1,962 matches
-
dezvolvirea ideilor unui popor, cum este al nostru, poate să-l puie în stare a contribui fizicește și moralicește la fericirea patriei, într-a căria sîn ne-am născut și ne hrănim. Mulțămită celor carii strigă astăzi cu glas puternic: deșteaptă-te și tu, române, pășește înainte împreună cu noi, primește și cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie, hrănește precum ai hrănit și pănă acum credință neclintită cătră Preanălțatul și preabunul tău Stăpînitoriu. Și acum cine va mai îndrăzni
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
vederea și mirarea a mai multor veacuri, însă galben, înghețat și fără de simțire; și niciodată nu va auzi glasul cel încîntător sau bărbătesc și plin de putere care să ne întinereze inimile și să ne pornească lacrămile sau să ne deștepte și să ne puie pe cugetarea cea cuviincioasă; niciodată nu va fi pătruns de glasul cel adevărat al zînelor celor frumoase, al literaturilor zic celor nouă; niciodată nu va simți puterea cea energică a elocvenții lui Demosten și Cicero, farmecul
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
din urmă am hotărât că nu mă putuse vedea, deoarece mă aflam în spatele luminii farurilor. Și mâine, mâine am s-o caut și am s-o caut și am s-o găsesc, și după aceea... A doua zi m-am deșteptat cu senzația că lumea se schimbase cu desăvârșire. Sentimentul groaznic se atenuase și acum pusese stăpânire pe mine o agitație plină de anxietate și un dor fizic, dureros, de a mă afla în prezența ei: indubitabilul, aprigul magnetism al iubirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe jos ca un atom, un atom dintr-un atom, un spectator în mod necesar captiv, o oglindă minusculă în care toate se aureolau nepăsător, pe măsură ce fremătau și clocoteau în nemișcare, aur după aur după aur. Mai târziu m-am deșteptat și totul se evaporase; și, timp de câteva momente, am crezut că văzusem toate stelele acelea doar în vis. Se lăsase o tăcere bruscă, sinistră, șocantă, ca după încheierea unei mărețe simfonii, sau după încetarea unei larme imense, prelungite, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să gândesc cât e de minunat că sunt tânăr; avusesem un vis rău în care crezusem că sunt bătrân. Și sunt sigur, sunt sigur că de cealaltă parte a acestei păduri este un lac, sau poate chiar marea. M-am deșteptat în plină lumină a soarelui, și cu toate că în fiecare dintre celelalte deșteptări din cursul acestei nopți îmi dădusem seama pe dată unde mă aflu, acum eram foarte nedumerit, continuam să văd fața moartă a lui Hartley, capul atârnându-i moale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Shruff, m-am ospătat cu pâine și brânză (untul se râncezise în întregime). Patul era neplăcut de umed, dar am reușit să-mi pregătesc o sticlă cu apă fierbinte care, împreună cu oboseala, m-au expediat rapid în somn. M-am deșteptat târziu, țeapăn și înghețat, și când m-am dat jos din pat, dinții s-au pornit să-mi clănțăne. Poate că eram înfricoșat de ceea ce-mi propusesem să săvârșesc în acea zi. Mi-am îmbrăcat lucrurile cele mai calde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
noapte a plecat la unul din cursurile lui serale și, din neatenție, am pus lanțul la ușă și m-am culcat și-am adormit, iar el n-a putut intra în casă până la trei noaptea când, în sfârșit, m-am deșteptat, și afară ploua, și atunci a început să mă bată și nu voia să mă mai lase să mă culc... — Hartley, te rog, nu-mi mai povesti ororile astea. Nu vreau să le mai aud și, oricum, totul a luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
când ești pe jumătate mort, ba poți chiar să și guști unele din plăcerile vieții. Ascultându-i tonul meditativ, îmi venea să cânt de bucurie. Începeam să ajung până la ea. Vorbea despre acest lucru, despre asta. Da, începeam să-mi deștept prințesa adormită. — Cred că ți-e foame. Ia puțin vin. Puțină tocană, a mai rămas un pic. — Numai puțin vin. Și o bucățică de pâine. — Și brânză. Și măsline. — Nu-mi plac măslinele. Ți-am mai spus-o. Luă câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
