829 matches
-
aprigă și proaspătă adiere a vântului care învolbura Sena și care ne-a umplut plămânii cu un suflu îmbătător și puțin nebunesc... Mai târziu, aveam să ne dăm seama cât de greoaie și de pompoasă era declarația. Dar pe atunci, emfaza-i de circumstanță nu ne împiedica să descoperim în strofele ei acel „ceva franțuzesc” care rămânea pe moment fără nume. Spiritul francez? Politețea franceză? Încă nu știam să o spunem. Între timp, poetul s-a întors spre Sena și a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pildă, cea în care Victor Hugo, patriarh încărunțit și melancolic, îl întâlnea, sub bolta de verdeață a unui parc, pe Leonte de Lisle. „Știți la ce mă gândeam eu acuma?”, îl întreba patriarhul. Și, în fața interlocutorului său încurcat, declara cu emfază: „Mă gândeam la ceea ce îi voi spune lui Dumnezeu când, foarte curând, probabil, voi ajunge în împărăția lui...” Atunci, Leconte de Lisle, ironic și respectuos totodată, afirma cu convingere: „Oh, îi veți spune: «Dragă confrate...»”. Curios, o ființă care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
talentul deosebit ca pe niste vrăjmași de moarte.[...] Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în noroi, cât e de mare acuma, cât e de arătos și senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Privește emfaza desgustătoare a parvenitului! [...] Credință, talent, merit, onoare, sentiment? "le cumpăr pe toate am cu ce!" Fraternitate? gheșeft și chiverniseală! Egalitate? impertinență față cu distincțiunea, cu meritul și cu talentul! Libertate? bani, insultă, retevei! Iată marele partid colectivist, urmașul partidului liberal
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
universului copilăriei, teritoriu îndeobște înseninat de veselie și vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo recita atât de frumos: O coteaux, o sillons
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care distinge spiritul de umor, transformându-l într-o satiră în miniatură. O formă specifică de spirit este aforismul care constă, în esență, într-o formulare concisă și pregnantă a unei idei, observații, gând personalizat, recurgând la antiteză, paradox, hiperbolă, emfază. Așa cum notam la început, problemele care țin de variantele umorului și de interdependența cu celelalte moduri ale comicului sunt extrem de numeroase, însă nu ne pot reține atenția decât pentru certificarea operațiunii de identificare a respectivelor sale concretizări, mai întâi în interiorul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
politicieni Mahatma Gandhi, Jawaharlal Nehru și Indira Gandhi. Astfel observăm cum documentarea minuțioasă, aproape exhaustivă, dublată de observațiile și impresiile luate de la fața locului dau naștere unui memorial de călătorie, certificat Însă științific. Autoarea noastră Îmbină În carte documentarul cu emfaza reflexivă. În felul acesta mirajul depărtării dispare, țărmurile inaccesibile cândva sunt date percepției noastre de către naratoare, iar mitul devine realitate și păstrează eternității ceva din sufletul generațiilor care au trecut pe acolo. De altfel, subcontinentul indian nici nu are cum
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
că iubirea este mereu „direcționată spre un scop mai înalt” și-l privește pe cel mai nobil, sau reprezentantul celor mai înalte valori, excluzându-l pe sclav. În concepția sa, legătura strânsă dintre filosofia greacă și filosofia medievală a diminuat emfaza iubirii realizată de Cristos. De aici Scheler conchide că proprietatea intelectului asupra iubirii și asupra voinței este motivul care demonstrează de ce filosofia creștină nu este autentică. Concluzie Tema persoanei din perspectiva antropologiei fenomenologice a evidențiat complexitatea conceptelor utilizate și profunzimea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
covor. Așteptăm cu toții În tăcere să apară imaginile. Și, deodată, iată-l pe Tom, cu fața spre cameră, pe fundal de cer albastru. Are pe el un tricou vechi verde cu guler și pare cam nedormit. — Bună, Jess, spune cu emfază. În momentul cînd vei vedea asta, eu voi fi deja În Chile. Fiindcă... acolo mă aflu chiar acum. Jess Încremenește. — În Chile? — În Chile? țipă Janice. Ce caută În Chile? — Te iubesc, spune Tom și, dacă e nevoie, mă mut
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
agresiv. Palmele ținute în formă de cupă sunt cel mai adesea folosite atunci când vrei să protejezi o idee, cu atât mai mult cu cât gestul este folosit în mod conștient. Gestul cu ambele palme, formând o cupă mai mare, adaugă emfază ideii transmise. Gesturile cu mâinile, care însoțesc limbajul verbal, pot: să indice (indexul), să mimeze (imagini prin umbre) să desemneze în spațiu (rotire), să arate legătura dintre idei (era minuscul! și se micșorează distanța între degete), pot regla debitul vorbirii
