester m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
este unul dintre semnele sigure ale bătrâneții, ale Morții care îți trimite mesaje. Nu știu acum, stând în ușa berăriei, despre aceste semne. Nu voi ști nici mai târziu, peste zece, douăzeci de ani, când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu vor să le deslușească taina și, speriați, fug în zădărniciile ultime. Aceleași zădărnicii ale vieții de până atunci, trăite doar cu o frenezie a deznădejdii. Dar nu simt, acum, răcoarea boarei dinspre Moarte. Mă îneacă doar aerul încărcat al crâșmei, mă intrigă doar lascivitatea celor doi orbi, aud difuz de undeva dinspre crama de la subsol un acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt cum crește în mine gândul izbăvitor că îmi voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt cum crește în mine gândul izbăvitor că îmi voi găsi la obiecte pierdute servieta. Acum, când scriu, rătăcesc urmărindu-mă, peste ani, prin fumul din crâșmă. La masa de lângă sobă am stat în vremea când publicam la ziar. Vineri, la prânz, apărea suplimentul cu capodoperele mele săptămânale. Luam ziarul de la vânzătorul din colț și, cu satisfacția gazetarului împlinit, îmi ocupam locul la masă, venea berea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pălărioara cu ațică și eu voi pleca cu donșoara Țapu. Voi urca sus, în cabina ei de la teatru, două blocuri mai departe, intrarea prin gangul de la plăcintărie, voi sta o oră, apoi voi pleca spre casă. Sau spre o altă crâșmă. Ridic și eu din umeri către Caraman. Am probabil o față atât de pleoștită, încât donșoara Țapu izbucnește în hohote de râs. Dom’ Caraman îi pune mâna pe gură și zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei, nu știu încă toate acestea. Privesc, din ce în ce mai nehotărât, când spre lumea din crâșmă, când în spatele meu. Îmi dă ghes gândul să renunț la bere. Oricum, ieșisem învingător în lupta cu stomacul. Poate ar trebui să mă întorc iarăși pe Bulevard, să caut unde ascunseseră tâlharii de itebiști obiectele pierdute de idealiști ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sta încă de alte nenumărate ori, în toți anii până când berăria se va închide. Acum, în dimineața când scriu, „Gambrinus“-ul e o bubă a orașului, o ciozvârtă de ziduri murdare, cu afișe zdrențuite, puțind a cloacă. Vechiul damf al crâșmei s-a preschimbat în duhoare de mucigaiuri, de urină, de hoituri de jivine moarte. De părăsire, de hoție, de nepăsare și ruină. Din când în când, un bătrân nenorocit își găsește loc pe treptele intrării, treptele pe care eu încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
publicat Coșul cu nuci în Căminul (12/’80 sau 12/’81). El a insistat să citesc la „Tinerimea“, în alte părți, să public la Suplimentul tineretului liber, să merg pe la Luceafărul (pierdeam cu el și Gh. Suciu seri la o crâșmă de pe la Pavilionul Expoziției). Cu Radu Necșoiu am fost, într-adevăr, prieten literar, egal în forțe, deschis, cu mare încredere în el. Tot el m-a dus la Radu Petrescu. Nopțile la pictorul de la Malul Cald și multe, multe altele. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pierdut chiar pe mine, că am rămas undeva în acea noapte și nu mă mai pot regăsi, aduna... Că încă stau și mă mai aștept acolo, departe în acea noapte. Pe trepte la «Gambrinus» parcă mă aștept să intru în crâșmă și să dau de mine, la o masă de-o țineam acolo.“ Nela juca de pe un picior pe altul. Mă privea fără să audă ce-i spuneam. Eram sigur de asta. Din anii noștri tineri, de când am cunoscut-o, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la o masă era Dinică cu o tipă blondă. În spatele meu, doi marinari își povesteau ce pățiseră la vamă. Mai spre fereastra de lângă bar, Nuni Anestin, singur, aproape adormit. Actorul Mihăilescu-Brăila cu sculptorul Apostu, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trăiri îndepărtat himalayene, fiind la curent cu noile discuții care se purtau pe eternul și fascinantul drum al strămoșilor. Insuflat de acea viziune de la „Mureșul“, porneam adeseori spre biserica spovedaniei mele. Ca un făcut, mereu mă opream în câte o crâșmă, ivită ademenitor în calea mea, anume parcă spre a-mi încerca tăria hotărârii de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și toate bisericile se închideau. Amânam pentru o altă zi dusul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]