1,192 matches
-
reconsiderare a istoriei la nivel pragmatic, ameliorând treptat instrumentarul de care dispunea, alta de regândire a statutului epistemic al istoriei, nu pe bază speculativă, ci pornind de la praxis” (cum a procedat Xenopol). Școala critică a făcut loc în anii interbelici criticismului, dar unul de primă instanță, fiindcă și „noua școală”, înfiripată în jurul „Revistei istorice române”, avea să depășească faza negativistă, contestatară pentru a se manifesta pe un teren mai pozitiv: un mai mare interes pentru factorii materiali, un timid curent materialist
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
1930; Nouveau point de vue dans l’étude de la littérature, București, 1931; Primul congres de istorie literară din Budapesta, București, 1931; Enciclopedie literară, București, 1931; Copilul cu trei degete de aur, I-IV, București, 1932-1936; Focul, București, 1934; Sămănătorism, poporanism, criticism, București, 1934; Sănducu, București, 1935; Principii de literatură, vol. II: Capodopera, București, [1935]; Război și biruință, București, 1936; Eminescu, poet universal, București, 1941; Scrieri critice și estetice, îngr. Z. Ornea și Gheorghe Stroia, introd. Z. Ornea, București, 1969; Mihai Eminescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
ca întreg”. Aderând la ideile lui Croce, el consideră că „întrucât cunoașterea noastră este mai întâi perceptuală și apoi conceptuală sau ideală, esteticul stă la baza cunoașterii umane”. Opinia lui, potrivit căreia imaginația e reală, era substanțial amendată de un criticism de proveniență kantiană: esteticianul credea în valoarea și în semnificația realului obiectiv, a realității naturii, a omului (deopotrivă a naturii și a colectivității) și nu concepea o artă în substanța căreia să nu se redescopere lumea realului. De aceea, un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286341_a_287670]
-
criticii literare, dar poartă, inevitabil, și pecetea acestei crize. Toate cele trei dificultăți semnalate se reflectă în lucrarea lor. Principalul autor (cf. prefața la ediția I), René Wellek *1 este un mare savant, autor al amplei A History of Modern Criticism - 1750-1950 (O istorie a criticii moderne - 4 vol., 1955-1965) și al excelentelor Concepts of Criticism (Concepte ale criticii - 1963), și totuși nu a devenit un "director de conștiință" în S.U.A. Același lucru se poate spune și despre Austin Warren *2
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
reflectă în lucrarea lor. Principalul autor (cf. prefața la ediția I), René Wellek *1 este un mare savant, autor al amplei A History of Modern Criticism - 1750-1950 (O istorie a criticii moderne - 4 vol., 1955-1965) și al excelentelor Concepts of Criticism (Concepte ale criticii - 1963), și totuși nu a devenit un "director de conștiință" în S.U.A. Același lucru se poate spune și despre Austin Warren *2, autor al unor remarcabile studii despre Alexander Pope (1929) și Henry James (1934), al volumului
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
a operei. Perspectiva în care putem judeca azi critica scientifică modernă ni se pare a restringe numai la aceste considerații trunchiul comun metodologic, din care se desfac, apoi, diferite modalități de concretizare ale acestora. 9 Wellek însuși, în Concepts of Criticism a sistematizat astfel modalitățile criticii, după el, în număr de șase: critica marxistă, critica de orientare lingvistică (formaliștii ruși, Vossler, Spitzer, Auerbach, Damaso Alonso, I. A. Richards, Empson, Cleanth Brooks), formalismul organic (Croce, Gundolf, Valéry, T. S. Eliot, F. H.
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
critic, ni se pare că se situează exact la polul opus față de "formalismul organic" (v. supra), iar Valéry și Eliot, eseiști, pot figura aici numai cu observații izolate, foarte importante, de altfel, nu cu o metodă consecventă, precum reprezentanții New Criticismului american (Tate, Ransom, Leavis, Wimsatt). Aceste rezerve nu intenționează o reașezare a direcțiilor formulate de Wellek, ci doresc să pregătească încadrarea propriilor lui principii critice într-o direcție pe care as numi-o structuralismul organic, care să înglobeze unii dintre
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
greu a mai putea fi definit unanim altfel decât prin formulări foarte generale în sensul celei pe care am încercat-o și noi mai sus. În ce sens înțelege și aplică Wellek acest concept ? În studiul citat din Concepts of Criticism el optează pentru "formalismul organic", deși cu unele rezerve. Ralierea lui Wellek la această mișcare se poate însă face numai după unele explicații preliminare. "Opera reprezintă un sistem de factori corelativi. Corelația fiecărui factor cu ceilalți este funcția sa în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
romanticii germani) p concepție nouă asupra literaturii, văzută ca un organism viu, în care toate detaliile se "integrează", cerând și criticului o nouă abordare în analiză. În critica literară propriu-zisă, I. A. Richards marchează o dată importantă prin Principles of Literary Criticism (Principiile criticii) din 1924 (simultană cu scrierile rușilor !). El vede în operă o experiență, care se comunică cititorului. Judecata cititorului ar trebui atunci să fie mai întâi critică, stabilind "valoarea" experienței fixată în operă. Prima operație are o bază psihologică
