851 matches
-
ce punct furiile, furiile verbioase ale lui Drieu corespund unei realități obiective? E clar că nici un răspuns nu poate fi mulțumitor. Pentru că, asemeni propozițiilor scriitorului, realitatea e o proiecție suspectă, transcrierea unor senzații Încâlcite, lipsite de sens. Ori chiar a dedublării pe care autorul și-a asumat-o cu imperturbabilă seninătate. Și totuși, există un element care ne obligă să privim fiecare cuvânt al lui Pierre Drieu la Rochelle cu multă precauție: sinuciderea lui. Ea rearanjează și redimensionează dramatic cuvintele Jurnalului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
au să moară”. Privi distrat și obraznic În jur, Își Închise enormii ochi verzi și adormi la loc. Astfel de mici scene crude, al căror substrat psihanalitic e ușor de interpretat, se regăsesc În Jurnalul Sylviei Plath la tot pasul. Dedublarea, autoproiecția, multiplicarea eurilor, construirea unor biografii paralele sunt locuri comune În discursul confesiv al poetei. Disperarea ei ia, de multe ori, forma unui raport pe jumătate livresc. Suferința, suferința adevărată devine credibilă doar În clipa În care Îi descoperă echivalentul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
aventuri, amintiri romanțate, imagini cosmopolite și multe altele. Piesa de rezistență este Scenariu ratat pentru Jerzy Kawalerowitz, povestea grandorii și decadenței unui nomenclaturist armean-polonez stalinist. Astfel de texte, scrise înainte de 1989, dovedesc și un fenomen fundamental tipic ț ărilor comuniste: dedublarea, ambiguitatea și în final duplicitatea (greu de spus dacă onorabilă, sau... toate la un loc). El a făcut, în orice caz, posibilă desprinderea de realitatea comunistă, luciditatea și deprinderea spiritului critic, în împrejurări foarte dificile. Sub aparențe bonome, joviale, ironic
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
bine-de rău, să funcționeze. Aceasta este însăși logica istoriei literaturii. Cu eroii săi, puțini (admirabili), cu o imensă majoritate de conformiști, în esență lași, și cu un număr important de victime, pentru care nu putem avea decât un profund respect. Dedublarea continuă dintre acceptarea publică a dogmei și percepția realității imediate, autocenzura perfect asumată, toate falsitățile și minciunile propagandistice debitate cu cinism, în plină impostură a fidelității ideologice și partinice, au lăsat urme adânci în conștiința acestui scriitor sub vremi. Până la
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
perioade care să nu se fi apropiat măcar de politică. Benjamin Constant afirma, de pildă, "vreau să fac presiune asupra realului și apoi voi vedea dacă voi face politică sau literatură", cuvinte ce rezumă această specificitate franceză a angajării, a dedublării unei prezențe semnificative atît în viața publică, cît și în cea a literelor. Nici secolul următor nu a fost sărac în politicieni cultivați, abili mînuitori ai condeiului, precum foștii președinți de Gaulle, Giscard d'Estaing sau Mitterrand (care a și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
propagator fanatic a unui individ înzestrat altfel cu toate resursele necesare rezistenței critice. Mai cutremurătoare decît decăderea morală a lui Ivan, absorbit rapid de Organizația tentaculară, e luciditatea lui, conștiința acestei prăbușiri, urmărirea procesului degradării personale cu un soi de dedublare masochistă. Fiecare pas spre irevocabil doare mai tare ca precedentul, dar se pare că propria scufundare exercită asupra lui o fascinație paralizantă. E drept că obișnuința creează, cu timpul, o legătură morbidă între victimă și călău, cel dintîi ajungînd aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și respingerii, la limita supraviețuirii, deși corpul ocupă un loc central în scrierile lui Toussaint. La Marie Redonnet, procesul pare a se accentua, personajele fiind și mai palide, pradă unei degradări progresive, evoluînd într-un univers violent și recurgînd la dedublare. Dacă inițial ne-am putut gîndi că Lidia Cotea a ales-o pe Marie Redonnet pentru un soi de echilibrare "politic corectă" a panelului de scriitori prin introducerea unei voci feminine, evoluția analizei pune în evidență cu claritate faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
