1,195 matches
-
Ana a vorbit pe culoarele facultății inundate de soare, a vorbit cu el în franceză fără să mă vadă și ea nu știa că a vorbit despre mine, Se vorbește în franceză la ceai, eu neînțelegând nimic nu-mi pot dezlipi privirea de Ana, care se adresează în franceză, în această limbă pe care am vaga impresie că o cunosc fără s-o cunosc, ce căutai la Paris? Și Alain mă întreabă ceva, eu mă întorc spre Ana nucile pentru lichior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Ana a vorbit pe culoarele facultății inundate de soare, a vorbit cu el în franceză fără să mă vadă și ea nu știa că a vorbit despre mine, Se vorbește în franceză la ceai, eu neînțelegând nimic nu-mi pot dezlipi privirea de Ana, care se adresează în franceză, în această limbă pe care am vaga impresie că o cunosc fără s-o cunosc, ce căutai la Paris? Și Alain mă întreabă ceva, eu mă întorc spre Ana neputincios, ea îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
uimește peste măsură noul Pantocrator, nu mai era cel de ieri, nici cel din zilele trecute, încercam să mă bucur că n-am găsit bolta goală, dar nu reușeam, Pantocratorul mă învăluia într-o amețeală stranie necontrolată, nu-mi puteam dezlipi ochii de la el, era făcut din atât de puține linii și totuși atât de viu! Am coborât iute scara și, întâlnindu-l pe părintele Ioan care se îndrepta spre izvor, l-am chemat să vadă, îl trăgeam de mână să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dar altcineva, cum? Mă învață să mă bărbieresc cu aparatul de ras al tatălui ei, uimit peste măsură de figura schimbată care mă privește la fel de uimită din oglindă, Ce bine-ți stă! se bucură ea, dar eu nu-mi pot dezlipi ochii de cel ce mă fixează lung din pătratul lucios, nu pot fi eu acela! părul tuns scurt, zburlit în sus, fruntea dezvelită, coșii mei de pe tâmple, vizibili acum, aproape să plesnească copți, Îți place? și nu știu ce să spun, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
acum, din partea ei, a lui Ashling Kennedy, Lisa Edwards nu avea decât să moară de singurătate. Pe monitorul ei, care beneficia de screen-saver cu George Clooney, se afla un bilețel galben, pe care scria că a sunat „Dillon“. L-a dezlipit, lăsând ecranul să pocnească din cauza energiei statice. Doar nu era octombrie deja! Dylan o suna de două ori pe an. În octombrie și în decembrie. Să o întrebe ce să îi cumpere lui Clodagh de ziua ei și de Crăciun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Și să nu-mi zici c-ai făcut-o deoarece soră-ta a dispărut și prinderea criminalilor îți dă un sentiment de ordine. Am auzit deja de două ori chestia asta și nu-mi sună ca lumea. Lee nu-și dezlipi ochii de la șosea. — Ai vreo soră? Vreun puști în familie la care să ții foarte mult? Am clătinat din cap. — Ai mei sunt morți cu toții. — Și Laurie la fel. Mi-am dat seama când aveam vreo cincisprezece ani. Maică-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și mașini parcate, apărând și dispărând din vedere prin zăpadă. În dreapta, o adunătură de blocuri cenușii din cărămidă și beton, de Închiriat. Și mai multe mașini parcate. Cineva dispărând Într-una dintre clădirile lipste de viață și Întunecate. Logan se dezlipi de pe gardul despărțitor și se clătină În urma siluetei care dispărea. În spatele său, Quebec Trei Unu vuia În parcarea Înghețată, cu luminile și sirenele la capacitate maximă. Vântul Îi Înfigea ace de gheață În față pe când Logan se forța să continuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Întâmpinare, trebuia să inventez singur tot felul de manevre ca să venim În contact. Probabil că prefăcuta ei nepăsare (căci În momentul când ne Întâlneam Își Încleșta privirile Într-ale mele cu atâta forță, că era foarte greu să mi le dezlipesc) m-a făcut să fiu definitiv prins În acest joc nevinovat numai În aparență. Am Înțeles că privirile trădează ceea ce exista misterios În ființa noastră sau poate că nu am Înțeles nimic, dar era atâta energie În acest mod de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
