1,556 matches
-
sărut Francescăi citindu-i aventurile cavalerului Lancelot. Idila cuplului dantesc, cu știutul deznodământ fatal, nu se va repeta în acel mediu al pasiunilor ghilotinate, ceea ce nu înseamnă că Marie Louise nu speră să-și întâlnească iubitul, dincolo de moarte, în lumea diafană a iubirii fără moarte, citindu-l pe Turgheniev. Construit ireproșabil pe două nivele stilistice și fire epice, romanul lui Trevor se citește cu sufletul la gură, ca un roman popular, stârnind rând pe rând compasiunea și indignarea, dezgustul și emoția
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dezolării spiritualizate amar, cu resemnare de astru crepuscular, absorbit în „forțele eterne”. Blamat că un sacrilegiu moral, dar entuziasmându-i pe Proust și pe Barrès, românul Le Visage émerveillé adopta formulă notației de jurnal, expunând, într-o proza cu tușa diafana, impresionista, candid, dar ardent senzitiva, erosul reprimat al unei călugărițe aproape adolescente, iubind un pictor de icoane. La Nouvelle espérance, în a cărei protagonista, Sabine de Fontenay, s-au detectat note autobiografice, si La Domination, portretizând în scriitorul Antoine Arnauld
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
subiecte de reflecție. Prezența elementului de iraționalitate și contradicție va fi remarcat cu vehemență de Paul Feyerabend 1, autorul unei viziuni epistemologice „anarhiste”. Feyerabend se ceartă mai ales cu metodologia iluministă anistorică, ce a produs o întreagă mitologie în legătură cu raționalitatea diafană a științelor. El susține că diversele mutații epistemice înregistrate în istoria modernă a științelor nu au avut criterii obiective de justificare. Adesea, paradigme științifice cu totul revoluționare s-au născut în niște împrejurări iraționale, fiind atașate unor decizii perfect arbitrare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
se naște nu printr-o emanație necesară, ci este opera generozității pure, confirmată de toată economia văzută și nevăzută a mântuirii. Istoria nu este un labirint sufocant, la capătul căruia așteaptă răzbunător Minotaurul, ci mai degrabă o partitură muzicală, traversată diafan și recitată polifonic. Nu întâmplător, o existență liturgică poate fi asemănată unei opere de artă1. În cuvintele psalmistului, „laudă și frumusețe este înaintea Lui, sfințenie și măreție în locașul cel sfânt al Lui” (Ps. 95,6). Cacofonia este structural demonică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
grav - la nivelul ontologicului. O viziune panerotică, o senzualitate generalizată îi este specifică acestui poet care trăiește „ o voluptate parodică a miracolului, într-un univers al intimității pus în rama parodiei, dar cu o substanță ce exultă în continue miracole diafane și candide” (Al. Cistelecan). Descoperind, prin contemplare intensivă și jubilatorie, feericul și paradisiacul în sânul cotidianului, el e, prin excelență, poetul „spațiului închis”, securizant și liniștitor, în sensul definit și aprofundat de criticul Valeriu Cristea (un „record” de „spațiu închis
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
acest inedit târg cu câte o nouă floare, care cu greu își găsește loc în balconul supraaglomerat. - Bună dimineața! - este salutul pe care îl adresez în zorii fiecărei zile dragelor și iubitelor mele flori. În timp ce le admir prospețimea și frumusețea diafană, le mângâi cu privirea, le alint cu vorbe dulci, le adresez întrebări privitoare la felul cum au dormit și la trebuințele pe care le au, le laud cumințenia și strădania de a se face tot mai mari și mai frumoase
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
în eodem, quia iște modus essendi propter suam imperfectionem appropinquat ad modum quo aliquid est în aliquo în potentia. Sunt autem în potentia opposita simul în eodem (De sensu, tr. 1, l. 5, n. 4). Dar, datorită diferitei proporții de diafan din mediul transparent, rezultă că mediul receptează specia culorii într-un mod diferit de modul în care [formă] este în cor pul colorat, în care diafanul este delimitat, cum se va arăta mai jos. Într-adevăr, actualizările [adică formele] sunt
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
eodem (De sensu, tr. 1, l. 5, n. 4). Dar, datorită diferitei proporții de diafan din mediul transparent, rezultă că mediul receptează specia culorii într-un mod diferit de modul în care [formă] este în cor pul colorat, în care diafanul este delimitat, cum se va arăta mai jos. Într-adevăr, actualizările [adică formele] sunt în cei care le primesc în acord cu modul [de a fi] al acestora din urmă: și, de aceea, culoarea este în tr-adevar în corpul colorat
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
cale de mijloc.267 Salvatore Pugliatti, prietenul apropiat al sicilianului, dar și critic al operei sale rezumă, cu alte cuvinte, aceeași idee: poezia constă în profundă rezonanță muzicală ce conferă fiecărui cuvânt și tuturor cuvintelor ce se contopesc în unitatea diafana și transparența a cantului un sens nou întrutotul spiritual, vibrant.268 Impresia de noutate, prospețime și spontaneitate oferită de unele analogii quasimodiene se bazează pe capacitatea de a crea alăturări surprinzătoare de termeni, transferuri neașteptate de sens, de a utiliza
