1,251 matches
-
privește în oglindă, imitatorul se apleacă asupră-și ca și cum ar voi să afle dacă a integrat bine toată trăsăturile observate, dacă imitația e reușită, dacă a devenit cu adevărat o sosie. La limită, această privire întoarsă către sine îi aduce desfătarea. Viziunea este sensul imitației, sensul social și artistic prin excelență. "A vedea" și "a dori să imite" era pentru el tot una, scris Marcel Proust despre această identificare prin privire. Să examinăm în cele ce urmează o serie de aspecte
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
care restituie eului mundan unicitatea nepieritoare a chipului său (despre care Levinas, rămas în contemplația feței și a exteriorității, n-a mai vorbit). Tonalitatea afectivă a acestei structuri este determinată fie de suferință (diferită de durere), fie de bucurie (sau desfătare, diferită de plăcere). Acest binom augustinian se ivește din unitatea paradoxală a resimțirii Vieții. O autentică inițiere în premisele paradoxului nu ar putea fi oferită altundeva decât în formula oximoronică a fiecărei „fericiri” evanghelice. Prin faptă, restaurarea pascală a Vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ar fi cea care dă formă succesiunii informe și mute a evenimentelor, cu alte cuvinte că, pornind de la timp, povestirea creează temporalitate. Să ne amintim că Hans Robert Jauss plasa și el mimesis-ul într-un cadru oarecum, atunci când vorbea despre „desfătarea de Sine în desfătarea cu Altul”, pe care el o deducea însă din ambiguitatea structurală a receptării textului ficțional. Este aproape de prisos să mai menționăm că teza propusă de Ricoeur se raportează în permanență polemic la postulatele semioticii și ale
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dă formă succesiunii informe și mute a evenimentelor, cu alte cuvinte că, pornind de la timp, povestirea creează temporalitate. Să ne amintim că Hans Robert Jauss plasa și el mimesis-ul într-un cadru oarecum, atunci când vorbea despre „desfătarea de Sine în desfătarea cu Altul”, pe care el o deducea însă din ambiguitatea structurală a receptării textului ficțional. Este aproape de prisos să mai menționăm că teza propusă de Ricoeur se raportează în permanență polemic la postulatele semioticii și ale structuralismului care - după cum, cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a vieței mîhnire, Te plimbi tu pe cîmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, d-auzi o șoptire, E glasu-unui Înger de tine-ncîntat.” PÎnă ce „gîndirea (...) se Întoarce cu durere” spre priveliștile triste ale existenței, poetul mai gustă o clipă de desfătare În „vesela vale”. Aici: „Tot mișcă, Încîntă a noastră gîndire; Tot are farmec, tot este mister...”. Valea mai apare o dată În poemul Viața cîmpenească, sub forma spațiului (pierdut) al copilăriei: „Cu gîndul mă Întorceam La locurile dorite, În valea ce-atît
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
leul ce izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura dorinței (eminesciene) de repaos. În limbajul lui Gr. Alexandrescu, asta Înseamnă a gusta pacea. Amorul este, acum, o sursă de nefericire: privirea Întinde curse, lanțuri, desfătarea naște amărăciune. SÎnt patimi mai nobile, mai mari, mai vrednice pentru un bărbat decît amorul. În limbajul lui uscat didactic, Gr. Alexandrescu se Întîlnește cu misoghinul Schopenhauer: „Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și trăiesc În durere ca-n elementul meu” exprimă filozofia lui de viață. Gr. Alexandrescu se crede predestinat durerii („Închinat durerii”), aruncat Într-o lume străină („străin În lume, lipsit de orice bine”), făcut să cunoască mereu gustul lacrimilor și desfătarea plînsului. Poetul care anunță nașterea unui timp mai bun crede că „tot ce e-nalt aide” și piere. Apare, astfel, o nepotrivire Între morala omului și vizionarismul poetului. Viitorul este construit pe o mare decepție. Voința de Înălțare, mărire a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gravă a spiritului liric și ea poate fi definită prin Încercarea de a aduce lucrurile la starea de puritate matinală. Încercare bizară, contrară notei de senzualitate, aerului