6,113 matches
-
bine cu ce poți și cu ce nu poți fi de acord din toate astea dacă nu vrei să mori tot poștaș, să depinzi în continuare de tot felul de bacșișuri și comisioane dubioase, să fii jucărioara femeilor singure și disperate. — Trebuie să înțelegi că n-am avut încoto, zise Poștașul, îi puneam pe masă toate scrisorile lui Milițică, nu puteam să le triez înainte. Și-ar fi dat seama dacă umblam cu fofîrlica. Vrei să spui că știa ea dinainte
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
bine era că în sfîrșit puteau să discute nederanjate de nimeni, să-și amintească de vremurile bune, cînd viața mai era încă de trăit. Dacă cineva le-ar fi spus atunci că vor ajunge în scurt timp într-o situație disperată ca cea de față, i-ar fi rîs în nas, i-ar fi spus să-și ia picioarele la spinare, să lase glumele proaste, că așa ceva nu este posibil. Un an, cinci, zece, mai mult? Cît din viață își irosiseră
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Roja. Mi-am pierdut ceva timp să-i demonstrez că povestioara cu bilețelul era cusută cu ață albă. — Am încercat și noi să împușcăm doi iepuri dintr-un foc, spuse Angelina. Că nu ne-a prea reușit, asta e. Eram disperate să luăm legătura cu tine. — Nu era mai simplu să-mi fi spus despre ce era vorba de la bun început? zise Roja. Mai ales că și eu aveam niște polițe de plătit. Ar fi fost mai simplu, zise Angelina zîmbind
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
era să mă scap pe mine, adăugă vîrînd cheia în contact și demarînd instantaneu. Ce s-a întîmplat? zise Sena punîndu-și centura de siguranță, începînd să înghită în sec. — E de belea, ne-am ars cu toții! țipă Dendé ca un disperat, gîfîind, manevrînd volanul ca un apucat. — Ce ai pățit? potolește-te, încercă Sena să-l liniștească privind impacientat la acul de kilometraj. — Au tras pe sfoară o țară întreagă, zise Dendé după un moment de pauză în care se auzi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mult frica, iar eu Încercam să mă gîndesc de ce ar trebui să mă opresc și Încercam să simt ceva ce să mă facă să mă opresc Înainte de trosnetul ăla trosnetul ăla și țipătul tău acum schimbat, mai distrus și mai disperat decît pînă atunci, eu te-am făcut pe tine să simți dar eu Încă mai simțeam un vid Cum te-a făcut să te simți? Dar nu am fost eu cel care a făcut-o. Noi toți trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
de o cantină a săracilor, nu e departe, e lângă Fabrica de Mătase... Câinele lui Ben latră cu furie. Probabil Îl sâcâie vreun copil. Apoi, se lasă o liniște pe care Antoniu o simte ca pe o durere fizică. Plânsul disperat al unei femei sparge cu brutalitate această liniște, pe care el ar fi dorit-o veșnică. -Las-o Încolo de boală, am să-ți fac dintr-o bucățică de soare pernă, ca să-ți Încălzesc creierul. Zece Într-o bună zi, Plăcințica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și extrem de discret și de manierat. De la moartea mamei, nici o femeie nu intrase În intimitatea noastră, În chip de mamă vitregă sau de soție, iar legăturile trecătoare și le va fi consumat departe de casă. Trecuse un an de iubire disperată și de crize de gelozie din partea mea, crize pe care Ema, femeie coaptă și experimentată, le privea uneori ca pe un spectacol pe care-l dă În fața musafirilor, un copil răsfățat și capricios. Începusem s-o pândesc, să Îi cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cei cărora le pretind bani, ca un om lipsit de onoare. Nu uita, eu am ales viața asta, și nu ea pe mine. Orbecăi zi de zi În căutarea mea, și-mi dau seama că nu sunt decât un animal disperat În căutare de hrană. Dar m-am obișnuit și nu vreau să schimb nimic În momentul ăsta. -Nu mă păcălești, viața unor vaga...bonzi, așa, ca noi este Îngrozi...toare. Am vrut În toți acești ani, exact ce n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să se culce cu orice chip cu femeia ușoară și rezervase prin telefon o cameră În blocul ,,Carlton,, , de la un fel de patroană, dar, a Început cutremurul. Trezit brusc din beție, a uitat de femeie și-a Început să alerge disperat spre casă Ă o vilă frumoasă În stil