1,410 matches
-
muzicale, fiind un liric prin excelență auditiv, urmărește aici și efecte vizuale și deschide versul spre lumea imaterială a parfumurilor. Nuntirea celui dinții cuplu provoacă o beatitudine generală. Plantele, păsările, „svoltătoare”, astrele În frunte cu luna castă salută „amorul conjugal”. Erosul participă, În genere, În poezia lui Heliade, la starea pe care am putut-o numi ascensională. Să rămînem, pentru moment, la Anatolida unde În armoniile cerești pătrund, cum s-a putut vedea, aromele pămîntului. Nararea păcatului biblic, alungarea din paradis
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și universală!” Imaginația lucrează, aici, prin acumularea de suavități. Suavitățile sînt luate, apoi, În primire de retorica ideologică și morală a poetului și, În multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de suavități. Suavitățile sînt luate, apoi, În primire de retorica ideologică și morală a poetului și, În multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte domenii. Discursul Îndrăgostit al lui Ion Heliade
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oprești” nu arată o dorință de evaziune, de plutire, cum se zice, cu capul În nori. Așezat, mulțumit, Îndrăgostitul elegiac se gîndește deja la moarte: „sosească ceasul, noi ne gătim”. O moarte calmă, un sfîrșit aproape mulțumit. Figura esențială a erosului heliadesc este, În fond, conjugalitatea. Simbolul feminității este pentru el Hera. Alții celebrează amorul pasional sau amorul spiritualizat, pe Afrodita Pandemos sau pe Afrodita Urania. Heliade face cu ardoare elogiul cuplului și al castei iubiri conjugale. Lucru rar În poezie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fericiți.” Într-un Imn la dragoste (1838), scris după un cutremur teribil, poetul substituie sentimentului erotic evlavia creștină, zicînd că „dragostea e Domnul”. Heliade e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne În fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În alte Împrejurări: „Și-n sacra mea ardoare ferice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În alte Împrejurări: „Și-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi...” O imaginație mai bogată aduce Zburătorul, capodopera lui Heliade după opinia aproape unanimă a criticii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scrieri, să observăm că Zburătorul leagă pentru prima oară la Heliade (și În poezia română) nașterea iubirii de prezența unei „ființe aeriene”. Originea bolii necunoscute e, deci, cerească. Agentul ei este un zburător și forma de manifestare este „picoteala”, visarea. Erosul se manifestă prin declanșarea unei energii cu efect contradictoriu: foc și răcoare, ardere și paloare, cald și rece, o senzație de greutate și o ’Senzație de eliberare corporală: „În brațe n-am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite, mă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fericire Și-extrema pietate-a ritului plinire?” Zicînd că n-o poate spune, poetul o spune, În fapt, indicînd un model erotic. Heliade Îl reproduce, În genere, În poemele sale, chiar și În acelea În care simțul familiei primează. Conjugal, erosul este la el mereu lilial și virtuos. Patimile trupului nu sînt cuprinse În poem, erosul se oprește, prudent, la ușa iatacului. Chiar În Anatoliada, unde poetul vorbește de ritul Împreunării, fantezia părăsește cuplul primordial la marginile așternutului moale și Înmiresmat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spune, În fapt, indicînd un model erotic. Heliade Îl reproduce, În genere, În poemele sale, chiar și În acelea În care simțul familiei primează. Conjugal, erosul este la el mereu lilial și virtuos. Patimile trupului nu sînt cuprinse În poem, erosul se oprește, prudent, la ușa iatacului. Chiar În Anatoliada, unde poetul vorbește de ritul Împreunării, fantezia părăsește cuplul primordial la marginile așternutului moale și Înmiresmat. CÎntul se sfîrșește, de altfel, cu elogiul (Încă un elogiu) al amorului conjugal. Este chemat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
