1,492 matches
-
În loc s-o facă pe nebunul, mai bine s-ar așeza acum la birou, ar aprinde lampa de pe masă și ar concepe o replică devastatoare la discursul lui Günter Grass. Sau o scrisoare către Yitzhak Rabin. Sau articolul despre inima creștinătății. Cel puțin poți să urmărești măcar o singură dată știrile de la ora nouă fără Întreruperi. Sau să adormi la televizor În mijlocul unei melodrame tâmpite. Ori mai bine să te cuibărești În pat și să citești cartea pe care ai luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lor. Descriind actualele suferințe ale Bisericii, pentru a le pune mai mult în evidență, el a confruntat adesea condiția în care se găsește în ziua de azi Biserica și aceea în care se găsea ea pe vremea cînd în rîndul creștinătății înfloreau cu ardoare credința și iubirea; de unde unii au dedus că autorul și-ar fi propus să reimpună, ca remediu universal, vechea disciplină ecleziastică. Niciodată nu a avut acest gînd, ci a recunoscut în disciplina modernă lucrarea înțelepciunii divine înseși
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
motiv asupra poporului creștin. Invaziile barbare s-au îndreptat înspre sud. Spiritul păgîn și păgî-nismul însuși formau încă inima societății; pînă atunci, învățătura creștină fusese însușită numai individual. Convertirea împărățiilor a adus oameni puternici în rîndul Bisericii, dar numai individual. Creștinătatea, totuși, era menită să primească ascultare totală, iar cuvîntul lui Cristos a pătruns în societate pentru ca acesta să judece știința și artele după ce a judecat oamenii și să fie brazda din care să crească fiecare cultură, fiecare realizare omenească și
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
cînd un conciliu s-a întrunit pe națiuni. În acest caz, puterea pe care Cristos le-a încredințat-o Episcopilor de a fi judecători de credință și învățători în Israel a fost negată în fapt atunci cînd controversele dogmatice ale creștinătății au fost hotărîte de voturile naționale, nu de voturile Episcopilor, care au votat în mod nediscriminatoriu împreună cu preoții și cu mirenii în fiecare adunare națională. Acesta a fost nefericitul început al diferitelor diete și congrese, ce au rezultat din deplorabilele
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Abuzul împotriva dreptului trebuie să fie remarcat și corectat, dar dreptul la apel în sine nu poate fi eliminat. În aceeași manieră, toți creștinii sînt liberi să meargă la părintele lor comun, Episcopul Romei. Aceste drepturi formează parte a libertăților creștinătății, care trebuie apărate, nu distruse, de guvernările civile. Parte a acestei apărări înseamnă prevenirea utilizării lor ca scuză pentru facerea de rău. Dar este la fel de adevărat că sub pretextul eliminării abuzurilor ce țin de utilizarea acestor libertăți, conducătorii devin despoți
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Totuși, scriitorii din secolul trecut l-au susținut, căci pentru ei Grigore este ticălos Grigore cel drept, care cu atîta mărinimie și-a lăsat viața sa liniștită pentru a se lupta cu tiranii, a apăra poporul oprimat și a salva creștinătatea de pe marginea prăpastiei. În ochii lor, Grigore pare că este mînat de ambiție, este abominabil și trebuie disprețuit de omenire! Dar lăudat fie Cerul care i-a făcut pe Protestanții înșiși să recunoască în Grigore al VII-lea adevăratul apărător
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
prelegeri în cadrul ciclului de conferințe intitulat „Jertfă și răscumpărare“. Buna Vestire l În 25 martie Praznicul Buneivestiri este ziua de aniversare a celei mai minunate întâmplări din viața Mântuitorului și poate din istoria mântuirii noastre. Cu prilejul acestui dumnezeiesc praznic, creștinătatea întreagă serbează începutul punerii în lucrare din partea lui Dumnezeu a planului de mântuire, rânduit pentru eliberarea noastră din robia păcatului. Cu drept cuvânt numește cântarea bisericească praznicul acesta: începutul mântuirii noastre, căci odată cu răspunsul plin de smerită supunere în fața lui
Agenda2006-12-06-1-stiri () [Corola-journal/Journalistic/284888_a_286217]
-
sensibil al limbii, filologii pun accent pe rădăcinile comune ale cuvintelor în diferite limbi și mai ales în limbile de origine slavă. În cazul religiei, credințele care diferențiază Biserica Catolică de cea Ortodoxă pot fi citate ca o dovadă a creștinătății comune care unește credincioșii și îi deosebește de hinduși sau islamici. Cînd similaritățile dintre regimuri lasă moștenire o sumă de pro-bleme comune, există motive pentru a căuta similarități ale răspunsurilor. În cazurile extreme ale statelor succesoare ale fostei Uniuni Sovietice
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
