912 matches
-
realizarea conformității sunt prezente în orice grup. Observațiile făcute asupra grupurilor mici arată că dacă o majoritate clară susține de la început o anumită poziție, grupul se va mișca cu cea mai mare probabilitate către consens. În acest caz presiunile asupra disidenței individuale sunt puternice. Totuși, în ciuda tendinței generale către consensul și conformitatea grupului, conflicte de valori și interese sau de personalități pot conduce la divizări în orice grup. Pentru a contracara această tendință, uneori se invocă amenințările ce pot veni de la
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
nu a produs și o replică pe măsură pe planul istoriografiei. Deși au fost "fellow travelers", nici A.D. Xenopol și nici G. Panu nu și-au asumat până la capăt spiritul critic promovat de junimism. Al. Zub (2000) vede chiar în disidența celor doi eșecul Junimii în încercarea de a imprima o direcție contrară romantismului în istoriografia națională. Societatea literară va reuși să impună o direcție critică abia într-o generație secundară, avându-i ca protagoniști intelectuali pe I. Bogdan și D.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
față de Moscova a constat în recunoașterea Republicii Federale Germania (R.F.G.) (Constantiniu, 2011, p. 495). Pe aceeași linie s-a înscris și aproprierea de SUA, al cărui președinte Richard Nixon a fost primit cu onoruri deosebite la București. Momentul de maximă disidență față de Moscova a fost condamnarea invaziei Cehoslovaciei de către forțele Pactului de la Varșovia pentru a pune capăt "primăverii de la Praga". Denunțarea invaziei armate i-a adus lui Ceaușescu atât un solid capital politic național, cât și o foarte pozitivă reputație internațională
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
basculat și panteonul său proletar-partinic. Gradual, pe măsură ce manualele au început să abordeze subiectul regimului comunist (prima generația de manuale stopau narațiunea istoriei românilor odată cu sfârșirea celui de-al Doilea Război Mondial), a început să prindă contur atât o martirologie a disidenței anti- comuniste, cât și, corelativ, un panteon anticomunist în care au fost incluse figuri aparținând disidenței anti-regim: Paul Goma (Vulpe et al., 1999, p. 135; Mitu et al., 1999, p. 115), Elisabeta Rizea din Nucșoara (Dumitrescu et al., 1999, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
generația de manuale stopau narațiunea istoriei românilor odată cu sfârșirea celui de-al Doilea Război Mondial), a început să prindă contur atât o martirologie a disidenței anti- comuniste, cât și, corelativ, un panteon anticomunist în care au fost incluse figuri aparținând disidenței anti-regim: Paul Goma (Vulpe et al., 1999, p. 135; Mitu et al., 1999, p. 115), Elisabeta Rizea din Nucșoara (Dumitrescu et al., 1999, p. 188), Mircea Dinescu (Dumitrescu et al., 1999, p. 197), Corneliu Coposu (Mitu et al., 1999, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în conștiința publică paradigma anticomunistă a memoriei recente românești. Această dogmatizare interpretativă este relevată cu atât mai clar de propunerea Raportului de "a se interzice drept forme de negaționism, pedepsibile prin lege, tentativele deapologie a regimului comunist" (p. 642). Orice disidență hermeneutică - exprimată prin devierea de la linia interpretativă a Raportului care condamnă nu doar crimele, ci întregul regim comunist ca "ilegitim și criminal" - devine astfel posibil de incriminat ca act apologetic și negaționist ce reclamă cu imperiozitate morală condamnarea sa juridică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
receptată, de regulă, ca lirică integral erotică, cu precizarea că e vorba de un eros subordonat vizionarismului ontologic și moral. Începând cu volumul Respirație artificială, continuând cu Pasaj de pietoni (1979) și Semne particulare (1979), apoi în producțiile din timpul disidenței și după exilare, a doua etapă a traseului liric al lui T. se vădește tot mai tranșant, determinând o reconfigurare a imaginii scriitorului în tabloul literaturii noastre contemporane. Poetul renunță la calofilie, la iluzia turnului de fildeș protector, la asedierea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
să vadă viața în culori trandafirii, izbutește să restituie adevăruri și să suscite meditații valide pe teme sociale și umane de interes real, neconvenționale în contextul epocii. Publicistica de atitudine și eseistica din perioada postdecembristă - dar și texte din perioada disidenței deschise - sunt antologate în volumul, de răsunet, Kakistocrația (1998; Premiul Uniunii Scriitorilor). Cuvântul din titlu reprezintă adaptarea unui termen de politologie anglo-saxon format, în chip savant, din elemente de compunere din limba elină și desemnând „cârmuirea celor mai nepricepuți”. Aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