niciodată, niciodată! Și asta numai din cauza ta, e crima ta. E un asasinat. Niciodată, niciodată, niciodată! La puțin timp după această discuție mi-a spus că e foarte obosită și că ar dori să doarmă, așa încât am plecat. M-am deșteptat brusc. Uitasem să trag jaluzelele și luna îmi inundase dormitorul. Auzeam lipăitul apei și ușorul hâr[âit al prundișului râcâit de valurile care se retrăgeau din cazan. Marea era, probabil, în reflux. Mai auzeam, sau poate că simțeam, un vid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vid uriaș, un dom de tăcere, în care bătăile inimii mele ciocăneau cu repeziciune. Aveam o senzație de sufocare și a trebuit să mă ridic brusc, ca să trag aer în piept. Mi-am amintit, așa cum îmi aminteam acum ori de câte ori mă deșteptam, cu o tresărire de grijă și de dragoste și de teamă, că Hartley se afla în casa mea. În același timp, mă muncea o spaimă cumplită, presimțirea unei catastrofe, a unei grozăvii, sau, mai curând, certitudinea că se și întâmplase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de înaltă. Pe urmă mi-am spus că se urcase pe ceva, ce ciudat, probabil că se urcase pe scaun sau pe masă. Pe urmă am văzut că atârna de consola pentru lampă îngropată în zid. Se spânzurase. M-am deșteptat. Străfulgerarea de gând care îmi curmase visul m-a făcut să-mi dau seama, în același moment, că nu fusese decât un vis. Eram întins în pat. Nu fusesem în camera lui Hartley și n-o găsisem moartă, nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
controlul asupra vieții mele și asupra vieților în care mă amestecasem. Mă stăpânea spaima și o teribilă senzație de fatalitate; și o mâhnire amară, o mâhnire așa cum nu mai simțisem niciodată de când mă părăsise Hartley, cu atâta vreme în urmă. Deșteptasem cine știe ce demon adormit, pusesem în mișcare o mașină mortală; și ce avea să fie, avea să fie! A doua zi dimineață s-a întâmplat ceva, și anume a reapărut Rosina. După oribilul meu interludiu nocturn, reușisem să adorm. Posibil că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lavaj. Oh, Dumnezeule, sunt atât de obosită! Drumul ăsta afurisit de lung! Am impresia că pe tine te părăsește rațiunea, te senilizezi, trăiești într-o lume de fantasme, și într-una urâtă. Vrei să-ți spun ceva care să te deștepte? — Nu, mulțumesc. Spuneai că „ți-ai dorit întotdeauna un fiu“. Asta-i o minciună sentimentală, n-ai fi dorit asemenea povară, nici n-ai fi vrut să știi de el. Ai evitat întotdeauna situațiile în care ai fi putut avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
alt fel de viitor. Lecția pe care încercasem să i-o dau nu va fi total pierdută. O doză de Ben, după ce trăise un timp în preajma mea, după ce sămânța libertății fusese sădită în mintea ei, s-ar putea să-i deștepte întâi ideea posibilității, apoi pe cea a necesității stringente a unei evadări. O doză de Ben o va face, în cele din urmă, capabilă să se concentreze. De fapt, era mai bine așa, pentru că va ajunge singură la o hotărâre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rar, adânc, decisiv, respiram. Undeva, dedesubtul meu, se auzea un vuiet ferm, uniform, iar eu zăceam în potirul acelei zvârcoliri și mă uitam la stea. Mă împungeau dureri și totuși mă simțeam bine, detașat de ele. Eram relaxat de parcă mă deșteptasem dintr-un somn de aur și poate că acum aveam să adorm din nou. Mi-am închis ochii. Respiram. Amestecate cu vuietul, apoi separate de el, auzeam alte sunete, deslușeam glasuri, și știam unde mă aflu. Zăceam întins pe stânca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Dar cum naiba am ieșit de acolo? am întrebat-o pe Lizzie. Ședeam într-un fotoliu, în cămăruța roșie, bând ceai și mâncând sandvișuri cu anșoa pe pâine prăjită. Pe la ora două noaptea venise un medic exasperat, care m-a deșteptat din somn, m-a tras și m-a ciocănit, și m-a decretat teafăr. Nu aveam nici un os fracturat și sufeream numai de pe urma șocului și a traumatismului. Aveam nevoie de repaos, de căldură și mi-a recomandat ca pe viitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
