1,677 matches
-
Renumitul scriitor de romane istorice vechi, Kōsuke Gomi, a picat mereu la examenul de conducere. Prietenii lui îi spun Unchi Gomi. Pricepi? Gomi înseamnă „gunoi“. „Excremente“ sună de parcă ar avea vreo legătură cu Biroul Metropolitan al Igienei Publice, nu? Spre dezgustul și disperarea lui Tomoe, Takamori a continuat cu prostii de felul ăsta până au ajuns acasă la Higurashitei. Când s-au apropiat de podul feroviar, au văzut pâlpâind lumânarea de pe taraba bătrânului ghicitor. Știau că-l vor găsi la treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai intensă atunci cînd bea, fericirea Îi era amplificată, era mai tandră, mai vibrantă, era pur și simplu „mai mult“. Dar, pe măsură ce trecea timpul, iar problema devenea mai serioasă, lucrurile s-au schimbat. Fericirea i s-a preschimbat În dezamăgire, dezgust, boală, iar alcoolul nu făcea decît să le sporească. Dacă odinioară fusese amuzantă, acum era posacă; dacă fusese iubitoare, acum era distantă; dacă odată mă acoperise cu sărutări, acum mă lovea cu insulte. Cu vremea, tata s-a Înstrăinat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că ești anormală? Mă Înroșesc puternic. Conversația asta e incredibilă. Ce spune Dan e incredibil. — Dan, Încetează, Îl avertizez eu. Nu vreau să discut despre asta acum. Dan se uită la mine și clatină din cap, cu o expresie de dezgust pe chip. — Ne vedem acasă, zice și părăsește restaurantul. Bietul Gregory nici nu știe ce să spună. — Ăăă, Ellie, mă simt Îngrozitor că am deschis discuția. N-am vrut să Încep o... — Bărbatu-meu e un bădăran, zice Trish, Înghiontindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
stă lîngă Michael și pe a cărei față se citește sfidarea. Regret că a trebuit să afli Într-o asemenea Împrejurare, dar ce cauți tu aici? Ce faci În apartamentul meu? Întreabă ea, iar eu nu pot să simt decît dezgust. — Aveam nevoie de un fax, răspund cu răceală. Dacă o să-ți verifici telefonul mobil, o să găsești un mesaj de la mine. Am crezut că ești plecată, dar e clar că nu mi-am dat seama În ce mincinoasă te-ai transformat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mă interesează nimic din ce-ar avea de invocat. — Mă umpli de scîrbă, zic eu pe un ton scăzut. Ochii lui Michael țintesc podeaua, iar el se face tot mai mic cu fiece secundă care trece. Amîndoi mă umpleți de dezgust. De-ar ști Linda... Nu-mi termin propoziția, căci nu e necesar. Michael pare la un pas de a izbucni În plîns și, În timp ce Lisa Îl dă din drum ca să se posteze În fața lui, realizez că prietenia noastră s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Galilei. Și trebuie să accepți că totul a fost așa cum îți amintești. ― Știu. Dar atunci a existat o clipă în care nu mă mai gândeam la ce eram întrebat, ci mă temeam doar să nu vomit. ― De frică? ― Și de dezgust. Am abjurat și pentru asta. Ca să ies afară, să respir aer curat. Simțeam că nu mai suport. Niciodată n-am iubit mai mult lumina amiezii, la care doream să ajung cât mai repede. ― De aceea umbli acum singur printre chiparoși
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu există experiență căreia să nu-i poți supraviețui Niciodată nu poți spune: am încercat totul. Întotdeauna îți mai rămâne ceva de încercat. Pasiunea mea pentru lumină e protestul unui om aproape orb. Totul e foarte simplu. La fel ca dezgustul pe care mi-l provoacă inchizitorii. ― Galilei, pot să te rog să-mi explici ceva? ― Ce anume? ― Ai avea motive să mă crezi un spion al Inchiziției. Sau ai putea să nutrești alte bănuieli, câtă vreme eu sunt pentru tine
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mă întunec? Sunt mai departe liniștit. Te ascult. ― Eu am trăit lașitatea în forme mai rele decât tine. ― Chiar așa? ― Chiar așa. ― Un tribunal al Inchiziției nu se compară cu nimic. Dacă n-ai fost acolo, nu știi ce e dezgustul. ― Ba știu. ― Tăcerea grea, ca o draperie îmbibată de umezeală și tu care trebuie să dai un răspuns. Ce vei zice? "Eu, Galileo Galilei, în al șaptezecelea an al vieții mele..." Până aici e ușor. Dar greul abia urmează. Primele
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
