8,716 matches
-
seară, în sfârșit, m-am hotărât s-o violez. Dar când am încercat să-mi pun planul în aplicare, îmi opuse o înverșunată rezistență. Izbutind să se elibereze, se ridică și plecă. N-am avut altă satisfacție decât să mă culc în noaptea aceea în patul său și să mă las pătruns de căldura și parfumul trupului ei, să mă lăfăi în voie. A fost singura dată în viața mea când am avut un somn tihnit. Mai târziu, ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nas. De altfel cum să asimilez conduita și manierele canaliei? Acum am înțeles: ei îi plăcea de oamenii ăștia pentru că erau nerușinați, stupizi și dezgustători. Pasiunile ei erau indisolubil legate de murdărie și moarte. Simțeam într-adevăr nevoia să mă culc cu ea? Oare fizicul ei mă făcuse să-mi pierd capul? Repulsia pe care i-o inspiram? Gesturile sale, înfățișarea? Afecțiunea pe care încă din copilărie i-o promisesem mamei sale? Sau toate la un loc? Nu, nu știu. Constat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
avea obiceiul să-și roadă până la sânge unghiile de la mâna stângă. Câteodată, îmi spunea și povești. Ele mă reîntinereau și îmi redădeau sufletul de copil, evocări ale unei epoci îndepărtate. Îmi amintesc foarte clar că, încă de mici, când ne culcam unul lângă altul, soția mea și cu mine, în leagănul nostru, un leagăn încăpător cu două locuri, doica ne spunea aceleași povești. Anumite episoade care mă făceau altădată neîncrezător îmi păreau acum perfect credibile. E adevărat, boala a provocat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
trupului meu, asemănătoare cu aceea a mârțoagelor care, dis-de-dimineață, aduc măcelarului cadavrele de oi. Îmi amintesc foarte bine. Era o noapte neagră. Câteva minute am rămas fără cunoștință. Vorbeam singur, așteptând să mă cuprindă somnul. Mă simțeam redevenit copil; eram culcat în leagăn. Cineva era în preajma mea. Toată lumea din casă dormea de mult. Zorii urmau să vină, în astfel de momente, bolnavii o știu bine, pare că viața se retrage departe de frontierele lumii. Inima îmi bătea foarte tare, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
căsătorit cu ea a fost din cauza perfidelor ei avansuri. Nu, ea nu nutrea nici o afecțiune pentru mine. Cum ar fi putut, de altfel, să fie capabilă să iubească pe cineva? O femeie vicioasă căreia îi trebuia un bărbat să se culce cu el, unul să-i facă curte și un al treilea ca țap ispășitor. Cred că nici cu un astfel de trio n-ar fi fost mulțumită. În orice caz, e sigur că pe mine mă alesese ca țap ispășitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Înspăimântat, am intrat în casă și m-am refugiat în camera mea. De îndată, începu să-mi sângereze nasul. După ce am pierdut mult sânge, m-am prăbușit pe pat, fără cunoștință. Doica mă pansă și mă îngriji. Înainte de a mă culca, m-am examinat în oglindă. Fața mi-era răvășită, flască și cadaverică. Atât de flască, încât nu o recunoșteam. M-am urcat în pat, trăgându-mi cuvertura peste cap. După ce m-am frământat un timp, m-am întors cu fața la perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
spunea: „Spânzurați-l și pe ăsta!“ M-am trezit tremurând tot. Ardeam ca un cuptor. Eram lac de sudoare. Obrajii, în flăcări; m-am sculat să beau apă și să-mi umezesc fața, ca să scap de coșmar. Apoi m-am culcat la loc. Dar n-am mai putut să adorm. În umbra luminoasă, priveam fix cana de pe etajeră. Aveam impresia că, atâta timp cât va rămâne acolo, n-am să pot dormi. Mă bântuia teama stupidă de a o vedea căzând. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
eram așa de intim cu această femeie, cu care, de fapt, n-aveam nici o legătură de rudenie? Îmi amintesc că, altădată, iarna, instalau, chiar în camera asta un tandur, deasupra recipientului metalic de încălzit. Doica, târfa și cu mine ne culcam în jurul tandurului. Când deschideam ochii, în clarobscur, motivele de pe perdeaua brodată care masca ușa, chiar în fața mea, se animau. Ce perdea stranie și înfricoșătoare era! Pe ea se vedea un bătrân cocoșat, asemenea yoghinilor din India, cu capul înfășurat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ca în vis. Nu reușeam să pronunț cuvintele din adâncul inimii: prefer mai degrabă să mă întrețin cu cineva pe care-l iubesc sau pe care-l cunosc, decât cu