2,256 matches
-
ca niște jucării cu arc". Însăși ideea de eroism este ultragiată, de vreme ce faimosul regulament se dovedește a fi un triumf al demenței cazone. De care suferă în cel mai înaltgrad maleficul colonel; el nu pregetă să teoretizeze eșecul soldaților, ca exeget și generalist al Războiului, oferind argumente și măsuri pe cât de năstrușnice pe-atât de grețos patriotarde. Deschizând ample paranteze în acel climat infernal, Alexandru riscă să-și reprezinte, oh, les beaux jours, trăite odinioară sub efectul unei proustiene dulceți de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
al științei literaturii. Toate lucrările lui Dragomirescu gravitează în jurul ideii de capodoperă, iar rezultatul e un sistem de judecăți labirintic. „E greu de urmărit până la capăt - mărturisește T. - delirul tripartit al numeroaselor diviziuni și subdiviziuni, clase și subclase de caracteristici.” Exegetul traversează, totuși, complicatul sistem în toate ramificațiile și variantele lui succesive. Prezentarea e constant acompaniată de analiză, care implică verificarea fiecărui enunț și a fiecărui termen, stabilirea sensului precis în context, explicarea asocierilor derutante („misticism rațional”, „raționalism mistic”), estimarea validității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
Paul Valéry, T. S. Eliot), precum și cu o seamă de vederi lansate de Lucian Blaga, G. Călinescu și mai ales de Tudor Vianu. Sunt aduși în discuție, pentru caracterizarea prin opoziție, Sainte-Beuve, Hippolyte Taine, Émile Hennequin. În pofida numeroaselor obiecții formulate, exegetul consideră opera teoretică a lui Mihail Dragomirescu o contribuție majoră, pe plan mondial, la scientizarea cercetării literaturii și nu ezită să îi atribuie profesorului bucureștean „geniu teoretic”. Ultimul capitol demonstrează convergența demersului dragomirescian cu tendința de obiectivare a criticii literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
dar și dorința de a fi recunoscut de acestea, de a i se acorda un premiu al Academiei sau de a primi un mandat de deputat ș.a.m.d. Toate aceste „duplicități” sunt analizate cu finețe și competență de un exeget care apelează la mijloace și metodologii mai puțin cultivate la noi. Rezultatul este un portret cu totul nou, al unui Caragiale dilematic, care s-a opus „unei lumi pe care a descris-o de mai multe ori ca fiind o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287991_a_289320]
-
a văzut lumina zilei”. Studiul, compus din Structura biografică și Structura poetică, vrea să realizeze o permanentă legătură între om și artist, ceea ce face din D. Anghel „un personaj fascinant”, de o modernitate și actualitate surprinzătoare. H. va reveni ca exeget cu Ștefan Bănulescu sau Ipotezele scrisului (2002), o monografie de tip special, o adevărată „lectură de traducător”, după cum își caracterizează ea însăși demersul critic. Debutând cu un portret cu inserții memorialistice, volumul este organizat în patru capitole purtând titluri incitante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287449_a_288778]
-
susceptibil de a) apărea. Această impalpabilă diferență de nivel (și, aș spune, de consistență ființială) (în care că-ul, faptul că, condiționează densitatea ontologică a ceea ce) este întoarsă pe toate fețele, nu doar de filozoful Michel Henry, ci și de exegetul său român, în așa fel încât să devină inteligibilă și pentru cititorul cărții. Nu văd un mai mare elogiu pentru un exeget - iar acest elogiu Mihail Neamțu îl merită din plin. Mihai Șora tc "" IItc "II" Canonul confesiunii apostolicetc "Canonul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
densitatea ontologică a ceea ce) este întoarsă pe toate fețele, nu doar de filozoful Michel Henry, ci și de exegetul său român, în așa fel încât să devină inteligibilă și pentru cititorul cărții. Nu văd un mai mare elogiu pentru un exeget - iar acest elogiu Mihail Neamțu îl merită din plin. Mihai Șora tc "" IItc "II" Canonul confesiunii apostolicetc "Canonul confesiunii apostolice" Diferența specificătc "Diferența specifică" Nu sunt mulți cei care, înainte de a se consacra disciplinei teologice, vor să cumpănească asupra naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
principalele limbi de circulație internațională (inclusiv japoneză), Henry este unul dintre puținii gânditori cărora li s-au dedicat, antum, substanțiale monografii 1 și studii colective 2. Pe lângă aceasta, bibliografia critică generală formată din recenzii și articole tematice - cuantificate de principalul exeget, profesorul vienez Rolf Kühn - depășește două sute de titluri. Incomparabilă cu delirul mediatic stârnit, în paralel, de filozofia lui Foucault, Lacan sau Derrida, această recepție este cu atât mai semnificativă și mai valoroasă cu cât vom cântări și statutul provincial deliberat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
