3,527 matches
-
și Comitatul de Ravensberg, fapt care, în conformitate cu Legea Salică din Sfântul Imperiu Roman a cauzat proprietății să treacă soțului unei moștenitoare (femeile nu puteau deține proprietăți decât printr-un soț sau un tutore). Odată ce tatăl ei a murit în 1521, ducii de Jülich-Berg s-au stins, iar moșia a trecut astfel sub guvernarea lui Ioan al III-lea, ducele de Cleves. Alături de teritoriile personale ale acestuia, Comitatul de Mark și ducatul de Cleves ("Kleve"), s-a constituit o uniune personală. Ca
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
stins, iar moșia a trecut astfel sub guvernarea lui Ioan al III-lea, ducele de Cleves. Alături de teritoriile personale ale acestuia, Comitatul de Mark și ducatul de Cleves ("Kleve"), s-a constituit o uniune personală. Ca rezultat al acestei uniuni, ducii de Jülich-Cleves-Berg controlau o mare parte din actualul land Renania de Nord-Westfalia, cu excepția statelor clericale ale arhiepiscopilor de Köln și episcopilor de Münster. Cu toate acestea, și noua dinastie ducală s-a stins în 1609, atunci cînd ultimul duce a
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
a îndemnurilor electorale care găseau cu ușurință o platformă de expresie, era considerată ca fiind "o presă vie, în continuă mișcare, nuanțată, imbrațișând întreg spectrul de ideologii, orientări, gusturi, preferințe, preocupări, profesiuni" de către unii publiciști. După asasinarea prim-ministrului I.G. Duca la 30 decembrie 1933, guvernul a decretat starea de asediu. Curând după ce Carol al II-lea a acaparat puterea decizională și a instaurat un regim auroritar presa era atent monitorizată și cenzurată prin măsuri precum impunerea tipăririi unor articole cu
Libertatea presei () [Corola-website/Science/318899_a_320228]
-
său, Otto I de Merania, i-a asigurat stăpânirea asupra Meraniei, precum și titulatura de markgraf de Istria și de Carniola. Neavând moștenitori, Otto a fost succedat în Burgundia de către sora sa Adelaida de Burgundia, în vreme ce Carniola a trecut sub stăpânirea ducilor de Carintia din Casa de Sponheim, iar teritoriile din Istria și Merania au trecut sub dominația patriarhilor de Aquileia.
Otto al III-lea de Burgundia () [Corola-website/Science/325551_a_326880]
-
numește Limburg ("Len-Burg"). Cu această ocazie apare titlul de conte de Limburg. În secolul XI oare loc o dispută mportantă pentru titlul de Duce de Lotharingia Inferioară între conții de Limburg și cei de Louvain. Doi conți de Limburg devin duci de Lotharingia inferioară ridicând astfel comitatul Limburg la nivelul de ducat. În cele din urmă din conflict ies învingători conții de Louvain și aceștia devin "duci de Brabant". Ultima membră a familiei de Limburg, Ermengarda, moare fără a lăsa urmași
Ducatul Limburg () [Corola-website/Science/314976_a_316305]
-
Inferioară între conții de Limburg și cei de Louvain. Doi conți de Limburg devin duci de Lotharingia inferioară ridicând astfel comitatul Limburg la nivelul de ducat. În cele din urmă din conflict ies învingători conții de Louvain și aceștia devin "duci de Brabant". Ultima membră a familiei de Limburg, Ermengarda, moare fără a lăsa urmași în 1283. Un conflict se naște între soțul acesteia Renaud I de Gulders și vărul său Adolf al V-lea de Berg. Renaud obține titlul de
Ducatul Limburg () [Corola-website/Science/314976_a_316305]
-
izbucnirea Revoluției franceze și a Războaielor revoluționare franceze, teritoriul este ocupat și integrat în Republica Franceză, Ducatul Limburg fiind astfel abolit în 1795. Teritoriul este reorganizat în departamente, Ducatului Limburg intrând în componența departamentelor Meuse-Inférieure și Ourthe. Lista conților și ducilor de Limburg
Ducatul Limburg () [Corola-website/Science/314976_a_316305]
-
al III-lea Ducas Vatatzes a fost canonizat ca sfânt, sub numele de "Ioan cel Milostiv". Cucerind orașul, la începutul secolului XIV, turcii i-au nimicit rămășițele pământesti, însă și în prezent, în aceste locuri este sărbătorită ziua sfântului "Ioan Duca Vatațis", pe 4 noiembrie, după calendarul iulian.
