2,116 matches
-
lui Byron cu poeții romantici de dinaintea lor (autori, de fapt, ai programului mișcării romantice): cu ei, și nu cu reprezentanții clasicismului se polemiza, de exemplu, în poemul satiric Barzi englezi și critici scoțieni, publicat de Byron în 1808; în vreme ce, față de doctrinarul clasicismului, Alexander Pope, ei manifestau un respect fără limite. Și nimeni nu s-a gândit să le reproșeze că nu ar fi înțeles sensurile noii orientări poetice. S-a vorbit, câteodată insistent, despre o polemică între clasicismul și r. românesc
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
să devină adepții multiculturalismului și, mai apoi, ai drepturilor universale ale omului și ai drepturilor naturii. Multiculturalismul era privit de postmoderniști ca un fel de antidot Împotriva gândirii moderne, ca o modalitate de a Înlocui un singur sistem de referință doctrinar cu perspective multiple. Agenda drepturilor omului a lărgit și mai mult asaltul Împotriva unei perspective unice. Drepturile universale ale omului și drepturile naturii erau un mod de a recunoaște că povestea fiecărei persoane are aceeași valoare și că pământul Însuși
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
singuratic - chiar dacă, în 1923, în cadrul grupării Poesis, vorbea despre F. M. Dostoievski, chiar dacă a fost prezent la conferințele și întâlnirile inițiate de Criterion și a colaborat ceva mai mult la „Gândirea”, S. s-a menținut în afara cercurilor și a orientărilor literare doctrinare -, își proiectează destinul în cel al lui Noe. Căutător întru sine și întru Dumnezeu, acesta e omul ales care, în luptă cu materia dezlănțuită și năzuind la o lume nouă, mântuită de tină, refăcând formele dintâi, paradisiace, o află în
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
33, 1958 (Quaestiones in Heptateuchum: J. Fraipont); 44B, 1980 (Quaestiones Evangeliorum: A. Mutzenbecher). O antologie cu comentariu: M. Simonetti (Fondazione Valla, Mondadori, Milano, 19892). 10. Lupta contra donatiștilor între 400 și 411, lupta împotriva donatiștilor are un caracter nu doar doctrinar, ci și juridic și politic, determinîndu-l pe Augustin să formuleze o teorie conform căreia e necesar să fie folosite împotriva donatiștilor și puterile, chiar dacă de esență exclusiv civilă, ale așa-numitei coercitio, adică să fie obligați prin măsuri polițienești să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au fost ținute, constituind așadar și o sursă de date importantă pentru istoria acestora. Pe de altă parte, aceste discursuri ilustrează modul în care patriarhul traducea în termeni pe înțelesul poporului doctrina pe care o apăra în operele cu specific doctrinar; ele propovăduiesc monofizismul și îi combat pe iudei, pe manihei și cristologiile concurente. Tematicile privind întruparea Logosului erau abordate mai ales în catehezele din Miercurea Sfîntă, destinate celor ce urmau să fie botezați de Paști: este cazul omiliilor 21 (3
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
foarte diverse; ele constituie o sursă importantă de informații despre viața ecleziastică și controversele teologice din acea perioadă. Dacă scrisorile din cartea a șaptea din Eklogai se referă mai cu seamă la chestiuni bisericești, printre celelalte se găsesc numeroase expuneri doctrinare. Așa sînt (pentru a nu menționa decît foarte puține exemple) cele două epistole scrise contelui Ecumenius cu privire la necesitatea de a apăra distincția dintre proprietățile și acțiunile trupului și cele ale Logosului în cadrul unirii ipostatice; sau cea trimisă lui Maron (păstrată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
monofiziți expulzați din Antiohia și din alte localități în vremea împăratului Iustin și risipiți în Orient. Chestiuni teologice și exegetice sînt discutate în lungul răspuns trimis șambelanului Eupraxios, care îi pusese lui Sever o serie de întrebări referitoare la teme doctrinare (nașterea Logosului, întruparea sa, patimile etc.) și la exegeza unor pasaje din Scripturi (de exemplu, de ce în Gal. 3,13 Cristos este numit „blestem”; de ce a fost poruncită circumcizia; care este interpretarea anumitor cuvinte ale lui Isus). O culegere cuprinzînd
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sever cunoaște foarte bine Scriptura și tradiția patristică la care recurge în mod constant pentru a-și susține afirmațiile. Ca scriitor este destul de repetitiv, însă se exprimă foarte limpede și e un abil dialectician. Așa cum am văzut, toate scrierile sale doctrinare sînt polemice; Sever e nevoit să-și expună și să-și precizeze tezele confruntîndu-le cu opinii opuse, mai ales cînd răspunde unor atacuri. El i-a combătut pe calcedonieni pe de o parte, pe eutihieni și pe aftartodocetiști pe de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este constituită din 63 de aporii, adică de probleme propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sînt rare. A doua (PG 86/2, 1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rîndul lor, se compun din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al „întrebărilor și răspunsurilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cercetătorii sînt încă departe de o soluție definitivă, dar se pare că lui Evagrie îi pot fi atribuite tratatul închinat Monahului Euloghie, cel Despre diferitele gînduri rele, tratatul Despre cele opt duhuri ale răutății, cel Despre rugăciune, de mare interes doctrinar, și culegeri de Sentințe, toate publicate împreună cu corpusul lui Nilus în PG 79. Acestui corpus îi aparține și un alt tratat, Despre cele opt gînduri rele, o compilație făcută pe baza versiunii în grecește a lui Ioan Cassian, care nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se prezintă ca un comentariu aproape complet și pare să fie o solidă lucrare de exegeză. Ammonius a examinat și explicațiile pe care le considera greșite și a încercat să stabilească conținutul dogmatic al textului, pentru a respinge diversele erori doctrinare. Mai puțin importantă este o altă operă a sa, din care ne-au parvenit doar fragmente și care e structurată ca un Comentariu (sau mai degrabă, poate, ca o serie de Note) la Faptele Apostolilor: și acesta poate fi reconstruit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