elogiu) al amorului conjugal. Este chemat acum bardul Albionei, Milton, să celebreze plăcerea instituționalizată, bucuria virtuților familiale: „Salută ca un vate amorul conjugal Cu care numai omul a fost dotat din ceruri”. În Serafita (1872) imaginația este mai slobod pămînteană, erosul mai vinovat. Heliade cîntă „buzișoarele” de coraliu, „limbulița” iute, dar trece repede pe puntea ce duce spre „focariu sacru” și „olacaustul divinilor uimiri”. Asta după ce fixează pe frumoasa Serafita În ambianța grădinilor empiree: „Ești fericirea lunii și centru-n firmament
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și plăcere. CÎnd minutul trece, spiritul se aruncă din nou În golurile dezamăgirii: „CÎnd tot ce e-nalt cade și cînd mărirea piere, Mărirea, Înălțarea, la ce le mai doriți?” Poemul erotic nu schimbă nici peisajul, nici ritmul discursului liric. Erosul nu intimidează prea mult pe moralist. Poezia cea mai vaporoasă are o judecată morală În interiorul ei. Față În față cu imaginea lilială a iubirii, spiritul cîrtitor al poetului Își amintește de părinții pierduți, de copilăria săracă, de relele timpului. Deși
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupra-mi nu m-amăgesc.” Poezia (Nina) din care am citat este o imitație, Însă imitația aduce elemente ce intră perfect În psihologia lui Gr. Alexandrescu. Un fapt este de observat: erosul provoacă o mai mare varietate În melancolia poetului. O varietate și de peisaj, mai coerent și mai personal aici decît În alte poeme. Motivele poeziei sale erotice le aflăm și la alții, sînt bunuri curente În literatură. Preluîndu-le, moralistul scrie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să spun, pentru care marea este și altceva decît un element de comparație: este un obiect liric, un obiect de contemplație, un peisaj interior. Peisajul Începe prin a fi un cadru: scenă de cruzime pasională, mijloc de evaziune, spațiul unde erosul află un regim de plenitudine. Marea este, În fine, și locul unde se sfîrșește, de regulă, aventura: mormîntul Îndrăgostiților fugari. TÎnăra sultană Leili fuge pe mare cu Ali-bei și moare, bucuroasă, cînd află că moartea poate s-o unească În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vîntul și valurile tele! De cîte ori pe sînu-ți sau dupe-un nalt granit, Privind cu voluptate coprinsu-ți aurit, Sorbind prefumu-ți dulce și legănîndu-mi dorul, N-am revărsat eu lacrimi ce-mi inspirase-amorul.” Bolintineanu amestecă, aici și pretutindeni, discursurile, amestecînd temele: erosul, politicul, morala și sensibilitatea la elementele transparente, purificate, aiurate. Tema azurului este, dealtfel, cea mai răspîndită În versuri. Obiectele tind În poezia lui spre o stare (s-o numim astfel) de confluență dintre două elemente: lumina și materia, cerul și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viu este acum blestemul, mai puternică este conjurația spiritelor negre. Curios, poezia capătă mai multă substanță din contactul cu acest obiect fantastic. În fine, privirea cedează auzului Întîietatea. Vuietul universului În fierbere și galopul nebun al cavalelor stăpînesc acum poemul. * Erosul, În schimb, este pretutindeni același În poezia lui Bolintineanu, la sud sau la nord. G. Călinescu credea că Bolintineanu atinge, În această temă, „libidinia cea mai trivială, concupiscența aceea fără gingășie”... Trivială, În sens propriu, poezia erotică a lui Bolintineanu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trăi decît În regimul farmecului vergural. S-a putut vedea din exemplele de pînă acum ce importanță acordă poetul acestor Însușiri. Dulcele deschide poarta voluptății erotice, dalbul o exprimă, farmecul vergural o condiționează și o Întreține. Dintre multele figuri ale erosului, Bolintineanu se hotărăște pentru aceea a inocenței. Toate comparațiile merg, cînd este vorba de femeie, În direcția unei virginități fundamentale. Iată portretul din Esmé, portretul feminității caste: „Ca mărgăritarul albă, Și cu părul de ebin, Ochi de foc, și mînă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atribute pe care poetul le cere feminității: inocența și capacitatea de a Îmbăta sufletul. Fața poate fi Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