și al lui Ghiță Ionescu, negustor și om politic ploieștean, I.-Q. urmează școala primară în orașul natal și tot acolo va absolvi Liceul „Sfinții Petru și Pavel” (1893). După obținerea licenței în drept la București (1897), se înscrie în disidența liberală prahoveană, începând astfel o carieră politică nu lipsită de succese: este în mai multe rânduri deputat de Prahova și va fi vicepreședinte al Camerei Deputaților. În anii 1901 și 1902 funcționează ca supleant la Tribunalul din Brăila, dar demisionează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
Leonte, „A patra dimensiune”, CRC, 1973, 18; Olimpia Șerbănescu, „A patra dimensiune”, O, 1973, 52; Ulici, Prima verba, I, 249-250; Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fișier istorico-literar, Buzău, 1980, 114; Luca Pițu, La cafeneaua hermeneutică, București, 1992, 24-31; Geo Vasile, Romanul disidenței bovarice, LCF, 1997, 20; Z. Ornea, O ediție contrafăcută, RL, 1997, 30; Corneliu Ștefanache, Un scriitor „strigă acum”, „Evenimentul” (Iași), 2000, 2 aprilie; Nicolae Turtureanu, Bătrânul și Magda, „Monitorul” (Iași), 2000, 24 aprilie; Adrian Alui Gheorghe, Magda Ursache strigă acum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290385_a_291714]
-
în acest sens reacționari (p. 3). De dreapta sau de stânga. Dintr-o direcție sau alta. A existat o rezistență și o reacție antifascistă și antitotalitară (exemplul studiat este T. Mann), după cum a existat și una anticomunistă contestatară și de disidență (prototip M. Bulgakov, studiat și el). A existat și o reacțiune antiburgheză tipică avangardelor secolului XX, de inspirație ideologică de stânga. Dar acest exemplu (asupra căruia noi am fi insistat din plin) mai dovedește ceva: de îndată ce avangarda se ia, în
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
la care subscriu integral) că literatura este totdeauna și intrinsec reacționară (pp. 22, 23). Dar în ce sens? în sensul opoziției față de orice sistem rigid, fie el de dreapta sau de stânga (p. 21). Literatura este totdeauna în opoziție, în disidență, în exil intern sau extern. Este vorba de o manie? De o pervertire a conștiinței literare? De un defect fundamental? Nicidecum. Explicația este și rămâne una simplă, simplă de tot: orice ordine stabilită, care în ordinea literară se traduce prin
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
opusă, alte câteva probleme cer, de asemenea, aceeași atenție. Nu există încă, la noi cel puțin, un acord deplin și nici măcar o adevărată clarificare conceptuală asupra a două noțiuni-cheie la fel de specifice epocii. Este vorba, în primul rând, de rezistență, respectiv disidență, apoi de opoziție. Criterii exacte de definiție încă nu există și cu atât mai puțin o discuție serioasă în jurul acestor teme capitale. Noi am propus anterior, în esență, o definiție destul de simplă a noțiunii, mai restrânse, de rezistență literară. Trebuie
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
recunoscut deschis: această rezistență n-a avut la noi mare dezvoltare și va trebui explicat, pe larg, de ce ea n-a fost posibilă. Fără inhibiții, false pudori și, mai ales, false eroisme. Noțiunea se încadrează în categoria mai largă a disidenței. în termenii reluați și de Vladimir Tismăneanu: După VÆclav Havel, criteriile de definire ale unei subculturi disidente includ: vizibilitatea sa, independența de infiltrațiile oficiale, aderența ideilor sale nu numai la grupări variate din țara în discuție, ci și din Occident
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
VÆclav Havel, criteriile de definire ale unei subculturi disidente includ: vizibilitatea sa, independența de infiltrațiile oficiale, aderența ideilor sale nu numai la grupări variate din țara în discuție, ci și din Occident. Din cauza ciudățeniilor culturii neostaliniste din România, consolidarea unei disidențe colective de acest gen a eșuat. O bună punere în temă și un subiect de viitoare aprofundare, pe material românesc. însă cu o condiție esențială de care tânăra noastră politologie ar trebui să se teamă ca de foc: fuga de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
succes în ce privește amprenta democrației occidentale, ar putea fi pseudo-democrația (adică un regim care prezintă anumite aspecte formale ale democrației). Ea pare să garanteze organizarea de alegeri, mai multe partide drepturi și participare efectivă a cetățenilor și, posibilitatea de a declara disidență politică. De exemplu, în Africa, în cadrul acestui model, intră un număr consistent de țări, circa 20 din 50 (există peste 10 regimuri autoritare adevărate, câteva zeci de liberal-democrații și "democrații limitate")28. Deși, în anumite teritorii ale lumii, cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în timpul politicii de destindere. Cînd impasul nuclear a zădărnicit toate inițiativele politice, Occidentul a folosit un fel de strategie de desecurizare. Kremlinul refuzase întotdeauna să-și deschidă granițele din punct de vedere economic și cultural, să recunoască drepturile omului și disidența politică, invocînd de obicei motive de suveranitate și securitate națională și pretinzînd că flexibilitatea în privința acestor chestiuni ar frîna lupta comunistă împotriva capitalismului internațional. Politica de destindere a Occidentului a încercat cu perseverență să despartă problemele economice și culturale de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Occidentului: Ceaușescu, Republica Socialistă România și procesul configurării leninismului romantic (1965-1971) / 281 6.1. De la leninismul post-revoluționar autonom la leninismul romantic: o metamorfoză sui-generis / 282 6.2. Succesorul: Ceaușescu la început de drum / 310 6.3. Consolidarea afirmării internaționale: între disidența calculată și diplomația de prestigiu / 316 6.4. Leninismul sistemic împotriva "contrarevoluției" cehoslovace. Impactul "primăverii de la Praga" asupra "lagărului socialist" / 330 6.5. August 1968 sau zenitul comunismului românesc. Momentul simbolic al nașterii leninismului romantic / 348 6.6. "Gărzile patriotice
