2,119 matches
-
Matei. Vreau să dorm... Ce-i asta? Pași! Îi auzea și Popa... Dar eu nu l-am cunoscut pe unchiul Alecu... Sau poate l-am cunoscut. Nu mai știu... Am uitat. Am uitat foarte multe lucruri..." Se lăsă moale pe divan. Cristescu apăsă a doua oară pe sonerie, continuând să privească statuia. Bănuia că locotenentul Ciobanu își pusese toată fantezia la încercare pentru a desluși în silueta ciudată un aruncător de disc. Ceea ce ținea în mână părea o pălărie, iar poziția
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Mi-e rușine... ― Acum înțeleg! Are haina roșie... De asta nu se vede sângele... ― De asta nu se vede... repetă ca un ecou bătrâna. Făcu un pas înainte. Ținea în mână un pachețel mic. Doru Matei se agăță de stinghia divanului. ― Ce vrei să faci? Eu nu sânt Moș Crăciun... Ce ai cu mine? Melania Lupu continua să se apropie. Zâmbea. ― Nu! bolborosi tânărul. Îți spun doar că eu nu sânt ― Ce importanță are? Veți muri ca și ceilalți. Ați văzut
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu toată strălucirea curajului. La orele șapte, doamna Rieux a intrat în odaie. Doctorul se întorsese în birou ca să telefoneze la spital să-i țină cineva locul. El hotărâse de asemenea să-și amâne consultațiile, se întinsese o clipă pe divanul cabinetului său, dar se ridicase aproape imediat și revenise în odaie. Tarrou avea capul întors spre doamna Rieux. El privea mica umbră chircită lângă el pe un scaun, cu mâinile împreunate pe genunchi. Și o contempla cu atâta intensitate încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lucrez puțin cu ea. S-o aduc pe băbătia aia aici? Ai luat-o razna? N-am nici un chef ca cineva care îmi aduce aminte de Levy Pants să vină și să sforăie la mine acasă. O să se scape pe divanul tău. Joacă-te cu ea de la distanță. — Ce tipic, suspină doamna Levy. Nu înțeleg cum am putut să suport ani de zile un om fără inimă. Nu-i destul că ți-am dat voie să o ții pe Trixie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
voi mai avea timp în viitor pentru corespondența noastră. Al tău, foarte ocupat, Ignatius Opt — Las-o în pace, spuse domnul Levy. Uite, încearcă să doarmă. — S-o las în pace? Doamna Levy o propti pe domnișoara Trixie de spătarul divanului galben. Îți dai seama, Gus, că asta este tragedia vieții sărmanei femei? A fost întotdeauna singură. Are nevoie de cineva. Are nevoie de iubire. — Uuf! Doamna Levy era o femeie cu pasiuni și idealuri. În decursul anilor se dăruise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
unei pisici. Hai să mergem la mașină. — Mulțumesc Cerului, suspină domnișoara Trixie. — Ia-ți mâinile de pe ea, țipă doamna Levy. — Nici măcar nu m-am ridicat de pe scaun, răspunse soțul ei. Doamna Levy o împinse pe domnișoara Trixie din nou pe divan și-i spuse: — Stai acolo! Ai nevoie de ajutor. Nu de la de-alde voi, gâfâi domnișoara Trixie. Lasă-mă să mă ridic. — Las-o să se ridice. Uite ce, te rog. Doamna Levy ridică amenințător o mână grasă și plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pleacă. Azi după-masă este o regată. Privește. Se pot vedea pânzele de la fereastra asta mare pe care am făcut-o cu banii greu câștigați de tatăl tău. — Am să v-arăt eu vouă, n-aveți grijă! mârâi domnișoara Trixie de pe divan. Ascultați ce vă spun! Încercă să se ridice, dar doamna Levy o împinse la loc pe nylonul galben. * Răceala i se agrava și, de câte ori tușea, simțea o vagă durere în plămâni, care mai dura câteva clipe după ce tusea îi arsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Trixie adormise din nou, într-o rână, mânjind canapeaua cu crema de pe față. — Ascultă, Zâna cea Bună! Cât te-a costat până acum acest mic joc? Și să știi că n-am de gând să dau bani ca să schimb tapițeria divanului! — Ai dreptate. Cheltuiește-ți toți banii pe cai. Lasă ființa asta umană să se bălăcească în noroi. — Ar fi mai bine să-i scoți dinții aia din gură până nu-și mușcă limba. Atunci chiar că ai terminat-o. — Vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
