962 matches
-
întâmplă în afara lui, dar de-a dreptul lacom de înfățișările lumii, gata să “înregistreze” totul, acumulând „impresii”, dar mai ales dispus să se implice în dinamica spectacolului universal, să o provoace, să o elogieze. Totul se petrece ca și cum „personajul” itinerariilor elegiace din Restriști ar fi descoperit dintr-o dată acel spațiu de „dincolo de mâhniri”, - invocat într-unul din poemele vechi, iar această revelație i-ar produce o adevărată stare de euforie a libertății regăsite, de bucurie intensă a numirii lucrurilor, de exaltare
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
am văzut încolăcindu-se în voi frunzele șerpii”) coabitând cu suave proiecții ale fanteziei (“în argint se iveau îngerii și cerbii”), elemente caracteristice toposului sărbătorii („oglinzi ca gâtul femeilor la bal // în inel cântecele dorm ferecate”), dar și al rememorărilor elegiace („oglinzi ca săli de așteptare cu reveniri / cu rămasul bun al emigrantului al orei”); echivalențe ce se adaugă constelației senzoriale, în secvențe sugerând voluptatea palpării materiei, a scufundării în mediul ocrotitor: „oglinzi cum mă înfășoară cum iubesc răcoarea / voastră oglinzi
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
s-a realizat deplin, că o agitație subterană o face mereu problematică. Frecvența conjuncției disjunctive "sau" sugerează nesiguranța și labilitatea opțiunilor, cu alternative mereu posibile. Așadar, și în sonetele sale, Ilarie Voronca rămâne, în esență, el însuși: o sensibilitate rănită, elegiacă, neliniștită, care a fost mereu cea a avangardistului, și căreia "armura" sonetului nu-i poate asigura decât o foarte relativă protecție. UN POEM AL „SINTEZEI MODERNE” Încercând o situare istorico-literară a poeziei lui Ilarie Voronca, G. Călinescu nota, în recenzia
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
târăsc”, o cazarmă din care răzbat cântece triste, un ospiciu, un pension etc. Poetul nu pare încă decis să pornească o campanie de distrucție asupra tiparelor simboliste, iar momentul sentimentalismului adolescentin îl reține un timp în preajma unor motive erotice tratate elegiac. Semnele detașării există însă de pe acum. Tristețea este mai mult a peisajului și a obiectelor, ceea ce rezultă e o poezie descriptiva, în care elementele alcătuitoare se așază, aproape prozaice și, destul de rar, persiflate cuminte: „Verișoară, față de pension îmbrăcată în negru
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
naționale modelează atitudinea estetică, acesta se conturează ca un romantism civic, pentru a deveni apoi „genul proxim al poeziei românești postpașoptiste” prin autori care au vibrat la tipul de sensibilitate ilustrat de Byron, dar și la poza și deprimarea lui elegiacă. Este reliefat faptul că prin „coincidența idealului la model și adepți”, dar și datorită afinităților elective ale unor scriitori români, byronismul a jucat un rol important, „deschizând romantismului românesc orizonturi europene”. În acest context, Mihai Eminescu și Al. Macedonski sunt
VERZEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290502_a_291831]
-
și ale vieții dramatice a omului de la țară. Maturizarea lirică este evidentă în poezia de mai târziu - Rostul țărânii (1980), La părinți (1989) - prin sinceritatea expresiei, prin cantabilitate, dar mai ales prin sugestia reflexivă amară ce transpare din versurile lui elegiace. S-a spus că poetul cultivă „formula tradiționalistă bazată pe cantabilitate folclorică și pe desenul imagistic simplu și clar conturat” (Mihai Cimpoi). Cărțile O palmă de cer, Ploile dorului (1972), Fluvii (1976), Rostul țărânii, Autografe în câmp (1981), Același (1986
VIERU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290557_a_291886]
-
sunt adevărate „memoriale de sentimente”. Afiliat de unii critici liricii ardelene, în descendența lui Lucian Blaga sau a lui Radu Stanca, catalogat de alții drept un „tradiționalist emancipat” (Marin Mincu), V. este mai de grabă „un suflet romanțios și cavaleresc, elegiac și ironic în același timp, cu finețuri caligrafice” (Nicolae Manolescu). Prin întoarcerea perpetuă la vârsta de aur a copilăriei, la matcă, precum și prin analogia operată consecvent între universul cărților și cel al realității imediate (Biblioteca de rouă), V. se definește
VIJEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290573_a_291902]
-
nu te poate cuprinde / Intri în vis / și te subțiezi în liniște // Din când în când auzi curgând / tăcerea ta din vișini înfloriți // Auzi cum te apasă pământul” (Arca de vânt) sau: „La gurile fluviului / singur în templul / singurătății” (Singurătatea). Elegiac („unul dintre puținii poeți de expresie elegiacă ai generației sale” - Mircea Bârsilă), poetul își definește oximoronic dicțiunea („Rostirea mea este aidoma unui cântec /Asemenea inimii care plânge / într-o mare de minuni” - Întuneric desăvârșit), asumându-și condiția unui „prinț al
VINTILA FINTIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