un dialog secret, irepetabil, prelungindu-se nevăzut de noi și de ceilalți; acolo, sub banca protectoare, la Întuneric de ochii iscoditori, se complăceau ștrengarii de genunchi Într-un joc vinovat, se Înțelegeau atât de bine Între ei, nu se mai dezlipeau unul de altul; ea nota cu multă atenție explicațiile mele, se ridica și se Întorcea În banca a doua; câteodată, uita să se mai mute, rămânea toată ora de matematică În banca mea sau, cum s-a Întâmplat de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fă găsite la investigarea scenei pot revela în majoritatea cazurilor unde și cum s-a iscat focul. Dar acesta era un lucru cunoscut pentru ei. Totuși, trebuia să mai fie ceva. - Dar banda adezivă? Cea pe care Thom mi-a dezlipit-o de pe față și pe care apoi a aruncat-o. - Nu am găsit nicio bandă adezivă. - Uite-te la capul patului. Acolo a stat Magicianul mai tot timpul. Poate că... - M-am uitat. - Păi, bine. Uite-te din nou. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Hank rămase în picioare, privind-o. Apoi privi la Weir. Văzu că își deplasase mâinile într-o parte, deși rămăseseră în spate, și că își trăsese puțin pantalonii în jos de pe șold. Privi îndeaproape. Văzu că un pansament era ușor dezlipit de pe șold: ce naiba mai era și asta? Realiză că avea o deschizătură în piele sub pansament. Chiar atunci fu lovită cu palma drept în nas, simțind cu cartilagiul i se deplasează. Durerea explodă în toată fața și simți cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
apucați pe căi diferite. - Ce naiba vrei să spui? se înfurie Loesser. - Ia verifică partea din spate a curelei de la ceas, spuse Rhyme. Își răsuci încheietura cu un zornăit al cătușelor. Pe curea era plasat un mic disc negru. Sachs îl dezlipi. - Emițător GPS. L-am folosit ca să te putem urmări până aici. Nu ai fost măcar puțin surprins că am apărut ca din senin la ușa ta? - Dar cine...? Ia stați așa! A fost iluzionista, fata aia! Kara! N-am recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și își scoase ochelarii, apoi cascheta de polițist și peruca brunetă de dedesubt, scoțând la iveală încă o dată părul roșcat. Folosind un prosop de la de Roland Bell, care deja se îneca de râs, își șterse machiajul întunecat de pe față și dezlipi și sprâncenele groase, apoi unghiile roșii false care le acopereau pe cele negre și lucioase. Își recuperă apoi portofelul din mâinile lui Edward Kadesky, înmărmurit de uimire, pe care îl plantase atunci când se aruncase în el și în Sachs în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o eșarfă sau o pereche de mănuși (ceea ce întâmplător era exact ce îi dăruise el, un set asortat și ambalat profesionist). Duncan a rupt hârtia și fundele alese cu mare grijă ca să fie bărbătești și le-a aruncat fără ca să dezlipească — dar să mai și citească — felicitarea prinsă pe spate. I-a mulțumit, a sărutat-o pe obraz și s-a uitat prin album cu acel zâmbet reținut, apoi s-a scuzat ca să răspundă la telefon fiindcă îl sunase șeful. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
despre această primă întâlnire, dacă fusese un început acceptabil sau un fiasco total. Dar bănuia, cu o senzație de gol în stomac, că era mai degrabă acesta din urmă. Pune-l la America de Sud Emmy scoase tava din cuptorul de prăjit, dezlipind atentă, cu vârful degetelor, chipsurile pita, încântată că ieșiseră delicios de crocante și iritată în același timp că nu putea să pregătească mai multe într-un cuptor ca lumea. Prietenele ei urmau să vină într-una din cele două vizite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
făcându-și simțită erecția. Când Își trecu mâinile prin părul ei și-i sărută sfârcurile sânilor, Ruby Începu să scâncească de plăcere. —De ce n-oi fi dând eu drumul la muzică? zise Sam ridicându-se un pic. Fără să-și dezlipească privirea de ea, Întinse brațul și reuși să ajungă la CD player. După o clipă, o voce care nu era a lui Ray Charles izbucni la volum maxim: „Îmi iubesc și-mi accept trupul. Sunt unică, frumoasă și vibrantă. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