moștenirii tale? țipă doamna Levy. — Liniște! mârâi domnișoara Trixie. O să vă aranjez eu! Aveți răbdare. Am să vă dau ce meritați. Am să vă arăt eu vouă! Ia mai taci, strigă doamna Levy la ea și o împinse înapoi pe divan, unde adormi imediat din nou. — Unul dintre agenți, continuă calm domnul Levy, un tip care arată foarte agresiv, mi-a dat ceva speranțe. Ca toți ceilalți, mi-a spus la început: „Nimeni nu mai vrea azi o fabrică de îmbrăcăminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe dig planșeta pentru exerciții fizice a doamnei Levy și ar arunca-o în golf. Se șterse cu grijă, își puse halatul de pluș și se duse din nou în camera de gimnastică. Domnișoara Trixie stătea în capul oaselor pe divan. Obrazul îi fusese șters de cremă. Gura îi era mânjită cu ruj portocaliu. Ochii ei miopi erau accentuați cu fard de pleoape. Doamna Levy aranja o perucă neagră frumos coafată peste părul rărit al bătrânei. Ce naiba îmi mai faci acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
filozofic de fum. Da-ntr-un fel ai și tu dreptate, Watson. Lucrurile po’ fi și mai rele. Dac-aș fi-n locu’ mutrei alea grase? Oare ce-o să se-ntâmple cu unu’ ca el? * Domnul Levy se așeză pe divanul galben și despături ziarul care era distribuit pe coastă, în fiecare dimineață, pentru cei care plăteau un abonament mai mare. Era minunat să aibă divanul numai pentru el, dar dispariția domnișoarei Trixie nu era de ajuns ca să-i însenineze spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
grase? Oare ce-o să se-ntâmple cu unu’ ca el? * Domnul Levy se așeză pe divanul galben și despături ziarul care era distribuit pe coastă, în fiecare dimineață, pentru cei care plăteau un abonament mai mare. Era minunat să aibă divanul numai pentru el, dar dispariția domnișoarei Trixie nu era de ajuns ca să-i însenineze spiritul. Nu închisese un ochi toată noaptea. Doamna Levy era pe planșeta ei de gimnastică, tratându-și grăsimea cu câteva salturi matinale. Era tăcută, ocupată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
maică-sa și a luat-o de mână: — Mamă, sunt sigură că știu ce fac. Dar sunt so-ți-a lui, s-a bâlbâit Rose la ultimul cuvânt, de parcă ar fi Început să se Îndoiască de asta. Îl Întinseseră pe divan. Mâinile, ale căror degete mari erau legate laolaltă, erau așezate pe piept, pe care fusese pusă o placă grea de oțel pentru ca trupul să nu se umfle. Două monede mari de argint Înnegrit Îi erau așezate pe pleoape ca acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
erau deschise, nici măcar ușor Întredeschise, fumul din Încăpere se Înviora la fiecare câteva minute, de parcă ar fi fost purtat de o briză impreceptibilă, care se strecura Înăuntru de undeva, din spatele pereților. Când se Înviora astfel, fumul plutea În zigzag În jurul divanului, topindu-se În cele din urmă Într-un rotocol cenușiu. Însă din când În când fumul urma o traiectorie diferită, lăsându-se În jos, din ce În ce mai aproape de mort, În cercuri concentrice, ca o pasăre care cobora pe pământ pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
te lăsau fără grai, chipul ei rămânea fără nici o expresie și clipea cu o neliniște abia ascunsă. În momentele acelea nu reușea să Înțeleagă de ce se aflau toți oamenii ăia acolo, În livingul lor, și de ce plângeau atât de mult. Divanul era Încremenit; femeile - În continuă mișcare. Divanul era alb; femeile - Îmbrăcate În mare parte În negru. Divanul era tăcut; femeile - gălăgioase, de parcă a face exact opusul a ceea ce făcea mortul era o premisă a vieții. În scurt timp, toate femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fără nici o expresie și clipea cu o neliniște abia ascunsă. În momentele acelea nu reușea să Înțeleagă de ce se aflau toți oamenii ăia acolo, În livingul lor, și de ce plângeau atât de mult. Divanul era Încremenit; femeile - În continuă mișcare. Divanul era alb; femeile - Îmbrăcate În mare parte În negru. Divanul era tăcut; femeile - gălăgioase, de parcă a face exact opusul a ceea ce făcea mortul era o premisă a vieții. În scurt timp, toate femeile s-au ridicat În grabă În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În momentele acelea nu reușea să Înțeleagă de ce se aflau toți oamenii ăia acolo, În livingul lor, și de ce plângeau atât de mult. Divanul era Încremenit; femeile - În continuă mișcare. Divanul era alb; femeile - Îmbrăcate În mare parte În negru. Divanul era tăcut; femeile - gălăgioase, de parcă a face exact opusul a ceea ce făcea mortul era o premisă a vieții. În scurt timp, toate femeile s-au ridicat În grabă În picioare și și-au plecat supuse capetele. Cu chipurile Însuflețite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se uita la mort. Chiar În clipa În care se pregătea să se Îndrepte spre ea, Armanoush a zărit-o pe mătușa Zeliha stând lângă fiica ei și spunându-i ceva la ureche cu o expresie impenetrabilă. Ei bine, pe divan zăcea Într-adevăr un mort. Și În mijlocul grupului de femei care boceau și plângeau fără-ncetare, Asya stătea tăcută, iar sângele i se scurgea din obraji. Nu te cred, a spus Asya fără să se uite direct la maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
