2,300 matches
-
căutarea săbiei. Ofițerul deja dusese mâna la a sa, dar Ambarrus, vârându-se între ei, întinse brațul să-l oprească. Stai, soldatule! Nu așa, ordonă scurt. Se întoarse apoi către Milone, care, din nou cu arma în mână, își pipăia falca. — Vrei să te bați cu el? îl întrebă. Sigur! răspunse acela, scuipând un dinte în palmă și rotindu-și privirea cu un zâmbet amenințător. Metronius, prompt, se întinse spre mânerul săbiei, însă Ambarrus i-o îndepărtă iarăși: — Nu. Nici o armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acestea, în jurul ei încă mai erau vreo zece hiung-nu, ce se distrau urmărindu-și căpetenia prinsă în confruntarea aceea deloc ușoară. De când n-ai mai mâncat? întrebă Balamber. Două zile, răspunse ea fără a se opri din lucrarea sârguincioasă a fălcilor. — Și părinții tăi?... Unde sunt? Ochii copilei se umeziră. înghiți și lăsă capul în jos, fără să răspundă. — Te-am întrebat unde sunt tatăl tău și mama ta... Și frații tăi? Au fugit cumva și te-au părăsit aici? Copila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tău păștea oile tatălui său. Și cînd un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, 35. alergam după el, îl loveam, și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, și-l omoram. 36. Așa a doborît robul tău leul și ursul și cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărît oștirea Dumnezeului cel viu." 37. David a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
supt, de parcă n-ar fi avut viscere, ci doar un enorm plămân, șoldurile îi erau vânjoase, coada tăiată scurt, așa cum se cuvine, iar blana era cafenie și aspră, cu firul scurt. Caninii încălcându-i buza inferioară, botul bont și pielea fălcilor căzută îl făceau să semene cu un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt folosiți la vânarea bourilor sălbatici. Aleargă pe lângă ei, le sar în cârcă, se prind puternic cu picioarele și ghearele de greabăn, înfigându-le colții ascuțiți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în barba lui. Își repeta în gând: Singurul păduche care trăiește în barba mea, sunt eu însumi!". Cu poftă nelegiuită se împreuna cu oile ciobanilor. Urând lupii care atacau stânele, îi prindea cu mâna goală, le lega strâns botul, o falcă de alta cu nojițe, le prindea apoi pe bot inima mustindă și sângerândă a unei oi masacrate și le dădea drumul slobozi să turbeze și apoi să crape de foame sau sfâșiați de lupi. Nimeni n-a știut bine cum
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
În fine, să ne Întoarcem la poveste. Nu știu de ce, dar argumentul lui Ippolit Își avu efectul. Auzind rostindu-se numele lui Socrate și cel al Xantipei, ortacii se muiară. În sală se făcu din nou liniște. Se auzeau doar fălcile lui Ippolit mestecând nu mai știu al câtelea peștișor sărat. „Dacă și Socrate...“, spuse unul spărgând tăcerea nefirească așternută peste masă. „Da, chiar și Socrate“, făcu Ippolit, abordând un aer de superioritate ce contrasta cu Înfățișarea sa. Subotin avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Își injectă puțin curaj, ridicând tonul. „Pardon, tovarășe colonel...Vă rog, fi-ți cuviincios...!” „Mă nemernicule, cu mine nu ești toavarăș, ai Înțeles...? - se holbă colonelul la el aruncând capul Înainte, determinând straturile groase de slănină din jurul gâtului și al fălcilor să oscileze vizibil. Odată intrat pe porțile acestei instituții, a dispărut tovărășia...!! „Am Înțeles, dacă nu am de ales. Nu Înțeleg Însă de ce zbierați la mine și de ce sunt acuzat fără probe evidente de vinovăție...? Dacă Întradevăr doriți să deschideți
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
geanta: un obiect cu totul obișnuit, cu mâner de lemn, cu un goblen cu doi pisici pe ea. Sigur, ar fi fost mai convenabil pentru ei dacă nu mai ieșeam și eu la o șuetă cu alte câteva babete cu fălcile căzute, lăudându-mă cu nepoții sau jucând bingo. Dar în nici un caz așa, să stau în pragul casei unui funcționar de bancă plin de bani, din Primrose Hill, luându-i apărarea unei acuzate de molestarea unui copil. Singura posibilă explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