-l agrea, căutând să nu se dea în spectacol în fața lui, dar odată s-a văzut în situația de a da drumul unuia din acele discursuri patriotice reglementare în prezența lui și-a celorlalți soldați. Bietul căpitan nu-și putea dezlipi ochii de la ochii și de la gura istețului băiat, spionându-i mimica, ceea ce nu-l împiedica să nimerească altceva decât locurile comune ale discursului, până când, alarmat și speriat, nemaistăpânindu-se, i se adresă soldatului, zicându-i: „Ce, zâmbești?“, iar tânărul: „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dormi ca broaștele țestoase, apoi ne vom trezi și vom planta zarzavaturi, după aceea vom fi buni și ai să vezi ce bine o să ne fie. Cu toate consolările, amândoi erau gata să izbucnească În lacrimi. Nu puteau să se dezlipească unul de altul, de parcă se făcuse și mai frig. În loc să-l culce În patul său, Fima ridică pe umeri copilul Îmbrăcat În pijamaua verde de flanelă, Îl duse În dormitorul părinților săi și se culcă lângă el În patul dublu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
o după-amiază, când tata tocmai plecase într-o călătorie și stropi de ploaie băteau în geam, că „Oha“ nu semnase niciodată contractul acela la preluarea firmei. Fostul patron al fabricii, un bețivan care la sfârșit de săptămână nu se mai dezlipea de tejgheaua cârciumii din sat, cu pantalonii șiroind, se lăsase fraierit de „Oha“, care-i umflase ultimul pachet de acțiuni rămas. O fracțiune modestă, dar suficientă ca să obții o majoritate. Și „ăla din A.“, bunicul vostru, fără ajutorul căruia „Oha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care se autoreglează, e un produs de primă calitate. Și W. se întorcea de-a lungul străzii cu mapa neagră în mână, cu un abur vag din cuvintele și prospectele acelea încă în jurul lui, o atmosferă de afaceri care se dezlipea de pe el cu fiecare pas, ca un șal alunecând fără să-l observi de pe umăr. Deschidea portiera mașinii, arunca mapa pe locul din spate, se așeza la volan. Dar abia după ce parcurgeam câțiva kilometri și ajungeam „în câmp“, obrazul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fir ce ducea în întuneric, de data asta nici nu mai vorbea românește, nu mai folosea deloc limba aceea, iar rochiile de vară pe care le purta erau aceleași ca acasă. O înconjura un strat de ruralitate care nu se dezlipea de tot, nici pe plajă, nici pe ulițe sau în cafenelele de pe trotuare, nici în lumina orbitoare, era ca un palton prin care nu pătrundeau razele. Din punctul ăsta de vedere semăna cu tante Doro, care se împlinise, fiind mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
întoarse apoi la masa noastră. Romanța plutea ca un vaet de moarte în localul plin de fum de tutun și miros ascuțit de vin acru, Marcu plângea, cu cotul pe masă și cu obrazul sprijinit pe podul palmei. Nădușeala îi dezlipise covrigeii neisprăviți ai mustății galbene, cu vârfurile pleoștite. Laura, neliniștită, îl imploră să se astâmpere. Dar tocmai în clipa aceea, el se repezi la țigancă, o înșfăcă de păr și o trânti de pe rampă jos pe podea, călcând-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
spui bună seara! mai insistă încă o dată filozoful caraghios din întunericul meu lăuntric, scuturându-și dovleacul la fiecare silabă. Dar fălcile mi se încleștară și limba se înghemui moale, înspre cerul gurii. Iepuroaica cenușie ce i-o dăruisem, tocmai se dezlipi de zidul afumat al cuptorului, atrasă de o foaie veștedă de salată - pe care începu s-o ronțăie cu mare viteză. - Zitta! Începui eu rupându-mi vorbele cu greutate. Iar mi te uiți ca un cioclu! Pe chipul tău stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nasul roșu ca un gogoșar. Sub mustața cu breton, groasă și decolorată, îi rânjesc niște buze ca o rană crudă. Gingiile stâlcite îi sunt însemnate pe alocuri cu câte un dinte strâmb și galben. Când are de spus ceva, își dezlipește buzele, ca să întindă între ele o ață de scuipat. De când nu ne-am văzut, ciuperca din spatele urechii i s-a mărit cât țelina și supurează. Un craniu pleșuv, lațe blonde la ceafă, un ochi bulbucat și celălalt pătat de albeață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să se mai înșele cineva care judecă omul după înfățișare. El rumegă cuvântul îndelung și-l rostește rar și greu, de neclintit. Îl întreb: „Câți morți ai măsurat și câte coșciuge ai împlinit, ca să-ți ridici casele tale?” Zaharia își dezlipește buzele de carne crudă, rupe ața de scuipat și râde bleg. Tace mereu și rumegă răspunsul. - Dacă s-ar putea să le transporți „dincolo”, zic eu. - „La viață mă gândesc, zice el, nu la moarte. Că după ce-oi muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]