absolute, pe care cotidianul euclidian și artistotelic ni-l interzice. Cioran preferă să alunece între frontiere, să se cunoască în imposibilitatea unei cuprinderi globale, unitare, situîndu-se simultan "în" și "înafara" universului personal, de unde un fel de bisau plurilocație și de dedublare a subiectului, potrivit unei logici "fisionale", cum o numește Jean-Claude Kaufmann. O a doua explicație posibilă pentru această fascinație exer citată de spațiul intermediar e legată de ultimele cercetări științifice și epistemologice, care au condus la concluzia că nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sine în acest mine care își bate joc de nenumărații eu. Pentru Roussy, e vorba mereu de adolescentul de 15 ani care tocmai și-a pierdut mama, care se teme să nu se teamă și care se disimulează în infinita dedublare a eu-rilor virtuale. Autoficțiunea se impune deci ca unul din șantierele cele mai vii și fertile ale literaturii actuale. E o noțiune care scapă unei definiții rigide, legată de refuzul pe care un autor îl manifestă față de autobiografie, față de romanul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și impunerea prin forță a discursului ideologic oficial, individualizându-se prin accentuarea negativă a trăsăturilor specifice limbajului politic în general: schematism, conținut referențial vid, eufemizare și ocultarea maximelor conversaționale 73. Reprezentând prin excelență un instrument de disimulare, de mascare, de dedublare, de uzurpare, limba de lemn se impune în toate domeniile de comunicare, așezând sub semnul prohibiției celelalte manifestări discursive. O analiză extinsă a trăsăturilor limbii de lemn realizează Françoise Thom, în La langue de bois. La nivel sintactic, sunt semnalate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
seculară a principiului adevărului, ea trăiește într-o simulare necontenită, în necontenita actualitate a semnelor"497. Pentru Baudrillard, în America există doar simulacre de primul și al treilea ordin, cele de ordinul al doilea, care se bazează pe reflexivitate și dedublare, și care i se par a fi caracteristice europenilor, lipsesc complet aici. În faptul că Disneyland-ul, Hollywood-ul îi apar ca fiind trăite drept ceva real, Baudrillard găsește un alt motiv pentru a considera că aici simulacrul este omniprezent, deoarece acesta
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecția începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici și durează mai mult în inspir. Asincronismul contracției ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil și adolescent (dedublarea zgomotului II). In ansamblu se oferă mai mult timp ventriculului drept să expulzeze sângele, deoarece forța sa de contracție nu este la fel de mare ca a celui stâng. Astfel, valva tricuspidă se închide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se deschide
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
-
pierderea cunoștinței. E vorba despre procesul de disoluție a personalității, semnalând tentativa de asumare a unei identități noi (înmormântarea e un ritual de "trecere" prin excelență) printr-o proiecție empatică ce reflectă ca-ntr-o oglindă, acum la nivelul personajului, "dedublarea" onirică din incipitul romanului (dialogul imaginar autor-personaj). Prima "viziune" e prilejuită de contemplarea unui cadavru, a cărui descompunere iminentă angrenează, în imaginația lui Bizu, spectacolul dezagregării universale: "Privind cu spaimă la bietul Truțu, el se gândea că peste câteva zile
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în grilă alegorizantă, cu toate că același Eminescu "a pledat constant, de-a lungul întregii sale vieți creatoare, împotriva a tot ceea ce s-ar fi apropiat de un cult al persoanei"110. Se cuvine invocat, în sprijinul observației de mai sus, fenomenul "dedublării" eului, specific sensibilității moderne, care generează o adevărată "nevroză a depersonalizării" (sesizată de Tudor Vianu în Melancolie, spre exemplu), o "alterare a sentimentului de personalitate" (observația e a lui Călinescu) determinată de faptul că Eminescu plasează conștiința într-un plan
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fiind, și-a dorit o bicicletă și, când a obținut-o, un șofer i-a sfărâmat-o intenționat. A doua pasiune a fost șahul și îndemânarea tânărului este așa de mare, încât ajunge să joace fără tablă cu ambele culori. Dedublarea duce la o stare de dezagregare a imaginii normale a lucrurilor. Se vindecă citind o povestire de Stefan Zweig, unde e vorba de un individ care înnebunește jucând șah orb. Student în drept, renunță la ultimul examen gândind că „într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
relicve în forma antumă, din care M. izolează opoziția - de esență - între eternitatea increației și veșnicia ciclică a formelor existenței. Aceeași riguroasă investigație semantică deplasează accentele de semnificație în portretele pământenilor, Cătălina reprezentând o figură textuală emblematică, un fel de dedublare contratimpică, exprimată prin relația adversativă „dar” (discursul personajului și cel naratorial abundă în recurențe ale acestei conjuncții). Demersul a fost secondat de o reeditare a tuturor variantelor și versiunilor manuscrise, într-o formă care să faciliteze nu numai consultarea lor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
Pensiunea doamnei Pipersberg au un nucleu autobiografic (liric, totodată), fiind părți ale aceluiași tot: jurnalul intim, un „memorial psihologic”. În stil, opțiunea e de partea violenței expresive, deformatoare: grotescul, atât de cultivat de expresioniști, dă formei o semnificație interioară; înseamnă dedublare și stranietate, o invazie de fantoșe în pustiul interior, când puteri malefice, inumane, au nimicit sufletul - e o icoană a alienării. Furia sexului este dominanta prin care scriitorul dă grele tablouri ale instinctualității. Ca autor, el vizează „o aproape imposibilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
