1,117 matches
-
efecte, iar efectele trebuie gândite. Prin urmare, o haină ar fi un „obiect tratat”, și nu un simplu obiect executat. Demonstrația lui Barthes are logica sa, chiar dacă ținta finală a unui ascet (oriental sau nu) este radical diferită de a dandy-ului: „Dandysmul nu e prin urmare doar o etică ș...ț, ci și o tehnică. Dandy-ul realizează fuziunea lor, dar se vede limpede că tehnica e garantul primeia, așa cum se Întâmplă În toate filosofiile ascetice (de tip hindus, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
un simplu obiect executat. Demonstrația lui Barthes are logica sa, chiar dacă ținta finală a unui ascet (oriental sau nu) este radical diferită de a dandy-ului: „Dandysmul nu e prin urmare doar o etică ș...ț, ci și o tehnică. Dandy-ul realizează fuziunea lor, dar se vede limpede că tehnica e garantul primeia, așa cum se Întâmplă În toate filosofiile ascetice (de tip hindus, de pildă), unde o conduită fizică devine suportul unui exercițiu al minții; iar cum În cazul dandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Dandy-ul realizează fuziunea lor, dar se vede limpede că tehnica e garantul primeia, așa cum se Întâmplă În toate filosofiile ascetice (de tip hindus, de pildă), unde o conduită fizică devine suportul unui exercițiu al minții; iar cum În cazul dandy-ului această gândire propune o viziune cu totul singulară despre sine Însuși, el se vede condamnat la a inventa mereu trăsături distinctive infinit noi”1. Iar elementul care garantează unicitatea veșmântului dandy este, Înainte de accesoriu, linia, tăietura cu totul aparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unui exercițiu al minții; iar cum În cazul dandy-ului această gândire propune o viziune cu totul singulară despre sine Însuși, el se vede condamnat la a inventa mereu trăsături distinctive infinit noi”1. Iar elementul care garantează unicitatea veșmântului dandy este, Înainte de accesoriu, linia, tăietura cu totul aparte a costumului său, până la cel mai mic detaliu. Însă prin dispariția treptată a fabricării de unicate, prin standardizarea confecțiilor (chiar cele mai șic case de modă produc industrial, nu artizanal), idealul dandysmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
prin standardizarea confecțiilor (chiar cele mai șic case de modă produc industrial, nu artizanal), idealul dandysmului primește o lovitură mortală. Chiar buticurile de lux, ale marilor firme (cravată stil X, cămașă Y etc.), oricât de originale ar fi, Îi interzic dandy-ului dreptul personal de a-și concepe ținuta, așa cum un artist autentic Își concepe opera. În epoca lui Brummell și o vreme după dispariția sa, un dandy nu Își cumpăra costumul, ci Îl crea Împreună cu croitorii celebri. „Redus la libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cravată stil X, cămașă Y etc.), oricât de originale ar fi, Îi interzic dandy-ului dreptul personal de a-și concepe ținuta, așa cum un artist autentic Își concepe opera. În epoca lui Brummell și o vreme după dispariția sa, un dandy nu Își cumpăra costumul, ci Îl crea Împreună cu croitorii celebri. „Redus la libertatea de cumpărare (și nu de creație), dandysmul nu a putut decât să se asfixieze și să moară; a cumpăra ultimul pantof italian sau ultimul tweed englezesc e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Barthes - mai ferm, ceilalți (Marylène Delbourg-Delphis, Henriette Levillain, Roger Kempf, Emilien Carassus) - relaxând accepțiile noțiunii. Atunci, firește că, pentru Barthes, Moda a ucis dandysmul, În timp ce pentru ceilalți ea Îi e Încă suport. Animale de stofă tc "Animale de stofă " Primilor dandy li s-a spus chiar așa: „animale de stofă”, poate nu fără Îndreptățire, Însă cam malițios. Doar că erau niște animale nobile, de „interior”, nu de scos În junglă. Erau Leii. În Privilegiile, Stendhal spune fățiș că animalul „pursânge” e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
doi George, regele dandy-lor și viitorul dandy-rege, se află față În față, lumea Înmărmurește nu datorită fastului orbitor al prințului de Wales, ci privindu-l pe George Brummell: discret, de o eleganță și simplitate căutate, rafinat la maximum. În cazul dandy-ului, pentru că veșmântul e prima sa emblemă, Întâia modalitate de semnificare - și cea mai percutantă -, eleganța devine principiu de viață. Eroii noștri se pregătesc să-și joace rolul pe scena socială apelând În primul rând la vestimentație. Ei perturbă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