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
feminin. Arhetipul feminin din Canturi, înrădăcinat în tradiția aulica de sorginte petrarchescă a literaturii italiene, se bazează pe depărtarea și intangibilitatea ființei iubite.387 Stau drept mărturie declarațiile din introducerea poemului Iubitei, ce vorbesc despre femeie că despre o creatură diafana, ce aparține mai mult visului decât realității: Femeia, adică iubita autorului este una dintre acele imagini, una dintre acele închipuiri ale frumuseții și virtuții cerești și inefabile ce apar adesea în imaginația noastră, în somn sau în stare de veghe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
onirice este iubita, în mod surprinzător și oarecum în aparență contradicție cu celelalte ipostaze ale acesteia: Piere ușoară / a viselor urzire / pe umărul tău gol / ce-amiroase a miere (Delfică, trad. MB).402 Aici ea nu este o apariție transparență, diafana, ci o ființă corporală. Deși femeia este uneori intangibilă și depărtata, mai ales in contextele în care somnul acționează că filtru, si, așa cum observase Oreste Macrì, în unele fragmente din epistolele trimise Mariei Cumani sau Sibillei Aleramo, ea are destul de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de rencontrer l'objet qui m'avais charmé dans un songe délicieux. Je savais que ce charme aurait été détruit en s'approchant de la réalité. Încercând să mențină neatinsă fascinația, poetul încearcă să păstreze distanță de protagonista visării pentru că imaginea diafana, înșelătoare a acesteia să nu se frângă la contactul cu realitatea: imaginea ei dragă / mi-ar fi de-ajuns, de viață mi te neagă. (Iubitei, vv. 43-44). În ciuda diferențelor firești dintre personajele feminine leopardiene și cele quasimodiene, cele dintâi ușoare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și realitate, a cărei existență, dar și sexualitate e incertă. Numele, masculin în zona de proveniență, a fost asociat, mai târziu, cu feminitatea. În cazul lui Stelaru, se constată evidențierea unor trăsături care sugerează identificarea cu idealul. Aspectul feciorelnic, caracterul diafan al aparițiilor, asocierea cu poezia sau cu inspirația o fac să fie o expresie a animei, o proiecție a sufletului aflat în criză. Dorința de a afla ("marile însetări") este dezvăluită de "șarpele lumii" la trecerea prin "zodia morților". Metafora
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
deschis/ Și glasul Eumenei peste turnurile norilor a strigat:/ "A fost un vis. N-a fost decât un vis/ Unde ești? Vino, te-am așteptat."", Dragostea zorilor). Eumene este, în egală măsură, inspirația și uitarea, gândul și dispariția acestuia. Caracterul diafan al acestei prezențe lunare face ca textele în care apare să fie voit ambigue. Ipostazele feminității sunt multiple. Ele capătă nume sau se desprind din masa anonimatului. De fiecare dată însă se simte în aura ce le înconjoară ceva din
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Nici o stea/ Niciun înger din copacul cerului nu privea;/ Numai caii vânturilor - vânturilor nebănuite/ Coborau învrăjbite", Saltimbancul). Dincolo de caracterul acesta vizionar, există și o dorință evidentă de a răsturna așteptările publicului, de a surprinde continuu, fie prin limbajul care alternează diafanul cu invectiva, fie prin "poanta" plasată, în general, la final de text ("Patru orbi,/ (...) căutau Soarele:/ Dar Soarele era fiecare", Orbii; "Saltimbancul fugise în circul lunii", Saltimbancul; "Viață? Uriașă povară a iluziei:/ Întotdeauna nimeni n-a fost", Altul). Sensul se
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Vasul-Fantomă și o stea exilată/ din constelații somptuoase, străluciri și renume". Din Demonul sângelui pare să lipsească burlescul, luarea-n derâdere a propriilor sentimente. Spunem pare pentru că nici de data aceasta finalul nu este total inocent. Universul creat pe pânze diafane, stilul reveriei este pus sub semnul întrebării de un termen precum "cotrobăiau" ce intervine pe final de text: "Peste pajiști de alge ce-mi urcau în artere/ Demonul Sângelui zbura domol deasupra tuturora,/ prin intermundii orbitele-i goale cotrobăiau Luna
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
inevitabilului, la Dimitrie Stelaru se realizează o adevărată teatralizare a tabloului morții. Și aici însă apa, călătoria acvatică sunt simboluri ale alunecării în neant. Aparițiile feminine se încadrează în două categorii: femeia pusă sub semnul bolii, al suferinței și ivirile diafane care par să indice mai degrabă inspirația, anima decât imaginea unei persoane reale. Apar astfel poeziile închinate Eumenei care pare să ilustreze, în egală măsură, inspirația și uitarea, gândul și dispariția acestuia și care pare să aibă capacitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