doar cărți, ci a creat o operă” (Ioan I. Ică jr.). În fine, Michel Henry este și un excelent romancier, laureat al mai multor instituții literare din Hexagon, trecut însă aproape neobservat la noi3. De această calitate esențială a autorului, exegetul operei sale nu va putea să nu țină cont, fără ca această obligație să furnizeze, apodictic și a priori, o singură și sigură cheie de lectură a literaturii și, respectiv, a filozofiei henryene. Pe de altă parte, Michel Henry nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ale titlului atestă un veritabil program critic, a cărui miză ar fi aceea de a căuta (și mai ales de a „regăsi”) timpurile și locurile „pierdute” ale operelor. Or, în aceste condiții e previzibil că în sfera de interes a exegetului vor intra cu precădere genurile mai apăsat referențiale (îndeosebi proza, dar și memorialistica sau publicistica) și doar în subsidiar acelea caracterizate prin indeterminarea obiectului (poezia și critica). Chiar și în cazul prozei, care în următoarele decenii îi acaparează volumele, U
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
serie de texte originale, care vor deveni și primele capodopere ale fantasticului românesc, căci în 1872, Mihai Eminescu redacta nuvela Sărmanul Dionis. Au fost voci care au contestat vocația literaturii române pentru fantastic, un exemplu este constituit de Adrian Marino, exeget care ajunge la concluzia că nu am avea o forma mentis propice fantasticului, ceea ce a reprezentat un bun punct de plecare polemic, iar în 1981, prefațând O antologie a fantasticului românesc, Nicolae Ciobanu își pune problema specificității acestuia. În concluzie
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fantastică se preface dintr-un simplu instrument într-un factor literar și acest lucru a avut loc în secolul al XVIII-lea și aceasta nu întâmplător, pentru că acesta este secolul gândirii raționaliste, căci umanitatea a învățat să creadă în știință. Exegetul Eugen Simion afirma faptul că ,,fantasticul este o categorie a realului, locul lui este în inima lumii fenomenale. El ne așteaptă la colțul străzii, zona lui privilegiată este firescul, logicul, naturalul’’, dar oricât de realiste ar fi, personajele, când devin
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de aventuri marine pentru tineret, romanul Moby Dick a fost redescoperit de public, recunoscându-i-se calitățile literare care i-au asigurat o popularitate crescândă ca una din creațiile cele mai importante ale literaturii universale și care au făcut pe exegeți să remarce că Melville este unul din cei mai fini stiliști ai limbajului din literatura americană, alături de William Faulkner, Henry James și Thomas Pynchon. Importanța operei este dată de simbolurile și reprezentările fantastice, oferite de către mare și balena albă Moby
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Ianulea Întreaga analiză critică menită a elucida ,,cazul’’ operei Kir Ianulea, cu scopul de a stabili modul în care este pusă în practică tehnica ,,uitării’’ în model, se datorează în special lui Perpessicius (Note despre arta prozei la Caragiale). Minuțiosul exeget ne convinge pe deplin că, în comparație atât cu Belfegor-ul lui Machiavelli, transcris de Bandello, cât și cu varianta versificată a lui La Fontaine, Belphégor, prozatorul român a dat naștere la o narațiune, artistic, absolut originală, înscrisă între coordonatele unui
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
cu simțurile externe, trece prin simțurile interne și se desăvârșește la nivelul intelectului, iar accesul la lucrurile extramentale se realizează cu ajutorul unor entități intermediare. Rolul pe care aceste entități intermediare îl joacă în cunoaștere constituie obiectul unui duel contemporan între exegeții lui Toma. De o parte a acestui duel argumentativ se află adepții unei inter pre țări realiste, printre care se numără Norman Kretzmann, Do minik Perler sau Eleonore Stump, care consideră că accesul la obiectele extramentale este unul nemijlocit, entitățile
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
nu este acela de a pune cele două versiuni de exces hermeneutic sau, dimpotrivă, de omisiuni pe seama unor acte deliberate, ci doar de a constata prezența lor. Cu alte cuvinte, nu intenționez să denunț vreun soi de rea voință din partea exegeților, ci doresc doar să evidențiez o „inconsecventa“, anume că, oricât de incomod ar suna această pentru urechile unui cititor contemporan, Toma din Aquino pune în joc ceea ce noi astăzi am numi o teorie hibrida a cunoașterii a realistă și reprezentationalista
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
naturale un acord între Toma și Franz Brentano, care, încercând să circumscrie domeniul psihologiei, diferenția fenomenele psihice, determinate ca fiind intenționale, de cele fizice. Paralelă dintre Toma și Brentano în ceea ce privește intenționalitatea nu este nouă, ba chiar se poate observa, printre exegeții tomiști, o oarecare favorizare a explicitării intenționalității și, implicit, a problemei cunoașterii la Toma din Aquino, prin recurs la Brentano. Datorită popularității acestei paralele și datorită faptului că ajunsesem la o poziție similară, voi întârzia puțin asupra ei. În acest