sînt cu 13% mai puțin predispuși în acest sens, în raport cu media BND. Religia a fost din punct de vedere istoric o linie de divizare importantă între și în cadrul țărilor. Samuel Huntington (1996) a afirmat chiar că divizarea dintre Ortodoxie și Creștinătatea occidentală este astăzi o linie majoră de falie. Această generalizare se bazează pe o mare simplificare a istoriei, pentru că statele din Europa Centrală și de Est nu au avut niciodată populații omogene ca religie. Indiferent de religia națională, populația a
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
departe trebuie să mergem înapoi în istorie pentru a găsi sursa diferențe-lor politice contemporane sau care este perioada sau elementul din trecut predominante. Samuel P. Huntington (1991: 299) a susținut că religia a creat o linie fundamentală de falie între Creștinătatea apuseană și țările ortodoxe sau cele care au fost odată sub ocupație otomană. Se afirmă că divizările religioase instituționalizate în secolul al XVI-lea au influențat șansele de democratizare din prezent. S-au petrecut multe de la schisma dintre Biserica Ortodoxă
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
zgârciți cu puținul ce-l avem. Convingerea însă că sîntem economicește săraci și ca popor relativ slabi ne va face cruțători cu banul și cu sângele nostru; ne va face să cunoaștem că armata noastră nu există pentru a apăra creștinătatea amenințată, ci pentru a ne apăra pe noi înșine; că veniturile statului nu sânt pentru a hrăni clase numeroase de paraziți, ci pentru a ține în regulă viața statului prin organe serioase și cu știință de carte și, în fine
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
prin străini, legi organice pentru țara noastră proprie; și a trebuit într-adevăr un guvern liberal de doi ani pentru ca prin tractate internaționale să ni se dicteze cu sila lucruri pe care nu ni le-au dictat Baiazid Ilderim, învingătorul creștinătății; a trebuit ca libera-cugetare să fie cult erijat în public și apărat de guvern și de organele lui în contra unei biserici ce domnește de-o mie de ani pe pământul nostru; a trebuit ca organul din Strada Doamnei să numească
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
numește "terrarum Dobrodicii despotus et Tristri dominus". La 1399, adecă peste nouă ani, patru ani după luarea Tîrnovei de către turci și omorârea lui Ioan Sișman III, ultimul rege al Bulgariei, trei ani după cumplita bătălie de la Nicopoli, în care toată creștinătatea fu cumplit bătută împreună cu Mircea, și în zilele aceluiaș înfrîngător Baiazid Ilderim, domnul Țării Românești, într-un document datat din Giurgiu relativ la mănăstirea Strugalea, se numește voievod al Ungro-Vlahiei, Domn al ținuturilor de dincolo de munți (Făgăraș și Amlaș), al amânduror
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
despre odium generis humani. D. Graetz vine acuma, citează locul care vorbește despre creștini și se înțelege că are dreptate în ochii cititorului necărturar. {EminescuOpX 401} Fiece istoric știe însă - și d. Graetz o știe mai bine decât toți - că creștinătatea trecea până în zilele lui Traian drept o sectă a jidovimei. În zilele lui Nero, despre cari vorbește Tacitus, creștinii erau adeseori numiți iudaei, imputarea de "ură contra geniului omenesc" atinge așadar în aceeași măsură pe vechii evrei ca și pe
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
Germania l-a produs vrodată, aserțiunea sa e fundamental falsă, însă din gura unui evreu lucrul e lesne de înțeles. Un asemenea scriitor va vorbi asemenea adeseori cu asprime despre creștinism, va trebui să condamne cu asprime orice trecere la creștinătate a coreligionarilor săi; ba vom trebui să-i trecem cu vederea chiar puțină amărăciune și o seamă de nedreptăți, pentru că are de spus atâtea lucruri triste. Numai două cereri trebuie să-i facem ca polemica sa contra religiei imensei majorități
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ademenit pe evreii din Berlin la creștinism*, d. Graetz compară activitatea acestui bărbat cu cultul Astartei (181 sq). Din mijlocul acestor virtuozități dumnealui asigură în fine că e "prejudițiu prostesc sau minciună când cineva zice că jidovismul predică ură contra creștinătății" O seamă de cititori vor fi punând toate acestea în socoteala zelului religios; dar pentru hulirile sale în contra Germaniei d. Graetz nu poate solicita o asemenea scuză. "Germanii, acești inventori ai servituții, ai nobilimii feudale și simțului comun de slugărnicie
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
împrotivă, dar cine gândește astfel mai, poate stigmatiza pe germani ca pe "inventorii nobilimei feudale"? D. Graetz susține că Moses Mendelsohn a emis întîi ideea că religia nu trebuie să aplice mijloace silnice și continuă apoi cu aer triumfător: "înlăuntrul creștinătății nu-i venise nimănui în minte aceasta". Într-adevăr, nici Grotius, nici Leibniz, nici Coorhert, nici Bayle, nici Milton, nici Locke, nici Puffendorf, nici Thomasius nu avuseră asemenea idee! După ce d. Graetz ne-a spus că "Lessing a fost germanul