debut semnificativ” de I. Negoițescu, deși criticii de la „Scânteia” și „Scânteia tineretului” îl acuzaseră pe tânărul poet de lipsă de originalitate și talent. Apropiat de poezia lui Gellu Naum și de scrisul altor avangardiști, R. va practica un suprarealism moderat, diafan la prima vedere, populat de „corbi albi”, de un „diavol îmbrăcat în alb” etc., culoarea albă desemnând până și atitudinea rebelă și nonconformistă: „Casa avea de mult două intrări/ fiecare începea cu una/ până să le înveți pe amândouă/ venea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289166_a_290495]
-
unei picturi „cu tonuri fragede și crude”, soarele transformă amintirile în „bănuți strălucitori”, parcă așezați pe ochii fetei. Sunetele flașnetei ritmează orchestrația monotonă a târgului, iar liniștea nopții se risipește în tânguirea clavirului. Imagini de o intensă candoare sugerează prezența diafană, imaterială a iubirii frânte demult: „Apa ochilor tăi s-a revărsat, albastră, în casă;/ tot ce-am simțit după aceea a fost numai lumină și mătasă”. Ceea ce s-ar fi vrut însă expresia unor trăiri profunde, hrănite de suferință și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
discurs poetic eliberat de stângăcii, de unele prețiozități și excese, ceea ce l-a făcut pe E. Lovinescu să-și exprime fără rezerve aprecierea. Odată cu Biblice (1926) și Strigări trupești lângă glezne (1926), din poezia erotică a lui B. dispar elementele diafane. Inflexiunile „blânde” fac loc unei expresivități care se vrea de tip arghezian, ca în Flori de mucigai. Ebreea, Miryam, Ruth, Esthera, Sulamita, Tamar, Noemi sunt câteva dintre personajele ciclului sugestiv intitulat Biblice. Schimbarea de ton este evidentă: „Neagră sunt și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
Picături de lacrimi (1932) și Răspântie (1944). El compune o poezie de inspirație rurală și religioasă, cu un colorit local, ca în Mireasa de peste Prut, care a cunoscut o anume răspândire: „La poarta ta de curcubeu,/ În nopți cu umbra diafană,/ Răsari și tu, răsar și eu.../ Doi morți învie-ntr-o icoană, // Se scurge vremea ca o rouă,/ În visul frânt de vagabond,/ Tu, peste frământarea nouă,/ Te-nalți ca un luceafăr blond”. SCRIERI: Picături de lacrimi, Chișinău, 1932; Răspântie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290024_a_291353]
-
sens istoric mai general, metaforizarea aduce chiar a stil prețios, tot așa cum litografiile colorate ale istoriei seculare bucureștene dovedesc o anume calofilie prin sintaxă și arhaisme. Un domeniu de marcată originalitate al poeziei lui B. este erotica, scăldată în atmosfera diafană și pastelată a unei mari delicateți, unind indefinibil senzualitatea percepției cu spiritualitatea sentimentului: „Din peană cum te zugrăvesc, / Scriindu-te rotund, te cresc; [...] Am să te scriu ca pe-o icoană / De sticlă-n vis, făgărășană, / Tu, doina sângelui meu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285844_a_287173]
-
impulsionează poetul „spre culmi visate”, chiar dacă pesimismul îi împiedică zborul. Nostalgia vremurilor de odinioară, amintirea celor dispăruți, „gânduri reci” legate de moarte, asemenea unor „medalii mari de plumb”, creează o atmosferă specific simbolistă. Poemele lacrămilor unor „fecioare ofilite”, „în giulgiuri diafane de mireasă”, care par un „cernit cortegiu” al deziluziei, al „moartelor avânturi”, întregesc un reper ce indică o stare obsesivă. În căutarea unor „refugii” din fața durerii, „ce roade ca rugina”, nu pot fi descoperite decât „ținuturi nesfârșite de umbră”, unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
Caraion) sau la acela care revalorifică o modalitate expresionistă (Petre Stoica), ajungând la subtile alchimii poetice (Nichita Stănescu, Ștefan Aug. Doinaș, Leonid Dimov, Ilie Constantin, Șerban Foarță, Virgil Mazilescu, Adrian Popescu, Constantin Abăluță). Lirica feminină se înscrie între coordonatele senzualității diafane și cele ale cerebralității delicate (Gabriela Melinescu, Florența Albu, Doina Uricariu, Constanța Buzea, Simona-Grazia Dima). Lista cu numele poeților este impresionantă și vorbește de la sine despre exigențele revistei: Ion Negoițescu, Cezar Ivănescu, Al. Jebeleanu, Alexandru Lungu, Florin Mugur, Gheorghe Grigurcu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288580_a_289909]
-
à une poupée, une pale et ravissante petite poupée blonde, inventée et créée par le diable lui-même pour la damnation des grands enfants à barber!" [Maupassant, Notre cœur, p.151]. Imaginea Parizienei că păpușă prețioasă de porțelan, care sugerează frivolitate diafana și eterica, trimite la un vid existențial. Dincolo de aceste aparente însă, Pariziana are profunzime și substrat metafizic. Femeile pariziene au, de regulă, reputația unor femei inteligente 118. Massival o caracterizează astfel pe Michèle de Burne: "pleine d'intelligence" [Maupassant, Notre
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]