principiu de viață. Eroii noștri se pregătesc să-și joace rolul pe scena socială apelând În primul rând la vestimentație. Ei perturbă la vedere un sistem care, instituind moda, propune implicit uniforma și uniformizarea. Or, cum s-a văzut deja, dandy-i refuză din principiu orice Înseriere, orice banalizare. Primele lor apariții În saloanele aristocrate (după care, de fapt, tânjesc) stârnesc uluirea. Nu atât printr-o excentricitate exacerbată, brutală, directă (care i-ar fi eliminat instantaneu din joc), ci printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
bleu, vestă de piele gălbuie, ghete și pantaloni din antilopă; de seară: mantou bleu, pantaloni negri, cu nasturi la gleznă, ciorapi de mătase și joben), căpitanul Jesse, admiratorul frenetic al lui Brummell, știe ce vrea să sublinieze: unicitatea veșmintelor marelui dandy. S-au scris pagini Întregi despre protocolul (aproape ecleziastic) al Îmbrăcatului, despre toaletă și arta corpului mascat. Un ritual lent, solemn, ritmat, fără nici o omisiune. Orice improvizație e rezultatul unei Îndelungi exersări, iar efectul - o eleganță ușor efeminată, de nereeditat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care figuri mai mult sau mai puțin izbutite ale dandysmului, „Bakst, cu aerul lui de bătrân reînrolat, cu părul rar, roșcat și o mică mustață ofițerească răsucită ridicol, miop, cu lornion, purtând smokingul ca un crupier, vorbind peltic, Stravinski, foarte dandy, cu pantalonul său muștar, veston negru, cămașă albă cu guler albastru, botine galbene, bine ras, cu părul blond, lins, cu dinții stricați, miop, cu buzele groase”: așa Îi observă, plin de cruzime, Paul Morand. Să fii Alma Mahler și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
strălucitor, spre a pune astfel În valoare cenușiul mai Închis ca nuanță al rochiei iubitei moștenitorului regal, Lily Langtry. Aceeași fascinație pentru griuri se regăsește, de altfel, și la Robert de Montesquiou. „Conte, sunteți cumva În doliu?” e Întrebat celebrul dandy În timp ce se plimbă, Într-o zi de toamnă prin parc: „Oh, da... După frunzele moarte...”. Sau să pomenim costumele lui Drieu La Rochelle, ușor demodate, cu linia lor englezească, insistând mereu asupra unui detaliu bleu, ca pată de culoare (batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mereu asupra unui detaliu bleu, ca pată de culoare (batistă, cravată, cămașă), asortat cu albastrul ochilor. Să nu uităm Însă că, aproape de Începuturile dandysmului „istoric”, deci pe vremea lui Brummell, era de foarte bon ton să ai hainele jerpelite, iar dandy-i, În căutare de noi și noi sfidări, „ajunși - spune Barbey - la capătul impertinenței”, când nu se mai putea adăuga nimic În plus excentricității, aveau fantezia de a-și jerpeli veșmintele, frecându-le până ce stofa se rărea ca o dantelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de sărbătoare”. Tocmai de aceea Brummell pune un valet să-i uzeze puțin orice costum nou, silindu-l să-l poarte prin casă câteva zile. Să fie oare, peste un secol și jumătate, ceva asemănător În gestul noilor și controversaților dandy ai generației beat, când blue jeans-ii de cea mai bună calitate sunt jupuiți cu o cărămidă, până aproape de albire, când dă foarte bine să pară „vechi”? Cine mai poate ști. Oricum, cel puțin În ce-i privește pe dandy, Barthes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
controversaților dandy ai generației beat, când blue jeans-ii de cea mai bună calitate sunt jupuiți cu o cărămidă, până aproape de albire, când dă foarte bine să pară „vechi”? Cine mai poate ști. Oricum, cel puțin În ce-i privește pe dandy, Barthes intuiește resortul nevoii de a purta haine „uzate”. Și astfel dandy-ul Își poate afirma diferența În raport cu o lume a cărei bogăție e „de serie”. Așa cum, spre a fi diferit În mijlocul pauperei boeme, el afișează bogăția exorbitantă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
calitate sunt jupuiți cu o cărămidă, până aproape de albire, când dă foarte bine să pară „vechi”? Cine mai poate ști. Oricum, cel puțin În ce-i privește pe dandy, Barthes intuiește resortul nevoii de a purta haine „uzate”. Și astfel dandy-ul Își poate afirma diferența În raport cu o lume a cărei bogăție e „de serie”. Așa cum, spre a fi diferit În mijlocul pauperei boeme, el afișează bogăția exorbitantă a unui detaliu. O altă poveste, nu mai puțin interesantă, se leagă de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la Londra, când Își comandă un pantalon din pânză aspră de bumbac În care, de obicei, se Înveleau costumele spre a fi ferite de praf. Toți cei de la club rămân consternați. Dar după explicația dezinvoltului francez - „e răcoros și comod” - dandy-i dau fuga imediat să Își comande pantaloni din canava. Iar a doua oară, tot la Londra, surprins