1,786 matches
-
sine, fără intervenția și participarea conștiinței umane, discuția nu-și poate găsi semnificația decît prin raportarea la personaj. Putem, de aceea, gîndi diferența dintre opoziția tragică și opoziția propusă de alte genuri în termenii următori: eroul melodramatic (sau de o descendență artistică diferită) are posibilitatea de a alege între extremitățile unui antagonism, contradicția funcțio-nînd pentru el ca element de decor, pe cînd eroul tragic este lipsit, în mod necondiționat, de însăși capacitatea opțiunii. Așadar, pe segmentul melodramatic etc., dualitățile rămîn vizibile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Experimentul epifanic, transfigu rarea estetică a realității imunde și nevoia de ieșire din istoria comună sînt la fel de prezente (probabil că într-o formă chiar mai acută!) la Miller ca și la Joyce. Tînărul new-yorkez, provenit dintr-o familie simplă (cu descendență germană), dominată de o mamă autoritară, se căsătorește devreme (și are și un copil), realizînd, în scurt timp, că existența socială obișnuită nu este înscrisă în genele sale. Divorțează (în Sexus), eșuînd totodată și în postura de părinte (deși își
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în locurile natale. Aceste "locuri" nu sînt rusești, așa cum bănuisem eu inițial, ci ucrainiene, Kurkov fiind născut, crescut și format la Kiev. Totuși, identitatea culturală rusească prevalează în cazul său. Rusa reprezintă, pentru autor, limba maternă, iar mama sa are descendență rusească. Asemenea celor doi precursori importanți ai săi (a căror influență stilistică e recunoscută, de altfel, de majoritatea exegeților lui Kurkov), Gogol și Bulgakov (și ei scriitori ucraienieni aparținători de literatura rusă), actualul profesor de la Cambridge experi mentează un complex
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
propoziție, dar cu referenți diferiți în relație de coordonare sintactică), cinstea și capacitatea de a discerne, dreapta credință, iubirea de învățătură. Portrete similare, memorabile, regăsim și în alte predoslovii, așa cum Biblia de la 1688, evaluând calitatea traducerii lui Milescu Spătaru în descendența cărei se și așezau autorii grandioasei întreprinderi schițează, cu două epitete, profilul cărturarului, "dascăl și învățat în limba elinească". Gheorghe Radovici, propunând modelul Mitropolitului Antim în prefața la Octoihul de la 1712, reia atributele exemplare, adăugând grija pentru obște și responsabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și explică, în fapt, întreaga grijă a cărturarilor români pentru acțiunile lor intelectuale și pentru portretele de "binefăcători" ai cărții conturate în panegiricele deloc rare: scoaterea în lumină a unei cărți este un act cultural ce vine în continuitate și descendență de idee și atitudine, pregătind și construind posteritatea și oferindu-i nu doar acces la învățătură și înțelepciune, ci și la modele umane depline, ameliorate tocmai prin vecinătatea inițiatică a cărții înseși, în toată complexitatea ei (ca probă de /provocare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
remarcabil și, după cum spun comentatorii, singurul om politic francez care își visează viața sau își trăiește visele, trecînd mereu, cu nonșalanță, frontiera dintre real și imaginar. El se concepe cumva ca o reîncarnare a gaullismului istoric, ce nu mai are descendență directă, și crede într-un destin venit din adîncul secolelor, care îl împinge pe scena politică pentru a salva independența țării sale, pentru a reaprinde flacăra unității și prestigiului de odinioară, ca un ultim apărător al unei societăți pe cale să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
precum Houellebecq. Ambii aparțin acelei rase incomode a scriitorilor non-mini maliști și ne-modești, care nu consideră că cititorii obosesc dincolo de două-trei idei pe text, sau după cel mult două sute de pagini. În plus, ei reabilitează moștenirea romantismului german, în descendența lui Novalis, pentru care romanul este instrumentul cel mai complet al artei, opera totală prin excelență, topind toate genurile în tentativa sa de a explora și a înțelege universul: "Isomorf omului, romanul ar trebui în mod normal să-l poată
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
rebeli iluștri, precum marchizul de Sade sau lordul Byron)24. Astăzi, proza lui Lewis nu mai trezește interesul nimănui în afara cercului strâmt al specialiștilor în istoria literară și al pasionaților fenomenului gotic. * * * Ultimul reprezentant proeminent al tradiției romanului gotic din descendența celui intitulat The Castle of Otranto este Charles Robert Maturin. Despre cea mai importantă operă a sa, Melmoth the Wanderer (1820), Douglass H. Thomson, Jack G. Voller și Frederick S. Frank afirmă că "marchează un ne plus ultra al goticului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
