1,434 matches
-
trecutul lor de această așezare. Mă bucur, așadar, de o societate aleasă, de oameni care îmi sunt vechi prieteni, de o adevărată aristocrație canină (îi cunosc după nume pe toți acești câini, prietenii mei), de o adevărată pădure de copaci falnici și de un peisaj cu totul deosebit. Între aceste dealuri, pe care le văd cu dragoste în fiecare zi, mai ales plăcându-mi cum se văd la orele înserării, pierzându-se, discret, printre boschetele de roza canină, măcieșul cum îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
zi de toamnă târzie, ca pe o doamnă în pragul trecerii, undeva, într-un loc aparținând trecutului, la Sulina sau la Veneția, căzută pe gânduri. Și așa mai departe, putem continua cu meditațiile... putem spune că s-a stins viața "falnicei cărți"... cam odată cu viața falnicei Veneții. * Sigur, exagerez. Eventualul cititor al acestor însemnări, dacă a rezistat până aici, să știe că autorul nu este disperat, "prăbușit" de perspectiva dispariției cărții, în mod principal a cărții de literatură. Aceasta, pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe o doamnă în pragul trecerii, undeva, într-un loc aparținând trecutului, la Sulina sau la Veneția, căzută pe gânduri. Și așa mai departe, putem continua cu meditațiile... putem spune că s-a stins viața "falnicei cărți"... cam odată cu viața falnicei Veneții. * Sigur, exagerez. Eventualul cititor al acestor însemnări, dacă a rezistat până aici, să știe că autorul nu este disperat, "prăbușit" de perspectiva dispariției cărții, în mod principal a cărții de literatură. Aceasta, pentru câteva motive pe care le semnalam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Rapidulețul", unde neam simțit dezlegați de vrăjile ademenitoare ale visării. Am închinat un pahar de vin în cinstea amintirilor. L-am invitat și pe misteriosul nostru însoțitor. Dar degeaba l-am căutat, degeaba am cercetat împrejurimile. Sus, undeva, abia văzută, falnica trăsură se pierdea în cer, ca o pasăre, ca un nor pufos, ca o părere. Îngerii lui Erofeev "Venedikt Erofeev (1938-1990) este poate cel mai "marginalizat 0148 scriitor rus din perioada sovietică, autorul unei singure opere de forță, poemul "Moscova-Petușki
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
câine care fusese odată foarte voinic, un câine de pază, arătând, în vremea când l-am cunoscut, jalnic; parcă era o jucărie de cauciuc dezumflată. Nu îmi amintesc de o ființă mai înfometată decât acest câine care avea un nume falnic, Samson. "Fii atent, Samson mușcă... este grozav de lacom, dacă nu l-aș ține legat, ar mânca găinile vecinilor... cine știe cât aș plăti...", repeta Părintele Vania, grijuliu cu mine în această privință; dar cu mine Samson se purta prietenește, povestindu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
luau formă cu repeziciune, dezvoltându-se În machetă conform dorinței comune de a recrea prin Oedipe o istorie care să amintească de evenimentele trăite recent. Nu ne interesa În nici un chip să readucem pe scenă măreața Tebă, cu scuturile ei falnice, oricum nici nu mai avea rost să repetăm același decor În care maestrul Ohanesian fusese atât de convingător odinioară, cu togă și coroana de lauri pe cap. Doream să văd În ce fel puteam lega personajele din operă de figuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de ade vărată familie, umplând întreaga casă cu un freamăt și o voioșie ce nu întârziau să te cucerească... Unde mai pui că însăși clădirea avea o alură rustică-medievală, evocând reședințele moșierilor de pe vremuri, mai cu seamă datorită unui turn falnic ce se înălța deasupra tuturor caselor dimprejur, iscat fără doar și poate de orgoliul și imaginația romanțioasă a primului proprietar... Pierre, din Câmpulung, Augustei la București 27 august 1953 Dragii mei, Mă aflu în clădirea unei pensiuni particulare, după o
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
-mă, cu inima astfel pregătită, așa m-a cuprins un sentiment de preaplin a iubirii față de șifonierul meu, de... banalul șifonier care de douăzeci de ani îmi apare în fața ochilor la culcare... Într-o clipită m-am gândit la copacul falnic, mândru că s-a realizat într-un obiect frumos și util, fără asperitățile pădurii sălbatice, i-am văzut cu ochii minții pe muncitorii specialiști ce au prelucrat lemnul brut până la mobila din fața mea, mi-am amintit de colegii ce m-
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
