1,343 matches
-
că e improbabil să se fi născut mult după 360. Faptul că era prezbiter și stareț la Pelusium este confirmat în Synodicon contra Tragediei lui Irineu, care conține cîteva scrisori ale lui în versiune latină. Lipsa unei ediții critice a epistolarului lui Isidor face dificilă utilizarea acestuia. La început, pare să fi existat o culegere realizată în secolul al V-lea în mănăstirea akimiților din Constantinopol, care cuprindea 2.000 de scrisori distribuite în mod egal în patru volume. Ediția care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod egal în patru volume. Ediția care se folosește acum, publicată la Paris de Morel în 1638 și reprodusă în PG 78, conține 2.012 epistole repartizate în cinci cărți (numerotarea lor nu e lipsită de probleme). Starea actuală a epistolarului este rezultatul unei munci de editare prin care unele scrisori au fost împărțite în una sau mai multe epistole diferite, iar din altele s-au păstrat doar extrase. Unele nu sînt scrisori propriu-zise, ci doar exerciții de stil (de exemplu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Isidor un model (kanôn) nu numai de viață ascetică și sacerdotală, ci și de stil, și compara scrisorile sale cu cele ale lui Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz (Epist. 2, 44). într-adevăr, Isidor scrie foarte îngrijit, iar epistolarul e plin de citate din clasici, în primul rînd din Demostene, dar și din Homer, Platon și Aristotel, și autorul însuși teoretizează, recurgînd la des folosita comparație cu albina, necesitatea de a culege din înțelepciunea păgînă ceea ce e util și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
îi reproșează lui Quirinus, prefectul Egiptului, abuzurile comise (I, 174, 175) și îi cere lui Rufin să intervină împotriva lui (I, 178). Cele două opere ale lui Isidor despre care vorbește Sever de Antiohia și care sînt menționate și în epistolar (Contra grecilor: II, 137, 228; Scurt discurs despre inexistența destinului: III, 253) sînt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). în seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
inexistența destinului: III, 253) sînt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). în seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe ale lui Isidor, extrase din scrisorile sale. Bibliografie. Epistolarul în PG 78. Studii: A.M. Ritter, Isidore de Péluse, DSp VII/2, 1971, col. 2097-2103; A. Schmid, Die Christologie Isidors von Pelusium, Paulusverlag, Freiburg in d. Schweitz, 1948. d) Palladius. Istoria monahilor din Egipt Istoria Lausiacă se numește astfel deoarece
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
bătrîn” (ho megas gerôn), și 446 ale lui Ioan („celălalt bătrîn”): e vorba de răspunsuri la întrebări puse de diverse personaje, în general călugări, uneori episcopi sau preoți, în cîteva cazuri laici; extrase din scrisorile acestora sînt așezate înaintea răspunsurilor. Epistolarul se deschide cu 54 de scrisori ale lui Varsanufie și cu una a lui Ioan, adresate unui călugăr, Ioan din Bersabeea; epistolele vorbesc despre mutarea acestuia de la Bersabeea la Thavata și despre progresele pe care le face în viața de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în care îi cere sfaturi pentru a rezolva problemele apărute din necesitatea catehizării și botezării unui mare număr de păgîni, în urma legilor lui Iustinian din 529. Laicii pun întrebări extrem de variate privind raportul dintre credința religioasă și circumstanțele vieții practice. Epistolarul e de mare ajutor pentru cunoașterea vieții spirituale din deșert sub toate aspectele ei, în raport cu problemele concrete ale indivizilor. Varsanufie declară că omul trebuie să trăiască sub domnia harului, nu a legii, dar nu refuză să dea instrucțiuni echilibrate și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrisori sînt anacronisme evidente, deoarece nu sînt atestate înainte