901 matches
-
The Philosophical Quarterly 63, 252 (2013), pp. 445-464, David Estlund, "Utopophobia", Philosophy & Public Affairs 42, 2 (2014), pp. 113-134. Sunt conștient, desigur, că acestor argumentări li s-au adus diverse obiecții, inclusiv din partea unor realiști (i.e., Robert Jubb, "Logical and Epistemic Foundationalism about Grounding: The Triviality of Facts and Principles", în Res Publica 15 (2009), pp. 337-353, William Galston, "Realism in Political Theory", în European Journal of Political Theory 9, 4 (2010), pp. 405-407, Edward Hall, "Political Realism and Fact-Sensitivity", în
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Justice: Reimagining Political Space in a Globalizing World (Columbia University Press, New York, 2009), pp. 16-18). 17 Astfel de teze aparent "nebunești" dar totuși corecte (la o analiză atentă) sunt, în opinia mea, teza că infinitismul este teoria corectă a întemeierii epistemice (așa cum a fost ea susținută de Scott Aikin în Epistemology and the Regress Problem (Routledge, Londra, 2010)) sau - în filosofia politică - teza indiferenței la fapte a principiilor fundamentale ale dreptății pentru care a argumentat Cohen și - în general - teza că
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Democratic Authority and Its Limits (Oxford University Press, Oxford, 2008), Kasper Lippert-Rasmussen, Luck Egalitarianism (Bloomsbury, Londra & New York, 2016) etc. 48 Desigur, așa cum o arată argumentarea din această carte, dezacordul realiștilor față de moralism nu este, în opinia mea, unul tocmai rezonabil, epistemic vorbind, de vreme ce, așa cum încerc să arăt, el are la bază idei și argumente mult mai puțin plauzibile și solide, dacă nu chiar extrem de slabe, prin comparație cu argumentele care susțin moralismul. 1 Glen Newey, After Politics: The Rejection of Politics
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
și obiective "practice". Poziția lor este similară, de fapt, celei avansate aici: poziția că semnificația filosofiei politice nu se reduce la relevanța practică sau forța motivațională a teoriilor ei, că filosofia politică are, ca orice disciplină academică, obiective teoretice sau epistemice și că aceste obiective nu pot fi sacrificate, ignorate sau minimalizate de dragul relevanței practice (deși dorința de relevanță practică este, desigur, una nobilă, dezirabilă și demnă de apreciat). 39 Rossi și Sleat îi au în vedere în special pe David
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
impuse din exterior sau pot fi preluate doar problematicile care corespund anumitor interese. O altă problemă este reprezentată de tehnicizarea politicilor. Elaborarea și implementarea politicilor sunt externalizate către actori care abordează politicile fără implicarea cetățenilor, bazându-se doar pe autoritatea epistemică a tehnocraților. Astfel, apare riscul scăderii responsabilității politice pentru acțiunile guvernului și implicit scăderea încrederii în componenta politică a administrației. În plus, având în vedere faptul că partidele politice pot avea dificultăți în prezicerea rezultatelor alegerilor și în anticiparea preferințelor
Competenţa politică în România by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1566]
-
în genere) sunt creații omenești, astfel încât pot fi și arbitrare, putem avea nenumărate sisteme de reprezentare pentru aceeași realitate; e teza „relativității conceptuale”. Eforturile de a obține reprezentări corecte ale realității sunt influențate psihologic, cultural, socio istoric, economic, etc.; obiectivitatea epistemică fiind foarte greu de obținut. A cunoaște înseamnă a avea reprezentări corecte care pot fi justificate sau susținute în diverse moduri (cf. J. Searle, 2000:124-125). În concepția lui J. Searle, realitatea fizică există independent de reprezentarea, gândirea sau limbajul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
întrucât ipotezele (ca enunțuri) se verifică sau se falsifică mai devreme sau mai târziu în practică. În concluzie putem spune că valabilitatea artistică a limbajului este dublată de una epistemo proxiologică, că omul „adevărului artistic” este dublat de omul „adevărului epistemic”. „Retoricul nu e deci o specie a genului <<discurs>>, ținând în mod specific de Retorică: el este esența însăși a limbii, și orice discurs ține, de drept, de retorică”. (Bernard Pautrat, în: „Secolul XX”, 1988:214). Această afirmație este o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
publică din Franța drept un model de urmat, acum ele au devenit din ce în ce mai doritoare să privească spre alte modele și mulți francezi au început chiar să învețe limba engleză, care devenea rapid lingua franca a politicii internaționale și a comunităților epistemice. Acesta a fost așadar, noul context în care au fost formulate reformele din anii 1990. Este evident că multe din aceste idei au fost păstrate cu sfințenie în legile promulgate în timpul anilor 1990, dar și în propunerile raportului Mauroy. Noua
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în cadrul altei culturi); c) context interacțional caracterizează formele de discurs și sistemele de semne care le însoțesc (schimb de cuvinte, mimică, gesturi etc.), fiind alcătuit din înșiruirea actelor de limbaj într-o secvență interdiscursivă, guvernată de reguli specifice; d) context epistemic acoperă totalitatea credințelor și valorilor pe care le împărtășesc locutorii. Contextul presupozițional cuprinde totalitatea presupozițiilor interlocutorilor, așteptările și intențiile acestora, care modelează emisia și receptarea mesajelor verbale. Plecând de la taxonomia indicată mai sus, putem simplifica, vorbind de un context restrâns