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
secolului al XX-lea este o carte totodată cuprinzătoare și integratoare a unor realități multiple din perioada enunțată în titlu. Este cuprinzătoare întrucât autorul și-a propus o radiografie a unui segment important al societății românești, presa, adeseori desemnată cu emfază drept o putere în statul modern, mai precis presa catolică din România. În același timp, deși subiectul ales de autor pare unul limitat, trimițând la o descriere a unei părți a presei dintr-o perioadă dată, el îi permite doctorandului
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Referindu-ne la dezvoltarea regională în România, vorbim despre un caracter al percepției publice cvasirudimentar. Se știe că cifrele nu plac la fel de mult ca poveștile și, în atare condiții, probatoriul statistic este privit cu mai puțin interes decât lamentațiile sau emfazele acelor actori (de cele mai multe ori din sfera politicului), care vorbesc, nu de puține ori, în arealul acestei teme, despre progrese sociale, dezvoltare economică sau, în egală măsură, despre subdezvoltare sau recesiune. Este datoria specialiștilor să pună lucrurile la locul lor
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
și folosește-le doar când e absolut necesar. Un proverb italienesc zice: o lege făcută trebuie pe dată încălcată. > Dacă ți se ia un interviu, refuză cu încăpățânare orice afiliere, refuză să fii parte dintr-un grup, declară-ți cu emfază unicitatea, dar nu uita să anunți că nu vrei decât să fii pe placul cititorilor. > Exprimă-ți resentimentul față de critici, fă-te că nu bagi în seamă încercările lor de a te categorisi. Nu există nicio teorie valabilă în afara propriei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu zi Ne spunem până atunci, Cu ochii la ținta măruntă, precisă, Scânteietoare a făgăduinței care vine. Descoperă acum și tema singurătății. În tot ce scrie, Larkin e un poet solitar. "Inima înghețată" era destul de neconvingătoare. Dând la o parte emfaza, versul impresionează. Cuvintele au mai mare îndrăzneală. Poetul începe să folosească vorbele indecente fiindcă sunt autentice. Îl simțim roșind ori de câte ori îndrăznește. Autocompătimirea e uitată. Era mult prea directă pentru a impresiona. Larkin e acum mai aspru: Îmi detest odaia, Boarfele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și l-ar vedea prea premeditat pentru a-l crede veritabil." Aceste reticențe, formulate de unii teoreticieni ai clasicismului asupra necesității utilizării versului în teatru, se vor înmulți la sfârșitul secolului. Asupra lui apasă o adevărată discreditare, din cauza pompei și emfazei care îl caracterizează, în secolul al XVIII-lea, când este considerat ca impropriu pentru a imita limbajul vieții. 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Un joc plin de naturalețe Cu drama burgheză, jocul actorului se modifică pentru a satisface exigența realismului iluzionist. Până la începutul secolului al XVIII-lea, actorul de tragedie, în Franța, adoptă un joc static, stând nemișcat în avanscenă, declamându-și cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească vreodată partenerul căruia nu pare să i se adreseze 31. Ne amintim cu ce vervă feroce Molière, în Improvizația de la Versailles (L'Impromptu de Versailles), îi ia în zeflemea pe Marii Comedianți de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu ce vervă feroce Molière, în Improvizația de la Versailles (L'Impromptu de Versailles), îi ia în zeflemea pe Marii Comedianți de la Hôtel de Bourgogne, amuzându-se el însuși să imite limbuția lui Montfleury, pe cea a Domnișoarei Beauchâteau, Hauteroche etc., emfaza dicției, grandilocvența atitudinilor. Jocul lor, în secolul al XVIII-lea, este aproape tot atât de mărginit. Fiind foarte legat de Domnișoara Clairon 32, actrița cea mai celebră a epocii, Marmontel ne aduce la cunoștință, în Memoriile sale (Mémoires, t.2, livre V
