1,924 matches
-
omului În general și creștinului În special. Conceptul de la care creștinismul pleacă este că sufletul este musafir pe pământ În perioada existenței sale pământene, cu revenire În Împârăția cerurilor de unde vine și unde se Întoarce (vezi conceptul de ființă și ființare dezvoltat de Lucian Blaga). „Virtutea este hrana sufletului” spun teologii, iar Sfântul Antonie cel Mare spunea „trăind În virtute suntem ai lui Dumnezeu”. Astfel echilibrul interior Îl găsești doar În Iisus Hristos „căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
abordare, străină eminescianismului, care e transmodern, a fost prevăzută de Eminescu însuși, tot în Scrisoarea I. Poetul anticipa că urmașii vor fi atrași de "biografia subțire", legată de trupul supus păcatului și vinei. Ei vor aplauda trupul opac, iar nu ființarea în lumen: Nu lumina / Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina, / Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt / Într-un mod fatal legate de o mână de pământ, / Toate micile mizerii unui suflet chinuit / Mult mai mult îi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
luciferice lyotardiene. VI. POSTMODERNISMUL ȘI SPAIMA DE IDENTITATE NAȚIONALĂ Postmodernismul a pretins că este și postideologie. Modernismul ar fi fost era marilor ideologii, iar postmodernismului i s-a cuvenit menirea de a pune capăt tuturor ideologiilor, așa cum a curmat și ființarea metafizicii și a teologiei. Adevărul e că ideologiile s-au născut din denaturarea metafizicii și a teologiei, care și-au conservat rostul atâta timp cât au fost non-ideologii. Când Marx anunța optimist că a venit vremea ca filosofia să schimbe lumea și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
îi scapă dimensiunea spațiului, chiar când se raportează la tehnologie. În viziunea lui Heidegger, dușmanii gândirii ar fi cosmopolitismul, tehnologia și erudiția. În larma tehnologică, se pierde capacitatea de a auzi ființa, iar auzirea e cea care scoate-din-ascundere cuvintele și ființările nerostite. Dintr-o pricină similară, Heidegger nu s-a alăturat modernității lumii noi deschise de Revoluția Franceză, căci aceasta a introdus, de fapt, larma în lume, asurzind-o. Asurzirea aceasta este echivalentul lumii opace din teologia Părintelui Stăniloae. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sângeroase și distrugătoare, între civilizații, religii, popoare și indivizi, între țările sărace și cele bogate, între Orient și Occident, pentru respectarea diferențelor, a drepturilor naționale și transnaționale, care privesc deopotrivă grupuri și individualități. Transmodernismul privește întreaga sferă a ființei și ființării: cultura, teologia, filosofia, arta, politica, știința și tehnica etc. Definindu-se prin raportare la alte concepte culturale ca modernismul sau postmodernismul, noul concept trebuie ferit de primejdia de a se substitui, pur și simplu, postmodernismului, cum se mai poate interpreta
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu e golirea de sacru (cum pretinde poetica postmodernistă a "concretului"), ci dimpotrivă: Gânditorul rostește ființa. Poetul numește sacrul"334. Iar "diferența ontologică" prefigurează nu atât diferența lui Jacques Derrida, cât ființa contradicțională lupasciană: Diferența ontologică este nu-ul dintre ființare și ființă"335. S-ar putea spune că diferența ontologică este contradicția fundamentală a ființei care-i "salvarea eternității"336. Pentru ființa ca Dasein, Eminescu o numește contradicțiune adâncă: "Omul conține în el o contradicțiune adâncă. Fiecare om are în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de către omul concret, fericit, care este cel postmodern al divertismentului fără limite. Ceea ce ne duce la concluzia că ușurătatea e frumoasă, iar greutatea cumplită. De aceea, între contrariile ființei Parmenide a ales ușorul ca fiind pozitivul, pe când greul e negativul. Ființarea devine o chestiune de alegere. Între ușor și greu ce alegem? Diferența (ușorul) sau repetiția (greul)? Teza paradoxal-ironică a romanelor lui Kundera e că, între cele două sexe, bărbatul (mai "greu" decât femeia) tinde spre ușurătate, pe când femeia (mai "ușoară
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