n-am scos niciun sunet. Cineva alerga către mine.Eu târâiam mâinile în sus și în jos ca o zbatere de aripi frânte. Sini avea chef de hârjoană, așa că mă încălecă prinzându-mi mâinile pe lângă corp, iar picioarele ei deveniră fălcile unui clește cu care mă strângea. Nu mai puteam să mă mișc, iar ea profita și-mi arunca zăpadă pe brațe, pe piept și pe față. Eu râdeam împreună cu ea, fiindcă îmi era imposibil să fac altceva când veselia colora
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
oameni de serviciu și pur și simplu localnici care veneau în hol să privească femeile accesibile vizual, cele europene. Și asta după șaptezeci de ani de comunism și de egalitarism tovărășesc între femei și bărbați. Stăteau ore în șir cu falca în mână (uneori mai schimbau mâna și falca), pur și simplu uitându-se, de fapt holbându-se la noi. Nici măcar nu beau nimic în afară de sucuri, căci religia le interzice. Femeile mai erau pe străzi (de-abia începeau să-și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care veneau în hol să privească femeile accesibile vizual, cele europene. Și asta după șaptezeci de ani de comunism și de egalitarism tovărășesc între femei și bărbați. Stăteau ore în șir cu falca în mână (uneori mai schimbau mâna și falca), pur și simplu uitându-se, de fapt holbându-se la noi. Nici măcar nu beau nimic în afară de sucuri, căci religia le interzice. Femeile mai erau pe străzi (de-abia începeau să-și ia distanță față de comunism), aveau văl, dar nu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la o cucoană, ce socoți dumneata... Și numai iaca, într-o zi, o prind c-un flăcău, pe malul Prutului, într-o luncă... Da’ nici eu nu știu cum am dat peste dânșii... Și sar eu asupra hatalăului, îl bat, îi strămut fălcile, și sar și asupra ei, ș-o bat... Dar n-am putut s-o bat așa de tare, parcă-mi era milă de dânsa... Credeam că dac-oi pune genunchiul pe ea, se frânge. Ș-atuncea am zis așa: Dragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când în când, glas domol- și se deșteaptă fantome. Ș-așa - îmi spunea parcă bunicul Manole - am cunoscut eu atuncea, încolo, spre munte, pe un pădurar pe care îl chema Voinea... Codrii Antileștilor stăpâneau o întindere de cincisprezece mii de fălci, erau codri bătrâni, codri nestrăbătuți; și pădurarul Voinea avea la o margine, în Prisaca lui Ion, o căsuță; și subt un șirag de meri, în vălcică, vreo zece stupi. Pe lângă șiragul de meri și pe lângă stupi, se strecura prin iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câteodată vorbe tainice. Maică-sa era bucuroasă. Nu se veselea, nu făcea gură. Numai sub tufele crețe de păr ochii îi luceau împăcați și andrelele săltau mai vioaie, înlănțuind firul albastru în călțuni. Sanis, într-o sară, și-a descleștat fălcile. Vezi? a spus el c-un rânjet bucuros. Vezi? Așa a trebuit să se întâmple... Hahamul nostru-i un om cu multă știință în cap... Noi n-avem minte; dar a trebuit să ne gândim la asta... Iaca, a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umbră de neliniște și de ciudă. Și cu cine, mă rog? întrebă Isailă trăgându-și pe genunchi cojocul la care lucra. Este buier gros und bogat... gemu domnu Anton. Chiamă la dânsu cucon Ionașcu... avut moșie la Văleni... cinci mii fălci pădure... și numai o duducă are... — Apoi atuncea-i cuconu Ionașcu Razu care venea în vremea când știu eu, la Avrămeni, la boierii noștri... Îl știu eu. Am văzut și pe duducuță, când era mititică... și subțirică, și balaie. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse, scrâșnind. Calul se poticni iar în mlaștini de izvoare. Așa au mai mers un ceas și încă unul. Cătră ceasul al unsprezecelea, soarele se stânse în neguri și începu să tragă un vânt tăios de la miezul nopții. Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a ieșit la pensie au avut în sfârșit scuza perfectă să scape de Michael. Nu că ar fi primit vestea cu bunăvoință. După o serie de bombăneli despre cum amatorii pot distruge locul în câteva minute, a plecat cu o falcă în cer și una în pământ și s-a angajat la familia O’Mahoney, unde ne-a făcut pe toți de poveste spunându-i doamnei O’Mahoney că a văzut-o într-o zi pe mama ștergând salata cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