e automată... sunt în stare să profite de orice fisură... Mi-am pierdut controlul asupra lui... Mi-a scăpat din mână... Roata are o justiție implicită... Capul îmi căzuse pe masă, și curând m-a furat somnul. Când m-am deșteptat se luminase de ziuă. O lumină de zori cenușii, pentru că soarele încă nu răsărise, se răspândea în bucătărie, dând la iveală masa pătată de vin, farfuriile murdare, brânza fărâmată. Vântul se oprise și marea era liniștită. James se făcuse nevăzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în minte frânturi din spusele stranii ale lui James. M-am ridicat în picioare, îngrozitor de amețit, m-am târât până sus, m-am trântit pe pat, și am căzut într-un soi de somn, asemănător cu o comă. M-am deșteptat târziu, nesigur dacă e dimineață sau după-amiază. Mă simțeam ceva mai puțin amețit, dar mă apucase un soi de turbare. Am coborât în bucătărie, am mâncat puțină brânză și m-am culcat din nou. După aceasta, lucrurile au devenit din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Am coborât în bucătărie, am mâncat puțină brânză și m-am culcat din nou. După aceasta, lucrurile au devenit din ce în ce mai confuze. Probabil că am zăcut în pat cea mai mare parte a acelei zile. Îmi aduc aminte că m-am deșteptat în toiul nopții și am văzut luna strălucind. A doua zi dimineața am coborât devreme și mi-a venit deodată ideea - sau poate mi se năzărise peste noapte - că, din moment ce renunțasem la înot, era cazul să fac o baie. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de cauzalitate. Și pedeapsa pentru orice greșeală e automată. Îmi pierdusem controlul asupra lui și a murit. Asemenea gânduri m-au amețit până când, în cele din urmă, am căzut într-un somn agitat, vecin cu coma. Și când m-am deșteptat, uitasem că Hartley plecase și, în virtutea inerției, mi-am reluat vechea activitate de a ticlui planuri pentru a o redobândi. Ceasul îmi stătuse din nou, dar cerul își luase înfățișarea crepusculară, cu mase de nori portocalii, știrbiți ici-colo de spărturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
șase centimetri și în ea se găsea ceva: ceva alb, care ieșea puțin afară. Cu răsuflarea tăiată, amețit de amintire, am străbătut camera și am tras afară din crăpătură o bucată de hârtie. Era foaia pe care, când m-am deșteptat după “înec“, scrisesem lucrul acela extrem de important, pe care nu trebuia cu nici un preț să-l uit. Chiar acum, când țineam hârtia în mână, nu izbuteam să-mi amintesc ce scrisesem, deși presupuneam că era ceva în legătură cu monstrul marin. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o vegheam, simțeam că lacrimile ei or să facă un sfânt din mine și, timp de o lună, aproape că m-au și prefăcut în sfânt. În cele din urmă, a murit în timp ce eu dormeam. În fiecare dimineață când mă deșteptam, gândeam că s-ar putea să o găsesc moartă, dar o vedeam respirând, vedeam ușoara înălțare și coborâre a cearșafurilor care-i înveleau trupul acum atât de împuținat și de micuț. Și apoi, într-o dimineață, mișcarea cearșafurilor a încetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
țara asta și numai noi o putem scoate din noroi. Degeaba vom mai cerși forurilor europene, degeaba ne vom scufunda în nesfârșite datorii la băncile mondiale și europene, datorii ce vor apăsa greu pe umerii fiilor, nepoților și strănepoților noștri. Deșteaptă-te române, încă nu e prea târziu pentru a ne clădi o țară frumoasă ca soarele sfânt de pe cer. Deșteaptă-te române și 14 ia-ți soarta în propriile mâini. Deșteaptă-te române și apucă taurul de coarne, nu aștepta
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
în nesfârșite datorii la băncile mondiale și europene, datorii ce vor apăsa greu pe umerii fiilor, nepoților și strănepoților noștri. Deșteaptă-te române, încă nu e prea târziu pentru a ne clădi o țară frumoasă ca soarele sfânt de pe cer. Deșteaptă-te române și 14 ia-ți soarta în propriile mâini. Deșteaptă-te române și apucă taurul de coarne, nu aștepta să facă alții ceea ce numai tu poți și numai tu ești îndreptățit să faci. Cu Dumnezeu înainte. Badea Gheorghe Mi-
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
apăsa greu pe umerii fiilor, nepoților și strănepoților noștri. Deșteaptă-te române, încă nu e prea târziu pentru a ne clădi o țară frumoasă ca soarele sfânt de pe cer. Deșteaptă-te române și 14 ia-ți soarta în propriile mâini. Deșteaptă-te române și apucă taurul de coarne, nu aștepta să facă alții ceea ce numai tu poți și numai tu ești îndreptățit să faci. Cu Dumnezeu înainte. Badea Gheorghe Mi-e dor de prietenul meu Am fost colegi de liceu. Nelu
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]