54,757 matches
-
dacă vă face și pe voi dumnezei părtași la slava Sa”61. Sfântul Ipolit va reproduce, în linii mari, învățătura Sfântului Irineu despre recapitulare. În concepția Sfântului Ipolit, Logosul nu e numai om, ci și „Dumnezeu peste toate”, care spală ființa omenească de păcat și face creatură nouă din omul cel vechi. Îl numește pe om de la început chipul Său, aceasta arătând că El Și-a revelat dragostea față de acest om, prin propriu-i chip. Dacă omul se supune poruncilor Logosului
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
lucrurilor, a sta în spatele camerei de filmat, ieșind în față. Știința acumulată cu paciență pe spații extinse, scrupulele cercetării parcă niciodată satisfăcute în ochiul unei exigențe insațiabile se asociază cu pulsațiile umorale, precum o integrare a lor în imanența unei ființe: "A fost să fie ca urmașii daco-romanilor, socotește dl. Gheran, să ia viața într-o doară, simțind ancestral momentul cînd să fie serioși, cînd nu mai e de glumă. Din această pricină nu prea mi-au plăcut confrații mereu sobri
În fața și-n spatele camerei (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11673_a_12998]
-
al osiei nopții. (ce ziceți de metafora asta? n.mea)/ Atunci am dovada faptului că exiști,/ deși eu nu am nevoie de dovezi./ Totul începe din tine. Acoperirea lunii e o dovadă a existenței, n-am ce zice. În veșnicie Ființa/ ți s-a întomnat. Și tu, la nesfârșit,/ oferi tuturora segmente din spectacolul/ nemuririi tale, și pace zbuciumul gânditor,/ și tărie parfumului unei roze descinse în asfințit. Aș oferi și eu o tărie, dar nu "rozei descinse", ci mie însumi
Veleitarii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11691_a_13016]
-
Gheorghe Grigurcu Poezia, după cum se remarcă din capul locului, energică, dezlănțuită, pe care o semnează Angela Furtună, reprezintă totuși un triumf al artificiului. Poeta are în vedere ființa ca pe un foc pe care se străduiește din răsputeri a-l înăbuși spre a nu provoca un incendiu. Aceasta e puternică, rebelă, i se simte enorma zbatere, dar ținta autoarei e de-a o disciplina, de a-i sugruma
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
-i sugruma vitalitatea, de-a o oferi ca pe-o ofrandă textului. Textul e zeitatea ce consumă existența, asumîndu-i condiția într-un chip ideal, tranzitînd-o în semnele sale indelebile, cristalizînd-o. Condiția estetică a textului se întemeiază pe condiția intrinsecă a ființei (la nivel intim, biografic, cultural) și e cu atît mai convingătoare cu cît elementele ce-o ilustrează pe cea de-a doua sînt mai îmbelșugate. Drept care Angela Furtună se avîntă în toate direcțiile, cu un impresionant elan al cumulării de
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
perfectei claustrofobii). Prin urmare existențialul se relevă ca o permanentă obsesie. Propunîndu-și a-l reduce, a-l așeza în paranteză, a-l radia, poeta artifex e pus în situația de-a ne aminti mereu impactul cu factorii săi de care ființa nu s-ar putea lipsi. Cu cît e mai întins cîmpul de referințe și cel lexical, cu atît efortul metaforizării e mai amplu, ca într-o probă sisifică. Precum într-un ghioc, în sofisticatele imagini plînge melosul vieții îmbrățișate de
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
în pagină, iese în decor: "alergai în stradă cu un furtun/ să alungi cu apă rece cîinii ce sfidau partitura vieții" (Eudaimonia avea un bonsai suficient de sceptic). Sau: "nu știu să urc pe scara ce descătușează trupul din fălcile ființei/ știu doar că-n podul unde stau și privesc de sus acoperișul/ pe care se plimbă curajoasa mea pisică nemuritoare/ oamenii nu vin și nu chibițează/ și ninge întruna a nesfîrșită împăcare" (poem înainte de a mă înfiripa din bucurie). Sau
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
vei ști că așa începe poemul/ despre fragilul miez al neștiutului atunci cînd o femeie/ spintecă țeasta asfaltului cu sunetul ascuțit al tocurilor înalte" (poemul perfectei claustrofobii). Ori: "amîndoi am zărit fibrele de oțel ce îmbracă aerul/ din jurul a două ființe ce-și locuiesc dihotomia/ precum știuleții de porumb mătasea fierbinte și/ n-am mai știut ce să facem cu fosforescența mîinilor/ atunci cînd clipa să dialogăm prin linii frînte a sosit" (Buna Vestire). Firește, Erosul deține un loc privilegiat în
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
mai dură a dialogului final din Stormy Monday Blues cred că rezumă filozofia scripturală a naratorului lui Dumitru Ungureanu: "- Bă, poete, în țara noastră, totul se reduce la futut! Cine nu înțelege asta degeaba bate câmpii cu sentimentul românesc al ființei, schimbarea la față, românii după '89 sau cerul văzut prin lentilă... Cerul văzut prin sticla de băutură poate... În beție și între cracii muierii este viitorul și trecutul nației! Uite aici România palpabilă și sănătoasă! Trăiască pizda, bă! Restul e