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le risipești; îmi argumentezi cu succesele dumitale răsunătoare și cu cele pe care mi le-ai adus; susții împotriva mea părerea și sufragiile prietenilor dumitale; susții împotriva mea autoritatea D-lui de Voltaire, care și el își recită versurile cu emfază, și care pretinde că versurile tragice vor, în declamație, același fast ca în stil; iar eu nu am alt argument decât un sentiment irezistibil, care-mi spune că declamația, ca și stilul, poate fi nobilă, maiestuoasă, tragică prin simplitate; că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o tragedie, ci un bâlci tragic. Crezi dumneata că scenele din Corneille, Racine, Voltaire, chiar și Shakespeare, se pot debita cu vocea dumitale de conversație și pe tonul folosit la gura sobei? Și nici întâmplarea spusă la gura sobei cu emfaza și gura larg deschisă ca la teatru. (...) Dar o experiență pe care ai repetat-o de o sută de ori, constă în aceea că la sfârșitul povestirii dumitale, în mijlocul tulburării și emoției pe care le-ai stârnit la auditoriul dumitale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aducă în scenă oameni aparținând societății de mijloc. Destinul regilor și al eroilor, prea diferit de cel al oamenilor de rând, nu ar putea interesa spectatorul. "Numele de prinți și de eroi pot da unei piese de teatru o anumită emfază și o oarecare majestate; dar nu ajută cu nimic la realizarea emoției. Ceea ce face în mod obișnuit impresia cea mai puternică în sufletul nostru este reprezentat de nefericirea celor a căror condiție se apropie cel mai mult de a noastră
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el în Le Moniteur universel din 21 iunie 1867, Hernani a fost ceea ce a fost Cidul pentru contemporanii lui Corneille. Tot ceea ce era tânăr, cutezător, îndrăgostit, poetic i-a primit suflul. Aceste frumoase exagerări eroice și castiliene, această superbă emfază spaniolă, acest limbaj atât de mândru și atât de trufaș în familiaritatea lui, aceste imagini de o ciudățenie uluitoare, ne trimiteau ca într-un extaz și ne amețeau cu poezia lor îmbătătoare. Farmecul mai durează încă pentru cei care au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scène, 1903), este destinat să reproducă exact un fragment din lumea reală. Zola deplânge mediocritatea actorilor din vremea lui, incapabili de autenticitate. El critică conformismul conservatorului care formează comedianți fără caracter, având cu toții același tip de joc convențional, moștenit din emfaza Marilor Comedianți. Cum învățământul care este predat acolo se bazează pe postulatul că teatrul nu are nimic în comun cu viața reală, el a dat naștere unor generații de actori afectați. Gesturile lor stereotipe, declamația lor emfatică, căutarea lor constantă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai cunoscut text religios din literatura egipteană, Imnul lui Aton1 - „soarele” În sens fizic, spre deosebire de Raxe "Ra", „soarele” mitologic -, care constituie „Învățătura” predicată de suveranul Amenofis al IV-lea Akhenaton. Deja În Îndrumările lui Ani se afirmase fără prea mare emfază că „zeul acestei țări este Ra”; acum această idee este reluată Într-un mod mult mai complex. Chiar și În privința imnurilor despre care s-a vorbit mai puțin există o diferență substanțială: acelea erau o celebrare, pe când acest imn Îxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
întreagă și pentru România au fost extraordinare. La începutul lui 1930, Iorga a întreprins o călătorie importantă: a plecat în Statele Unite, vizita durînd pînă în aprilie. Ca admirator dintotdeauna al Americii, Iorga nu a încetat niciodată să-și exprime cu emfază recunoștința față de Președintele Wilson pentru principiul autodeterminării al acestuia, care făcuse posibilă înfăptuirea României Mari. Înainte de plecarea lui Iorga, în cea mai bună tradiție a politicianismului, Vintilă Brătianu a început să-l împroaște cu noroi: Cine plătește călătoria lui Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Educația elitei era diferită la răscrucea veacurilor. Bismarck își amintea de programa școlară de pe vremea cînd urma cursurile liceale: jumătate din clasa lui a căzut la examene, iar celaltă jumătate a condus Germania. Astăzi respingem adesea cu dispreț o asemenea emfază, catalogînd-o drept elitistă, dar Harold Mac Millan își amintea cuvintele cu care îi întîmpina pe boboci decanul colegiului de arte liberale pe care l-a urmat: "Domnilor, vă îmbarcați într-o aventură care va dura patru ani și vă pot
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o ordine ierarhică stabilită de Dumnezeu. Iorga își exprima întruna în "Neamul românesc" credința în faptul că națiunile sînt indestructibile. În anii de criză (1938-1940), pus în fața pretențiilor lui Hitler și Stalin, Iorga își repeta dictonul cu și mai multă emfază. S-ar părea că bisericile sau mânăstirile serveau pentru Iorga unui singur țel: ca sursă de inscripții istorice care trebuiau descifrate, de imagini care trebuiau apreciate și de documente istorice care așteptau să fie descoperite și transcrise. 25 Le mont
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]