chiar la ultimele replici ale comediei. Cred că pentru un asemenea Pirgopolinice nu e cazul să pierdem prea mult timp. Eu stăteam nemișcat în mijlocul corului, mascându-mi rușinea cu un surâs sfidător pe buze. Flaviano a făcut un gest de dezgust, exclamând: - Să-i dăm fanfaronului ce i se cuvine! Am fost împresurat de un grup de figuranți, servitorii care trebuiau să mă ciomăgească, având în mână bâte făcute din cârpe, toate false, cu excepția uneia. Mi-am dat seama imediat după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cele pe care le au vițeii, semn că le vor crește coarnele; bărbia, groasă și pronunțată, îi ieșea mult în afară, întrecând vârful nasului. Când mi s-a înfățișat dinainte prima dată, nu mi-am putut masca un gest de dezgust, la care el a spus: - Sunt cam urât, nu-i așa? Răbdare, căci te vei obișnui. Clipă în care ochii lui ageri, surâsul și glasul blând s-au împreunat pentru a așterne un văl de frumusețe peste diformitățile mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
venea să vomite. Îl rugă să plece, căci se rușina s-o facă În prezența lui, chiar dacă Între ei nu mai existau secrete și erau căsătoriți de atâta vreme. Râgâia și tremura și-și strâmba gura cu o grimasă de dezgust atât de convingătoare, Încât Elio se gândi că nu mințea. Nu se mișcă, nici măcar când Maja Îngenunche În fața vasului și se prinse cu mâinile de colacul veceului, căci Încă voia să știe dacă avusese o viziune adevărată sau doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
brunetă cu care uneori făcea presupuneri asupra stării civile a tânărului șef de departament, cel cu mutră de spot publicitar, pe care Îl curtau majoritatea telefonistelor, Încă tinere și neștiutoare Într-ale căsătoriei - dădu pe gât, cu o grimasă de dezgust, conținutul unui păhărel de plastic, și o Întrebă, bine dispusă, dacă primise mesajul. — Care mesaj? exclamă Emma. — A, mă rog, nu știu... se grăbi să spună cealaltă, dându-și seama de greșeala făcută. Aruncă păhărelul de plastic În coșul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
putut culca alături de un bărbat care avea picioarele mai scurte decât ea sau era mai slab o dezgusta. Nu că ar fi cerut-o vreunul până la urmă. Știa că toți îi ziceau Șopârla sau Ochiul-dracului, dacă nu chiar mai rău. Dezgustul ei pentru bărbații scunzi îi fusese confirmat de un vis în care un bărbat înalt îi șoptea ceva la ureche. Nu și-a putut aminti ce-i spunea, dar cuvintele lui îi încălziseră coapsele și o treziseră din somn. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gură și tremura în timp ce Lea se pregătea pentru seara care ar fi trebuit să fie a nunții ei. - Eram mai fericită decât fusesem vreodată, spunea Lea. Dar eram de asemenea înspăimântată. Dacă și-ar fi întors fața de la mine cu dezgust? Dacă fugea din cort și mă umplea astfel de rușine pentru totdeauna? Dar ceva îmi spunea că avea să mă primească. A fost o petrecere simplă cu câțiva invitați. Cântăreții la flaut din sat au venit și au plecat repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
acum fratele tău. Spune ce ai de spus. - E vorba despre tătuca, a spus, folosind acest cuvânt de copil pe care nu-l mai auzisem din Canaan. E pe moarte și trebuie să mergem la el. Benia a mormăit cu dezgust. - Cum îndrăznești? a zis Iosif, sărind în picioare și punând mâna pe pumnalul pe care îl avea la șold. - Cum îndrăznești tu? a răspuns Benia la fel de aprins, făcând un pas înspre el. De ce ar trebui să plângă nevasta mea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în cele din urmă. Dacă nu mă duc, mă va bântui pentru totdeauna. O să mă duc și tu o să vii cu mine, a zis Iosif, strident dintr-odată, ca un om obișnuit să comande. N-am încercat să-mi ascund dezgustul în fața tonului său și când mi-a văzut disprețul, și-a lăsat capul în jos de rușine. Și apoi fratele meu s-a aplecat și s-a lipit cu fruntea de podeaua murdară a bucătăriei unui tâmplar și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și blestemându-i, făcându-i animale, suspinând la amintirea ștrengăriilor pe care le făceau în copilărie, chemându-le pe mamele lor să-i bată la fund. Ce oribil e să îmbătrânești în felul ăsta, a zis Iosif, cu milă și dezgust în voce. Mă rog să mor înainte de a veni ziua în care n-o să mai știu dacă fiii mei sunt bunici sau bebeluși. Apoi Iacob a părut să adoarmă, dar dintr-odată a strigat din nou „Unde e Iosif?”, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