greu de alcov, pastei groase din poemele acestea În care pasiunile tind spre desfătare și răsfăț. Însă acesta este Bolintineanu: contradicția este regula lui, nonsensul este sensul limbajului său. Violența caută În Florile Bosforului și alte versuri complicitatea diafanului. Senzualitatea orientală, reputată prin rafinamentul ei complex, tinde spre „farmecul virginal”... Dar să revedem, mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un chip mai direct sensibilitatea proprie În poezie și de a lărgi aria de referințe În sfera materiei. Bosforul său este un ținut În care se simte viața cosmosului, omul - „fiu al piericiunii”, „mizeră țărîna” - are, aici, partea lui de desfătare. Clima este „prefumată” cadrul vieții - „superb, desfătător”, cerul comunică În mod misterios cu apa și pămîntul Într-o Îmbătătoare simbioză: „cer, aer, valul mării, e-o palidă coloră”... Peste tot se simte freamătul corespondențelor secrete: „cer, pămînt, eter și lună
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aproape, se vede lucrarea dumnezeiască: „O pulbere-argintoasă de mii de peștișori, Frumoase mozaice, divine, infinite, Ce schimbă-ale lor forme bizare, strălucite! Ce ne amintă Încă p-al vieții autor, Făcînd ca să se uite durerea ce dărîmă!” și efectul ei este desfătarea care șterge contururile aspre ale lumii. Desfătător, cu efecte purificatoare este și tabloul cu delfinii care Însoțesc, Într-un joc nebunesc, pe Îndrăgostiții fugari: „Iar delfinii sprinteni trec ușori prin valuri urmărind caiacul și al lor amor”. Imagine superbă ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult mai dulce decît chiar libertatea!...” neliniște repede convertită Într-o plăcere fără margini. Angoasa nu-i făcută pentru Bolintineanu. Tristețea cea mai adîncă (aceea a lui Conrad) devine hrana unei zgomotoase bucurii lirice. O bucurie ce ia ușor drumul desfătării. Există mai multe trepte ale voluptății În poezia lui Bolintineanu și pe treapta de sus stă răsfățul: o desfătare risipitoare, o voluptate dalbă, dulce, matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu. Tristețea cea mai adîncă (aceea a lui Conrad) devine hrana unei zgomotoase bucurii lirice. O bucurie ce ia ușor drumul desfătării. Există mai multe trepte ale voluptății În poezia lui Bolintineanu și pe treapta de sus stă răsfățul: o desfătare risipitoare, o voluptate dalbă, dulce, matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea zone matinale. Este izbitoare, În poeme, recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Nu voi plăceri molatici născute-n sărbătoare, Nici tinere fecioare, fragile, blînde flori”... Însă lumea Bosforului (lumea fizică și pasională) este, cu precădere, o sărbătoare a voluptăților molatice, a răsfățului. Sentimentul securității Începe la Bolintineanu de la frontiera plăcutului, dulcelui, dalbului, desfătării, cu alte cuvinte: de la un anumit grad de corupere a matinalului, verguraului, suavității etc. „A gusta dulcea bucurie”, a bea „dulcea/roua de cerești plăceri” și, În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dulcelui, dalbului, desfătării, cu alte cuvinte: de la un anumit grad de corupere a matinalului, verguraului, suavității etc. „A gusta dulcea bucurie”, a bea „dulcea/roua de cerești plăceri” și, În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor. Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la „dulce moliciune”. Privind luna ce se Înalță și danturile albei baiadere, sultanul se Îmbată de o „dulce desfătare”. Chiar violența se manifestă și se risipește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor. Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la „dulce moliciune”. Privind luna ce se Înalță și danturile albei baiadere, sultanul se Îmbată de o „dulce desfătare”. Chiar violența se manifestă și se risipește În acest climat de moliciune dulce. Există o plenitudine a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu, iar viciul caută tonurile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
