1,654 matches
-
și pe maidane, Înfloriseră cireșii, vișinii, prunii și chiar merii. În față era o pădure, un crâng mai degrabă, aș cum sunt pădurile de câmpie; salcâmi, stejari, plute și sălcii amestecate și izvorând de-a valma direct din arătură. Verdele crângului era Încă timid și copleșit de negrul crengilor Încă netrezite la viață. Dinspre sat alerga În urma voastră o femeie trecută de patruzeci de ani și de fapt ea era cea care vă Îndemna să mergeți spre pădure și să tăiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Pentru-a-mbrăca o altă haină, Apoi vine la noi, la masă Și stăm la “cina cea de taină”... Pe casa veche, cu hambarul Își dă concertul cucuveaua, În timp ce scăpărând amnarul, Bunicul și-a aprins luleaua... Văd pe pașune, lângă crâng Sub cerul vânăt, de cerneală, Parcă-n tablouri ce se frâng Ciobeni, cu oile-n porneală... Iar prin fereastra ce dansează, Pătrund aburii calzi de pâine Și-n suflet mi se instalează Un strop...de dulce-amărăciune... Sunt fapte din al
AMURG DIVIN by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83736_a_85061]
-
va muri în veci. Autorul CLOPOTAR VREMELNIC Sunt clopotar vremelnic, corabie în ceață, Să nu-mi rostesc cuvântul mișei m-au surghiunit Din trupu-mi rupeau carnea, din oase și din viață Jivine hrăpărețe, setoase de argint. Am clopotat deuna, prin crânguri și ogoare Ca șoimii să m-audă plătit-am cu amar Cu grele munci și cazne, cu veacuri fără șoave Țărâna înroșit-am cu a sângelui pojar. Ca un luntraș pe ape, descopeream catarguri Lumini tulburătoare, a sfinților martiri Cu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și pieire. SUNTEM DEZRĂDĂCINAȚI „Spune legenda că a fost o țară, Cu holde de-aur și cer fermecat, Cu freamăt de codru și cântec de ape, Cu sfinte troițe la uliți de sat. Erau cosânzene cu bucle de lună; Prin crânguri haiducii de fier viforoși, Și vuiet de bucium și lacrimi de doină, Sihastre altare și cruci de strămoși. Și-n țara aceea de vremi îngropată, Vegheau voievozii pe-ntinsele zări: Ștefan la Suceava, Mihai înspre Turda, La Olt, Domnul Tudor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
La Olt, Domnul Tudor si vajnici străjeri. Mai spune legenda că anii trecură Și-acel colț de țară a fost invadat, De hoarde străine ,de lege și datini, Hienele morții, de-un neam blestemat. Veneau noi cohorte iudaice, flămânde, Prin crânguri și sate ca stoluri de corbi, Și-atunci își vândură pe-arginții lui Iuda Și țara și neamul stăpânii cei orbi. În noapte se stinse și doina și graiul Și datini străbune se spun c-au pierit Prin satele triste
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
supravegherea Încetase a doua zi. Alexandru scăpase prin talentul de a picta. - Ne apropiem, căpitane... se auzi vocea lui Lacrămă, iar Oană auzi din nou tropotele cailor Înăbușite de zăpada proaspătă și moale. Conacul Brăneștilor se profila deja În mijlocul unui crâng Înghețat. Drumul până acolo fusese pustiu. Era frig, erau sărbători. Dar În apropierea conacului se vedeau numeroase urme În zăpadă. Apărătorii se opriră. Urmele veneau din satul aflat În apropiere. Și nu erau de copite, ci de Încălțări ușoare. - Colindători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Acum, vornice! Vornicul păru puțin stânjenit, dar deloc speriat. - Acum e cam greu, căpitane, fiindcă, după cum vezi, am oaspeți... Pe zidurile de apărare ale conacului apărură peste o sută de arcași. În aceeași clipă, curtea fu năpădită de ieniceri. În crângurile din jurul casei se auziră tropote, iar În câteva secunde un mare număr de spahii Înconjurară Brăneștii. Apărătorii scoaseră săbiile, așteptând poruncile căpitanului. Dar porunca Întârzia. Dintr-o privire, Oană Își dădu seama că În jurul lor se află aproape două mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
străpunse coapsa piciorului stâng. Arcașul Simion se trânti În zăpadă și ridică repede capul ca să vadă ce se Întâmplă În curtea conacului. I se păru că Oană discută cu cei doi aflați În pridvor. Se târî cu prudență până la liziera crângului. Se afla la mai puțin de zece pași de cercul spahiilor, dar toți stăteau cu spatele la el, urmărind și ei mișcările din curte. Brusc, acolo se Întâmplă ceva neînțeles, tătarul năvăli asupra căpitanului, ienicerii Îl opriră, dar arcașii traseră. Simion Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ale curții. Alte două săgeți porniră spre curte, iar doi ieniceri din apropiere se răsuciră cu gâtlejurile străpunse. - Prindeți arcașul! porunci Ali beg, coborând În fugă treptele pridvodului. O săgeată roșie se ridică spre cer, coborând cu un sfârâit dincolo de crâng. Spahii Întoarseră caii spre Simion. Arcașul puse alte două săgeți În arc și le slobozi spre primii călăreți, care se prăbușiră cu cai cu tot În zăpadă. Un tropot se auzi În apropiere. Apărătorul porni la fugă prin zăpadă, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