un Dumnezeu omnipotent și sublim. Dumnezeu mă depășea! Când eram culcat în patul meu jilav, toate chestiunile astea își pierdeau importanța. Nu mai țineam să știu dacă Dumnezeu există cu adevărat sau dacă e creația propriei imagini a stăpânilor pământului, neliniștiți să-și confirme prerogativele sacre, ca să-și jefuiască mai ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Pământul și tot ce îl popula se îndepărtaseră peste măsură de mine. Speram vag într-un cutremur de pământ sau într-un cataclism care mi-ar fi fost dat ca să renasc într-un univers cald și luminos. Înainte de a mă culca, am spus de mai multe ori: „Moarte, moarte...“ Nu deschisesem gura. Dar sunetul vocii mă sperie. De altfel, îmi pierdusem vechea îndrăzneală. Era asemenea muștelor care invadează casele, când începe toamna, asemenea muștelor descărnate și fără viață, care se sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-l face să piardă noțiunile de timp și spațiu? Nu știm nici măcar la ce să ne gândim, dar, când terminăm, trebuie să facem eforturi pentru a ne recăpăta conștiința de sine și de lumea exterioară. Este tot chemarea morții. Când, culcat în patul meu jilav și mirosind a transpirație, pleoapele mi se îngreunau și mă pregăteam să mă abandonez neființei și nopții veșnice, toate amintirile mele șterse, toate angoasele îmi reînviau; teama de a nu vedea penele pernei mele transformându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ca aceea care se abătuse asupra vieții mele. Noapte plină de fantome oribile care, de peste tot, din apropierea ușii, de pe pereți, de după perdea, se strâmbau la mine. Într-o clipă, camera devenise atât de strâmtă, că mi se părea că stau culcat într-un sicriu. Tâmplele îmi ardeau, picioarele erau incapabile să se miște. O greutate îmi strivea pieptul, la fel de împovărătoare ca aceea a cadavrelor încărcate pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
altfel...Toți văd același spectacol: unul supe rior, virtual. Păcat... Una dintre cele mai spirituale definiții ale spec tacolului de operă aparține, după cum unii poate știu, lui G.B. Shaw :” Opera = efortul unui bariton de-al Împiedica pe tenor să se culce cu soprana!”. Corect! Numai că , pentru cei pudici, există și muzică: ea poate fi ascultată cel mai decent, din foyer... Unul dintre regizorii de film ai noului val german făcea o constatare cvasi amuzantă : „Lucrul cel mai Îngrozitor e să
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
cu versificări ad hoc, care mai de care mai porcoase. Cea mai rară este aceea plată în care omul bea în cea mai deplină tăcere, fără nicio manifestare exterioară. Bea până cade sub masă sau până pleacă acasă, să se culce. Asta e așa numita beție sovietică. Originea ei s-ar afla bine explicată în îndemnul existent pe fiecare aparat de la "Transmisiunile" Armatei Roșii: "Ai grijă ce vorbești fiindcă dușmanul ascultă!". Plăcuțele aflate pe respectivele aparate au fost traduse cu atenție
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la căldurică". Strănută vârtos de câteva ori, apoi își trase zgomotos nasul, mârâind: Acu' poate și răcesc..." Intră în odaie și aprinse becul ce lumina cât de cât curtea interioară. Aruncă o privire asiguratorie în jur, pregătindu-se să se culce din nou. Abia atunci zări bidoanele răsturnate lângă canal. Înlemni cu ochii holbați la ele. Când își mai reveni cât de cât spuse înspăimântat: "Am rupt-o-n fericire! Să-nlemnesc, dă n-am rupt-o". Porni cu pași nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
se afla aparatul radiologic. Portarul se opri zăpăcit în fața mașinăriei. "Stai, bre, pe patu' ăla!", îi strigă din spatele unui paravan doctorul. Nea Vasile se așază în fund. "Ce faci, mă, nene? Te pregătești să citești ziaru' sau ce? Stai, odată, culcat pe pat, n-auzi?" Pacientul se întinse terorizat de răcnetele medicului. Nu văzu nicio mușama și stătu încordat, cu picioarele în aer. "Lasă, naibii, picioarele alea jos! Te crezi la sală, să-mi faci mie abdomene acum?" "Ziceam să nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