Cum se dezbracă o femeie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11716_a_13041]
-
astăzi -, și-a găsit adăpost în spatele unei draperii a lui Jacques Lacan, draperie pe care filosoful o dădea din cînd în cînd la o parte spre a-i arăta cîte unui prieten, ca pe o taină dumnezeiască, incredibila matrice a ființei. Așa cum Lacan a ținut Originea lumii atît de bine ascunsă, și mulți artiști au păstrat doar pentru ei, și pentru un cerc restrîns de prieteni, nenumărate echivalente, unele chiar infinit mai suculente și mai corozive. Cu mai mulți ani în
Artistul și amorul(mic eseu asupra fantasmei erotice) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11731_a_13056]
-
în nr. 7-8/1928 ș.a.m.d. Tot aici îl găsim și pe Eugen Ionescu, elev în clasa a VII-a a Liceului "Sf. Sava", cu recenzii destul de acide (în nr. 3 și 4/1928) ori cu poemul "Elegie pentru ființe mici" (în nr. 5-6/1928), remis în același an, dacă memoria nu mă înșală, Biletelor de papagal. N. Steinhardt este prezent și el - în ultimul său an de liceu, deci cu opt ani înaintea debutului asumat - în paginile revistei, cu
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
îi propune ceva extrem de dificil. Să joace totul fără să se miște din centrul cercului, pînă la capătul reprezentației. Pînă cînd cei doi copii născuți de ea se topesc în mantia neagră a pardesiului ei lung, în ea, în negrul ființei ei, în moarte. Și țambalul lui Tony Iordache plînge în corzile lovite, naiul lui Gheorghe Zamfir inconfundabil jelește, suspină. Pe Medeea, pe copii, pe noi, martori pasivi, neputincioși la crimă. La tragedie. "Agapi, agapi trinos". Iubire, iubire, jale, spune Medeea
Patima Medeei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11705_a_13030]
-
într-o bună zi, de toate tarele văzute și nevăzute. La urma urmelor, vinovățiile zac ancorate în fiecare dintre noi, pe fundul conștiințelor noastre, de atunci de cînd am fi putut să spunem "nu" minciunii, manipulării, izolării, delațiunii, umilinței, anulării ființei, gîndirii, intimității. Ceaușescu nu ar fi reușit nimic fără contribuțiile majore ale noastre, mai mult sau mai puțin ticăloase, mai mult sau mai puțin capabile să cuprindă dezastrul. Am propus să se difuzeze în fiecare seară cinci minute de "atunci
Gaura din steag by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11729_a_13054]
-
tem de un măr/ rușinea o să ne facă mâine/ să ucidem mai mulți oameni". Rareori te simți purtat atât de liber de directețea și nonșalanța versurilor unui poet care scrie despre orice -cu o ușurătate a limbii nu și a ființei impresionantă -, fie că e vorba de un poem de dragoste, despre o seară de lectură, o întâlnire pe stradă, o discuție cu prietenii sau de căderea unei dictaturi, de antisemitism sau de 11 septembrie. 9/11 este un poem impresionant
Poetul în două limbi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11740_a_13065]
-
nu mai rezist tentației și o ridic de subsuori/ și măsurând-o cu brațele îmi sap mormântul în ea/ sângele ei străveziu mă împroașcă pe mâini și pe față// în loc să orbesc infinit mai limpede văd.// tivul iluminat și festiv al ființei." (Haute couture); Visam că-mi erau toate ferestrele deschise/ ochii deschiși venele deschise/ giganticele hematii și lanțurile ADN ale corpului meu/ cântau/ ca preoții penitenciarelor/ cu moartea pre moarte călcând...// ploua în întuneric și ploaia vorbea cu accent evreiesc...// și-
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
metempsihoză sui generis, nu doar pe axa timpului, ci și în câte un plan orizontal al său, este posibilă dacă se pornește - așa cum o face poetul - de la premisa că "separații clare/ se pot face numai între lucruri nu și între ființe". Universul ar fi, atunci, o corolă de terminații nervoase, o urzeală tremurătoare de carne strălucind pe oase și suflete călătorind spre dimineața speciilor. Totul, sub o "lumină de calotă dumnezeiască, albastră"; toate, citite "de sus de-un ochi/ de pretutindeni
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
spre dimineața speciilor. Totul, sub o "lumină de calotă dumnezeiască, albastră"; toate, citite "de sus de-un ochi/ de pretutindeni și de nicăieri". S-a remarcat, pe bună dreptate, că poetul "echinoxist" reușește o uimitoare captare a tremurului primordial al ființelor și lucrurilor, a palpitului de la începuturile nebuloase ale lumii, când făptura crapă coaja de ou a increatului. Dar o esențială adăugire trebuie făcută. Această rumoare din adâncurile ființei n-ar exista fără căldura vie a Celui în care Ion Mircea