de furtună la Întoarcerea dintr-o plimbare pe cal, d’Orsay are prilejul să mai descopere ceva: paltonul. Ca să nu riște un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu nonșalanță că la Staub, de pildă, se Îmbracă contele d’Orsay, Eugène Sue, dar și Julien Sorel sau Lucien de Rubempré. Cravate, mănuși, pălării tc "Cravate, mănuși, pălării " Dacă ar fi să continuăm povestea despre ținută, zona În care dandy-i Își iau libertatea să provoace, improvizând uneori genial, cu o forță de șoc totuși temperată, este cea a accesoriilor. Ele sunt „detaliile” care, crede Roland Barthes, Îi Îngăduie dandy-ului să nu poată fi masificat, copiat, imitat. Adică negat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ar fi să continuăm povestea despre ținută, zona În care dandy-i Își iau libertatea să provoace, improvizând uneori genial, cu o forță de șoc totuși temperată, este cea a accesoriilor. Ele sunt „detaliile” care, crede Roland Barthes, Îi Îngăduie dandy-ului să nu poată fi masificat, copiat, imitat. Adică negat În Însăși substanța sa. Cu singura precizare, absolut necesară, că excentricitatea (deși practicată de unii) e În principiu refuzată, din simplul motiv că e o formă realtiv ușor imitabilă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de către Robert de Montesquiou. Cravata verde a lui Wilde, camelia de la butonieră a lui Marcel Proust ori savantele combinații florale purtate tot la butonieră de Beerbohm. Pe urmele lui Buffon, s-ar putea spune pe bună dreptate că, pentru un dandy, „cravata e omul Însuși”. Dar cravata nu e cravată dacă nu se cumpără de la Chavret (ca și fularele, de altfel). De unde vine Însă cravata? De la cavalerii croați, care purtau În jurul gâtului fâșii de pânză nu foarte lungi (chiar numele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
1780 la cea de-a doua generație, bucata de țesătură se modelează miraculos. Uneori de cinci, șase metri În lungime, ea face volute, noduri, pliuri extrem de sofisticate. Iar cel care Îi dă măreția finală ca piesă de rezistență a ținutei dandy e, cum s-a văzut, Brummell Însuși. Să existe vreo continuitate Între fâșiile albe, scrobite, ale acestuia și cele negre, de saten, Înnodate neglijent, stil Byron, sau cele din muselină brodată, cu nod american și cravatele (Înguste/late, lungi/scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Barbey) care Îi confecționau lui Brummell delicatele Învelișuri pentru mâini, fine ca niște pielițe, parte cu parte: unul - palma, altul - degetul mare și cel de-al treilea - restul degetelor. Sau ritualul comandării mănușilor la Paris, În mod obligatoriu, pentru adevărații dandy, la Boivin și Perry. Cum să nu pomenim măcar colecția de mănuși pastel ale lui Balzac, care le purta cu distincție la costumele boțite și pătate, dar - e drept - țintuite cu nasturi de aur? Cum să uităm mănușile arămii ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să fie altfel din creștet până În tălpi, comandându-și Încălțările În mod obligatoriu (dacă sunt londonezi) la Hermann Gay, iar dacă sunt parizieni, la Ashley sau Sakovski. Câte nu s-ar putea scrie despre pantofii, ghetele, botinele sau cizmele marilor dandy! Ba chiar despre papucii lor exotici! Începând cu pantofii de lac lustruiți ca oglinda ai lui Baudelaire, Înlocuiți vara de nu mai puțin celebrele ghete albe, și sfârșind cu Încălțările lui Mateiu Caragiale, care au smuls privitorilor exclamații de admirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Înlocuiți vara de nu mai puțin celebrele ghete albe, și sfârșind cu Încălțările lui Mateiu Caragiale, care au smuls privitorilor exclamații de admirație, iar prietenilor scriitori - câteva bune paragrafe. Dacă am avea suficient răgaz, am descoperi și descrie pălăriile marilor dandy (marca Bandoni), jobenele (de la Delion), meloanele, canotierele sau tot ce poate fi Însemn de eleganță și unicat la capitolul „acoperăminte pentru cap”. Lucrurile s-ar complica, mai mult decât sigur, ca Întreaga problemă a dandysmului În zilele noastre, dacă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
magice, manevrate cu dexteritate și grație, dând sens unei Întregi coregrafii. Cu nimic mai puțin interesantă ar fi și povestea cravașelor, a umbrelelor, lornioanelor și a celorlalte accesorii de ținut În mână, fără de care un costum elegant, o ținută tipic dandy nu sunt de conceput. Spre a nu mai vorbi despre lanțuri, ceasuri ori despre bijuteriile propriu-zise (inelele, cu precădere), cărora li s-ar putea dedica un Întreg capitol. Ca și monoclului, purtat de numeroși dandy nu din motive de miopie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]