5,420 matches
-
ale Împăratului și care ale soldatului“, citez din memorie. Ascult uvertura la Tannhäuser de Wagner. Acordurile solemne, triumfale, ale suflătorilor, urmate de vaietele sfîșietoare ale viorilor - pași de Învingători ce calcă totul În picioare smulgînd parcă din Însăși carnea strivită fîșii de sunete, repetate mereu mai ascuțit, mai sacadat. Ochii mei caută Înnebuniți pe ecranul televizorului, În masa aceea mișcătoare de capete și mîini care formează o orchestră, acolo În rîndul Întîi, În stînga dirijorului, o față care purta trăsăturile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o plajă Îngustă cu nisipul zgrunțuros, presărată cu pietricele poroase și cu valve de scoici sidefii sau albastru Închis, cu crabi de culoarea coralului, mișcîndu-se letargic pe saltele de un verde mustos vegetal cu miros sărat de iarbă de mare. FÎșia de plajă e mărginită În dreapta de un perete Înalt, argilos, cu eroziuni adînci În partea de sus, meșteșugit săpate acolo, adăposturi stranii pentru păsări niciodată zărite la chip, refugii poate din fața luminii, din fața stridențelor cu care ziua modernă invadează aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
întors în hol și am luat-o pe scări până la etajul patru. Coridorul era pavat cu bucăți mari de gresie veche, cu linii și crăpături din loc în loc. M-am străduit să înaintez de-a lungul carpetei, mergând încet, o fâșie de un verde șters. Pe coridor era liniște ca într-un mormânt. Sau ca într-un mausoleu, cu care avea o vagă asemănare. Aerul încărcat părea că nu s-a mai ventilat cu săptămânile. Anii trăiți aiurea prin squat-uri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lungul curții. Doar în locul unde sfârșește gardul grădinii totul este inundat de o lumină verde, sticloasă. În raza acestei lumini mi se face frig. După ce urc scările de la cerdac, mă opresc. Pe ușa grea, minerul de alamă strălucește orbitor. O fâșie îngustă de lumină cade pe treptele scării de pe una dintre fețele șlefuite ale sticlei de la ușă. Când, după o mică pauză, trag de miner, această fâșie tremură ușor: ușa e încuiată. Mi-e jenă să-l trezesc pe Matei; cobor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
scările de la cerdac, mă opresc. Pe ușa grea, minerul de alamă strălucește orbitor. O fâșie îngustă de lumină cade pe treptele scării de pe una dintre fețele șlefuite ale sticlei de la ușă. Când, după o mică pauză, trag de miner, această fâșie tremură ușor: ușa e încuiată. Mi-e jenă să-l trezesc pe Matei; cobor în fugă treptele cerdacului și intru în tunelul umed și întunecat de sub casă care dă în curtea interioară unde se află intrarea de serviciu. Curtea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
venă. Durerea era prezentă și nu își putea mișca de loc mâna stângă. Cu cealaltă mână se pipăi peste piept. Avea un bandaj gros în jurul torsului, care îi imobiliza și brațul stâng peste piept. Un tub de drenaj ieșea de sub fâșiile de tifon, coborând undeva alături de pat. Încercă să își dea seama dacă e singur sau mai sunt și alți pacienți în paturile din jur. Pleoapele îi deveneau din ce în ce mai grele și Cristi se lăsă iarăși în voia somnului. Când își reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
coborât. Priviți! îl îndemnă Vasilică Pohoață. Se aflau în dreptul punții duble a capului tractor. Sub mașină, drumul era uscat, ploaia nu-l udase. Ceea ce însemna că masivul camion se oprise acolo înainte de începerea acesteia. În spatele anvelopelor mari, se vedeau două fâșii late unde suprafața drumului părea zgâriată. Vedeți? întrebă mândru Pohoață. Îhî! aprobă Cristi, aplecându-se sub camion. A frânat brusc. Ceva i-a sărit în față ori era un obstacol pe drum din pricina căruia a fost obligat să oprească. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu o făcuse mai devreme dar, de acum nu mai importanță. Dimensiunea platoului aflat pe vârful muntelui continua să îl umple de uimire, era uriaș și nu înțelegea de ce îl făcuseră oamenii aceia. Se afla în fața unei porțiuni foarte înguste, fâșia de pământ rămasă între gard și prăpastie nu era mai lată de două palme și se întindea tot așa în fața lui. Prin valurile de ceață i se părea că zărește o siluetă întunecată. Era o structură masivă aruncată de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