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
poemului, printre altele, este un mijloc al autorului de-a controla reacțiile cititorului (concepție foarte actuală și azi, utilizată și de Jakobson). Pe urmele lui Richards se dezvoltă în S.U.A., în perioada interbelică și după al doilea război mondial, New Criticism-ul, care analizează cu pătrundere funcțiile limbajului poetic, bazat pe ambiguitate, spre deosebire de limbajul referențial, univoc, în care fiecare cuvânt se referă la un singur obiect și numai la el. 13 Orice termen trebuie judecat de aceea în contextul său, dar
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
și Warren, la care ajunge gândirea critică europeană precedentă. Am evocat toate aceste momente, pentru a dovedi caracterul de sinteză al Teoriei literaturii de care ne ocupăm. Lucrarea a apărut în 1949, când formaliștii ruși începeau să fie redescoperiți, New Criticism-ul era în plină glorie, iar Ingarden începea să fie prețuit mult dincolo de granițele Germaniei, după ce o vreme fusese pus în umbră de construcțiile grandioase ale lui Wölfflin, Vossler, Spitzer, Walzel și alții. Sinteza lui Wellek și Warren crește din
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
unele trăsături generale - și permanente - în literatura lumii, dar care, aplicate tale-quale, pierd din vedere trăsăturile individuale ale autorilor și operelor, cele mai importante din punct de vedere artistic. Richards este apreciat pentru lucrările lui de analiză la obiect (Practicai Criticism), dar concepția lui critică este considerată excesiv psihologiste, având, apoi, și defectul de a se aplica unui cititor "ideal", cu reacții stereotipe. Distanțarea teoretică a autorilor Teoriei literaturii de predecesorii lor direcți are, așadar, caracterul, general, în volum (chiar în
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
cred, atât dintr-o lipsă de informare despre critica marxistă în întregul ei cât și din eroarea de a confunda adesea critica pseudomarxistă cu cea autentică. Așa cum spuneam și la începutul acestor pagini, in legătură cu clasificările din Concepts of Criticism, Wellek și Warren nu par a cunoaște critica marxistă în toată diversitatea ei. Ei se cantonează, pentru exemplificări, numai La unele studii critice din anii '30 și '40, citind astfel o afirmație evident sociologizantă făcută de A. A. Smirnov în
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
trece dincolo de limitele experienței, pentru a cuprinde transcendentul, duce la construcții antinomice. De aici va conchide că transcendentul e neraționalizabil și neformulabil, ceea ce îl va transforma într-un adversar al metafizicii tradiționale, constructivă în esența sa. Această supoziție, prezentă în criticismul kantian, stă la baza tuturor sistemelor agnostice de gândire metafizică. • Hegel, reacționând față de criticismul kantian, își va construi metafizica pe o supoziție raționalistă modificată: transcendentul e dialectic raționalizabil și formulabil. • Plotin, Schelling, Bergson, Goethe vor alege o altă cale, în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
va conchide că transcendentul e neraționalizabil și neformulabil, ceea ce îl va transforma într-un adversar al metafizicii tradiționale, constructivă în esența sa. Această supoziție, prezentă în criticismul kantian, stă la baza tuturor sistemelor agnostice de gândire metafizică. • Hegel, reacționând față de criticismul kantian, își va construi metafizica pe o supoziție raționalistă modificată: transcendentul e dialectic raționalizabil și formulabil. • Plotin, Schelling, Bergson, Goethe vor alege o altă cale, în care rațiunea nu mai joacă nici un rol. Pentru ei, transcendentul este trăibil printr-un
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
formulabil, se dovedește a fi deosebit de fertilă. Dogma este produsul acestui mod de gândire. Prin ea se formulează un ce transcendent care depășește posibilitățile raționale de înțelegere. Lucian Blaga vede în această a treia cale o ieșire din disputa raționalism criticism. Metoda antinomiei transfigurate este calea prin care transcendentul e formulabil, așa cum spune și raționalismul, fără a fi, însă, raționalizabil, lucru susținut de către criticism. Dacă raționalismul "construiește transcendentul în analogie cu logicul și cu concretul, dogmatismul îl construiește în dezacord cu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
posibilitățile raționale de înțelegere. Lucian Blaga vede în această a treia cale o ieșire din disputa raționalism criticism. Metoda antinomiei transfigurate este calea prin care transcendentul e formulabil, așa cum spune și raționalismul, fără a fi, însă, raționalizabil, lucru susținut de către criticism. Dacă raționalismul "construiește transcendentul în analogie cu logicul și cu concretul, dogmatismul îl construiește în dezacord cu logicul și concretul, postulându-l ca neraționalizabil". Pe de altă parte, "în timp ce criticismul vrea un transcendent neraționalizabil, neconstruibil și neformulabil, dogmatismul susține un
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