butuc, dar eu înțelegeam foarte bine ceea ce trebuia să înțeleg: că forma ei finală încă nu se cristalizase pe hârtie și că trebuia obligatoriu cristalizată. Urma deci o nouă repriză de nopți nedormite, 56 nopți în care urma să mă culc iarăși și iarăși, numai cu personajul acesta lângă mine, și să mă scol, tot așa, cu el alături. Mâncam cu Mihai, beam cu Mihai, citeam alte cărți sau presa cu același Mihai, mergeam la cinematograf cu personajul meu, iar când
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
pentru totdeauna, capăt vremurilor tulburi parafrazează el modificând timpul vorbirii, adică pe trebuie cu trebuia. Nu-mi venea să-mi cred urechilor că omul cifrelor, cel cu care vorbeam, era capabil de asemenea citate. Eu care mă sculam și mă culcam cu nasul în carte, mă consideram mic în ultimă instanță, pe lângă el. Oamenii sunt sub vremuri și nu invers, tovarășe... - mă străduiesc și eu să dau răspunsuri cu citate, pe măsură, chiar dacă nu erau alese din nuvela lui Ivasiuc. Într-
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
vorbi cu cineva imaginar: Alo! Pompierii? Vă rog veniți pe strada Coșbuc, nr 1. Arde! Așa, băiatule. Acuma îmi placi. Adu apă să stingem focul. Nu este apă - i-o reteză Gerard. Au luat-o și pe asta escrocii ăștia? Culcați-vă, Karin - tante. Uite aici stau, în șezută până vin pompierii. Sau te pomenești că mint și ăștia. Dar ce? În lumea asta toți mint? Și cine mai minte, Karin-tante? Tu cu tot neamul tău cel adormit și cu două
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
din ceva care este în realitate simplu. O să dau un exemplu: Ai venit de la muncă, ești obosit pentru că ai avut o zi plină și stresantă. Faci mâncare și ce mai ai de făcut prin casă și te pregătești să te culci, nimic special până aici, dar vine partea ciudată, te așezi confortabil în pat, dai drumul la televizor, că așa te-ai obișnuit și vezi știrile de noapte, alea războinice și negative. Acum, că startul a venit de la știri, gândurile încep
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
final adormi cu acel război intern, grea povară pentru creierul nostru. Conștientul a adormit, dar subconștientul nu doarme niciodată și muncește săracul din greu 24 din 24 fără întreruperi sau concediu. Dimineața ne trezim mai obosiți decât atunci când ne-am culcat, abia am făcut ochi și deja parcă suntem fără energie și deja stresați și cu griji pentru ziua ce o întâmpinăm. Având atât de mult de lucru în timpul somnului, creierul nu s-a putut relaxa și a consumat energie multă
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
aici socotelile sunt tăiate cu o linie numai la bunicul meu, nu. Ce vrea să însemneze asta?” „Apoi nu știu dacă ai aflat că moș Vasile Căpitanu, pe care de fapt îl chema Grindei, o murit așa deodată. S-o culcat sănătos și dimineața l-o găsit mort. Asta ar cam însemna că moș Vasile n-o mai apucat să încheie socotelile cu bunicul tău... Da’ și bunicul tău s-o dus repede în Rai după Vasile Căpitanu. Taică-tu poate
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
și ridicați carul, că eu cu moș Dumitru o să scoatem roata. Pe dată îi venim de hac - i-a pus la treabă Hliboceanu. Pâcu a luat comanda celor care au pus umărul să ridice carul. Cât ai clip, roata era culcată la pământ și moș Dumitru a făcut ce trebuia, ca să îndrepte bucata de obadă smintită din locul ei... Hliboceanu a fixat-o apoi, ca să nu mai scape de sub șină. Cei ce țineau carul - deși treaba era foarte grea - glumeau în
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
dibui cât mai curând, ca să nu apuce să cheltuiască toți banii - a adăugat Mitruță. Până atunci, să mergem la culcare, că ne-o trecut os prin os astăzi. Mai întâi însă să vedem ce fac dobitoacele. Eu am să mă culc în cămăruța unde șade Hliboceanu. Trebuie să stea cineva cu el - s-a angajat Cotman. Când a intrat în cămăruță, a găsit-o pe Măriuța cu ochii plânși... Nu-i frumos ce faci, Măriuță. Cu plânsul nu-l faci sănătos
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
intervenit Puicuță. Bine ai mai întors-o, feciorul tatii! Ai făcut și tu ca acela care l-o întrebat pe un om: „N-ai un foc să-mi dai o țigară, că mi-i o foame de nu știu unde să mă culc la noapte?” - a apreciat Pâcu vorba lui Puicuță stârnind râsul general. În acest timp, Pâcu a pus mâna pe ulcica cu vin. Înainte de a gusta din el,s-a rugat cu glas popesc: Primește-l, Doamne, și pe aista și
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]