umanitate din cauza urâțeniei extreme [...]" (1983: 44). La rigoare, oricare dintre noi se poate substitui monstrului: spaima provine, așadar, din tulburătoarea omologie virtuală. * * * Nikolai Gogol 30, considerat de Edmund Wilson maestru absolut al povestirii terorii, se înscrie cu destulă fidelitate în descendența ilustră a lui Hoffmann, împărtășind fascinația acestuia pentru diabolic. Nuvela O răzbunare teribilă (din volumul Seri în cătunul de lângă Dikanka, publicat în 1831) are în centru figura unui vrăjitor atât de înspăimântător, inamic neîndurător al cazacilor și ucigaș de copii
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
capul spre luna care strălucea deasupra lumii. Era tot cu ochii închiși. Înmărmurisem, cu gura căscată și cu brațele întinse spre el". Cântecul nocturn al Trubadurului are semnificația unui requiem, fiindcă vioara își pierde două coarde (în cea mai fidelă descendență pitagoreică, personajul este obsedat de cifra doi58, care-l urmărește ca un blestem), ceea ce are ca efect trezirea subită a somnambulului. Evaziunea din elementul hipnic, paradoxal protector, antrenează plonjarea în thanatic, starea de veghe constituind liantul dintre două morți: "Dăschise
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Plague Year de Defoe). Pavel Dan este autorul unui singur volum de proză scurtă, intitulat, simplu, Urcan Bătrânul și apărut postum, în 1938. Nuvelele adunate aici evocă hinterland-ul Transilvaniei în pagini de o sensibilitate certă și, totuși, desuetă, în descendența lui Ioan Slavici. (Dacă îmi permiteți să fiu caustic până la capăt, aș parafraza tonul rousseauist din Julie ou la Nouvelle Héloïse: la el, "totul pare natural, cu excepția asamblării".) Despre prozator, Ion Vlad afirmă, într-un rând, că este singurul "care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cu iz arhaic, scriitorul mânuiește totodată depășind, uneori, simțul măsurii neologismul, pe care-l împerechează neașteptat cu termenul neaoș" (1970: 331). În fine, Dim. Păcurariu vede în preotul cu vocație "un virtuoz al limbii", apt de a cultiva, în pură descendență barocă, "un stil excesiv cizelat și împodobit, cu elemente căutate pe de o parte în straturile mai vechi ale limbii, pe de altă parte în fondul neologistic" (1981: 171). Cine s-ar aștepta ca, în interiorul unei asemenea scriituri convolute, să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
I. Mihăescu Atunci când se abordează un autor cu o scriitură atât de inconstantă ca valoare, grupând eșecuri narative aproape la fel de numeroase ca reușitele, dificultățile critice, fie ele de fixare sau de interpretare, nu întârzie să apară. Situarea sa voluntară în descendența unui realism de factură psihologică, cu un ancraj ferm în poetica romanului abisal din literatura rusă Dumitru Micu observă, la rându-i, că Mihăescu îi "acorda o prețuire deosebită lui Dostoievski, prezentându-l drept exponent al "realismului integral"" (2000: 272
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
contesei Aranka. Proprietatea răposatului conte este un ținut dintre cele mai stranii, mlăștinos, cu un aer nesănătos exalat de bălțile necolmatate, adevărate fiefuri ale luxurianței insectivore. De altfel, pozitivistul și pântecosul Hotăran (numele însuși este o sursă de comic în descendența unor Alecsandri sau Caragiale) își consiliază însoțitorul să se înarmeze cu o doză cât mai consistentă de chinină: soluția farmaceutică ideală împotriva paludismului, care ar fi putut fi eradicat printr-o politică agricolă agresivă. Țânțarii anofeli, nu fantomele sunt, în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
terifiantului literar vizează compartimentul arhitectural al setting-ului unei narațiuni 106, pe care eu am abordat-o, succint, în Partea a doua a cercetării mele, atunci când am analizat prozele unor Alexandru Philippide, Cezar Petrescu, Mircea Eliade. Orice roman gotic și, în descendența acestora, orice proză din secolele următoare care este construită pe intriga unei proprietăți părăsite, blestemate, bântuite, izolate, în general, malefice trebuie să ia în calcul, mai devreme sau mai târziu, numeroase principii de construcție a unui habitat sau diverse concepții
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
păreri, făcea apologia artei ca distilare sintetică a fanteziei. Astfel, un scriitor adevărat ar fi capabil să remodeleze realitatea în acord cu dezideratele subtile ale talentului său. Rețeta teoretică a lui Caragiale este, prin urmare, tributară unor concepții artistice din descendența romantismului. 78 Pentru o bună prezentare sintetică a conceptului de "naturalism", cf. Williams, 1990: 216-219. 79 Pentru o expunere detaliată, cf. Vianu, 1966: II, 88-95. 80 Constantin Ciopraga subliniază, într-un rând faptul că "Galaction are preferințe pentru finaluri dramatice
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în carte în momentul în care îi „fixează“ acesteia titlul, în momentul apariției personajului Pena Corcodușa. Episodul are sensul unei numiri adamice a lumii celor trei eroi ai romanului, desenându-le parcă traseul încâlcit și certificându-le originea tensionată: o descendență nobilă, petrecută însă în mit și însoțită de semnele prezente ale facerii de rău și ale decadenței“. Polemica privitoare la identificarea, în rândul personajelor, a „crailor“, fie ei doi, trei sau patru, nu este, în acest loc, importantă. Importantă este