de secolul al VI-lea. Astfel de observații l-au făcut pe A. Cameron să conchidă că această culegere trebuie să fi fost alcătuită în secolul al VI-lea, pe baza unui epistolar în esență autentic, căruia i-au fost adăugate unele falsuri, și, mai cu seamă, în care au fost multiplicate scrisorile prin fragmentare și prin adăugiri de nume și titluri de destinatari, în special generali, prefecți și viri illustres. De fapt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au început să circule sub numele destul de obscurului Nilus (cf. infra), identitatea literară a acestuia a început să se înnobileze, și e posibil ca în a doua jumătate a secolului al VI-lea un monah din Ancira să fi refăcut epistolarul său pentru a crea imaginea unei autorități spirituale consultate de foarte multe persoane (peste 600 de corespondenți); în realitate, tăcerea contemporanilor în privința lui Nilus dovedește că în timpul vieții sale s-a bucurat de o faină destul de limitată. Dintre tratatele care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
contemporane au înțeles prezența (rolul, funcția) sau absența autorului. A vedea această „prezență” în operă, ca „structura unei existențe”, e ceea ce își propune S. în a doua secțiune a cărții, acordând aici o atenție specială textelor deschis autobiografice (jurnale, memorii, epistolare etc.). Jean-Jacques Rousseau, André Malraux, Albert Camus, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir sunt protagoniștii de marcă, împreună cu Marin Preda. S. este, de altfel, un excelent „diarist” el însuși, în „jurnalul parizian” Timpul trăirii, timpul mărturisirii (1977) și în cel „german
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
lumii, provocând două răspunsuri extrem de interesante pentru tema prezentei lucrări. Epistolele datează din 418 și 419, adică din perioada episcopatului la Hippona. Augustin se află la primele tatonări în domeniul eshatologiei, dar o bună parte a rezultatelor expuse în reflexiile epistolare vor fi reluate și dezvoltate ulterior, în De ciuitate Dei. Epistolele 197 și 199 au numai o legătură indirectă - dar de o reală importanță - cu tema Anticristului. Ele iau în discuție data parusiei și apariția adversarului eshatologic pe pământ. Inițial
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Israel. Ieremia vorbește aici de o perioadă de șaptezeci de ani. Gavriil, trimisul lui Iahve, interpretează cei șaptezeci de ani ca fiind în realitate „șaptezeci de săptămâni de ani” (70 x 7). Acest text profetic se află la originea schimbului epistolar dintre Hesychius și Augustin. Cel din urmă raportează profeția veterotestamentară la un eveniment deja împlinit (ego enim maxime illud de Hebdomadibus Danielis secundum tempus quod iam transactus est, intelligendum puto). În privința celei de‑a doua parusii, el își exprimă convingerea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dumnezeu să țină în pace pe domnia-ta”. Altfel, însă, glasurile văduvelor sunt „filtrate” de secretarii care le stau la dispoziție (chiar și în exil fostele soții de Voievozi erau întovărășite de mici „Curți”), iar cuvintele lor „disciplinate” în formularele epistolare. Chiar atunci când tonul, limbajul și stilul sunt familiale, ca în scrisoarea Anei Racoviță (am citat și mai sus din acest text) către verișoara ei stanbulistă Victoria Ruset („Te mai rugăm să rogi din partea noastră pe preacinstitul cumnat chir Scarlatachi pentru
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și de informația de istorie literară relevată de documente, importante sunt încărcătura sentimentală, expresivitatea comunicării, căldura și ironia care gradează trăirile, forța cu care „personajele” - Mama, Marin, George, Nicolae, Ionică și ceilalți - se ridică deasupra evenimentelor, cele mai multe îngrijorătoare, dramatice, convertind epistolarul într-un veritabil roman modern. SCRIERI: Gh. Asachi. Viața și opera, București, 1970; Întoarcerea Euridicei, București, 1970; Desen sonor, Craiova, 1978; Structuri erotice în poezia română (1745-1870), București, 1982; Scriitori români (1830-1870), Craiova, 1991; Neodihna vămilor, Craiova, 1993; Aripi în
SORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289799_a_291128]
-
istorice - toate sunt convocate în tentativa de a reconstitui un răstimp agitat din formarea României moderne. Alături de personaje fictive, sunt prezente personalități precum Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu ș.a. S. face acum un efort surprinzător de înnoire prin adoptarea tehnicii romanului epistolar și pluriperspectivist. Dar, deși cuprind scene izbutite, scrierile rămân mai curând mărturii asupra epocii decât creații epice, spre deosebire de Mara, care se distinge prin soliditatea compoziției și prin sobrietatea mijloacelor literare. Atât în nuvele, cât și în romane, S. utilizează o
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
lor celei mai durabile, Honigberger Îi Întâlnește „(...) În numeroase părți ale Hindustanului; precum și În Kashmir, Tibet, În nord; În sud, la Multan și Sind; până la Calcutta, În răsărit; iar În vest, la Peshawar (Pishawur) și Kabul (Cabul)”2. Conform descrierii epistolare a călătoriei, reprodusă În Journal of the Asiatic Society of Bengal din 18343, Honigberger străbate traseul Lahore- Multan - Dera-Ghazi-Khan - Khazni - Kabul 4. Aceasta e a doua mare etapă a incursiunilor sale În afara Europei. Cea de-a treia va porni din
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
atât de temerar apropiat compatriotului său William Moorcroft 2, medic veterinar, ofițer, dar mai ales explorator, căruia Îi va lăuda tocmai calități pe care le avea și Honigberger, dar pe care lui nu a vrut să i le recunoască. Întâlnirii epistolare cu Jacquet - „acest briliant indianist belgian, prieten al lui Burnouf, care avea să aibă aceeași ardoare pentru studiile budiste, dar care murea În 1838 la 27 de ani”, cum l-a descris cândva Jean Filliozat 3- Îi datorăm multe, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de la Rohia”, publicată în 1992, s-a constituit din corespondența celor doi. Formulate și expediate zilnic, cele „365 de întrebări incomode” reflectă criza spirituală a celui care încearcă limpeziri, ca într-un jurnal disimulat. Început la 11 ianuarie 1988, dialogul epistolar s-a întrerupt la 11 martie 1989, în preajma morții destinatarului. Întrebările și răspunsurile aduc în discuție teme care acoperă o arie vastă, aproape derutantă prin diversitate, de la condiția scrisului și a scriitorului la „teroarea mediocrității” sau la modelele spirituale care
SANGEORZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289470_a_290799]
-
Există, în subtext, o dramă a poetului și a cuvântului, îmblânzită prin acceptarea firescului ei și cu o melancolie liniștită, cu vagi reflexe expresioniste, care trimit la poezia lui Aurel Dumitrașcu; alte corespondențe cu lirica acestuia ar fi utilizarea stilului epistolar sau a imaginii vizionare, adesea cu semnificația unei parabole: „Domnule v-a căzut privirea strigă un tânăr cu care îmi încrucișasem pașii în plimbarea de seară într-adevăr în urmă rămăsese spațiul acela neobișnuit de gol prin care trecuse deja
SAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289516_a_290845]
-
Lucrețiu, Horațiu și Properțiu. Revista oferă, de asemenea, articole despre viața literară a Bârladului, semnate de V. Damaschin și G. Nedelea, un interviu cu G. Pallady, informații în legătură cu Academia Bârlădeană, o rubrică de corespondență literară, unde sunt incluse un dialog epistolar între G. Tutoveanu și Emil Gârleanu, scrisori privitoare la revista „Făt-Frumos”, aparținând lui A. C. Cuza și lui Mihail Sadoveanu, și mai multe documente bârlădene cu relevanță culturală. Alți colaboratori: Zoe G. Frasin (Tutoveanu), G. Ranetti, Ion Ciocârlan, I. Beldiman. M.