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
153. În cazul limbajului politic, dincolo de valoarea de adevăr a enunțurilor, locutorul este interesat de modificarea comportamentului interlocutorului. Vizând inculcarea unor idei, atitudini și valori particulare publicului receptor, limbajul politic este, în esența sa, un limbaj finalist, urmărind "modificarea universului epistemic al interlocutorului"154. În această viziune, în analiza limbajului politic sunt vehiculate concepte precum: strategie argumentativă, eficientizare argumentativă, forța argumentelor etc., sugerând componenta pragmatică accentuată a acestuia. În funcție de nivelul la care se articulează, distingem între: strategii discursiv-argumentative globale (cum sunt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
discursiv, între unele dintre umanitățile contemporane nu prea poate fi vorba de existența unor bariere etanșe. După ce a demonstrat în mod, dacă nu chiar întotdeauna cu totul convingător, dar cu siguranță captivant prin abilitatea argumentării, că postmodernismul este un obiect epistemic asemenea tuturor obiectelor epistemice "serioase", Camelia Grădinaru demonstrează, la fel de cuceritor, alegerea lui Baudrillard datorită poziției sale "emblematice", poziția de "simptom" al curentului, datorită capacității de a se sincroniza perfect cu mutațiile survenite pe toate planurile, așadar datorită puterii lui de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
umanitățile contemporane nu prea poate fi vorba de existența unor bariere etanșe. După ce a demonstrat în mod, dacă nu chiar întotdeauna cu totul convingător, dar cu siguranță captivant prin abilitatea argumentării, că postmodernismul este un obiect epistemic asemenea tuturor obiectelor epistemice "serioase", Camelia Grădinaru demonstrează, la fel de cuceritor, alegerea lui Baudrillard datorită poziției sale "emblematice", poziția de "simptom" al curentului, datorită capacității de a se sincroniza perfect cu mutațiile survenite pe toate planurile, așadar datorită puterii lui de adaptare și discursului său
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de-a lungul istoriei sale (în pofida perioadelor ei de măreție) își regăsește cu ușurință locul în interiorul unui curent care reabilitează fenomenele periferice, marginale, care nu și-au impus puterea într-o centralitate a științificității, a sensului univoc și a certitudinii epistemice. De altfel, retorica a fost criticată din mai multe puncte de vedere, emblematice rămânând atacurile lui Platon, care puneau retorica sub semnul construcției de concepții contrafăcute și a impunerii unor argumente slabe, dar persuasive, în locul adevărului. Legitimitatea pe care a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
the Study of Argumentation, Sic Sat, International Center for the Study of Argumentation, Amsterdam, 2003, pp. 171-177. 537 Amintesc definiția Danielei Rovența-Frumușani (op. cit., p. 149) care accede la înțelegerea discursului argumentativ drept "discurs orientat, vizând producerea unei modificări în universul epistemic al interlocutorului (interlocutorilor), modificare care poate reprezenta o consolidare sau o transformare a convingerilor, credințelor, reprezentărilor subiectului destinatar". 538 Ruth Amossy, "The Argumentative Dimension of Discourse", în Frans H. van Eemeren, J. Anthony Blair, Charles A. Willard, A. Francisca Snoeck
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
obiectivă și, respectiv, între ontologie subiectivă și obiectivă. Dacă îmi place o pictură mai mult decât alta mă plasez în câmpul epistemologiei subiective. Dacă mă informez asupra vieții și epocii pictorului respectiv, Van Gogh, de exemplu, operez cu date obiective epistemic. Dacă mă lovesc de o stâncă, am de asemenea acces la subiectivitate ontologică: durerea este ceva pe care nu numai oamenii, ci și animalele o simt. Experimentarea durerii nu necesită intermedierea limbajului. Și deci, gândirea poate fi astfel pre-lingvistică. Dar
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Norcross și Goldfried, 1998). Referitor la integrativitatea teoretică, ea se referă la abandonarea unei tendințe autosuficiente, de esență parcelară, pentru a încerca o sinteză conceptuală între cel puțin două curente distincte, cu renovările conceptuale inerente, rod al unei abile distilări epistemice. De exemplu, joncțiunea dintre abordarea psihanalitică și cea comportamentală etc. Această lăudabilă tentativă de a depăși „gardul propriei școli”(cum se exprimă S. Gauggell, în prefața cărții Psihoterapia cognitiv comportamentală și psihanaliza, semnată de Vogel, 2008, p. 9), este obstrucționată
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
la naștere să vină pe lume cu o biografie curată. 2.3.4. Valențele traumatice ale nașterii „A schimba lumea înseamnă a schimba modul de a naște.” Noua paradigmă care se profilează, din ce în ce mai energic, la orizontul cunoașterii, a generat mutații epistemice majore, care propun o nouă viziune și atitudine față de naștere, în general, și implicit, despre potențialul său traumatic. Concură în acest sens cercetările de vârf realizate deopotrivă sub pavilionul psihologiei prenatale, a psihologiei transpersonale, dar și al unor oameni de
