2,039 matches
-
pe Buni. Ascultă, Buni, În tinerețea voastră, Înainte ca Traian să plece, l-ai cunoscut sau nu? L-ai cunoscut bine, adică l-ai cunoscut, Înțelegi tu, bine? A, deci chiar ați fost logodiți! — A, deci chiar erați rude! Apropiate? Depărtate? — Dar spune-ne și nouă, Buni, este adevărat ce se vorbește despre el acum, că era cel mai inteligent din familie? — Cel mai frumos? — Cel mai viril, cel mai bărbat? — Nu ți-e rușine să-i pui asemenea Întrebări lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
se strânge inima atât de tare pentru că se gândește la Ana Maria, care, probabil, nici nu a avut de ales? — ...Anton era vărul fetei de care eram Îndrăgostit, o orfană de război, cu câțiva ani mai mare ca noi, rudă depărtată a familiei Dobrotă, care o adoptase. Vizitele În casa lor erau un chin dorit, așteptat cu spaimă. În ora liberă dintre lecțiile cu Anton, care se plictisea repede, și cina unde eram invitat, intram tiptil În salonul unde Ana Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
un permis de o lună la El-Akab. Caporalul păru să fi luat o hotărâre. — Bine... Apropie-te încă puțin! De la cincizeci de metri, văzură că nu se zărea nici o armă lângă corpul targuí-ului și că avea palmele deschise și mâinile depărtate și perfect vizibile, căci căzuse cam la zece metri de cămilă, ca și cum ar fi încercat să-și continue drumul complet epuizat. în sfârșit, se opriră la mai puțin de șapte metri, cu mitraliera ațintită direct spre pieptul lui, ceea ce însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a rămas complet neschimbată, concentrată și serioasă. Era ca și când ne-am fi aflat Într-o seră - verde, umedă și plină de culori aprinse - cu deosebirea că nimeni nu le cere unor orhidee exotice să facă douăzeci de sărituri cu picioarele depărtate, pe fiecare parte. Sala de gimnastică era imensă, cam cât trei terenuri de badminton puse unul lângă celălalt, dar noi foloseam doar două treimi din spațiu; de partea cealaltă a peretelui despărțitor se auzeau bufniturile și mormăielile care Însoțeau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
apoi Își drese glasul și repetă, de data asta mai tare: — Exact despre asta voiam să-ți vorbesc. Barul nu era destul de intim pentru astfel de discuții. Voiam să spun că nu se mai poate repeta. Tălpile Îi erau ușor depărtate una de cealaltă, Într-o postură tipic polițienească. Probabil că, În felul ăsta, se simțeam mai Încrezător. Aproape că mă așteptam să-l văd prinzându-și mâinile la spate și legănându-se puțin, Înainte și-napoi. Mi-am scos haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
săpunească. Serile de baie coincideau cu serile de wrestling. Apa era mai întâi verde, apoi albă și se acoperea cu o spuma ușoară și moale. Pe fundul căzii, de jur împrejurul scurgerii, rămăsese negreală, cine știe de când. Eu îmi țineam picioarele dinadins depărtate, ca să nu mă ating de ea. Pe urmă, întotdeauna mă duceam să mă așez lângă tata, în vreme ce Toni își descheia cămașa și intra cu pas hotărât în baie. Tata îmi ștergea părul cu prosopul, șoptind: „Precis că n-are să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
avea tabla înfierbântată de soare, ca întotdeauna la ora asta. La capătul lui de jos se formau, după zilele ploioase, mici gropi cu noroi: trebuia să luăm seama ca să nu cădem cu fundul în ele, iar la aterizare țineam picioarele depărtate, ferindu-ne pantofii, altfel aveam necazuri acasă. La marginea cealaltă a terenului de joacă am observat un bărbat în uniformă, care dresa doi dobermani. Le striga ordine scurte, ei alergau împrejurul lui, se culcau, așteptau, apucau, dădeau drumul, săreau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
îmi stârnească mila, iar acum, când este sănătos, îndepărtându-se de mine pe picioarele lui puternice, cu o altă femeie lângă el, mă inundă mila, îi văd inima încercând să se detensioneze, un pod prea îngust între două râuri din ce în ce mai depărtate, până ce rămășițele sale vor fi înghițite de vârtejul zgomotos, iar vina se va arunca asupra lui asemenea unui leu înfometat, mușcând cu toată gura din festinul acesta regal care i se pregătea, lăsând în urmă doar rămășițe dezamăgite, o amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