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ce mai rămâne, ce mai poate a se înțelege alta din pretențiunea d-lui Graetz decât că jidovimea să fie recunoscută ca o nație alăturea cu cea germană și în ea. La asemenea pretenție orice german căruia-i sunt sfinte creștinătatea și naționalitatea sa trebuie să răspundă scurt: Niciodată! Statul nostru n-a văzut în evrei nicicând altceva decât o comunitate religioasă; de la această concepție de drept, singura cu putință a fi susținută, el nu se va abate în nici o împrejurare
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
care se sprijinea acea instituție. Ceea ce nu era și cazul Franței. Pe de altă parte, chiar și cei mai instruiți otomani erau destul de izolați de Europa, încât să nu considere revoluția și ideile ei altfel decât o "afacere internă a Creștinătății" care nu avea nici o altă relevanță, decât aceea de a sublinia, o dată în plus, "superioritatea" sistemului politico-instituțional otoman față de cel european. A mai existat, însă, un factor deosebit de important care a determinat natură atitudinii lui Selim al III-lea față de
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
îi năvălească în lunga perioadă a migrațiilor popoarelor. Goții, prăvălindu-se peste Dacia, "multe nevoi au făcut românilor și pentru credința creștinească gonindu-i, pănă ce și ei s-au făcut creștini" (Micu, 1995b, p. 191). Cel "mai vârtos pentru creștinătate au fost românii urgisiți și lăpădiți. Așea, după ce gothii au venit în Dachiia, cât au ținut ei Dachiia, mari goane asupra creștinilor au făcut și multă vărsare de sânge și mulți mucenici s-au făcut" (Micu, 1995b, p. 196). Chiar
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
românesc întru credința creștină capătă primele contururi încă din istoriografia Școlii Ardelene. După cum vom vedea, acesta va fi amplu și intens elaborat ulterior, devenind un nod central în conștiința istorică a ființei naționale românești sub forma temei sacrificiale a apărării creștinătății și a crucii prin sabie împotriva avansului semilunei propulsată de iataganul otoman. Ca o concluzie provizorie, se poate spune că ideile originii latine și a continuității etnice a românilor au devenit "mitomotoarele" (Smith, 1986, p. 58: mythomoteurs) care au impulsionat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
statornic la Răsăritul Europii și au îngrozit toată partea aceasta de lume, națiile creștine, pe care poziția geografică sau politică le făcu să tremure de puterea lor, n-au avut afară de Ioan Corvinu, alt erou [p. 317] mai mare, nici creștinătatea apărător mai fierbinte. Cu adevărul în inimă și în brațe, cu crucea într-o mână și cu sabia într-altă mână, a răzbătut barbaria și a asigurat omenirii creștine pace și liniște; a înlesnit înaintările civilizației și a făcut să
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
aducă tot dauna recunoștință pentru ceea ce a vrut el să facă pentru dânșii, și lacrimi pentru pierderea lui cea fărăvreme!!! [p. 322]. Temele cardinale ale unității și independenței politice, mesianismul național și mântuirea neamului, eroismul militar, spiritualitatea creștină și apărarea creștinătății apusene în fața barbarismului oriental otoman etc., teme care vor fi prelucrate intens de istoriografia romantică, sunt deja prezente într-o formă avansată la Florian Aaron. Motivul independenței capătă valențe sporite, alături de accentuarea principiului naționalității în derularea istorică a românilor. Neatârnarea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
naționalității acestora încă din primele secole după Hristos. Teza creștinismului incipient a fost lansată de Samuil Micu în 1805, care a susținut că doctrina creștină a fost îmbrățișată de romanii așezați în Dacia încă din secolul al II-lea. Ideea creștinătății primordiale a românilor este preluată și introdusă în manualele de istorie ca o altă certificare a priorității românești, de data aceasta nu pe planul prezenței istorice, ci pe planul prezenței spirituale. Cărțile școlare propagă ideea că "religiunea crestină care se
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
pe planul prezenței spirituale. Cărțile școlare propagă ideea că "religiunea crestină care se semînasse în Dacia de pre timpulŭ Antoninilorŭ [96 e.n.-192 e.n.], se recunoscù acumŭ [în timpul lui Constantin] ca religiune a statuluĭ" (Laurian, 1862, p. 19). Fondul de creștinătate ca bazin spiritual în care s-a format poporul român este o axiomă a identității naționale. Heliade Rădulescu, reliefând același lucru, afirmă că "Românii din Dacia lui Traian au fost creștinați deja înainte de Constantin" (1861, p. 42), iar întrucât Roma
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]