PNȚCD își manifestă slăbiciunea stabilind interdicții pentru aliații săi. PDSR își joacă această slăbiciune aspirînd tovarăși de drum culeși din rîndul partidelor aflate la putere. În cele din urmă, problema e pentru fiecare dintre aceste partide în parte de soliditate doctrinară. PDSR vrea să o capete prin cooptare, iar PNȚCD vrea să o dovedească prin raporturi de excludere. De unde și bizareriile despre care am amintit.
Zona crepusculară a politicii by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17169_a_18494]
-
de Donini din perspectiva contactului autorului cu „atmosfera sincretistă” dominantă în mediul familiei imperiale a Severilor. În 1947, Pierre Nautin redeschide dosarul Hipolit, avansând o ipoteză cu totul inedită. Cercetătorul francez pornește de la observația că există diferențe radicale de ordin doctrinar, cultural și stilistic între Contra Noetum și Elenchos, precum și inadvertențe cronologice flagrante între Chronikon și Comentariu la Cartea lui Daniel. Pe baza acestor date empirice, Nautin împarte în două corpusul atribuit până atunci integral unui singur autor, numit Hipolit. Există
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din Carmen...: „Poemele lui Commodian relevă o cunoaștere intimă a operei lui Ciprian. Este evident un număr mare de împrumuturi, de asemănări tematice și formale care trădează, dincolo de omagiul datorat unui autor recunoscut ca maestru spiritual, o identitate de concepții doctrinare, de preocupări disciplinare și pastorale, de comportament. Această identitate ne îndreptățește să luăm în considerare mai curând apartenența la aceeași comunitate, decât o analogie a reacțiilor provocate de o aceeași situație în comunități diferite” (pp. 274‑275). În favoarea unei datări
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
același timp. Simbolul de credință este coloana vertebrală a catehezei. Pe de altă parte, cateheza este legată de contextul baptismal și, prin aceasta, de ideea fundamentală a inițierii creștine. Este vorba de o inițiere care se desfășoară în trei direcții: doctrinară, simbolică și mistagogică (predarea Simbolului de credință). Spațiul nu ne permite să prezentăm nici măcar pe scurt un istoric al tradiției catehetice. Este suficient să spunem că cele douăzeci și patru de cateheze ale lui Chiril marchează un moment de vârf al genului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cinci omilii de acest gen, numite „mistagogice” pe care însă critica modernă înclină să le atribuie mai curând discipolului și succesorului său, Ioan. Acestea nu prezintă interes direct pentru subiectul de care ne ocupăm. „Catehezele Sfântului Chiril formează un întreg doctrinar care vădește intenția de a transmite, într‑o manieră simplă, dar exhaustivă, întreaga taină a credinței, înrădăcinată în istoria mântuirii.” Corpusul poate fi împărțit în următoarele secțiuni: I. procateheza: primirea celor aleși și îndemnul lor la o credință vie; II
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de romanele Presimțirea zăpezilor, Grăuntele de grâu, când cade pe pământ și Despărțirea. Cu mai mult aplomb narativ, autorul se străduiește să nu mai literaturizeze tezist și se îndreaptă către alte arii de interes: în Presimțirea zăpezilor, într-un cadru doctrinar muncitoresc, are loc un conflict de tip tradițional, incluzându-i pe hoțul de zestre (Ion Cătare - „tânăr, frumos, perseverent”), fata pe care acesta o iubea (Maria Dominte) și fiica lui Bartoș, „ slăbănoagă, sperioasă, cu nasul cam bont și clăpăugă”, a
SIMION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289684_a_291013]
-
-l schițăm. Ne aflăm În fața a două categorii de suferințe, care Își au „sediul” În persoana umană. Separarea lor implică o segmentare a persoanei Însăși. Cele două forme de patologii trebuie considerate diferite, În primul rând din punct de vedere doctrinar și metodologic, dar și În sensul atitudinii epistemologice pe care o adoptă specialistul observator față de acestea. Patologia psihiatrică și cea psihomorală sunt separate, În primul rând, după criterii valorice. Prima are la bază criteriile clinico-medicale ale psihiatriei, cea de-a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
propagandă comunistă, ce înregistrează evenimente politice precum cel de-al II-lea Congres al PMR, din decembrie 1955, plenara din iunie 1958 a Comitetului Central al Partidului etc., publică decrete, rezoluții, comunicate, directive, discursuri ale oficialilor vremii. În aceeași manieră doctrinară și propagandistică sunt relatate și principalele manifestări din sfera culturii și a literaturii, ca primele congrese ale Uniunii Scriitorilor (iunie 1956, ianuarie 1962), urmate de numeroase alte momente similare. În calitatea sa de organ de luptă și educație comunistă, S.