porniseră În urmărirea lui. Simion fugi iar, cât putu de repede, dar știa că nu mai avea timp decât, poate, pentru ultimele două săgeți. Se aruncă În zăpadă și, sprijinit pe spate, trimise săgețile spre primii doi urmăritori. În marginea crângului apărură, la galop, luptătorii lui Lacrămă. Cinci dintre ei traseră cu arcurile din goana calului, doborând spahii care se pregăteau să-l ucidă pe Simion. - Căpitanul? strigă Lacrămă, evitând o lovitură de sabie și tăind pieziș, de-a lungul pieptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
apropie, Cosmin... spuse Erina, cu ochii ațintiți spre malul celălalt al râului. Se văd mii de făclii alergând spre noi. E ca un val... La semnul căpitanului, călăreții se retraseră la cincizeci de pași de mal. Arcașii luară poziții În crângul de pe malul apei, iar luptătorii comandați de spătarul Mihail pregătiră, ascunși de coama dealului, atacul În linie. Înainte ca primii tătari să atingă malul stâng al Prutului, o săgeată vâjâi scurt și se Înfipse În scutul unuia din Apărătorii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
decât după În clipa În care Eminek e atacat direct și nu mai are viziunea de ansamblu. Domnia ta, spătare, ataci pe stânga și respingi tumenul pe care, până nu demult, Îl comanda Ogodai. Comisul Tudor Jurj intră pe dreapta, ocolește crângul pe lângă care am trecut adineaori și lovește la mijlocul tumenului care asigură flancul drept. - Fie, căpitane. Nu acestea au fost poruncile măriei sale, dar ai Întreaga mea Încredere. - Ordin pentru toți oamenii tăi! Arcașii În față, protejați de scuturi! Trei lansări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
controlul manevrelor! Dacă ajungeți la el, Îl ucideți! - Înțeles, căpitane! - Atenție la semnalele mele și la mișcările vânătorilor domnești, care vor micșora presiunea asupra voastră atacând pe flancuri! Dacă dau semnalul de retragere, reveniți prin ieșire laterală din luptă, În spatele crângului! Pe poziții! O clipă, marginea satului Ștefănești apărată de călăreții Moldovei Încremeni Într-o liniște neașteptată. Se auzeau, tot mai distinct, tropotele cailor tătari și ordinele strigate de căpetenii Într-o limbă aspră, guturală. Apoi trapul tătarilor deveni galop, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Suflete, cât de copil ai fost! Cheie fără zar nedescuiat, Ruginești în fierul altei porți Doar de ploaia rece privegheat, Ca și sufletele celor morți. Trupul meu, nu plânge că mă plouă Toamna-mi pregătește nunta mea Și ridică-n crâng o poartă nouă, Așteptând o cheie pentru ea! MARIAN BURTOI Născut în 4 decembrie 1962 Studii: Institutul Politehnic București Locuiește în Brăila Face publice poeziile pe “Esențe, pentru cei sensibili la frumos” începând cu data de 10.03.2011. în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
atinge încet și delicat umerii, gâtul, spatele. Corpul meu este alinat. El continuă să maseze. Mâinile sale sunt peste tot. Ca într-un vis, el îmi rostește liniștitor la ureche versuri dintr-un cântec: El a venit prin pădurea luxuriantă. Crânguri de bambus apun printre dealuri Un templu pe jumătate ascuns Intrarea sa - o ruină. Golul din mintea mea se dilată, și flori de prun dansează în aer ca niște pene albe. An-te-hai devine mai viguros în clipa în care îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
vrea să plec, dar nu e chip Că Vodă nu mă lasă. Dar uite, nu e nu știu cât O lună chinuită, și - o să te strâng de după gât, Măicuța mea iubită. Din Poezii pag. 254‐256. CÂNTEC A venit un lup din crâng și‐ alerga prin sat să fure și să ducă în pădure Pe copiii care plâng. și‐ a venit la noi la poartă și‐am ieșit cu o nuia: “Lup flămând cu trei cojoace Hai la maica să te joace, El
