881 matches
-
fosilizată, este rezultatul unor catastrofe, urmate de repopulări masive. Ca dovadă, reprezentările grafice ale animalelor realizate de către vechii egipteni (deci cu mii de ani în urmă) nu arată nicio schimbare în comparație cu speciile moderne. Forța argumentelor lui Cuvier a ținut concepția evoluționistă departe de atenția opiniei publice timp de câteva decenii. În Marea Britanie filozofia teologiei naturale (acea teologie care încerca să explice logic existenta divinității și a legității lumii fizice) își menținea puterea de influență. Astfel în cartea teologului William Paley, apărută
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
influență. Astfel în cartea teologului William Paley, apărută în 1802, argumentul teleologic, cu celebra sa "analogie a cesornicarului", se constituia ca o replică la ideile transmutaționiste ale lui Erasmus Darwin. Influențați de teologia naturală, geologi ca Buckland, Sedgwick atacau conceptele evoluționiste ale lui Lamarck, Grant sau lucrarea "Vestigii ale istoriei naturale a creației". Chiar și geologul Charles Lyell, deși se opunea creaționismului, în lucrarea sa "Principiile geologiei" (1830 - 1833), susținea imutabilitatea speciilor și critica teoriile lui Lamarck privind evoluția. Idealiști ca
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
fiecare specie era neschimbabilă și în mod aprioric prestabilită de mintea "creatorului" sub forma unui arhetip. Mai mult, Owen susține o campanie publică prin care să-l marginalizeze pe Robert Grant de lumea științifică. Mai mulți autori au anticipat teoria evoluționistă a lui Darwin. Aceștia sunt menționați în a treia ediție a "Originii speciilor" într-o anexă aflată la introducere, pe care a extins-o în edițiile ulterioare. În 1813, medicul William Charles Wells (1757 - 1817) susține o prelegere în cadrul Societății
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
biologiei, este posibil să găsim unele anticipări ale teoriei lui Darwin chiar în cadrul antichității greci. Dar, așa cum sublinia Peter J. Bowler, istoric al științei, "prin combinarea unor evaluări teoretizante îndrăznețe și capabile să estimeze faptele, Darwin ajunge la un concept evoluționist rămas unic de-a lungul timpului". Mai mult, Bowler susține faptul că nu simpla prioritate a unei descoperiri asigură un loc in istorie, ci și modul în care ideile acesteia sunt dezvoltate și cum ceilalți ajung să fie convinși de
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
Russel Walace a dedus ideea transmutației speciilor pornind de la lucrarea "Vestigii ale istoriei naturale a creației" ("Vestiges of the Natural History of Creation") a publicistului scoțian Robert Chambers (1802 - 1871). Fără să știe că Darwin își publicase deja ideile sale evoluționiste, în februarie 1858, Wallace îi expune acestuia, printr-o scrisoare, ideile sale. În iulie, același an, apare lucrarea "Asupra tendinței speciilor de a forma varietăți și perpetuarea varietăților pe calea selecției naturale" ("On the Tendency of Species to form Varieties
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
esențialismul și iau în considerare fenomenul de dispariție (extincție) a speciilor și de mutabilitate a acestora. Teoria celulară deschide o nouă perspectivă înțelegerii fundamentelor vieții. Toate aceste progrese, ca și rezultatele din embriologie și paleontologie, au fost sintetizate prin teoria evoluționistă a lui Charles Darwin și prin mecanismul selecției naturale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, asistăm la decăderea teoriei generației spontane, o dată cu descoperirea germenilor ca agenți patogeni. Dar mecanismul eredității rămâne încă un mister. La începutul secolului al XX-lea
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
la o rapidă dezvoltare a geneticii, la care se remarcă aportul lui Thomas H. Morgan și a discipolilor săi. Teoria sintetică a evoluției apare prin anii 1930 prin asimilarea rezultatelor din genetica populațiilor și a teoriei selecției naturale, reconsolidând teoria evoluționistă. Se dezvoltă rapid noi discipline biologice, mai ales după ce James D. Watson și Francis Crick propun structura ADN-ului. După elaborarea teoriei fundamentale a biologiei moleculare și descoperirea codului genetic, biologia se ramifică în două mari direcții, una referitoare la
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
între secolele al VIII-lea și al XIII-lea, savanți, medici și filozofi islamici au adus o contribuție însemnată la tezaurul cunoștințelor despre lume, în particular în domeniul biologiei. Astfel, Al-Jahiz (781 - 869) este unul dintre primii care prezintă concepte evoluționiste, ca "lupta pentru existență". De asemenea, introduce ideea de lanț trofic și este susținătorul ideii de determinism geografic și de mediu, concepte avansate pentru acea epocă. Biologul kurd Al-Dinawari (828 - 896) este considerat fondatorul arab al botanicii. În lucrarea sa
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