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
care-l situează la confiniile cu decadentismul și expresionismul, marcând astfel un câmp de tensiuni în arta poloneză modernă. Asimilarea și integrarea noului curent simbolisto-decadent, cât și a tematicii fin de siècle în contextul tradiției propriei sale culturi și în descendența romantismului, relevă capacitatea de sinteză a unui pictor ca Jacek Malczewski, bucurându-se de recunoaștere atât în spațiul cultural francez, cât și în cel german, prima expoziție individuală având loc în 1903, la Societatea Amicilor Artelor Frumoase, la Cracovia. Malczewski
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
războinice de inițiere a tinerilor. „Sursa primară a acestor ritualuri se află probabil În universul religios al vânătorului primitiv dominat de solidaritatea mistică vânat-vânător” care implică o relație deosebită Între om și animal. O asemenea concepție are la bază mitul descendenței dintr-un carnasier, un mit justificativ: „animalul primordial ucidea oameni (... Animalul a fost În cele din urmă doborât și acest eveniment este ritual reactualizat”. Originile practicilor rituale ale celor mai multe sărbători se pierd În negura timpului, aparțin unor altor vremuri, Însă
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
originea speciilor, până la publicarea primei ediții a lucrării de față, pe care a scris-o pentru ediția a treia, publicată în aprilie 1861. Ceea ce a pretins Darwin a fost că el a oferit pentru prima dată o fundamentare științifică ideii descendenței comune a tuturor viețuitoarelor dintr-o formă originară, prin descoperirea mecanismului selecției naturale. Foarte concludent este modul cum s-a exprimat el în această privință, după apariția Originii speciilor, într-o scrisoare către Bade Powell. Darwin contesta că și-ar
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
pentru prima dată doctrina potrivit căreia speciile nu au fost create în mod independent. Singura noutate pe care o aduce lucrarea mea este încercarea de a arăta cum au fost modificate speciile și, într-o anumită măsură, cum reușește teoria descendenței să explice anumite clase cuprinzătoare de fapte; în această privință nu am avut nici un sprijin de la predecesorii mei.“ Se știe de altfel că Darwin se gândise, la început, să dea cărții sale titlul mai scurt Selecția naturală. El a dorit
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
uimitoare la condițiile ambianței în care trăiesc nu l-a atras pe Darwin datorită rezonanței ei excepționale în universul ideilor generale, terenul pe care se desfășoară disputele filozofice și teologice. Interesul său atunci când a abordat teme ca originea speciilor sau descendența omului, la fel ca atunci când s-a ocupat de recifele de corali, de descrierea și clasificarea ciripedelor (cuprinsă în „două volume groase“ la care a lucrat opt ani!), de plantele agățătoare sau de fecundarea încrucișată, a fost unul strict științific
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
ei. 2. Reprezentări metodologice clasice ca surse de îndoială Tema principală a cărții lui Darwin o reprezintă cântărirea atentă, meticuloasă a argumentelor pro și contra explicației faptelor privitoare la istoria vieții pe pământ prin creația separată a speciilor, respectiv prin descendența lor din strămoși comuni. Autorul a susținut că fapte cum ar fi răspândirea speciilor de cinteze în insulele arhipelagului Galápagos, omologiile oaselor umărului și mâinii omului cu oasele picioarelor calului, cu aripile păsărilor sau ale liliecilor, asemănările dintre embrionii unor
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
oaselor umărului și mâinii omului cu oasele picioarelor calului, cu aripile păsărilor sau ale liliecilor, asemănările dintre embrionii unor specii cu morfologii foarte diferite, îndeosebi în stadiile incipiente, ca și multe alte fapte, pot fi explicate mult mai bine prin „descendența comună cu modificări“ decât dacă acceptăm creația separată a speciilor. Dată fiind natura specifică a ceea ce se încearcă să se explice - istoria vieții pe pământ - nu ne putem aștepta ca ipotezele alternative să primească acele confirmări sau infirmări pe deplin
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
dintre explicațiile care au fost imaginate de mintea omului are mai multe dificultăți. Încheierea la care a ajuns Darwin a fost că oricât de serioase ar fi obiecțiile care pot fi formulate, ele „nu sunt suficiente pentru a răsturna teoria descendenței pe calea modificărilor succesive“. Ceea ce nu îl împiedică să privească cu înțelegere reținerile unor naturaliști din generația mai veche de a-i accepta teoria, rețineri pe care le-a putut foarte bine aprecia în discuțiile îndelungate cu colegul și prietenul
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]