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
dreptate, că poetul "echinoxist" reușește o uimitoare captare a tremurului primordial al ființelor și lucrurilor, a palpitului de la începuturile nebuloase ale lumii, când făptura crapă coaja de ou a increatului. Dar o esențială adăugire trebuie făcută. Această rumoare din adâncurile ființei n-ar exista fără căldura vie a Celui în care Ion Mircea crede cu toată fibra lui de om și poet religios. O ultimă mostră, primind și radiind lumină divină: "Nu te mâhni dacă am să te învălui în tăcere
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
divertisment de masă au devenit moneda curentă a canalelor de televiziune românești. Spectacolul e grotesc în sine, chiar dacă n-ar avea această componentă psihiatrică: cu un cinism desăvârșit, atrocitățile din categoria celor de mai sus sunt prezentate, de regulă, de ființe (de ambe sexe) extrem de plăcute la înfățișare, perfect echipate pentru o paradă a modei sau un cocktail diplomatic. Felul în care ele frazează tot acest discurs inspirat de ideologia taberelor de exterminare îți îngheață instantaneu sângele în vene. Pentru ca nebunia
Deșuchierea competitivă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11737_a_13062]
-
și cu dublu înțeles, care constituie aluzii la desfrânare etc. În concluzie, putem afirma că păcatul desfrânării sau curvia este o nebunie a sexului, o funcție sexuală, o folosire anormală a acesteia, nu spre procreare, ca expresie a iubirii de ființă dintre cele două persoane, ci într-un uz pervertit, spre plăcere și satisfacție trupească personală. Curvia este un abuz de sex22. II. Semnificația sexualității umane și scopul firesc al împreunării trupești din cadrul familiei Omul, încă de la început, a fost creat
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
și suflet, atât unul cât și celălalt având o valoare deosebită în iconomia mântuirii. Dacă trupului i s-a dat mai întâi numele de om23, înseamnă că se bucură de o cinstire specială, prin și din el luând naștere noi ființe omenești, purtătoare de caracteristici fiziologice speciale. Sfinții Părinți afirmă că sexualitatea nu ține de originea firii umane și aceasta a apărut numai ca urmare a păcatului strămoșesc. Sexul, în sine, nu este nici rău, nici divin, fiind un dar natural
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
persoane, unirea durabilă într-un singur trup. În general, desfrânatul caută femeia pentru a-și satisface poftele senzuale, restrânge dragostea la nivel trupesc. El declară că o iubește, și aceasta de multe ori îi dă crezare, pentru că ea este o ființă care are nevoie de afectivitate din partea bărbatului. Dar dacă acesta iubește cu adevărat o femeie, îi acordă și cinstea cuvenită, nu o iubește pentru el însuși și nu o necinstește folosindu-o ca pe un obiect de satisfacere a plăcerii
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
iubirea pasională. Viața transformă, inevitabil, iubirea pasiune în iubire sufletească. Dacă nu reușește acest lucru, este semn al neputinței și lipsei ei de profunzime. Cine iubește doar cu trupul sau un trup, nu iubește cu adevărat, ci posedă sau profanează. Ființă rațională, omul are chemarea de a spiritualiza iubirea sa, de a o curăți de elementele grosiere și de trăirile inferioare, instinctuale, spre descoperirea bogăției ei mult mai înalte, spirituale. Asceza ortodoxă nu vizează anihilarea sau tăgăduirea trupului, ci profețește ridicarea
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
înspre ceilalți. Devine scop pentru sine însuși când omul nu mai ține cont de o iubire care să jertfească pentru celălalt, ci-și caută ca unic țel propria sa plăcere. Atunci el nu mai vede chipul lui Dumnezeu în centrul ființei sale, ci satisfacerea funcțiilor sexuale, iar celălalt devine pentru el un simplu obiect ce-i satisface o poftă atunci când aceasta cere să fie satisfăcută. În acest mod, omul se descentrează și viețuiește înstrăinat de sine48, înlocuind iubirea cu pofta animalică
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
adâncă, ci și un sentiment de pietate în care se presimte taina nașterii unei vieți noi, ca urmare a apropierii trupești 62. Numai în cadrul căsătoriei, sexualitatea își împlinește scopul său de a reface în unitate cele două jumătăți ale aceleiași ființe 63, familia întrunind puterea lui Dumnezeu, putere care le deschide calea spre Dumnezeu. Prin actul sexual cei doi își dăruiesc unul altuia o forță uriașă de o valoare nemăsurată 64 și totodată devin un singur trup, acest lucru legându i
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]