uimirea de a-și descoperi propriul eu", când tânăra uită că nasul "nu-i decât capătul unui tub ce conduce aerul din plămâni"422. Transparența, am constata-o de mai multe ori în capitolele anterioare, implică un alt univers de ființare umană, și el postmetafizic, dar și post-postmodernist, pe care, în limbajul unei noi paradigme antropologice o numim transmodernism. Aceasta ar fi diferența capitală nu numai între mamă și fiică, dar și între Tereza și Tomas. Protagonista trăiește prin "dorința de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din Paradis", după cum vaca nu-i un automat producător de lapte. Când omul încetează de a mai da nume vacii, el rupe firul subțire "care-l ținea legat de Paradis"444. (Oare cât putem apropia intuițiile lui Kundera de ale ființării în precuvânt din "transmodernismul" lui John Zerzan?). Deși nu mai mare, "dragostea ce o leagă [pe Tereza] de Karenin e mai bună decât dragostea existentă între ea și Tomas". Karenin iubea necondiționat, dezinteresat, iar Tereza îl iubea așa cum era: "Dragostea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o mai bună „corespondență” cu sine însuși, tot mai multe întrebări faustice îl vizitează și, nu de puține ori, o tristețe deșertică îl învăluie, obligându-l să-și conștientizeze spectrul nepermanenței și al perisabilității ce guvernează suveran lumea și propria ființare. Din fericire, cei mai mulți adulți se vor angaja într-o atitudine ofensivă, de reconstrucție a propriei vieți, prin activarea unor valențe latente (conservate în „naftalină”) și prin asumarea unor libertăți și roluri noi. Acesta este motivul pentru care unii autori, precum
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
o mai bună „corespondență” cu sine însuși, tot mai multe întrebări faustice îl vizitează și, nu de puține ori, o tristețe deșertică îl învăluie, obligându-l să-și conștientizeze spectrul nepermanenței și al perisabilității ce guvernează suveran lumea și propria ființare. Din fericire, cei mai mulți adulți se vor angaja într-o atitudine ofensivă, de reconstrucție a propriei vieți, prin activarea unor valențe latente (conservate în „naftalină”) și prin asumarea unor libertăți și roluri noi. Acesta este motivul pentru care unii autori, precum
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
mult Înțelesul de menire. În aceeași constelație spirituală se situează și Romulus Vulcănescu cu studiul Mitologie românească. Soarta este numită la români Menire, Noroc, Scris, Dat (Moira la greci și Fatum la latini); ea Își exercită puterea asupra preexistenței, existenței (ființării) implicit umane (a comunităților etnice sau familiale și a individului luat În parte) și postexistenței cosmice (ceruri, pământ și subpământ). Soarta acționează sub două categorii de făpturi mitice: Împuterniciții (Ursitorii sau Ursitoarele) și acoliții ei divini (Zânele bune și Zânele
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
noastră, lumea albă și lumea cu dor. Nașterea fiecărui om reeditează În parte, la un moment dat și Într-un anume loc determinat, nașterea omului În sine. În mentalitatea arhaic-tradițională, fiecare nouă naștere circumscrie temporar trecerea ciclică din preexistență, În ființare și prin ființare, În moarte. La romani, copilul era așezat la picioarele părintelui său; iar acesta, ridicându-l În brațe, arăta că noul născut a fost primit printre ai săi. În unele sate românești, copilul e ridicat de pe pământ de către
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
și lumea cu dor. Nașterea fiecărui om reeditează În parte, la un moment dat și Într-un anume loc determinat, nașterea omului În sine. În mentalitatea arhaic-tradițională, fiecare nouă naștere circumscrie temporar trecerea ciclică din preexistență, În ființare și prin ființare, În moarte. La romani, copilul era așezat la picioarele părintelui său; iar acesta, ridicându-l În brațe, arăta că noul născut a fost primit printre ai săi. În unele sate românești, copilul e ridicat de pe pământ de către moașă și, Înainte de
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
id=”160”>Heidegger 2006, p. 210 referință </ref>. Ceea ce ne comunică filosoful german este faptul că tot ceea ce este stocat În memorie până la momentul interpretării/Înțelegerii trebuie folosit, dar numai printr-un proces de adaptare la modul de existență și ființare a lucrului Însuși la momentul interpretării sale. Prejudecata ne apare astfel ca o ipoteză veche, perimată, care necesită “updatare”; ideea este În acord cu pricipiul cognitiv al pertinenței: Sistemul cognitiv uman are tendința permanentă de maximizare a pertinenței, adică de
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