maură, și nu s-a oprit din alergat decât la numărul 8, unde de treizeci de ani superbul imobil adăpostise familia. Din casă nu mai rămăsese decât un morman de moloz amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu aer, că a mai locuit cineva cu tine. Crezi că mă duci cu zăhărelul? -Era un om bătrân și bolnav care avea nevoie de mine și cântărea cât un copil de zece ani, Încearcă Antoniu, cu un ultim argument disperat, să-l convingă. -Bagă-ți mințile În cap, altfel mă supăr și când mă supăr nu mai știu de mine. Scoate sticla din geanta de voiaj, Îi desface dopul de plută pe jumătate vârât pe gâtul sticlei și o duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
rosti Antonia ridicându-și spre mine ochii strălucitori și plini de neliniște. Începu să vorbească monoton, de parcă vorbea în somn, cu o expresie de moarte și disperare pe față. —... Este vorba de a fi îndrăgostită într-un mod profund și disperat. Poate ar fi trebuit să-ți spunem mai demult, numai că totul a fost atât de incredibil, o dragoste atât de totală. Dar acum suntem siguri. Oare nu sunteți amândoi cam prea în vârstă pentru jocul ăsta? am întrebat. Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sunt neîndurătoare. Îmi pare rău că te iau prin surprindere și-mi pare rău că îți vorbesc astfel, dar trebuie să te fac să înțelegi ce înseamnă toate astea. M-am așezat din nou. În atitudinea ei era o cruzime disperată, însă mai era și frică, frica de reacția mea. Tocmai această frică a început să mă convingă și am simțit pentru prima oară atingerea ușoară a groazei, a coșmarului. Și totuși această făptură pe jumătate terifiată, pe jumătate sălbăticită, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ceva. Genunchiul meu îl atingea pe al Antoniei. Cu mâna stângă i-am prins ambele mâini, care încă se agățau de mâneca mea. — De când? De câte ori? Mă privi cu spaimă și hotărâre. Antonia avea un stil propriu, blând, evaziv și totuși disperat, de a obține ceea ce își dorea. Simțeam cum puterea voinței ei se agăța de mine ca o lipitoare. — Nici nu contează asta, Martin, spuse ea. Dacă chiar vrei să știi într-adevăr amănunte am să ți le dau mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Își aranjă gulerul bluzei. Avea oarecum aerul că momentul cel mai greu trecuse. — Detest ceea ce se întâmplă, Martin, spuse ea. Am trecut prin chinuri groaznice. Tu ai fost fără cusur. Dar eu nu mai caut să mă justific. Sunt absolut disperată. — Ah, vasăzică am fost fără cusur! am zis. Dar tot nu pot accepta ceea ce îmi spui. Am fost fericiți. Vreau să fiu fericit în continuare. Da, fericiți, spuse Antonia. Dar nu fericirea este problema. Nu ne îndreptam către nimic. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dragostea și grija mea rămăseseră alături de ea. Nu-mi mai puteam despărți ființa mea de a ei, de parcă mi-ar fi fost mamă; confruntarea dintre cele două femei mă făcuse să simt - poate pentru puțin timp, dar cu o intensitate disperată - concretețea legăturii dintre mine și Antonia, imaterialitatea legăturii dintre mine și Georgie. Și totuși, cât mă exaspera Antonia! Simțeam și exasperarea lui Georgie, fiecare nuanță a acestei trăiri precum și izolarea ei de om atent la detalii. În același timp mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cuprins senzația, pe care o ai de obicei când visezi, că sunt prins în ceva cu totul improbabil și teribil de inevitabil. Acest lucru trebuia să se întâmple. Și totuși, cum de se întâmplase? Pentru o clipă m-am întrebat disperat dacă nu cumva le făcusem chiar eu cunoștință celor doi cândva, demult, și uitasem. Și apoi m-am întrebat dacă n-am început să o iau razna. M-am așezat pe un scaun, lângă ușă și m-am adresat fratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