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de către tabăra "imperialistă", un nou concept de bază în practica internațională: drepturile omului. Regimurile comuniste au avut numai de pierdut de pe urma recunoașterii principiului drepturilor omului; acesta le-a condiționat tot mai mult politicile externe și, la nivel intern, a impulsionat disidența. Un alt punct central al capitolului este dat de conexiunile ideologice dintre politica internă și cea externă a leninismului romantic. În sfârșit, ultima etapă a conducerii ceaușiste are în vedere derivele totalitare tot mai accentuate ale regimului, din cauza cărora va
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
333). Treptat însă, Washingtonul a ajuns să considere că sateliții sovietici ar putea fi "influențați" mai eficient în cadrul ONU decât în afara sa, atât în sensul diminuării opoziției față de obiectivele taberei occidentale, cât și în sensul creării unor potențiale surse de disidență în raport cu hegemonia exercitată de către Kremlin asupra regiunii (Weiner: 1984, 39). RPR a devenit membră a ONU datorită relaxării tensiunilor geopolitice globale de la jumătatea anilor '50 și datorită unei înțelegeri între cele două superputeri pentru acceptarea unor membri considerați de fiecare
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Georgescu: 1993, 144). În cadrul acestei organizații, Bucureștiul se va dovedi un suporter deosebit de activ al Uniunii Sovietice între a doua jumătate a anilor '50 și începutul anilor '60 (Weiner: 1984, 40-41), contrazicând încă o dată teoriile care plasează perioada germinativă a disidenței românești în raport cu "lagărul socialist" în perioada post-stalinistă. O dovadă clară a dezorientării produse la București de către noile mutații din ecuația politică a Kremlinului rezidă în tardivitatea organizării Congresului al doilea al PMR. Întârziat aproape patru ani sub diferite pretexte, evenimentul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Regimul se temea deci în primul rând de contagiozitatea socială și politică a crizei maghiare, nu de impactul ideilor sale asupra intelectualității românești. În această privință nu avea de ce să se îngrijoreze. Și totuși, așa cum subliniază Michael Shafir (1984, 435-459), disidența, în cadrul unui regim comunist, pentru a depăși stadiul unei insatisfacții marginale și slab configurate, trebuie să înceapă tocmai din interiorul partidului însuși. Să fie tradusă în termeni marxiști autentici. Apoi să fie inserată în vocabularul ideologic de factură leninistă, pseudo-marxistă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
marginale și slab configurate, trebuie să înceapă tocmai din interiorul partidului însuși. Să fie tradusă în termeni marxiști autentici. Apoi să fie inserată în vocabularul ideologic de factură leninistă, pseudo-marxistă, cu alte cuvinte. Numai în acest fel se poate constitui disidența într-un fenomen organizat, într-o societate civilă embrionară. Însă România comunistă nu a avut niciun intelectual, niciun filosof marxist veritabil; ultimul gânditor de un astfel de calibru fusese Constantin Dobrogeanu-Gherea, însă acesta murise în 1920 (Shafir: 2007, 5-48). Nu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cu "La Passionaria" română, fiind denumit chiar "copilul" său "băiatul lui Ana (sic!)" (Neagoe-Pleșa, Pleșa: 2006, vol. II, 139; Idem, vol. I, 157). Se pune firesc întrebarea: în ce măsură "devierea de stânga" a reprezentat o afacere internă de partid și în ce măsură disidența concertată a lui Miron Constantinescu și a lui Iosif Chișinevschi a fost orchestrată de către Moscova? Afilierarea acestora la pozițiile Kremlinului este confirmată, cel puțin parțial, din mai multe surse, în special în cazul lui Iosif Chișinevschi (Tismăneanu: 2005, 193; Fischer-Galați
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
formulate în termeni ideologici, fiind mai degrabă de natură personală sau politică. Nu puteau constitui deci startul unei veridice campanii de destalinizare deoarece, am mai insistat asupra acestui aspect, în regimurile comuniste, orice reformism autentic și, pe urmele sale, orice disidență potențială sau efectivă nu pot lua naștere decât în și prin partid însuși pornind de la revendicări exprimate în termeni marxiști (Shafir: 1984, 435-459). Pe lângă faptul că, în eșalonul superior al PMR, acțiunea celor doi nu a beneficiat de sprijinul scontat
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]