norocul. O nouă intervenție a mamei! Nici vorbă să pot atinge genunchii fetei! Dar despre mica Chantal ți-am mai vorbit?“. Zscharnack mîrÎia: „N-avem altceva mai bun de ronțăit?“. Logodna mea cu Tina! Era marele meu succes! Lungit pe divan, de fiecare dată cînd anunțam că o visasem pe Tina și că aveam să-mi reîncep povestea logodnei, efectul era garantat: parcă eram Gilbert Bécaud anunțînd că o să cînte Pianistul din Varșovia! Încă un pic și Zscharnack Începea să aplaude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
prin strada Pigalle, ca să văd prostituatele. Rulînd spre bulevardul Barbès, simțisem niște furnicături În mîini. Am avut impresia că un contact greșit lăsa curentul electric să treacă prin volan. Am izbutit să mă Întorc acasă și m-am Întins pe divan, spunîndu-i Tinei: „O să mor. Cheamă iute un medic“. Mă gîndisem: „E nedrept să mori cînd ceilalți vor continua să trăiască!“. Un tînăr medic a rostit În fața mea cuvîntul „tahicardie“ și mi-a făcut injecția care avea să devină ritualică. Criza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-l conduce spre grădina Înveninată În care Înfloresc trupurile feminine care sînt aidoma unor flori denaturate. Iar aceasta este ispita infidelității, absurdă, cea care Îi oferă un trup nou aceluia care n-a știut să cucerescă un suflet“. Lungit pe divanul zscharnackian, am Încercat adesea să pricep obsesia infidelității din scrierile tatălui meu. Lecturile mele psihanalitice m-au ajutat mai mult decît Zscharnack, mut pe tema asta, infidelitatea ținînd pentru el mai degrabă de sport decît de păcat. Cu ajutorul lui Karl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
le răspunsese? — Aduceți-mi jambonul Întreg. A doua zi, i-am Încredințat exemplarul meu tipărit pe hîrtie whatman din Copilăria copiilor mei. S-a cufundat pe dată În lectură, fără să-mi facă semn să merg să mă lungesc pe divan. Era la fel ca mine: de Îndată ce avea În mînă o carte, nu mai trebuia să-i vorbești. O somitate a lumii psihanalitice lua cunoștință de un paragraf În care părintele pacientului juca cu cărțile pe masă: „Tatăl care cedează iubirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fi vorbit despre filmele care apăruseră sau despre cartea pe care Malraux o scrisese de curînd despre Picasso. În ziua În care murise, avea o Întîlnire importantă la Aix și, pentru că nu dormise Îndeajuns, se mai Întinsese un pic pe divanul din salon, rugînd-o pe mama să-l trezească cel mai tîrziu la amiază, ca să aibă timp să se radă și să se Îmbrace. Oare de cît timp e nevoie ca să ne dăm seama că cineva care pare profund adormit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Înțelegător. Poate că am visat și vizita la doctorul Wagner. Secretara mi-a cerut datele generale, a pregătit o fișă, m-a pus să plătesc onorariul. Din fericire, aveam deja biletul de Întoarcere. Un cabinet de dimensiuni reduse, fără obișnuitul divan. Ferestre spre Sena, la stânga umbra Turnului. Doctorul Wagner m-a primit cu afabilitate profesională - În fond e drept, nu mai eram unul dintre editorii săi, eram un client de-al său. Cu un gest amplu și calm m-a invitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vreau, i-am atins un sân. A trecut-o un fior neașteptat și i-a scăpat un suspin în timp ce mi-a întors brusc spatele. Altă dată m-a chemat în gineceu. Era foarte cald și m-aștepta întinsă pe un divan asemănător celor pe care romanii le foloseau în sufragerie. Avea pe ea doar o tunică de in subțire și nimic altceva. Mânca mure înmuiate în vin îndulcit cu miere cu o linguriță de aur cu mâner lung. Am luat loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]