etc. Obiectele (fizice și morale) primesc aceleași determinări abstracte și sînt, de regulă, valorificate prin capacitatea lor de a desfăta. De a participa, altfel zis, la configurarea unui paradis oriental În care legea supremă este amorul și scopul existenței e desfătarea. Este surprinzător faptul că Bolintineanu ține departe poezia lui sudică de orice mitologie. Chateaubriand, Hugo cultivă miturile greco-latine. Cel dinții creează un peisaj edenic bazat În Întregime pe valorile lumii grecești. CÎnd intervine elementul otoman, el reprezintă violența și fanatismul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns În jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci... Figura dominantă În poezia simțualistă a lui Bolintineanu este, putem zice, seducția. Seducția, repet, prin lingușire, prin acumulare de bunuri strălucitoare, prin cultul suprafețelor. Instrumentul ei predilect este privirea. Privirea dintîi, matinală, inocentă și privirea din urmă, bolnavă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Deplasîndu-se spre zona alpină, fantezia lui Bolintineanu caută locurile Închise și Încearcă o penetrație dincolo de linia vizibilului, realului. Fantasticul pătrunde În poem și, odată cu el, o mitologie autohtonă neguroasă, aceea pe care o complică pînă la absurd În Traianida. În locul desfătării, mai viu este acum blestemul, mai puternică este conjurația spiritelor negre. Curios, poezia capătă mai multă substanță din contactul cu acest obiect fantastic. În fine, privirea cedează auzului Întîietatea. Vuietul universului În fierbere și galopul nebun al cavalelor stăpînesc acum
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
temă, „libidinia cea mai trivială, concupiscența aceea fără gingășie”... Trivială, În sens propriu, poezia erotică a lui Bolintineanu nu este pentru că ea nu părăsește niciodată zona suavității. Momentul suprem În idila bolintineană este Îmbrățișarea. Sărutul este figura de vîrf a desfătării. Arătarea pulpei, deschiderea sinului, citate de G. Călinescu ca dovezi de vulgaritate, sînt nevinovate gesturi, Înecate dealtfel Într-un val de lumină și acoperite de mai multe straturi de roze și crini. Trivială cu adevărat este imaginea prea convențională a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atingeți nicidecum Pe frumoasa mea Ioană, Pe românca macedoană, Floare cu plăcut parfum, ......................................... Are-n meși piciorul ei, Nud, alb, mic ca o Diană Sub al piersicii tulei, Sub șalvarii de sultană!”... Aceste grațioase făpturi beau pînă la fund cupa desfătării, dar, Încă o dată, Bolintineanu evită să ne introducă În „cămara de misteri”. Reputatul lui senzualism este destul de decent. La vedere rămîne doar expresia celei mai clare pudori. Să se observe, În Legendele istorice și Basme, unde femeile au un loc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
față / purpura-n ivoriu noată, se răsfață / rîură senin”): numai În momente de mare emoție, cum este aceea descrisă În Hial (Florile Bosforului). Cum se Împacă, totuși, figura inocentei, cu răsfățul, dorința aceea grăbită să atingă pragul de sus al desfătării ce se observă În toată erotica bolintiniană? Rumeneala ascunde, În fapt, o mare primejdie. Figura inocenței este, În realitate, anticamera amorului magic, acela care Îmbată simțurile. CÎnd fața se roșește, cu delicatețe, de emoție, ochii se Întunecă de focul interior
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere În desfătare, o complicitate ce poate duce departe. Figura inocenței se slujește În poezia lui Bolintineanu și de alt mesager: lumina (cu derivatul: soarele). Frumoasa Ioana, româna macedoană, „poartă soarele pe figură”, fruntea femeii din O noapte de amor iese din părul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din priviri provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele cele mai pure: „Mehrube! Aruncă dulcea ta privire P-al acestor unde fraged legiver! Numai focul tînăr din a ta privire Poate fi mai magic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele cele mai pure: „Mehrube! Aruncă dulcea ta privire P-al acestor unde fraged legiver! Numai focul tînăr din a ta privire Poate fi mai magic pe pămînt și-n cer!” În fine, ultimul act al scenariului erotic bolintinean
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]