până în buza prăpăstiei. Era dificil de mers pe acolo, mai ales că pe jos se așternuse un covor gros de frunze veștede, umezite de ceața ce tocmai se ridicase. Între muntele din dreapta lui și crăpătura adâncă din stânga era numai o fâșie îngustă și înclinată pe care abia reușea să pună piciorul. Era ca și cum mergea pe lângă zidul unei cetăți medievale înconjurat de șanțul de apărare. Câțiva pinteni de stâncă se desprindeau din trupul muntelui ca niște contraforți naturali. Ca să treacă de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
există zeii, iar în privința intervenției acestora în viața sa, nici atât. Nu mai conta acum, bine că reușea din nou să se înțeleagă cu toiagul. Râpa Dracului era un canion îngust, cu pereții foarte înalți. Deasupra capului, se vedea numai o fâșie îngustă de cer albastru. O încâlceală de arbuști piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra fundului bolovănos al râpei, care cobora ușor spre dreapta. Mai departe, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Într-o mînă, ca un căruțaș destoinic, Înfășurînd ambele curele În palma sa mare, Într-o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vîrf, din fîșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde se sfîrșea Împletitura, ajungea un solid bici aprig ce șfichiuia ca un șarpe. Proprietarul Îl folosise pînă atunci doar o singură dată, la ieșirea din Arad, acolo unde macadamul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
în războiul ruso-turc dintre anii 1768-1774, folosind o gamă variată de „argumente”, inclusiv mituirea înalților funcționari otomani. Imperiul Habsburgic ocupă, începând cu toamna anului 1774 partea de nord-vest a Moldovei, pe care o va numi Bucovina. Nu era doar o fâșie de pământ, un culoar de trecere, era o bucată de țară cu o suprafață de 10.400 km2 și o populație de 75-80.000 locuitori, în mare majoritate români, în care se găseau vechile capitale ale Moldovei - Baia, Siret și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Lunca, Slobozia și Valea Boțului erau confecționate din piele de porcă sau de vită. Pilea era uscată pe un cadru special, se îndepărta părul, se măsura piciorul, se croia bucata de piele, și se făcea gurguiul 217 (vârful) cusut cu fâșie de piele, care apoi erau însăilate pe toată marginea superioară, încrețind pielea după forma piciorului. Dintre clăcașii mai înstăriți, unii au început a purta cizme (ciubote), iar femeile ciuboțele, făcute din piele, preparată în mod special. Cererea tot mai mare
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pline de tensiune și dramatism a nașterii Domnului. Cu același conținut religiosă este și textul pusă pe melodie a obiceiului de mersă cu Steaua. Pe un cadru de lemn în formă de stea se lipea o hârtie colorată tăiată în fâșii, pe fundal se lipea imaginea „Mamei cu pruncul” și se agita un clopoțel menit să accentueze importanța momentului. Pe lângă „Stea”, se luase obiceiul de a se confecționa o stea mai mică, prinsă pe un suport din bare de lemn, care
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
o adiere dinspre stradă. Am intrat În prăvălie. Nu era nimeni. Am dat fuga la intrarea dinspre stradă și am Închis bine de tot. Am respirat adînc, simțindu-mă ridicol și laș. Mă Îndreptam spre dosul prăvăliei cînd am văzut fîșia de hîrtie pe tejghela. Apropiindu-mă, am băgat de seamă că era vorba de o fotografie, o veche stampă de birou din acelea care se imprima de obicei pe o planșă din carton gros. Marginile erau arse, iar imaginea, fumurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sigur că acuma parcă-i un mormînt. — Știți care era camera lui Julián? — Prima ușă e dormitorul principal. A doua dă Într-o cameră mai mică. Poate că aia, zic eu. Am intrat În hol. Zugrăveala pereților se descompunea În fîșii. În fund, ușa de la baie era Întredeschisă. Un chip mă privea din oglindă. Ar fi putut să fie al meu sau al surorii care trăia În oglinzile din apartament. Am Încercat să deschid a doua ușă. — E Închisă cu cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lipsa apei potabile, mai ales în Africa, Orientul Mijlociu și în sudul Asiei. Până în 2040, cantitatea de apă potabilă disponibilă pe cap de locuitor va scădea cu încă o jumătate, trecând de la 8 000 la 4 000 m3 pe an. Cazul fâșiei Gaza este elocvent din acest punct de vedere: aici apa din puțuri este atât de exploatată, încât pânza freatică se umple direct din mare, ea însăși poluată de apele uzate deversate, 40% dintre locuitori nefiind racordați la nici un sistem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