și raționalismul, fără a fi, însă, raționalizabil, lucru susținut de către criticism. Dacă raționalismul "construiește transcendentul în analogie cu logicul și cu concretul, dogmatismul îl construiește în dezacord cu logicul și concretul, postulându-l ca neraționalizabil". Pe de altă parte, "în timp ce criticismul vrea un transcendent neraționalizabil, neconstruibil și neformulabil, dogmatismul susține un transcendent neraționalizabil și neconstruibil, dar formulabil"132. Prin metoda dogmatică, transcendentul e apărat de cunoașterea rațională, dar primește formulare intelectuală. În felul acesta, transcendentul este cultivat, în sensul adâncirii transcendenței
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
tome 3: La connaissance de la connaissance, Éditions du Seuil, Paris, 1986. Morin, Edgar, La Methode, tome 4: Les Idées, Éditions du Seuil, Paris, 1991. Morin, Edgar, La téte bien faite, Éditions du Seuil, Paris, 1999. Negulescu, P.P., Istoria filosofiei contemporane. Criticismul kantian, vol. II, Editura Moldova, Iași, 1997. Nicolescu, Basarab, Noi, particula și lumea, Editura Polirom, Iași, 2002. Nicolescu, Basarab, "Ștefan Lupașcu un model de gândire, un premergător. Basarab Nicolescu de vorbă cu Horia Bădescu", în Jurnalul literar, nr.15-18, 2000
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
cuprindă în ea totul, într-o armonie care să facă să dispară orice deosebire, orice opoziție. O astfel de substanță superioară, atât sufletului ca subiect, cât și lumii ca obiect, nu poate fi decât Dumnezeu. (P.P. Negulescu, Istoria filosofiei contemporane. Criticismul kantian, vol. II, Editura Moldova, Iași, 1997, pp. 48-49). 264 Immanuel Kant, op. cit., p. 367. 265 P.P. Negulescu, op. cit, p. 59. 266 Immanuel Kant, op. cit., pp. 372-374. 267 Ibidem, pp. 372-373. 268 Ibidem, p. 374. 269 Ibidem, p. 417
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
săptămânii”, îi este reprodus articolul Naturalismul, fragment din studiul cu același titlu, în care autorul definește „tainele” naturaliste ca niște „taine fără mister”, căci necunoscutul s-ar reduce la câteva constante matematice, iar naturalismul, în fapt, va fi revitalizat parțial criticismul kantian. Sunt prezenți cu versuri Nichifor Crainic, Adrian Maniu, Zaharia Stancu (Sfârșit), Ion Buzdugan, Isaia Tolan, Lucian Blaga (Lucrătorul), Al. A. Philippide, Aron Cotruș, Ion Pillat; cu eseuri și proză, Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu. „Cronica literară” și rubrica „Cărți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286619_a_287948]
-
perspectivă clar antropocentrică, persoana este considerată înăuntrul ei (dentro di sè).” Enrico Berti observă o întoarcere la noțiunea clasică de persoană, în filosofia anglo-americană de inspirație analitică (Peter Simson, care afirmă necesitatea unei perspective metafizice; D. Wiggins, pentru a examina criticismul lui Hume la adresa conceptului de substanță) și filosofia continentală de inspirație hermeneutică (Paul Ricouer, care afirmă că personalismul, în calitate de curent filosofic, a murit). Pe această linie ne întrebăm: ce rămâne din noțiunea de persoană primită de la tradiția filosofică? V. Possenti
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Editurii Univers, versuri de Wallace Stevens, Dylan Thomas, Theodore Roethke, W. S. Merwin, Frank O’Hâra, unele în ediții bilingve, toate însoțite de studii introductive care, pornind de la o minuțioasa aplecare asupra textelor, în sensul close reading promovată de New Criticism, propun direcții fertile în descifrarea diferitelor viziuni lirice, a identităților poetice. De asemenea, S. a prezentat selectiv, în antologii sau în periodice, numeroși autori americani, contribuind la impunerea acestei literaturi în orizontul cititorilor și scriitorilor români. Foarte bună cunoaștere a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289940_a_291269]
-
Țâșnind cu aplomb din condeiele poetico-jurnalistice ale unui Nichifor Crainic sau Octavian Goga, discursul identitar al acestora poate fi descris drept "fanatism naționalistic", o hiperbolizare a elaboratului ideologic naționalist de la sfârșit de secol XIX. Pe de altă parte, filtrat prin criticismul junimist, mesajul difuzat prin literatura didactică formează un bloc discursiv caracterizabil printr-un "naționalism critic". Vorbim, așadar, de existența unei dualități discursive, ale cărei bifurcații definesc extremele discursului naționalist: fanatismul naționalistic a evoluat înspre "statul etnocratic" ortodoxist al cărui "constituție
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
un naționalism critic, curățat de excesele auto-glorificatoare produse de istoriografia romantică. Rădăcinile spiritului critic românesc, erupt în interbelic pentru a destrăma țesutul mitoistoric al conștiinței naționale, coboară până în proiectul junimist. Societatea Junimea, înființată în 1863, este cea care a inaugurat criticismul ca program cultural în societatea românească. Doar că seismul critic declanșat de criticismul junimism în cultura romantică autohtonă nu a produs și o replică pe măsură pe planul istoriografiei. Deși au fost "fellow travelers", nici A.D. Xenopol și nici G.
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]