când, „Obiecte!“, „Lucruri!“, și murmurul ultraagasant al lui Rachel în semn că înțelegea, a devenit rapid plictisitor. După ce a eșuat în încercarea de a o convinge pe Rachel să nu se mărite, Claire a plecat acasă duminică seară, cu o falcă în cer și una în pământ. (Nu înainte de a-mi fi curățat trusa de machiaj de ultimele rujuri rămase. După cum spunea, trebuia să se gândească nu numai la propriile nevoi, ci și la ale fiicelor ei de unsprezece și, respectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de mâncat. Aveai doar la ce să te uiți, ce să adulmeci și ce să auzi. Mai întâi, falșii bolnavi. Unii se prefăceau atinși de epilepsie, își țineau capul cu amândouă mâinile și-l scuturau tare, lăsând să le atârne fălcile și să li se răsfrângă buzele, apoi se rostogoleau pe jos într-un mod atât de dibaci, încât nu-și provocau niciodată vreo zgârietură și nu răsturnau niciodată strachina așezată alături, în care-și primeau obolul. Alții pretindeau că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
palmă. Atât de violentă, că am văzut stele verzi preț de câteva clipe bune. Îndărătul meu, am auzit strigătul înăbușit al Wardei și al lui Mariam care, adăpostite în spatele unei uși, nu scăpaseră nimic din discuție. Tata mi-a apucat falca în mână, strângând cu putere și scuturând-o nervos: — Niciodată să nu-mi mai spui: refuz! Niciodată să nu-mi mai vorbești pe tonul ăsta! Nu știu ce mi-a venit în clipa aceea. Aveam impresia că altcineva vorbea cu gura mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de culcare. Mariam veni după ei și lăsă în jos cuvertura din lână care închidea încăperea. — Uită-te la femeia asta, Zeruali! Când auzi acest nume, sora mea lăsă să-i scape un blestem. Bătrânul simți lama jungherului apăsându-i falca. Se trase puțin înapoi, fără să deschidă gura. — Dezbracă-te, Mariam! Ea se uită la Iscoditor cu ochi neîncrezători, înspăimântați. Acesta urlă iarăși: — Eu, Harun, soțul tău, îți poruncesc să te dezbraci! Ascultă! Biata fată își dezveli obrajii și buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei pereți se zăreau petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu malurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tăvile pe care Listarius i le punea dinainte. Prepelițe, potârnichi, iepuri umpluți, pești cu capere, bobi copți, cu sos de coriandru și mărar, mazăre cu slănină și alte mâncăruri delicioase pe care numai Listarius știa să le pregătească dispăreau între fălcile neobosite ale împăratului. Îl invitase la cină pe Allius Cerpicus, comandantul escortei sale personale. Erau doar ei doi, Listarius, care tot venea și se ducea înapoi la bucătărie, și sclavul surdo-mut care știa totul despre vinuri și despre obiceiurile tainice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
precizie criminală, drept spre Hungry Hop, care era absorbit în contemplarea absentă a unui petic pustiu de cer, pe deasupra acoperișurilor. Nici măcar nu îi observase prezența pe aleea de dedesubt și, din cauza proiectilului venit de nicăieri, care-l lovise direct în falcă, se trase înapoi, dând peste sticla cu ulei de păr care fusese așezată pe pervaz. Se prăbuși peste o găleată întoarsă cu gura în jos la perete. Când își dădu seama că nu era mort și că vălul negru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de găsit. — Ce-ai făcut cu sticla cu ulei de păr? îl întrebară ele pe Hungry Hop, ale cărui bucle unse frumos și parfumate îl demascau ca fiind ultimul utilizator al produsului. Erau grozav de supărate. La vederea umflăturii de pe falca lui deveniră și mai furioase. Fără-ndoială, alunecase când făcea baie și se lovise. Fratele lor cel demn de milă, care le pierduse uleiul de păr, care mereu era rănit sau se rănea singur. La început, fuseseră răbdătoare și pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]