înmulțească scânteile Tale și folosească sabia Ta, în loc să fie niște semănători neobosiți de grâu și vânturători neadormiți de pleavă, sunt, mai curând, niște administratori amatori ai Sacramentelor. Ar trebui să fie faruri și sunt doar candele, ar trebui să stea falnici ca niște Arhangheli și abia de îi poți distinge de mulțimea mediocră... Iubește-ți preoții, Cristoase, iubește-i pe toți, și nu doar pe cei curați și zeloși, ci și pe cei care Te urmează asemenea unor slujitori resemnați, chiar
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
și multe alte discuții; pentru că, în final, este vorba de găsirea unei Biserici care să permită egalizarea viciului și a virtuții, soția legitimă și concubina. În fața atâtor josnicii, ce bucuroși suntem că aparținem Bisericii Catolice! Personalitatea ei morală se înalță falnic printre sectele religioase confuze în care „singura regulă este că nu există nici o regulă”, fiindcă le lipsește adevărul. Biserica, după ce a primit credința din predicarea apostolică, deși este răspândită pe toată fața pământului, o păstrează cu multă grijă, ca și cum ar
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
ca bezmeticii, mocirliți în sânge, blestemând, horcăind. "Allah! Allah!" mai apucau să bolborosească cu ultima lor suflare scuipând noroi și sânge! Au mușcat țărâna Moldovei să-i țină minte gustul și-n Raiul lui Allah! Și Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și mântuiască viața prin fugă: "La Dunăre!! La Dunăre!!" Atunci, am auzit buciumele buciumând vesel: "Izbânda!" Și,răcnete din mii de piepturi, și mii de căciuli aruncate în cer! Izbândă!! Izbândă!! ... Sssst! Vine Domnul! dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plimbă cu mâinile la spate, apoi începe să râdă: În sfârșit, a sosit iscoada noastră de la Stambul! Mi-a povestit tărășenia... Sunt vești rele?! Spune! Spune! se precipită Maria. Ce vești?! A văzut când s-au întors la Stambul rămășițele "falnicei armii". "Tigrii pustiei" nu mai erau decât niște găini jumulite, rebegite, deși, după poruncă, băteau talpa țanțoși, sumețindu-se cu oarece prefăcută veselie, de ochii lumii, să creadă prostimea că, totuși, a fost o biruință. Parcă prostimea-i proastă, să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că-l durea nu atât spinarea, cât rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan. Altfel am visat eu unirea noastră.... Pe vremea aceea eram la Veneția, povestește Țamblac. Săgeata aceea, zdrobirea falnicei oștiri a stârnit mare vâlvă și mirare în Europa, cu atât mai mult cu cât mai nimeni nu auzise de țărișoara aceea de-i zice Moldova și nici de voievodul ei Ștefan. I-am dat o bună lecție înfumuratului să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ruinele, răscoleau mormanele de cadavre împuțite în soare... Ce să-ți mai spun? Știi doar cum l-au recunoscut pe împărat... Și gata! După încălțări. Uitase să-și scoată și jambierele de purpură brodate în fir de aur cu același falnic "vultur bicefal"... Da... uitase, îngână Țamblac sfârșit. Păcat. L-au batjocorit, pentru... pentru niște încălțări... Să fi încălțat și el, acolo, niște opinci, niște obiele, ceva... Și... și mai departe? Ajunge!! Gata!! strigă Țamblac violent. Nu-ți ajunge?! Nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ochii cârpiți, mărșăluiesc spre Suceava, lălăind, târșind papucii prin pulberea de cenușă fierbinte, sub un soare zăpușitor în zăduful ăl mare al lui Cuptor! Turcaleții răzlețiți de gros, prinși, trași în țeapă, atârnați prin crengi, vor împodobi drumeagul în întâmpinarea falnicei armii, ca osmanlâilor să le strecurăm în oase frica de moarte; să cugete la nimicnicia vieții și la nemurirea sufletului în Raiul lui Allah; să-și blesteme zilele când au călcat pe pământul spurcat al afurisiților de ghiauri moldoveni... "Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mândrie. Moldovencele mele! A dat strechea și în muieri!... Să li se facă voia! Și muierea aceea, "căpetenia", "Maria Sutașa" să-i fie numele! Popii se adună, muierile se adună, țăranii îi așteptăm să se adune... Dar Mateiaș?... Unde-i falnica armie juruită să se adune? Unde ne sunt "tovarășii de luptă?" întreabă Stanciu cu palma streașină la ochi, cătând în jur. Parcă nu s-ar prea vedea în zare. Când am ajuns dincolo de trecătoare, la Brețcu, se adunaseră câteva sute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