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
se închide niciodată, ingredientul universal care trebuie să fie prezent în orice demers parental care vizează copilul este iubirea. Menționăm de asemenea că excursul pe care îl vom realiza cu această ocazie va uzita preponderent (nu și exclusiv) de vizorul epistemic al psihanalizei. Din multitudinea problemelor spinoase ale vârstei infantile, am selectat câteva care, din punctul nostru de vedere impregnat de inerentul subiectivism, nu pot fi neglijate fără a amprenta negativ copilul. Este vorba de înțărcare, deprinderea controlului sfincterian, masturbația infantilă
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
nu rezistă nici el, căci așa cum remarca distinsul neuropsihiatru D. Constantin-Dulcan (2008), din moment ce electroencefalograma prezintă un traseu plat (deci atestă încetarea activității cerebrale), care este sursa de endorfine? Iar șiragul de interogații continuă, așa încât renumitul specialist român formulează următoarea nedumerire epistemică: „de când aceste substanțe morfinice, produse de organism pentru a se apăra de durere, au ca efect și vederea luminii «vorbitoare», de tunele, de rememorare a vieții trecute?”(Constantin -Dulcan, 2008, p. 159). Faptul că experiențele din proximitatea morții apar și
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
când deși își abandonează trupul deteriorat și/sau ponosit, supraviețuiește totuși în plenitudinea realității sale subtile. Mai apoi, orice persoană care a avut șansa unui NDE înțelege că singurele solemnități perene ale vieții sunt iubirea și cunoașterea. Cât privește perspectiva epistemică, putem rezuma că NDE-ul constituie dovada cea mai fezabilă cu privire la ideea supraviețuirii conștiinței după moartea creierului și implicit a trupului. Iar ca un pandant de final pentru această problemă, să apelăm la gândurile unui specialist de marcă, precum C.
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
fundațiile private, companiile private multinaționale). Prin urmare, instituțiile nu sunt definite Într-un mod restrâns, formal, constituțional și legal, ci pentru a putea include și alte tipuri de interacțiune informală la nivel internațional, cum ar fi, de exemplu, comunitățile științifice (epistemic communities), rețelele de influențare a politicilor la nivel mondial (global policy networks) (Stone, 2002; Keck și Sikkink, 1998), mișcările sociale transnaționale, ONG-urile internaționale, grupurile internaționale de presiune etc. 1.2. Modalități de influențare de la nivel internațional la nivel național
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
presupunere este departe de a fi conving]toare. Este posibil s] fim tipul de ființe care nu se pot împiedica s] cread] anumite lucruri care nu sunt adev]rate. Se pare c] nu exist] nici o garanție c] abilit]țile noastre epistemice ne confer] într-adev]r acces la lumea înconjur]toare. Exist], de asemenea, probleme în ceea ce privește derivarea unei teorii morale din adev]ruri care vorbesc de la sine. Nu prea exist] controverse asupra adev]rurilor logice (de exemplu, faptul c] toți corbii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
își promovează propriile forme, devenind "autonomă" și ce este ea, ca atare? Pe ce se sprijină funcția gândirii (într-un sens "logic"; "conștiință", într-un sens "fenomenologic"), socotită îndeobște "subiectivă", constând în preluarea și prelucrarea "obiectului" pentru a-l construi epistemic (cunoaște) sau a-l reconstrui filosofic (recunoaște) sau chiar pentru a-l utiliza după fel de fel de scopuri? Iată întrebări (re)puse de unii filosofi contemporani, urmând aporetica mai veche a filosofiei, dar acceptând ca de la sine înțeleasă, dintr-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât altele din orizontul filosofiei, corespunzătoare altor tipuri de "experiență" decât cunoașterea, pusă, acum, în forma sa împlinită ("standard"), doar pe seama științei; cu toate că însăși epistemologia formulează și întrebări având astfel o atitudine sceptică, uneori chiar critică în legătură cu cele două poziții epistemice (și logice), "subiectul" și "obiectul". Și poate că din acest motiv, al vizării critice a faptului de a fi al conștiinței subiectului cunoscător, interesele de tematizare filosofică conduc spre domenii filosofice și "interdisciplinare" noi, cum sunt, printre altele, Philosophy of
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
descriptiv-fenomenologică, fenomenologia descriptivă, fenomenologia constitutivă, ontologia critică (de sorginte neokantiană), ontologia fundamentală, hermeneutica etc. Din perspectivă filosofică, relația dintre subiect și obiect este tematizată: a) fie direct, ceea ce înseamnă că ea primește de la bun început o "interpretare", adică o contextualizare (epistemică, practică etc.), ipostaza astfel dobândită constituind forma originară a relației subiectului cu obiectul; b) fie indirect, acordându-se prioritate unor chestiuni care par a viza mijlocit cele două instanțe, problema inițială având de-a face, spre exemplu, cu ființarea ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]