aparține altei rase de oameni, masculii, virilii, cei plini de dârzenie, cei care nu-și pleacă grumazul, să vedem acum cum vei scăpa tu de vânătorul de minciuni, ce trăsături revelatoare ale marilor și micilor tale mizerii vei lăsa pe fâșia de hârtie impregnată cu iodură de potasiu și amidon, vezi, tu care te credeai altceva, la asta poate fi redusă atât de trâmbițata demnitate a ființei umane, în cele din urmă e la fel ca o hârtie umezită. Acuma, poligraful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mai puțin de cinci kilometri de locul unde mă aflam. Așadar m-am dus. N-am să uit niciodată impresia pe care mi-a lăsat-o vizita aceea. Eu, unul, trăiesc pe un atol de coral, o insulă joasă, o fâșie de uscat care înconjoară o lagună și frumusețea ei este frumusețea mării și a cerului și culorile variate ale lagunei și grația cocotierilor. Dar locul unde trăia Strickland avea frumusețea grădinii Raiului. Ah, ce n-aș da să puteți vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și dumneavoastră cum le place băștinașilor să stea unul lângă altul ca o turmă. Era acolo un tânăr întins cât era de lung, fumând o țigară, și care n-avea nimic pe el decât un pareo. Un pareo este o fâșie lungă de pânză de bumbac roșie sau albastră cu un model alb. E purtat în jurul șoldurilor și atârnă până la genunchi. O fetiță de vreo cincisprezece ani, cred, împletea frunze de pandanus ca să facă o pălărie și o bătrână ședea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai apropia acum ca să culeagă nucile de cocos care zăceau și putrezeau pe pământ. Pretutindeni, un aer de dezolare. Tufișurile se întindeau peste tot și ai fi zis că foarte curând pădurea din epoca primitivă o să reintre în stăpânirea acestei fâșii de pământ care-i fusese smulsă cu atâta și atâta trudă. Aveai senzația că aici va fi un sălaș al durerii. În timp ce se apropia de casă îl izbi tăcerea nepământeană și la început crezu că e părăsită. Apoi o văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
oameni și cai, În timp ce deasupra capetelor lor apuneau constelațiile Zodiacului. Înaltul zidurilor strălucea În razele soarelui timpuriu, de parcă ar fi fost alcătuite din aramă, nu din piatră și din cărămizi. Pe timpul nopții căzuse, În răstimpuri, o ploaie nisipoasă, Întreruptă de fâșii de senin. La o oră când bolta Înstelată era vizibilă, Dante Își ridicase ochii pentru a estima cât timp se scursese. În acel moment luceau pe cer Gemenii, semnul său natal. Dubla strălucire a lui Castor și Pollux părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Totuși, trupul bărbatului din fața sa apărea masiv și bine legat. Sub veșminte se ghicea o musculatură Încă puternică. Pentru o clipă, Dante fu cuprins de bănuiala că se putea afla În prezența unor rămășițe provenite de la cadavre diferite și că fâșia de carne care Încă le mai unea era doar un artificiu. Ridică iarăși capul și Îl potrivi peste gâtul retezat al cadavrului. Urmele rănii coincideau perfect, iar pielea care unea cele două părți era intactă. În timpul acestei operațiuni, privirea i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din nou deasupra corpului. - Dar cum a fost ucis? Trebuie să fi fost nevoie de o forță enormă. Acum, când rana fusese spălată de sânge, iar capul Îi fusese repus În poziția sa naturală, urma loviturii aplicate apărea impresionantă. Prin fâșiile de carne luceau vertebrele cervicale. Poetul Își trecu degetul arătător peste marginile gâtului retezat. - E ciudat... murmură el. - Ce? - Aici sunt urmele a două lovituri adânci. Spada a intrat cu vârful, traversând gâtul. Apoi, asasinul a mișcat-o spre dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fragilă. Dar nu alterase liniile generale ale corpului. Poate că veșmintele sale, care păreau să fi fost alcătuite dintr-o vestă de piele, contopindu-se cu pielea trupului, Îi păstraseră forma. Și capul era intact, Încă Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de sticlă neagră. Rigo di Cola, unul din cei doi negustori de postavuri care trăseseră la hanul Îngerului. Până la urmă, diavolul chiar Își făcuse apariția În inelul său, se gândi. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]