SCANTEIA TINERETULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289531_a_290860]
-
E. LOVINESCU Critica lui Sanielevici e mai degrabă o estetică în care se discută „probleme sociale și psihologice”, făcându-se mari asociațiuni biologice în stilul unei erudiții vii, extravagante, tip Hasdeu. [...] Toată această parte a eseisticii sale, trecând peste latura doctrinară ce poate forma obiect de violente discuții, se remarcă printr-un spirit polemic viu, amestecat cu elemente de grandomanie mai curând inocente și simpatice, acordând paginilor sale mișcări de umoare care încântă. G. CĂLINESCU SCRIERI: Încercări critice, pref. C. Rădulescu-Motru
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
întrucât sporea această eficiență. De aici, prețuirea unor autori cu totul modești, ca Vasile Pop, Ion Gorun, Constanța Hodoș, George Vâlsan, Teodor Cercel, Ioan Adam ș.a., și respingerea lui Calistrat Hogaș, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Liviu Rebreanu ș. a. Toate raționamentele doctrinarului purced de la ideea priorității factorului moral. Prin transformarea conștiințelor avea să se transforme societatea. Factorul schimbării nu putea fi decât cultura. Regenerarea morală avea să se producă prin asimilarea a ceea ce istoricul numea „cultura națională”, înțelegând prin aceasta totalitatea realizărilor
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
de țeranii noștri, veniturile cu care caută a speria Apusul”. Adversar neînduplecat al celor care concepeau arta în afara determinărilor morale și naționale, N. Iorga s-a ridicat totodată și împotriva literaturii patriotarde, demagogice. În articolul Cultura națională și surogatele ei, doctrinarul s. pecetluiește sarcastic concepțiile potrivit cărora „literatura națională e în legătură cu tot patriotismul de irozi, care se stânge sub ochii noștri în zdrențele-i pestrițe, de șarlatan, scoțând blestemuri de melodramă” . Însă, pe cât e de precisă adresa criticii conținute în acest
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
Sămănătoriștii se voiau continuatorii acelei direcții literare, dominantă în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, care se bizuia pe cronici, pe folclor, pe datini și căreia îi dăduse impuls „Dacia literară”. Spre a demonstra valabilitatea unei asemenea orientări, doctrinarii s. nu aveau nevoie să caute argumente noi, pentru că acestea se aflau în articolele lui Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, V. Alecsandri, B. P. Hasdeu, Mihai Eminescu, ale altor scriitori din același secol. Reluând idei ale precursorilor, declanșatorii mișcării sămănătoriste le-
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
paseiste, care au dus la idealizarea satului medieval, a trecutului, a economiei patriarhale, la o imagine idilică, decorativă a țăranului, la demonizarea orașului, prezentat ca Sodomă și Gomoră. Talentul scriitorilor autentici a biruit însă, ca întotdeauna, mărginirile maniheiste și fanatismele doctrinare. Din paginile revistelor „Sămănătorul”, „Ramuri” și ale altor periodice înrudite se înalță - peste ideologia s. - o seamă de povestiri semnate de Mihail Sadoveanu, un număr de poezii ale lui St. O. Iosif, D. Anghel, O. Goga și ale altora, iar
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
mai sus că, prin caracterul și funcțiile sale, igiena mintală depășește limitele stricte ale medicinei. Dincolo de aceasta, ea ne dezvăluie o altă dimensiune, mult mai complexă, psihologică, socială, cultural-morală și pedagogică, a vieții individului și a societății. Pe lângă aspectele sale doctrinare, ea trebuie să fie, în primul rând, un instrument de acțiune practică, permanent prezent în viața cetățeanului și a Cetății. Datoria de a respecta valoarea omului prin măsuri de formare, protecție și stimulare a acestuia stă în centrul igienei mintale
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]