născînd Și-ochii dulci ea pleacă blînd...” Scenariul este acum complet. LÎngă roșirea feței și apariția luminii, În protocol intră și aplecarea ochilor. Nu e deloc simplă, cum ne-am aștepta, figura inocenței. Roland Barthes introducea inocența, ca figură a erosului, În categoria „atopos”-urilor: inocența este incalificabilă, inclasabilă, ea rezistă În fața tentativei de a o descrie... La Bolintineanu, inocența este, dimpotrivă, o figură determinabilă, retorica ei poate fi descrisă, semnele, simptomele ei pot fi citite și analizate, cum s-a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
putut constata mai Înainte. De la rumeneală la rapt este un lung ceremonial și el Înfățișează, În fond, treptele ce duc spre treapta desfătării erotice, În zona sudică a imaginarului romantic. Nu știu ce loc trebuie să găsesc În această mică mitologie a erosului bolintinean sinului. El este pretutindeni evocat, la modul propriu și la modul figurat. Puținele metafore din poeme folosesc sinul ca element semnificam: „sînul tăcerii”, „sînul negrii nopți” etc. În erotica propriu-zisă, ne Întîmpină un potop de sînuri vergurale. SÎnul varsă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Fericit cel ce răpește Tinerele-i răsfățuri Vezi tu, noaptea e nebună, La suspinele d-amor, Cer, pămînt, eter și lună Aiurează, se-nfior.” Inocența (În treacăt fie zis: culpabilă, tînjitoare, cu Îndemnuri la sofisticate plăceri) nu este singura figură a erosului În versurile lui Bolintineanu. Clar conturată este, de pildă, figura feminității ce asociază o morală intratabilă. S-o numim: figura iubirii onorabile. Ea depășește sfera erosului și se adresează cu precădere vîrstei mature a feminității. Iubirea, În sens larg, trece
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fie zis: culpabilă, tînjitoare, cu Îndemnuri la sofisticate plăceri) nu este singura figură a erosului În versurile lui Bolintineanu. Clar conturată este, de pildă, figura feminității ce asociază o morală intratabilă. S-o numim: figura iubirii onorabile. Ea depășește sfera erosului și se adresează cu precădere vîrstei mature a feminității. Iubirea, În sens larg, trece În urma moralei, devine un pandant al datoriei. Inima este condiționată de simțul moral, dragostea devine o formă de manifestare a virtuții. Iar virtutea cea mai de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Mare, sau se pierde cum femeii place”... dînd, În prealabil, o fabulă despre soția domnitorului Neagoe care Își sacrifică bijuteriile pentru a termina mănăstirea Curtea de Argeș. Tema erotică este părăsită În baladele citate În favoarea temei patriotice. Asceza este aici pur morală. Erosul reapare În Macedonele unde femeile au „dulci nuduri” și ciobanii mor conversînd cu mioarele. Erosul intră Într-o mitologie de ordin pastoral. Memorabile sînt versurile din Românele din Cavaia: „Tropotă, bubuie, plaiul Candavii LÎngă Cavaia, Caii se spumegă, pui ai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Neagoe care Își sacrifică bijuteriile pentru a termina mănăstirea Curtea de Argeș. Tema erotică este părăsită În baladele citate În favoarea temei patriotice. Asceza este aici pur morală. Erosul reapare În Macedonele unde femeile au „dulci nuduri” și ciobanii mor conversînd cu mioarele. Erosul intră Într-o mitologie de ordin pastoral. Memorabile sînt versurile din Românele din Cavaia: „Tropotă, bubuie, plaiul Candavii LÎngă Cavaia, Caii se spumegă, pui ai Moravii Răpind bătaia Iată-i alunecă!... Ei poartă femeile, dalbe ca ziorile Cele de vară
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca ziorile Cele de vară... Fugi, trecătorule! pleacă-ți cătările A nu le stînge Flacăra ochilor! Căci Înfruntările Se spală cu sînge!”... ca și acela din des citatul poem al transhumantei, San-Marina, cu ritmuri iuți și culori aspre. În Macedonele, erosul Întîlnește des În calea lui moartea În niște alegorii lirice ce amintesc de Miorița. Întors la Vardar, păstorul nu află pe Cilia lui și, chestionînd oițele, află că pe Cilia a luat-o În carul ei o Doamnă mare, nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]