și te subțiezi în liniște // Din când în când auzi curgând / tăcerea ta din vișini înfloriți // Auzi cum te apasă pământul” (Arca de vânt) sau: „La gurile fluviului / singur în templul / singurătății” (Singurătatea). Elegiac („unul dintre puținii poeți de expresie elegiacă ai generației sale” - Mircea Bârsilă), poetul își definește oximoronic dicțiunea („Rostirea mea este aidoma unui cântec /Asemenea inimii care plânge / într-o mare de minuni” - Întuneric desăvârșit), asumându-și condiția unui „prinț al iluziei”, Don Quijote locuit de toate morile de
VINTILA FINTIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
sua fata libelli - spuneau aceiași Înaintași latini ai Transilvaniei, care i-au Împrumutat până și numele și i-au marcat cândva istoria. Pe urmele meditației lor melancolice, vreau să Închei cu un ultim gând, de data aceasta Într-o tonalitate elegiacă. Toate cărțile au o soartă și o istorie specifică, Înscrisă mai Întâi În memoria afectivă a autorului. Iar cea de față se leagă de relația mea sentimentală cu lumea eroilor care se perindă printre filele ei, ca și cu lumea
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
este imaginar și ceea ce este real dispare: imaginea devine obiect și obiectul devine imagine. Fotografia stârnește o emoție ce este provocată printr-un accent de elemente atmosferice și prin folosirea unor forme sau tonalități vagi. Acestea duc la o melancolie elegiacă. Acest lucru se poate observa în Lapovița de Alfred Stieglitz: atmosfera este mediul unde putem deveni conștienți de toate elementele. Prin atmosferă se poate produce ideea de distanță. Elemente ca misterul, realul, fantasticul, imposibilul, etc pot duce la conturarea finală
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ruptă din sufletul meu,/ să le ocrotească de-această ucidere” - Prima brumă). Tema cântărețului și a cântecului este cea mai frecventă, în timp adăugându-i-se nuanțe noi, cu accente de gravitate a interogației. Dicțiunea se cristalizează pe o dimensiune elegiacă, preluând cadențe și asimilând rezonanțe din poezia lui G. Bacovia, Tudor Arghezi, V. Voiculescu, Ion Minulescu, Ion Pillat. În Premise, de pildă, un poem elocvent în privința schimbărilor de gestică și atitudine lirică, imaginile câștigă în concretețe și pregnanță plastică, incantația
ZAMFIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290693_a_292022]
-
după unele mărturii - o poemă satirică (Nebuniada) și alta epică (Bătălia de la Teișani), precum și un dicționar de rime. Volumul Cântece și plângeri reunește încercări de factură diferită: balade, legende, meditații, cântece, sonete. Numeroase sunt stihurile de iubire care, în tonul elegiac și sentimental al timpului, au avut o muzicalitate capabilă să le asigure o receptare imediată. Motive romantice - veghea, toamna, luna, noaptea - sunt frazate obsesiv. Z. și-a însușit de la romanticii apuseni tonalitatea pesimistă a mărturisirii, învăluită uneori în melodia romanței
ZAMPHIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290701_a_292030]
-
arivistului. Corespondenții din imaginarul poetic ar fi romanticii visători, idilici, geniali, pe de o parte, și iconoclaștii avangardelor de tot felul, pe de alta. Cești din urmă comit perpetuum "paricidul", pe când orfanii care-și caută părinții cei buni sunt visătorii, elegiacii" (p. 159). Am reprodus un amplu citat edificator. Criticul pune în relație analogică (așa cum se vede de-a lungul întregii cărți) pe Bacovia și Vieru. Cel dintâi, copleșit de dragostea maternă, alungă părinții din imaginarul poetic (mama va fi recuperată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dogmatic barbian, dar și în pitorescul balcanic și în structura pentadică a ciclului Isarlîk. Însă, așa cum există o serie de afinități între concepția despre poezie a lui Barbu și cea a lui Eminescu, tot așa, rigurozitatea poetului matematician contravine poeziei elegiace bacoviene și poeziei leneșe argheziene pe care acesta le-a respins cu desăvârșire. Un loc important în cadrul acestui studiu îl ocupă analiza relației dintre poet și creația lirică văzută ca un joc al oglinzilor. Astfel, în opinia criticului care realizează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
teamă, dar senzația aceea, de a percepe pe cineva nevăzut în preajmă, îmi plăcea; se petrecea la fel când zăream vipere verzui pe lângă altarul lui Hercule Curinul. Mă întrebam cum este când te mușcă o viperă. Calea Lactee Într-un cântec elegiac rostit de Aia, păstorul tânăr face o călătorie pe Calea Lactee, dezbrăcându-se complet de spaimele caducității lui. Mă simt umilit pentru frica mea meschină de moarte, pe care nu pot s-o exorcizez, oricât încerc să mă prefac. Casa mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ranchiuna lui Ovidiu cel „istoric” („în vis am vrut să dau foc Romei. Orașul întreg cu cele șapte coline semăna cu o lavă încinsă ... Aerul era îmbibat cu un miros de putreziciune și de sex”), precum și nodul din gâtul poetului elegiac copleșit de nostalgie („Simt o mireasmă îmbălsămată: sunt flori de glicină. Aia a adus o rămurică de la crâng. Parfumul ăsta îmi aduce aminte de grădina mea de la Roma...”). Nu mai puțin emoționante sunt amintirile legate de Sulmona acoperită de ninsoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