asfalt. Deși nu era încă unsprezece noaptea, orașul părea pustiu, iar eu mă mișcam prin el ca un arlechin misterios și solitar dintr-un tablou: ca un asasin. Când îmi trecuse prin minte gândul că sunt îndrăgostit în chip irevocabil, disperat și sfâșietor, de Honor Klein, mi s-a părut în prima clipă că această idee a făcut lumină în viața mea. Mi-a devenit clar că acest lucru, și numai acesta, mă chinuia atât de presant prin noutatea lui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dispară din senin și, fără voia mea, îmi treceau prin minte imagini în care o vedeam zăcând pe un pat de spital sau plutind cu fața în jos pe Tamisa. Neliniștea care mă încerca îmi aduse în suflet acea spaimă disperată pe care mi-o producea în copilărie absența mamei mele pentru mai mult timp; și, la fel ca atunci, am încercat să mă alin spunându-mi: într-o oră, în două ore, ea va fi aici, totul se va lămuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fac acest demers cu ceva timp în urmă, când a venit ziua plecării n-am mai putut sta acasă. M-am mutat dintr-un bar într-altul și am mâncat tot felul de sandvișuri. În cele din urmă, în încercarea disperată de a-mi ocupa mintea într-un fel, m-am apucat să-i scriu lui Georgie; nu-mi dădeam seama dacă scrisoarea va servi la ceva, nu eram sigur că ea exprima ceea ce simțeam, nu eram sigur de ceea ce simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mai rămăsese din pliul pantalonilor și Încrucișându-mi picioarele, mi-am ridicat țigara cu o privire Întrebătoare. Doamna inspector mă așteptă să aprind, apoi adăugă: — S-a Întâmplat ceva? Am tras aer În piept și, Încercând să-mi Înving inima disperată, m-am Întrebat dacă era cazul să menționez bătaia de aseară. Soarele era la fel de sfidător ca mai Înainte, așa că, după ce i-am povestit lui Manetti ce se Întâmplase, cu o voce tremurândă, Încercându-mă să mă liniștesc, m-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
zic, de fapt, e că Întunericul mă excita. Sau nu, mai degrabă mă liniștea. E adevărat. În ciuda lacrimilor și a sângelui, a nasului care-mi curgea și a dintelui cu problemă, mi-era cald, mă simțeam tristă și fericită și disperată. Toate laolaltă. Și foarte-foarte confuză. Simțeam că mă dor toate, dar și Îmi plăcea. Până la urmă am găsit căruța, m-am urcat În ea și m-am ascuns sub o pătură pentru cai. Pentru prima oară În viața mea, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ocupat, lepădând prosopul și Încercând să-mi Îndes trusa de machiaj În buzunare - când mi-am dat seama că n-aveam nici unul. Și mai tulburat, mi-am dat seama că greșisem Încăperea; eram În toaleta bărbătească. Cu o singură mișcare disperată, am măturat totul de pe tejghea În geantă. Exact În clipa În care s-a deschis ușa, m-am Încuiat În singura cabină liberă. Cocoșat pe capacul toalatei, cu picioarele Îmbrăcate În ciorapi, am Încercat să respir mai Încet până când, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
N-am fost scutit nici măcar de Împroșcăturile scurte de la sfârțit. Până la urmă, persoana se Încheie la pantaloni și Începu să cânte, dând drumul la robinete. Peste câteva minute, după ce s-a șters și a amuțit brus, am băgat de seamă disperat că pantofii mei rămăseseră pe jos. Trecu un minut Îngrozitor, vertiginos, apoi intrusul necunoscut Începu să cânte din nou: Oh, la, la, ești În mâinile noastre perverse, Durere vicleană și glande festive... Apoi În câteva minute plecă. Huuuu. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
niciodată de oameni, un vânzător din Halberstadt a apăsat pistolul de tâmplă și a tras - nu o dată, ci de două ori. Sunt sigur că n-aș fi procedat niciodată ca d-l Willibald Grothe. Dar paginile precedente demostrau cât de disperată era situația În care mă aflam. Prin scris, am recreat o lume care se pare că nu vroia să aibă de-a face cu mine. Probabil că vânzătorul a trăit ceva asemănător atunci când primul glonț i-a atins părul. Problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
niciodată de oameni, un vânzător din Halberstadt a apăsat pistolul de tâmplă și a tras - nu o dată, ci de două ori. Sunt sigur că n-aș fi procedat niciodată ca d-l Willibald Grothe. Dar paginile precedente demostrau cât de disperată era situația În care mă aflam. Prin scris, am recreat o lume care se pare că nu vroia să aibă de-a face cu mine. Probabil că vânzătorul a trăit ceva asemănător atunci când primul glonț i-a atins părul. Problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]