eu ce hram poartă Mateiaș aista! izbucnește Tăutu. Poartă "Hramul Sfântului-Așteaptă"! Așteaptă la trecătoare, ca pisica la gaură... Și când va socoti că și turcii, și moldovenii s-au stropșit îndeajuns unul pre celălalt, că sunt cu puterile la pământ, falnica oștire a viteazului Mathiaș va trece Carpații în marș triumfal și va da lovitura de grație, mușcând ca șacalii din trupul leului rănit. Și, astfel, "Mathias Rex, fortissimus athleta Christi" va repurta o nemaipomenit de strălucită izbândă asupra păgânătății, acoperindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pădure, nu știu Încotro. Ne-am Încrucișat pe drum, eu mergeam spre Säckingen, cum am spus, unde starețul mă trimisese cu niște veșminte. Domnul Bodo m-a salutat cu bunăvoință, am fost mișcat până la lacrimi că un călăreț atât de falnic m-a băgat În seamă pe mine, umilul Gregor. I-am răspuns cu respect și am călărit mai departe, văzându-mi de drum, când, după cotitură, am auzit În urma mea chiote, răcnete, zăngănit de arme. Mi-a fost frică, netrebnicul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui, ca de obicei. Când slujitorul lui Îl Încunoștință de sosirea unui trimis de la mânăstirea Sfântul Petru, porunci ca acesta să fie adus pe loc. Cel mai bogat negustor din Zürich, a cărui putere era mai mare decât a tuturor falnicilor cavaleri din burgurile Împrăștiate ca ciupercile pe culmile muntoase din acest binecuvântat de Dumnezeu ținut, avea o origine foarte umilă. Bunicul lui, numit tot Urs, se trăgea dintr-o familie săracă de curelari. Fiind foarte isteț, Învățase să scrie și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
apoi altul Îți cucerește inima și-l uiți pe primul. Nu trebuie să iei totul atât de tragic. La Curtea părintelui domniei tale sunt mulți cavaleri nobili, ca să nu mai vorbim de alte Curți princiare, unde roiesc tineri frumoși și falnici, de obârșie aleasă. Ducele va avea desigur grijă să-ți găsească un soț pe gustul tău. Nu, părinte, protestă fata. Eu Îl iubesc pe Bodo. Înțelege, te rog, niciodată nu voi iubi pe altcineva. Mi-am dăruit inima pentru totdeauna
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bărdaca de vin pe care mi-o adusese o rudă de-a mea de la Marckolsheim, s-au sfătuit Între ei ce să facă cu mine, dacă să mă spânzure și să dea foc colibei. Dar unul din ei, cel mai falnic, un cavaler Înalt cu părul ca spicul de grâu și ochi albaștri și reci, i-a certat: „Proștilor, vreți să se știe că ați trecut pe aici? De ce nu trageți și clopotul cel mare din Molsheim să dați de veste
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
te întâmpină acei „seniori încoronați” - gorunii. Îi vezi plini de fală stând cu fruntea în soare neclintiți ca niște străjeri. Îți voi reda câteva rânduri dintr-un articol - iarăși un articol - intitulat „ În căutarea codrilor pierduți” în care spuneam: „...sunt falnici degajând o forță ce impune și parcă îți vine să-i întrebi: vă mai amintiți, dragii mei, de Bunul Alexandru, de Ștefan Vodă Sfântul, de Viteazul Mihai, dar de Eminescu și Creangă?” Ei, dar câte nu-ți vine să-i
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
Ar trebui aplicată și în zilele noastre!... Dacă tot am intrat în sat, încaltea să nu plecăm cu traista goală. Așa că urmează-mă, iubite prieten, până în celălalt capăt de sat. Iată-ne și ajunși. După ce ne înclinăm fruntea în fața unui falnic gorun, căutăm fosta crâșmă „La Doi Peri”, care și-a trăit traiul într-o casă pitită între vii, în dreapta drumului, și care a aparținut lui Gheorghe Calistru. În pivnițele crâșmei se hodineau butoaiele cu vinuri de soi, iar în curte
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
elegante gondole, pentru început venețiene apoi... ieșene. Până atunci, de ajungeți în stația din piața cu numele poetului, priviți prelung și frumos în jur, priviți încă o dată florile și ce mai e pe acolo, pronunțând în șoaptă versurile: Când scutul falnic o să se scufunde,/ căzând adânc, te vei mira și tu/ că frumusețea a pierit în unde,/ țărâna trupurilor însă nu". Veți avea senzația heracliteană de a vă fi plimbat plăcut-imaginar pe fluviul care curge în aval, dar și în amonte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mai târziu, intrând într-o prăvălie cu ișlice: greutatea lor nu e proporțională cu mărimea! În spatele trăsurii boierești șade un arnăut cu turban, anteriu scurt, șalvari și cizme galbene, înarmat cu un iatagan și o pereche de pistoale. Mai puțin falnic e vizitiul de pe capră, de obicei un țigan murdar și înveșmântat pestriț: pe cap o pălărie de tip occidental, cu canaf de aur sau de argint, iar de la brâu în jos - ițari moldovenești. Mulți dintre boierii ieșeni, notează în continuare
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]