SCRISUL NOSTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289581_a_290910]
-
reveniri și revizuiri, completări și rafinări. Scrierile despre Topîrceanu, Delavrancea și mai ales despre Zarifopol și Duiliu Zamfirescu sunt edificatoare. Se observă, în cazul lui Duiliu Zamfirescu, trecerea de la cutare aspect particular la micromonografie, apoi la ediții succesive de inedite epistolare și la ediția critică a corespondenței, în fine la reluarea lărgită a biografiei și la sinteza asupra corespondenței literare. Pentru S. istoria literară se justifică doar atunci când, în descendență călinesciană, ea poate identifica și acredita o anumită devenire și organicitate
SANDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
1974; Continuități, București, 1976; Dicționar de termeni literari (în colaborare), București, 1976; Introducere în opera lui Liviu Rebreanu, București, 1976; Portrete și analize literare, București, 1982; Istoriografia literară românească. 1944-1984 (în colaborare), București, 1984; Duiliu Zamfirescu și marele său roman epistolar, București, 1986; Pe urmele lui Duiliu Zamfirescu, București, 1989; ed. 2 (Viața lui Duiliu Zamfirescu), Focșani, 2002; Efectele dosarului „dalmațian”, București, 1995; Constelații literare, București, 1998; Operație pe cord deschis, București, 2002; „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, Cluj-Napoca, 2002; Memorialiști
SANDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
Glose, 33-38; Ov. S. Crohmălniceanu, „Delavrancea”, RL, 1971, 2; Piru, Varia, I, 197-199, II, 180-183; Alexandru George, Un gen care se stinge, LCF, 1972, 52; Dumitru Micu, Povestirea și literatura epistolară, CNT, 1973, 8; Ion Vlad, Condiția literară a genului epistolar, T, 1973, 4; Liviu Petrescu, „Literatura epistolară”, RITL, 1973, 2; Mircea Iorgulescu, „Citind, recitind...”, LCF, 1973, 33; Nicolae Manolescu, Studii despre clasici, RL, 1973, 36; Adriana Iliescu, „Citind, recitind...”, LCF, 1973, 38; Zaciu, Bivuac, 196-200; George Muntean, Statornicie și competență
SANDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
LCF, 1977, 11; George, Sfârșitul, II, 34-38; Pillat, Itinerarii, 357-358; Ungheanu, Lecturi, 330-335; Ștefan Cazimir, „Citind, recitind...”, RL, 1983, 3; Z. Ornea, G. Topîrceanu, „Scrieri”, CNT, 1983, 17; Mircea Anghelescu, „Ocarte bună sfidează moartea”, T, 1983, 4; Ștefan Cazimir, Romane epistolare, RL, 1984, 30; Șerban Cioculescu, Duiliu Zamfirescu, epistolier, RL, 1984, 38; Nicolae Mecu, Un epistolar de excepție, VR, 1984, 12; Anghelescu, Lectura, 114-124; Teodor Vârgolici, Duiliu Zamfirescu în corespondență, VR, 1987, 1; Șerban Cioculescu, „Paul Zarifopol în corespondență”, RL, 1987
SANDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
Citind, recitind...”, RL, 1983, 3; Z. Ornea, G. Topîrceanu, „Scrieri”, CNT, 1983, 17; Mircea Anghelescu, „Ocarte bună sfidează moartea”, T, 1983, 4; Ștefan Cazimir, Romane epistolare, RL, 1984, 30; Șerban Cioculescu, Duiliu Zamfirescu, epistolier, RL, 1984, 38; Nicolae Mecu, Un epistolar de excepție, VR, 1984, 12; Anghelescu, Lectura, 114-124; Teodor Vârgolici, Duiliu Zamfirescu în corespondență, VR, 1987, 1; Șerban Cioculescu, „Paul Zarifopol în corespondență”, RL, 1987, 19; Rodica Florea, „Paul Zarifopol în corespondență”, CNT, 1987, 29; Z. Ornea, Zarifopol și corespondenții
SANDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]