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
a regelui Henric Păsărarul, rege al Germaniei din dinastia saxonă. Mătușa sa, Oda, era căsătorită cu Gothelo conte de Bidgau și Methingau, iar el era văr cu contele Godefroi I de Verdun, ai cărui copii vor deveni ulterior și ei duci de Lotharingia Inferioară. În 958, arhiepiscopul Bruno de Köln a pus capăt răscoalei contelui Reginar al III-lea de Hainaut, exilându-l. El a acordat comitatul de Hainaut lui Godefroi. Anul următor, Lorena a fost divizată, pentru a o face
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
a avut Ion Racoviță de-a lungul vieții sale au fost: În anul 1683, la aflarea vestei eliberării Vienei de către regelel Poloniei Jan Sobieski, fiind Mare Paharnic face parte din grupul boierilor care decid să-l părăsească pe domnul Constantin Duca la întoarcerea de la asediul Vienei. La 1 ianuarie 1684 împreună cu alți boieri cerea ajutor țarului Rusiei contra otomanilor și ca domn pe Ștefan Petriceicu. În timpul celei de-a treia domnii a lui Dumitrașcu Cantacuzino, Ion Racoviță a ocupat funcția de
Ion Racoviță (caimacam) () [Corola-website/Science/331915_a_333244]
-
proprietăți alodiale. În cadrul conflictului avut de Otto cu vărul său rival ducele Henric al II-lea de Ducatul de Bavaria, răspunderile militare ale lui Eckard ca deținător al Mărcii de Meissen au constat în principal în ținerea la distanță a ducilor din Polonia și Boemia. Ducele Boleslav al II-lea al Boemiei se aliase cu ducele Henric și profitase de ocazie pentru a ocupa Albrechtsburg din 984. Totuși, el a fost nevoit să se retragă în anul următor, după ce Otto al
Eckard I de Meissen () [Corola-website/Science/325465_a_326794]
-
un an înainte de expirarea mandatului, demisionează din funcția de primar în urma unui conflict cu guvernul. Deputat și senator în mai multe legislaturi. Între 1927 și 1937 se află într-o poziție de dizidență în interiorul PNL. În calitate de președinte al partidului, I.G. Duca încearcă în repetate rânduri, dar fără succes, să-l readucă pe scena politicii naționale. În 1932 Mihail Sebastian scria despre el: „O personalitate politică într'adevăr distinsă: d. Radu Portocală, un om tânăr, un organizator excelent, o minte personală și
Radu Portocală (politician) () [Corola-website/Science/305819_a_307148]
-
I cel Bărbos își începuse rapid efortuile de a-l desemna pe singurul său fiu supraviețuitor, ca moștenitor al patrimoniului său, iar din 1222, tânărul prinț a început să semneze documente împreună cu tatăl său. În 1227, în timpul unei întâlniri al ducilor Piast la Gąsawa, Henric I și Marele Duce Leszek I cel Alb, au fost prinși într-o ambuscadă în urma căreia, Henric a fost grav rănit și Leszek a fost ucis. A doua încercare a avut loc doi ani mai târziu
Henric al II-lea cel Pios () [Corola-website/Science/330649_a_331978]
-
Charlotte Louise Juliette Louvet), fiica nelegitimă dar adoptată a Prințului Louis al II-lea de Monaco cu Marie Juliette Louvet. , membru al unei ramurii a unei dintre cele mai renumite familii ducale din Franța, nobili din secolul al XII-lea, duci din 1780, un descendent al favoritei reginei Maria Antoaneta, Yolande de Polatron, ducesă de Polignac), el și-a schimbat numele și blazonul în cele ale Casei Grimaldi, cu o zi înainte de nuntă. A devenit supus al Prințului de Monaco la
Pierre de Polignac () [Corola-website/Science/332991_a_334320]
-
liniște." Într-adevăr, dacă, după aceste persecuții, o parte din armenii moldoveni s-au refugiat în Transilvania, un veac mai tîrziu, în 1671, alți armeni din Moldova, participanți la răscoala condusă de Hîncu împotriva politicii de biruri a domnitorului Gheorghe Duca, au fost nevoiți să emigreze, fiindu-le primejduite viața și avutul după înăbușirea răzmeriței. Hasdeu face o referire la acest episod istoric mai întîi în Istoria toleranței religioase: În 1671, domnind în Moldova Duca-Vodă, arnăut lacom de bani și de
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
izbînda cauzei române". Iar în Etymologicum Magnum Romaniae, revine citîndu-l pe istoricul german Engle, care, la rîndul său, se inspirase din lucrarea iezuitului Rudolf de Bauzen, utilizată de istoricii unguri Pray și Benkö: "Pe la 1671, domnind în Moldova crudul arnăut Duca, boierul Hîncu a ridicat steagul răscoalei contra născîndului element fanariotic: armenii au luat partea cea mai activă în această manifestațiune, și cei mai compromiși dintre dînșii, într-un număr foarte însemnat, au fost siliți apoi a fugi din țară (Engels
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
și de asemenea din pricina deselor schimbări de domnitori. Și astfel s-au așezat armenii în Transilvania, cu încuviințarea principelui Apafi." În sfîrșit, Dimitrie Dan sintetizează în Armenii orientali din Bucovina (Cernăuți 1891): "Pe timpul domniei a doua a principelui Moldovei Gheorghe Duca (1669-1672) emigrară iară mulți armeni din Moldova și mai ales din Suceava, sub conducerea episcopului lor Mennas, carele fusese de la anul 1649 episcop armeano-oriental al Moldovei și reședea în Suceava, și o parte din ei se îndreptă spre țara leșească