tinerețe. „Tani Paraschiv scrie pentru antologie când s pune, de exemplu, ʺScapă-mă, Doamne, de mine/ Ca de un coșmar - strigoi,/ Lasămi soarta fără lauri/ Și adu-mi taina înapoiʺ (Nemulțumire). Tani Paraschiv avea un temperament exploziv și, în aceeași măsură, elegiac, scriindu-și poezia din acest prea-plin lăuntric - scria Lucian Vasiliu într-o pertinentă prezentare a cărții „Agățat de brumă”(2002) „Cei mai buni prieteni ai lui au fost copiii, publicul spectator cu care își trăia fiecare rol, fie care replică
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
Insula natală este “un beau pays tout rempli de fleurs” . Surprinde viața torentului, germinația generoasă a solului natal, mișcarea fără preget a mării. Peisajul exotic parnasian trăiește prin dinamică și colorit plastic. Sully-Prudhomme s-a ridicat treptat de la tensiunea discret elegiacă din creația primilor ani la o poezie conceptuală, de subtilă reflecție asupra lumii,apreciată de Lanson pentru rigoarea gândirii și limpezimea expunerilor doctrinare. A încercat o sinteză de împăcare a sensibilității romantice cu arta impersonală parnasiană (“poezia este o artă
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
ale romantismului, Parnasul și simbolismul.” Poetul nu a descoperit însă secretul topirii într-un armonios amalgam al romantismului temperamental cu Parnasul (acesta rămânând academizant și livresc) și cu noutăți simboliste, față de care are o atitudine ambiguă, de aderare și negare. Elegiac, Demetriade are nostalgia evaziunilor în fantastic, rechemând vârsta de aur a universului infantil:”mi-e dor de cerul mistic al vârstei de copil.” S-ar bănui o secretă, vagă aspirație de transcendent, comună romanticilor, sau poate mai curând un joc
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
târziu. Cultul lui Tammuz se întinde aproape pretutindeni în Orientul Apropiat, în secolul al Vl-lea, lezechiel (8: 14) invectivează femeile din Ierusalim care îl "tânguiau" pe Tammuz chiar lângă porțile templului. Tammuz sfârșește prin a-și asuma figura dramatică și elegiacă a zeilor tineri care mor și învie în fiecare an. Dar probabil că prototipul său sumerian avea o structură mai complexă: regii care îl întruchipau și, prin urmare, îi împărtășeau soarta, celebrau în fiecare an recrearea Lumii. Or, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mitologie, în imaginar. Se creează, de fapt, o mitologie proprie și, prin intermediul personajelor-simbol care apar în poemele acestea, se încearcă o schimbare a lumii, o luare a ei în stăpânire, dar adesea filonul tragic care dă acestor texte un caracter elegiac este mai pregnant decât orice ideal pe care eul poetic (indiferent ce mască lirică împrumută, de căutător, de visător, de tâlhar, de vânător etc.) poate spera să-l cucerească. Ceea ce îi apropie pe cei de la Cercul Literar de la Sibiu de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sub îngrijirea lui Barbu Cioculescu. Între cele două se produce o mutație fundamentală, primul este unul al generației sale protestatare, celălalt e unul care nu mai pare a ieși atât de evident din tipare, se simte aici o tonalitate ușor elegiacă, ceea ce a făcut poate ca Tonegaru să fie receptat ca poet romantic. În realitate, e vorba de o trecere de la un lirism experimental la unul în care procedeele discursive nu mai au o simplă menire negatoare, în linia vechii avangarde
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de literatura medievală, fapt care corespunde, mai degrabă, revalorizării ludice a acestor elemente de către postmoderniști 228, decât cultului romantic al Evului Mediu. Nostalgia, care însoțește motivul amintirii, este și ea prezentă. Construcțiile sunt inedite, demitizante, refuzând să închege o poezie elegiacă, deși sonoritățile amintesc de tonurile simboliste. Deicticele conturează un spațiu-timp al ezitărilor ("Astăzi, mâine (sau poate niciodată)", "Odată o să-mi ceri mai mult", Poem final), al pendulării continue între dorință și realizare, între vis personal și ideal colectiv sau între
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
devine realitate, singura realitate la care avem acces și, în consecință, expresie a singurătății devastatoare: "în zvârcolirea mutelor dezastre/ ne luăm de piept, murim cu-adevărat", " Ne ocolesc cei buni ca pe o ciumă" (Carnet lapidar). Muzica însăși capătă accente elegiace, de bocet, de altminteri, adesea revine imaginea ploii de toamnă care mistuie, care condamnă la dispariție: "și toamna ne suge plămânii cu-o unghie.// Simt iar uscăciunea cum plouă" (Partitură). Este o veșnică anunțare a finalului de lume, apa, sub
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]