brunet, are ochii puțin oblici, pomeți proeminenți, tătărești și păr castaniu strâns în coadă. Atitudinea lui este mereu calmă, dar atentă. Nu caută să provoace scandal cu tot dinadinsul, dar e mereu pe fază. Brațele încrucișate pe piept, picioarele ușor depărtate, musculos, dar sprinten. De asemenea, nu pot să nu remarc aceleași riduri și aceleași gropițe în obraji. E îngrozitor să îl văd zâmbind. Mă simțeam foarte mândră de mine când îl făceam pe Patrick să râdă. Dar și mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
folosești fiecare parte a corpului. Asana Câinelui: palmele pe podea, sprijinite în degetul mare și cel arătător; antebrațele orientate spre exterior, brațele perfect întinse, umerii drepți; capul aplecat în față, coloana vertebrală solicitată la maxim, șezutul sprijinit pe gambe; genunchii depărtați, călcâiele trase înapoi; greutatea distribuită egal pe ambele picioare. Nici nu-i de mirare că e atât de reconfortant. Măcar câteva ore pe săptămână pot fi sigură că știu exact ce am de făcut. Patrick mă ținea cu picioarele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Charlotte după ce-i vine sufletul la loc. —Finn are dreptate, Charlotte, tu nu prea vorbești despre sentimentele tale, zice Ben. De fiecare dată când vorbește cu ea, Ben capătă un accent vulgar, de băiat de cartier, și stă cu picioarele depărtate, ca bărbații ăia enervanți din autobuze, care ocupă mai mult loc decât ar trebui. Nu știu dacă o face în mod conștient, dar cu siguranță vrea să sugereze că nu e intimidat de banii și fumurile ei. — Depresia e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Tradiție ar fi putut să le vină și Lor În minte. Timp de un moment m-am gândit că poate Ei intraseră În apartament, făcuseră o copie după dischete, iar În clipa aceea Încercau toate combinațiile posibile În vreun loc depărtat. Calculatorul suprem În vreun castel din Carpați. Ce prostie, mi-am spus, ăia nu erau oameni de calculator, ar fi putut umbla cu Notarikon-ul, cu Gematria, cu Temura, mânuind dischetele ca pe Tora. Și le-ar fi trebuit atât timp cât a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Picioarele ne dureau de cât merseserăm pe străduțe și prin piețe și ne duseserăm la culcare devreme, dar fără să ne fie somn. Amparo se culcușise pe o pernă În poziție fetală și se prefăcea că citește printre genunchii ușor depărtați unul dintre micile mele manuale despre ritul umbanda. Când și când se Întindea alene pe spate, cu picioarele depărtate și cu cartea pe burtă, și rămânea să mă asculte pe mine, care citeam cartea despre rozacruceeni și Încercam s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să ne fie somn. Amparo se culcușise pe o pernă În poziție fetală și se prefăcea că citește printre genunchii ușor depărtați unul dintre micile mele manuale despre ritul umbanda. Când și când se Întindea alene pe spate, cu picioarele depărtate și cu cartea pe burtă, și rămânea să mă asculte pe mine, care citeam cartea despre rozacruceeni și Încercam s-o atrag În descoperirile mele. Seara era plăcută, dar, cum ar fi scris Belbo În fișierele lui, istovit de literatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
motiv”. „Pim”, Îmi spusese Lia, „ți-am văzut fișele, pentru că eu trebuie să le repun În ordine. Orice lucru descoperă diabolicii tăi este deja aici, uită-te bine” - și-și bătea pântecele, șoldurile, coapsele și fruntea. Așezată așa, cu picioarele depărtate Întinzându-i fusta, din față părea o doică solidă și Înfloritoare - ea, atât de fină și de elastică -, fiindcă o Înțelepciune calmă o ilumina cu o autoritate matriarhală.. „Pim”, nu există arhetipuri, există trupul. Înăuntru, În burtă, e bine, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
tact și se retrase la masă, așezîndu-se modest lângă învățătorul Dragoș. De acolo urmări un răstimp pe Nadina, care acuma dansa cu Brumaru. ― Cel puțin sper că observi cât mă sacrific? întrebă Raul ajungând cu ea într-un colț mai depărtat. Nadina se lipi de el, fără să-l privească, în loc de răspuns. ― Sunt exasperat... Nu mai pot!... De ce mă chinuiești așa? continuă Raul, strîngînd-o și alunecîndu-și brațul pe spatele ei. ― Ai răbdare! murmură Nadina. Nu mă strânge așa, că ne observă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lui. Oamenii îl auziseră, dar nimeni nu întoarse capul spre el. Numai Lupu Chirițoiu bâlbâi cu glas moale: ― Ia taci, măi Petrică, ia mai taci! Se făcu iar tăcere. Roțile de oțel bocăneau surd ca ecoul unui dangăt de clopot depărtat. În întunericul ferestrelor se răsuceau mereu fâșii de fum cu mii de scântei sclipitoare. În aerul asudat din vagon, printre luminile tavanului și