atenția publicului și au îndreptat atenția către studiul istoriei vieții pe Pământ. Pentru explicarea trecutului geologic s-au emis diverse teorii, precum "unitarianismul" și "catastrofismul", ambele opuse una alteia, între ele menținându-se o continuă dispută. Cea mai semnificativă teorie evoluționistă pre-darwinistă este cea a lui Jean-Baptiste de Lamarck. Bazată pe ipoteza "moștenirii caracterelor dobândite", această teorie, cunoscută și sub numele de lamarckism, a fost acceptată până la începutul secolului al XX-lea. Idei asemănătoare fuseseră enunțate încă din antichitate de către Aristotel
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
se încheie cu omul. Combinând abordarea biogeografică a lui Humboldt, geologia uniformitarianistă a lui Lyell, concepțiile lui Thomas Malthus privind creșterea populației, naturalistul britanic Charles Darwin, în urma cercetărilor efectuate de-a lungul a zeci de ani, elaborează celebra sa teorie evoluționistă. Bazată pe ipoteza selecției naturale, această teorie a avut un succes răsunător, stârnind dispute încă de la început, printre care controversa creație-evoluție. La o concluzie similară privind evoluția ajunsese și Alfred Russel Wallace. Publicarea, în 1859, a teoriei lui Darwin, în
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
la crearea sintezei moderne a teoriei darwiniene a evoluției, și anume teoria sintetică a evoluției. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, teoria geneticii populațiilor începe să fie aplicată în discipline de graniță nou apărute, sociobiologia și psihologia evoluționistă. În anii 1960, W. D. Hamilton și alții au elaborat noi metode legate de teoria jocului pentru a explica altruismul din cadrul grupurilor sociale de animale, mai ales în ceea ce privește perpetuarea speciei. Prin anii 1970, Stephen Jay Gould și Niles Eldredge au
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
care sunt mai bine adaptați. Acest caracter aleator al variațiilor, dar și aparenta risipire de mijloace de care natura dispune în mod inexorabil, toate acestea se opun unei presupuse morale divine. Opozanții acestei teorii erau atrași de lamarckism, o teorie evoluționistă pre-darwinistă, care punea accentul pe trăsăturile moștenite de indivizi. Originea speciilor a fost publicată la 24 noiembrie 1859. Lucrarea a marcat o revoluție în știință asemeni Filozofiei naturale (1867) a lui Newton sau teoriei germenilor, elaborată de Pasteur tocmai în
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
intenționau să profite de absența copyright-ului și să publice "Originea speciilor", lucru realizat de "Appleton" pe la mijlocul lui ianuarie 1860. Asa Gray a fost unul dintre cei mai entuziaști susținatori ai lui Darwin și a publicat numeroase articole în favoarea ideilor evoluționiste. Lucrarea "Darwiniana", în care a adunat toate aceste articole, a avut un impact considerabil asupra publicului. Biomorfologul german Ernst Haeckel a fost unul dintre cei mai energici discipoli ai lui Darwin. Acesta a promovat darwinismul în universitățile germane, a susținut
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
Huxley pentru promovarea științei nu se oprește aici. În acest scop, împreună cu ceilalți mari susținători ai lui Darwin, Joseph Dalton Hooker, filozoful Herbert Spencer și fizicianului John Tyndall, pune bazele clubului X, asociație care promova științele naturii, mai ales teoria evoluționistă și a avut un puternic impact asupra lumii științifice din acea epocă. Pentru a descrie conceptele evoluționiste, în aprilie 1860, Huxley introduce termenul de darwinism. Replica cea mai entuziastă vine din partea ateilor. Botanistul Hewett Watson îl numește pe Darwin "unul
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
Darwin, Joseph Dalton Hooker, filozoful Herbert Spencer și fizicianului John Tyndall, pune bazele clubului X, asociație care promova științele naturii, mai ales teoria evoluționistă și a avut un puternic impact asupra lumii științifice din acea epocă. Pentru a descrie conceptele evoluționiste, în aprilie 1860, Huxley introduce termenul de darwinism. Replica cea mai entuziastă vine din partea ateilor. Botanistul Hewett Watson îl numește pe Darwin "unul dintre cei mai mari revoluționari ai secolului în cadrul științelor naturii". Biologul Robert Edmond Grant, care îi fusese
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
a avut loc la Vatican o conferință internațională cu ușile închise pe tema lui Darwin, a evoluției și a designului inteligent, organizată de Academia Pontificală de Științe. Papa Benedict al XV-lea consideră că nu există nicio contradictie între teoria evoluționistă și concepția creștină asupra creației. Suveranul Pontif l-a mai citat pe Papa Ioan Paul al II-lea precizând că ""adevărul științific, care este însuși o formă de participare la Adevărul divin, poate ajuta filozofia și teologia să înțeleagă mai
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
numit "Lucy") ține o conferință despre importanța operei lui Darwin. "Comunitatea Umanistă" continuă aceste acțiuni de comemorare a lui Darwin, dedicate științei și umanismului, la 12 februarie al fiecărui an. În 1997, Massimo Pigliucci, profesor de Ecologie și de Teoria evoluționistă (cunoscut critic al creaționismului), inițiază celebrarea unei "zile Darwin", pe care o susține anual, alături de colegii și studenții săi, în cadrul Universității din Tennessee - Knoxville. Evenimentul conține mai multe lecturi, conferințe și dezbateri publice, în scopul unei mai bune înțelegeri a