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
cu atat mai mult cu cât Brentano se referă la Toma că la o sursă a teoriei intentionalita ții, si cand consideră că intenționalitatea este marca cunoașterii. Mai mult, Lisska nu este singur în această interpretare, mai sunt și alți exegeți tomiști care accentuează rolul prioritar al intenționalității în cunoaștere. Anthony Kenny și John Haldane afirmă că universalul, care se poate aplica mai multor lucruri, are un mod de a fi natural (esse naturale) în obiectele din realitate și un mod
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
id quod-ul acesteia (cele pe care le cunoaștem)? Distincția id quo a id quod, în cazul procesului cunoașterii, a stârnit o serie de controverse care au dat naștere, la rândul lor, unor serii de interpretări care i-a împărțit pe exegeții contemporani în două mari tabere: realismul direct și reprezentationalismul. Când spun „realism direct“ și „reprezentationalism“ îi am în vedere pe acei interpreți contemporani care au citit epistemologia lui Toma din Aquino fie prin grila realismului, fie prin cea a reprezentationalismului
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
pentru Pasnau să-și considere interpretarea justificată. Înainte de a expune argumentele lui Pasnau, vreau să fac aici o precizare, anume că întreaga să demonstrație pleacă de la ambele tipuri de specii, sensibile și inteligibile, pentru ca mai apoi această să fie restrânsă, exegetul centrându-si analiza doar pe cazul speciilor inteligibile. Observ aici cel puțin două supoziții de fundal: (1) faptul că trebuie să existe un comportament omogen al speciilor la nivelul senzorial și la cel intelectiv, motiv pentru care pot fi tratate
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
individualelor că existând sub o natură comună? Ce înseamnă, așadar, aceasta recunoas tere? Are ea loc întotdeauna? Putem observa anumite implicații ale sale la nivelul cunoașterii speculative? Poate da ea seama de mult disputată problemă a cunoașterii individualelor, pe care exegeți importanți precum Henrik Lagerlund o considera de nerezolvat în cazul lui Toma din Aquino? Vorbeam în subcapitolul ÎI.3.2.2. despre diferite tipuri de ordine prin care poate fi explicată relația dintre puterile cognitive. Ordinea dinamică, ultimul tip de
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
îmi pot îndrepta acum atenția asupra etapei intelective unde voi încerca să răspund la trei întrebări: (a) „Cum are loc cunoașterea umană la nivelul intelectiv?“; (b) „Prin ce grile de lectură a fost citită teoria tomista a cunoașterii intelective de către exegeții contemporani?“; (c) „Ce rol joacă speciile inteligibile și conceptul în procesul cunoașterii intelective?“. 5. Cum are loc cunoașterea umană la nivelul intelectiv? După cum a putut fi observat până acum, atunci când Toma din Aquino discuta despre obiectele stă rilor mentale, cănd
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
iar susținătorii ei consideră că forma din obiect și cea din mintea subiectului sunt similare, dar au moduri de a fi diferite în receptori diferiți, adică un mod de a fi intențional și unul natural. Claude Panaccio este unul dintre exegeții tomiști care optează pentru această interpretare. Într-un articol de-al său, „Aquinas on Intellectual Representation“, afirmă că speciile inteligibile și conceptele, ambele fiind asema nări ale obiectului extern, sunt elemente necesare procesului cunoașterii care nu sunt numeric identice între
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
la reprezentări din mintea noastră; dar acest tip de reprezenta tionalism iese din tiparul tomist al cunoașterii, deoarece Toma din Aquino afirmă explicit că avem întotdeauna acces la obiectele externe, așa cum sunt ele, într-o manieră ne distorsionată. În contemporaneitate, exegeți precum Claude Panaccio sau Robert Pasnau contrazic argumentele invocate de realiști, susținând că, deși în genere reprezentationalismul epistemologic este atribuit unor autori din perioada modernă, elemente ale acestuia pot fi identificate și la Toma din Aquino. Reprezentationalismul epistemologic nu pune
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
cărora speciile inteligibile nu sunt singurele obiecte cunoscute, interpretarea reprezentațio nalista a procesului cunoașterii aferent nivelului speciilor inteligibile pare a nu mai avea nevoie de alte argumente. Cel putin aceasta este opinia lui Robert Pasnau. Dar, cu toate ca demonstrația propusă de exegetul american este elegantă și, pe alocuri, chiar seducătoare, cred ca se bazează pe prea puțin suport textual și că, în genere, dovezile sunt circumstanțiale. Altfel spus, gândul lui Toma din Aquino este împins mai departe decât o permit textele lui
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]