întâi identificate și descrise în cazul victimelor violurilor și a foștilor combatanți din războaie. în cazul abuzului sexual al copilului, în familie, sau în sistemul de protecție, situația acestuia, incapacitatea de a controla sau schimba, sentimentul neputinței și al unei dedublări căreia trebuie să-i facă față, fac mai dramatice încă urmările. Nebunia, suicidul și comportamentele de automutilare, precum și crima pot apărea ca niște consecințe firești în absența unor intervenții profesioniste adecvate și de durată cu copiii victime ale acestui tip
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Studiile asupra imaginarului, la această nouă școală franceză, sunt interesate de intersecția proceselor de realizare de imagine (pe schema reprezentării) și de realizare de sens (pe cea a semnificării). Imaginea stă în raport direct cu toate activitățile de redare: duplicarea, dedublarea și redublarea (și, ca o consecință a acestora, cu dualitatea și duplicitatea, cu similitudinea și autenticitatea, cu aparențele și realitatea), raport definit în relație cu un model referențial. Regăsim aici semnul și procesul semiotic, declanșat de raportul dintre un substrat
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
istoria, uitarea). Discuția se concentrează mai întâi asupra confuziei tradiționale dintre model (singurul autentic) și cópii (considerate a fi identice, dar nu "autentice"). Problema, spune Thomas, amintindu-l pe Ricœur, rezidă de fapt în relația dintre identitate (autentică) și ipseitate (dedublare a ei), dintre esență și aparență. Imaginea ar fi reproducerea unui referent receptat prin intermediul simțurilor, în special cel vizual; în consecință, se bazează pe fenomene ale percepției, fiziologice și psihologice. Modul în care este produsă această imagine internă ține de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginativă și o reintegrează mimetic în raport cu referința, în structuri simbolice sau în manifestări onirice. Are, în consecință, o mare capacitate de "modelizare", conformându-se naturii obiectului și dorinței subiectului (Thomas 22), însă în absența unui suport material. Ea e o dedublare, dar, ca impresie senzitivă, este condiționată de calitatea receptării, a memorării și a reamintirii. În cadrul imaginarului, când intră în structuri simbolice, ea dă naștere "complexelor", stări corelate unor acțiuni fundamentale pentru o situație-limită: complexul lui Pygmalion (frustrarea creatorului - provine din
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginarul în ansamblu sau doar unitățile create de cele două funcții ale imaginației, care îi și determină componentele fundamentale. Limbajul sau reprezentarea, mitul sau simbolul sunt în mod deliberat construcții bazate pe convenții sau pe analogii formale, interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât de exploatată în imaginarul popular creștin (ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe fantasmatică -, ideologia, reprezentarea sau simbolismul sunt produse de tip intelectiv, deductiv și analogic. Distanța dintre model și dedublarea, imitarea sau interpretarea sa simbolică este nu doar conștientizată, ci numită și impusă prin chiar teoria imaginii ortodoxe și teocrația bizantină la care se afiliază puterea medievală românească. Semnificatul, conținutul mental mnezic (imagine internă, amintire) sau conceptual, se poate referi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
despre sine și despre organizarea lumii perceptibile și non-perceptibile, poate fi asimilat unei modalități de narare a istoriei și a politicului (factor de coagulare a comunității), o reflectare a lor, în chip necesar coerentă. Ordonarea sistemului imaginarului reiese nu din dedublarea vreunei logici voluntariste a lumii reale în mentalul colectiv, precum într-o oglindă, ci din interpretarea simbolică a motivațiilor, a raporturilor de forțe, a schimbărilor în baza cărora comunitatea își organizează existența și viața spirituală. Cum limbajul este cel care
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
conștiinței filosofice, în așa fel încât să fie cazul să postulez "ceva" precum "datul", "ființa", "lumea", o ființare privilegiată, "lumea trăită" etc. ca fiind începutul însuși, cel a cărui originaritate ar fi dincolo de orice contestație (și dincolo de orice pericol de dedublare lingvistică, logică, ontologică etc., de distribuire de sens către două instanțe, subiect și predicat). Cel puțin începutul acestui demers să se fi aflat într-o atare situație. Chestiune de convenție, se pare! Totuși, problemă de metodă. Pentru că tocmai metoda se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]