Ziua Darwin () [Corola-website/Science/314643_a_315972]
-
a fost un subiect care dintotdeauna a suscitat interesul. Teoria evoluționistă, elaborată de marele naturalist englez, a avut un rol important în istoria biologiei și a generat numeroase dezbateri și polemici între susținătorii religiei și cei ai științei, nu numai în acea epocă, ci și în perioadele care au urmat, astfel
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
lui William A.F. Browne, persoană cu vederi radicale, Darwin aderă la societatea "Plinian Society". Pentru prima dată, viitorul savant intră în lupta polemică dintre știință și religie. De asemenea, Darwin asistă la prelegerile profesorului Robert Edmund Grant despre concepția evoluționistă a lui Lamarck (denumită ulterior "lamarckism"). Darwin este surprins de aceste idei deși le mai întâlnise și în lucrările bunicului său, Erasmus. Până atunci știintele naturii se bazau pe creaționism. Și cum natura era considerată o creație divină, în acea
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
în acea epocă, specialiștii în științele naturii aparțineau clerului, adică Bisericii Anglicane. Cultele protestante, printre care și unitarienii respingeau această idee, susținând că rațiunea se supune legilor fizicii. Erasmus Darwin, în lucrarea sa "Zoönomia" (1818), în care sunt prezentate idei evoluționiste, merge mai departe susținând: ""...ar fi prea îndrăzneț să ne imaginăm că toate animalele cu sânge cald au apărut de la o viață cu filament pe care marea "Primă Cauză" să o înzestreze cu suflet ("animalitate")... și care să posede facultatea
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
aceasta nu a fost îmbogățită de o lungă și continua cultură."" Întrebat despre credința sa și dacă teismul și evoluționismul nu sunt incompatibile, într-una din scrisorile sale, Darwin răspunde că un om poate fi și teist fervent, dar și evoluționist, menționându-i ca exemple pe botanistul american Asa Gray (1810 - 1888) și profesorul englez Charles Kingsley (1819 - 1875). Mai departe, Darwin precizează: ""N-am fost niciodata ateu în sensul negării existenței lui Dumnezeu... Cred că în general (și mai ales
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
folosirea rezultatelor, pe modurile în care conceptele sunt întrebuințate de biologi, precum și pe raportul dintre elementele empirice și teoretice ale programelor de cercetare din biologie. De obicei, discursul specific filosofiei biologiei abordează sub-domenii ale biologiei cum ar fi genetica, teoria evoluționistă, ecologia,imunologia etc. Principalul țel al filosofilor biologiei este de a examina conceptele științifice și paradigmele contemporane caracteristice biologiei. Cu toate că filosofii au fost interesați de formele sub care viața se găsește în lume încă de pe vremea anticilor (Aristotel), filosofia biologiei
Filozofia biologiei () [Corola-website/Science/314240_a_315569]
-
evoluționism privind genetica populațiilor, folosindu-se de analogia cu compunerea forțelor din dinamică. El identifică schimbările la nivel genetic cu influența unor “forțe”, precum selecția sau mutațiile. Acest gen de analiză atentă, metodologică a geneticii populațiilor, de altfel, nucleul teoriei evoluționiste, continuă să ofere rezultate. O altă lucrare de interes este cea a lui Richard Dawkins, The Selfish Gene (1976). Discuțiile din cadrul filosofiei biologiei evoluționiste se referă în principal la scopurile explicative ale teoriei evoluționiste, eficiența modelelor oferite de evolutionism și
Filozofia biologiei () [Corola-website/Science/314240_a_315569]
-
selecția sau mutațiile. Acest gen de analiză atentă, metodologică a geneticii populațiilor, de altfel, nucleul teoriei evoluționiste, continuă să ofere rezultate. O altă lucrare de interes este cea a lui Richard Dawkins, The Selfish Gene (1976). Discuțiile din cadrul filosofiei biologiei evoluționiste se referă în principal la scopurile explicative ale teoriei evoluționiste, eficiența modelelor oferite de evolutionism și la metodologia asumpțiilor în elaborarea teoriei. Filosofia biologiei nu vede nicio discontinuitate nici în ceea ce privește metoda, nici în ceea ce vizează conținutul,între filosofie și știință
Filozofia biologiei () [Corola-website/Science/314240_a_315569]
-
geneticii populațiilor, de altfel, nucleul teoriei evoluționiste, continuă să ofere rezultate. O altă lucrare de interes este cea a lui Richard Dawkins, The Selfish Gene (1976). Discuțiile din cadrul filosofiei biologiei evoluționiste se referă în principal la scopurile explicative ale teoriei evoluționiste, eficiența modelelor oferite de evolutionism și la metodologia asumpțiilor în elaborarea teoriei. Filosofia biologiei nu vede nicio discontinuitate nici în ceea ce privește metoda, nici în ceea ce vizează conținutul,între filosofie și știință. Filosofia biologiei se deosebește de biologie nu atât prin baza
Filozofia biologiei () [Corola-website/Science/314240_a_315569]