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cu cea scurtă, porni grăbit, spre intrare. Dar Mitsuhide și vasalul său plecaseră deja, iar acolo nu mai erau decât vasalii care-i conduseseră, privind spre norii albi de peste Shimeigatake. Se pare că anotimpul ploios ia sfârșit și aici. În crângul de brazi din spatele castelului, ceața de dimineață încă nu se risipise, făcând regiunea înconjurătoare să arate aproape ca o scenă de pe fundul mării. Cei doi călăreți treceau grăbiți prin dumbravă, cu pas vioi. O pasăre mare zbură pe deasupra lor, bătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ale celor circa zece clădiri ale mânăstirii, dar, de-afară, nu se vedea aproape nimic. Numai vestitul salcâm dintr-un colț al incintei era vizibil de la o oarecare distanță. Crescuse atât de mare, încât oamenii îl numeau Pădurea Honno sau Crângul Salcâmului. Copacul era la fel de cunoscut ca semn de reper precum pagoda Templului de la Răsărit. Când soarele după-amiezei târzii îi scălda ramurile de sus, o mulțime de ciori începeau, dintr-o dată, să facă tărăboi. Și oricât de eleganți și pretențioși încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Oinosaka sau hotarul provinciei cu câmpii înverzite, Tamba, stelele licăreau atât de strălucitoare și limpezi, încât le-ai fi putut număra. Un cadavru! — Mai e și acolo unul. — Hei, și dincoace! Armata se apropia de periferia răsăriteană a capitalei. Cu excepția crângurilor și a colibelor cu acoperiș de stuf, nu se vedeau decât terenuri agricole acoperite de rouă, până se ajungea la pagoda Templului de la Răsărit. Trupurile neînsuflețite zăceau împrăștiate la rădăcina brazilor, pe marginea drumului, în mijlocul acestuia și aproape oriunde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ploaie, care era principala lor armă pe acel câmp de luptă. Castelul solitar continua să fie complet izolat în mijlocul lacului mlăștinos. Ici și colo ieșeau din apă, ca smocurile de păr ale cuiva cu o boală de piele, copacii câtorva crânguri și dumbrăvi scufundate. În cetate, numai acoperișurile de la casele oamenilor de rând mai rămăseseră deasupra apei; fermele din regiunile joase dispăruseră deja. Nenumărate bucăți de lemn în descompunere se învârteau prin curentul noroios sau pluteau la marginile lacului. La prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un loc unde să mor. Îi duc capul Seniorului Mitsutada, la Templul Chionin. După aceea, mă voi gândi cum să îmi găsesc sfârșitul. Ei bine, atunci, rămas bun. — Cu bine. Cei doi porniră pe căi separate, urmând cărarea îngustă din crângul de bambuși. Petele de lumină împrăștiate de lună erau fermecătoare. * * * Castelul Shroyuji căzu în aceeași noapte. S-a întâmplat chiar în timp ce Mitsuhide murea în Ogurusu. Generalii Nakagaba Sebei, Takayama Ukon, Ikeda Shonyu și Hori Kyutaro își mutară cu toții posturile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și îi așteptau, cu nerăbdare, întoarcerea. Lăsându-și calul la poartă, Hideyoshi se apropie, cu un pas neobișnuit de grăbit, pentru el. Îi conduse personal pe cei doi care-i ieșiseră în întâmpinare, până într-o colibă din mijlocul unui crâng păzit cu strășnicie. — Care a fost răspunsul Seniorului Nuobo? întrebă Hideyoshi. Glasul îi era scăzut, dar în ochi i se citea o extraordinară lumină de speranță. Primul vorbi Tsuda: — Seniorul Nobuo spune că vă înțelege foarte bine poziția și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tristă, cum zeul sfînt Amor De munții de deasupra a trecut în zbor Și față și-a ascuns-o 'ntr-un ciorchin de stele. (1892) A. E. Housman Cire[ul Scăldat în aurul din soare, Cireșu-i nins de dalba floare, În crîngul verde-mpodobit Dînd semn că Paștele-au sosit. Dar, din anii vieții, șaptezeci, Pierdut-am primii douăzeci; Din șaptezeci de primăveri Rămîn cincizeci în cari să speri. Și că s-admiri un pom în floare, Ast timp prea scurt de-acum
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
am mai scos o vorbă. Sunt mai derutată decât poți tu să-ți imaginezi. Mai întunecată, mai rece, mai confuză... Ia ascultă, de ce te-ai culcat cu mine atunci? De ce nu m-ai lăsat în pace? Ne plimbam printr-un crâng de pini înspăimântător de liniștit. Sub pașii noștri trosneau micile cadavre ale greierilor care î[i g\siser\ sfârșitul la finele verii și aleea era plină de ele. Mergeam cu nasu-n pământ de parcă eram în căutarea unor obiecte pierdute. — Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
care se strecura printre crengile pinilor dansa pe umerii hainei ei. S-a auzit iar lătratul unui câine, dar de data aceasta mi s-a părut mai aproape. Naoko a sărit peste o moviliță de pământ și a ieșit din crângul de pini, pornind apoi, repede, pe pantă în jos. Eu eram cu doi-trei pași în urma ei. — Vino încoace! am strigat eu la ea. Poate dai peste fântână. Naoko s-a oprit, mi-a zâmbit și m-a luat de braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]