poată păstra un anume avans asupra lui Fersen, voia să știe dacă mărturisirea lui Pérec avea să fie confirmată de Arthus și de PM. Se Întreba pînă unde fuseseră În stare să meargă pentru a obține ce doreau. Senzația de dezgust pe care o simțise la jandarmerie Îi reveni. Deschise larg geamurile mașinii și trase În piept aerul răcoros, Încercînd să găsească o ușurare. Toată povestea asta o revolta, nu că ar fi fost mai șocantă decît tot ce Întîlnise pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ți-o iert niciodată. Nicolas, tremurînd de mînie, Îngăimă că puțin Îi păsa, că nu va lăsa niciodată pe nimeni să mînjească reputația lui Chantal, era singura persoană care-l iubise vreodată! Loïc se ridică greoi. Își privi fiul cu dezgust. - Nu vreau să te mai văd niciodată În casa asta! Nici pe insula asta! De mîine te Închid Într-un loc unde cei de acolo vor ști să te dea pe brazdă, ți-o garantez! - Nu știi ce spui, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
textul aureolat cu grăsime. - Nu se poate! Știți ceva? SÎngele care a curs pe menhir nu e cel al lui Nicolas! Lucas tresări. - Cum? - E sînge din grupa O negativ... Se uită din nou la sandvici, avu o mișcare de dezgust și-l azvîrli la coșul de gunoi, apoi se Încruntă. - Annick, nu are Marie grupa O negativ? Lucas rămase Încremenit. Fruntea secretarei se Încrețea Încercînd să-și amintească. - Da, poate că ai dreptate... Auziră ușa trîntindu-se: Lucas ieșise În viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Cum ai dat de mine? - Tatăl tău mi-a spus unde veneai cînd erai necăjită... - A făcut bine... * * * Yvonne, pitulată Într-un ungher al scării, stătea complet nemișcată. Cu privirea fixată parcă asupra unei prăzi, cu o strîmbătură involuntară de dezgust, Îl pîndea pe Pierric care se agita Într-un mod Încă și mai dezordonat decît de obicei. Își legăna frenetic capul mare, cuprins de o excitație neobișnuită. Cu stîngăcie, labele lui mari traseră dintr-o ascunzătoare de sub pretențioasa placă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În fel și chip, scoțînd sunete răgușite, de neînțeles, apoi un cuvînt țîșni, deslușit, pentru prima oară din copilărie. - Bebe... Izbuti atunci să Îngaime cîteva cuvinte, pe care ea le auzi limpede: - Bebe!... Să nu omori... bebe! De uluire, de dezgust și de furie, Yvonne Îl lovi cu atîta putere În obraz că Pierric se clătină și căzu pe spate cît era de greu. Izbindu-se În cădere de o piatră, capul lui scoase un zgomot oribil. Se agita ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că aici nu ești altceva decît un slujbaș. Privirea blîndă a ochilor căprui ai lui Philippe se Înăspri. - Slujbașul Îți amintește că priveghiul la sicriele lui Loïc și Nicolas va avea loc peste două ceasuri. Gwen avu o mișcare de dezgust. - Doar n-ai de gînd să te duci? - Nu numai că am să mă duc, dar o să mergem Împreună și o să le arătăm tuturor că sîntem o familie unită, de cînd elementul perturbator a avut bunul gust să-și pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să care cadavrele. Erau trei... Doi tineri, nu aveau mai mult de treizeci de ani, și apoi o fată, mai tînără, mi se pare. Era plină de sînge, hainele, pieptul, pîntecele, totul era mînjit de sînge... Avu o strîmbătură de dezgust care se transformă Într-un rictus amar. - Arthus și Pérec hotărîseră deja totul. Aveau să lesteze trupurile și să le arunce În largul mării, iar eu trebuia să strîng tot ce căzuse, să ard tot, să fac să dispară tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înțelegători. Lucas simți că-l apucă greața văzîndu-l cum despica mulțimea În direcția Mariei. CÎnd se uita spre ea, nu-i vedea decît părul Împletit cu grijă și rochia ușoară care flutura sub briză. O văzu Înfiorîndu-se. De frig? De dezgust? De plăcere? În realitate, Marie nu simțea nimic În momentul acela. Se uită la Christian cum se năpustea spre o femeie care semăna ciudat de mult cu ea, cum o lua În brațe și o Învîrtea sub flashurile fotografilor. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]