umbrele mișcătoare, rămăsese ca un ecou speriat glasul bătrînului: ― Ia taci, măi Petrică, ia mai taci! Capitolul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu! întrerupse Deliceanu. Lasă numai comunicatul! De altminteri, chestia cu rezerviștii încă nu e sigură. E de văzut dacă în Consiliul de Miniștri se va decide asta sau poate altceva... Titu Herdelea profitase și se retrăsese la o masă mai depărtată să-și citească scrisoarea. Tanța de-abia acum aflase că s-a mutat. Jenică n-a spus nimic părinților, dar o spionează și a amenințat-o cu scandal, dacă se mai duce la doamna Alexandrescu. Are să-i povestească multe, i-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care picură o lacrimă de inorog. Prințese care-și omoară ursitul cu dulci prăjituri otrăvite și-și fac inel dintr-o șuviță castanie din părul lui, tăiată cu foarfece negru. Prințese cu maghiran ofilit între degete pale, cu ochi azurii, depărtați, cu sânii sferici și tremurători, cu palmele fără linii, cu norocul pierdut, cu viața sfârșită. Balena vedea și simțea totul, poveștile erau drogul ei zilnic. O privea pe prietena ei cum se rujează, cum își face pleoapele, cum își dă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
buchețel liliachiu în mâna cu mănușă de ață. N-am recunoscut-o la început, dar privind-o mai bine i-am văzut trăsăturile acelea greu de confundat, buzele subțiri și reliefate, nasul acvilin, privirile triumfătoare, leonine, radiind tandre din ochii depărtați, fruntea bombată. Păcat că-și vopsise în negru părul, care altădată i se răsucea în inele ca de liță, roșii ca flacăra, peste spatele pistruiat. Semăna acum puțin cu Barbra Streissand. Am mers la o cafea vis-a-vis de biserica italiană
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
început atunci să jucăm toate, săltând de pe-un picior pe altul, cântând și bătând din palme. Vrăjeam cu mâinile prin aer, ne prindeam în horă în jurul focului și țopăiam până amețeam, săream pe loc, cu ochii închiși și brațele depărtate. Aveam o senzație de libertate absolută, o sete de... de ce? - nu ne dădeam seama, dar era în noi un dor, o tânjire. Ne strâmbam și ne arătam colții, răcneam gutural, încercînd toate s-o imităm pe Garoafa care, cocoțată pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mele, căci ea își acoperi ochii și nu răspunse. Mă apropiai și repetai mai cald, mai sincer, acele câteva cuvinte de iubire pe care le puteam spune în bengali. Voi să se ridice. ― Lasă-mă, îmi spuse cu un glas depărtat, strein. Văd că n-ai înțeles iubirea mea. Te iubesc ca pe un prieten, foarte scump prieten. Altfel nu pot, altceva nu vreau... ― Dar aceasta nu e prietenie, e dragoste, îi răspunsei eu, recăpătîndu-mi pe neașteptate și humorul, și luciditatea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nu știu ce suflet necunoscut din mine izbucni atunci chemat de toată această Indie nebănuită. Pădurea părea că n-are aici început, nici margini. Arbori de eucalips, fără vârstă, prin care cerul se ghicea anevoie, într-atît erau de mincinoși licuricii și de depărtate stelele. Ne-am oprit în fața unui eleșteu artificial, unul din acele bazine în care agricultorii cresc pește. Am amuțit acolo toți trei. Cine știe ce minuni se urzeau atunci printre lotușii cu frunzele strânse, în apa aceea fără tresărire, în care se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
uluit, pentru că înțelegeam că Maitreyi va face tot mai multe asemenea greșeli, de pe urma cărora va suferi mereu, și suferințele ei le înzeceau pe ale mele, căci știam că nu-i pot fi de nici un folos și mă chinuiam inutil, singur, depărtat. Am strâns plicul și am plecat, luîndu-mi numai casca. ― Vii la masă, Allan? mă întrebă d-na Ribeiro. ― Desigur. ― Ți-am gătit mâncărurile favorite, mi le-a spus Ha-rold, ai să, vezi... Și nu te mai gândi... Am zâmbit și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
i se dezvăluia în toată vastitatea lui, luminat în chip misterios, parcă prin tavan și volutele coloanelor, căci nu se vedeau, nicăieri, ferestre, iar lumina zilei, care ar fi trebuit să se reverse prin cele două mari uși turnante, părea depărtată și palidă. Cât putea cuprinde cu ochii, se întindea un singur covor gros, roșu-aprins, a cărui dogoare era întreruptă doar de fotoliile și măsuțele joase, în jurul cărora așteptau, absenți, sau dormitau, bătrâni și bătrâne de toate vârstele. La răstimpuri treceau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]