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
Lista include pe cei care au condus Principatul de Capua, formațiune statală a longobarzilor situată în sudul Italiei și axată în jurul orașului Capua. Gastalzii și conții de Capua erau vasali ai ducilor și principilor de Benevento până la începutul anilor '40 ai secolului al IX-lea, atunci când gastaldul Landulf I a început să manifeste semne de independență. Această tendință a provocat un război civil în Benevento care nu a încetat vreme de zece
Lista principilor de Capua () [Corola-website/Science/324613_a_325942]
-
care Mihail R. Sturdza a aderat la Mișcarea Legionară. Cert este că acesta nu figurează printre căpeteniile legionare și susținătorii de marcă ai acestora inculpați în procesul din aprilie 1934, arestați în 29 decembrie 1933, în urma asasinării prim ministrului I.G. Duca, pe peronul Gării Sinaia, de către o echipă de legionari, numiți ulterior Nicadori. Mihail R. Sturdza nu se regăsește nici pe lista celor 66 de deputați legionari, aleși în urma alegerilor din 20-22 decembrie 1937. Nu menționează aceasta nici în memoriile sale
Mihail R. Sturdza () [Corola-website/Science/306204_a_307533]
-
până la Poarta Meseșului. Cercetările arheologice au arătat o locuire datată înaintea sosirii ungurilor dar nu au putut dovedi nationalitatea populatiei din zona cetății Dăbâca. În 1068, la Chiraleș, aproape de Dăbâca, a avut loc lupta dintre regele Solomon (14 ani) alături de ducii Geisa și Ladislau împotriva pecenegilor și a românilor conduși de Osul și aflați în retragere. Timp de o săptămână înaintea luptei Solomon și aliații săi și-au adăpostit oștirile la Dăbâca ("in urbem Dobuka"), în așteptarea apropierii dușmanilor. În 1279
Comuna Dăbâca, Cluj () [Corola-website/Science/299173_a_300502]
-
II-lea în 1004. Acesta integrează ducatul în regatul său. Ducatul îi revine în 1032 lui Robert I, fiindu-i oferit de către fratele său, regele Henric I. Pentru următoarele 300 de ani, ducatul va rămâne în posesia Capețienilor, peste 12 duci ocupând tronul ducal. Ultimul duce, Filip I moare în 1361 de ciumă la vârsta de 15 ani, fără a lăsa urmași. Datorită Războiului de o sută de ani, pentru a rezolva cât mai repede problema succesiunii, Regele Ioan al II
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
Lupu în luptele pentru tronul Moldovei împotriva lui Constantin Șerban. Pe 9 decembrie 1671, se răscoală lăpușnenii și orheienii conduși de boierii Mihalcea Hîncu și Apostol Durac. Printre motivele principale ale răscoalei se numără fiscalitatea excesivă impusă de domnitorul Gheorghe Duca și de boierii greci. Răsculații ocupă Iașiul, jefuiesc curțile și casele boierești și negustorești, omorând grecii pe care îi prind. Gheorghe Duca fuge peste Dunăre cu câțiva boieri. Se întoarce în scurt timp, primind ajutor din partea turcilor și tătarilor. Astfel
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
Mihalcea Hîncu și Apostol Durac. Printre motivele principale ale răscoalei se numără fiscalitatea excesivă impusă de domnitorul Gheorghe Duca și de boierii greci. Răsculații ocupă Iașiul, jefuiesc curțile și casele boierești și negustorești, omorând grecii pe care îi prind. Gheorghe Duca fuge peste Dunăre cu câțiva boieri. Se întoarce în scurt timp, primind ajutor din partea turcilor și tătarilor. Astfel, la Iepureni, oastea lui Duca, condusă de boierul Alexandru Buhuș, îi învinge pe răsculați, dispersându-i. Ulterior, răsculații sunt înfrânți la Pașcanii
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
Răsculații ocupă Iașiul, jefuiesc curțile și casele boierești și negustorești, omorând grecii pe care îi prind. Gheorghe Duca fuge peste Dunăre cu câțiva boieri. Se întoarce în scurt timp, primind ajutor din partea turcilor și tătarilor. Astfel, la Iepureni, oastea lui Duca, condusă de boierul Alexandru Buhuș, îi învinge pe răsculați, dispersându-i. Ulterior, răsculații sunt înfrânți la Pașcanii din ținutul Orheiului și lângă satul Ulmu. Urmează represiunea lui Duca, mulți oameni din ținuturile răsculate fiind robiți de tătari, spânzurați sau trași
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
timp, primind ajutor din partea turcilor și tătarilor. Astfel, la Iepureni, oastea lui Duca, condusă de boierul Alexandru Buhuș, îi învinge pe răsculați, dispersându-i. Ulterior, răsculații sunt înfrânți la Pașcanii din ținutul Orheiului și lângă satul Ulmu. Urmează represiunea lui Duca, mulți oameni din ținuturile răsculate fiind robiți de tătari, spânzurați sau trași în țeapă. În 1674 Mihalcea Hîncu este luat în robie de către tătari, iar fiul său, Dumitrașcu Hîncu, vinde o parte din avere pentru a-l răscumpăra. Se consideră
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]