explorează și o transformă, pe fiecare domeniu al cunoașterii și practicii punând amprenta intervenției sale creatoare. Conceptul de personalitate poate fi examinat după modul în care a fost și este înțeles omul: ca individ, individualitate, persoană, personaj, personalitate. Individul exprimă ființarea organismului, viața lui; individualitatea se referă la caracteristicile psihofizice și fiziologice unice ale individului (modul în care natura însăși își exprimă creativitatea printr-un produs nou); persoana desemnează individul așa cum apare el în relațiile interumane; personajul denumește atitudinile și conduitele
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
integrală, sintactic, semantic și pragmatic. Surprinzându-se astfel faptul că enunțul este o entitate contingentă produsă prin enunțare de un locutor, într-un loc și moment anume, și propus unui interlocutor. Enunțarea este, prin urmare, condiția esențială pentru nașterea și ființarea enunțului, este „procreerea” enunțului, prin extensie a discursului. Actul locuținar este „actul de naștere” a enunțului, discursului. 4.2. Forța ilocuționară a enunțului Actul ilocuționar este considerat de Austin ca fiind unul din componentele unui act de limbaj. Fiind actul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
fiecare decizie pe care vrem să o luăm. Dacă ne lăsăm prinși În capcana minții vaporul vieții va pleca și noi vom rămâne pe țărm construind mental alte și alte scenarii și pierzând din vedere ce este mai important: trăirea , ființarea. Mintea duce un veșnic război Între regretele trecutului și spaimele viitorului și astfel uităm ceea ce este mai important: prezentul. În clipa de aici suntem noi, cei autentici, suntem noi și darul care așteaptă să fie manifestat. În clipa asta suntem
Darul : meditaţie pentru suflet by ALEXANDRA LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/785_a_1762]
-
susține trecerea de la esența subiectivă la existența obiectivă. Pentru aceasta sunt necesare deopotrivă argumentul ontologic, existența și veracitatea lui Dumnezeu, ori acestea nu sunt legate între ele într-o structură intimă și subtilă care să întemeieze “o identitate funciară între ființare și cunoaștere.”) IV.3. Desăvârșirea individualizării prin Cogito Primul «produs» al îndoielii hyperbolice este cogitoul. «Dubito ergo cogito», «mă îndoiesc deci cuget». Acest tip de cogito formulat la persoana I-a fundamentează, metafizic vorbind, un individualism cu particularități unice conferite
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
-o cu acuitate incomparabilă Pascal, al ironiei mascate de egoismul și mirajele multiple ale amorului propriu. A spune despre conștiință că nu este o conștiință de sine, sau că eul este o poziție a sinelui ci presupune o interpretare a ființării eului și despre ființarea lucrurilor că este nefastă și de aceea ar trebui să te desprinzi de ea, este o poziție a însăși filosofiei moderne, care găsește în sec.XX unele dintre cele mai radicale și virulente expresii. A declina
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Pascal, al ironiei mascate de egoismul și mirajele multiple ale amorului propriu. A spune despre conștiință că nu este o conștiință de sine, sau că eul este o poziție a sinelui ci presupune o interpretare a ființării eului și despre ființarea lucrurilor că este nefastă și de aceea ar trebui să te desprinzi de ea, este o poziție a însăși filosofiei moderne, care găsește în sec.XX unele dintre cele mai radicale și virulente expresii. A declina istoria noțiunii de subiect
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
să vor bească. Minciuna și vacuitatea sensului însă ne aruncă în prăpastia tăcerii și în abisul mortuar al nimicului, deoarece adevărul este tot ceea ce avem ca să putem rezista negativului. Așadar: „adevărul este pus în operă”. În operă se înfăptuiește „deschiderea ființării întru ființa ei: survenirea adevărului”11. Nu toate operele de artă sunt la fel de importante. Unele joacă totuși un rol important în viața umană furnizând atât experiențe plăcute în sine, cât și ex‑ periențe cu semnificație cognitivă pentru cei care‑și
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
care își are originea în impresionism, mai exact în opera târzie a lui Monet. Toate acestea ignoră centrul și constrângerile marginilor și formatului, înlocuind ierarhia cu coordonarea. Ele abordează nivelul structural al omogenității și astfel semnalează o stare nediferențiată a ființării. În întreaga lume, peretele-cortină al așa numitului stil internațional de prin anii 1920-1930 avea în vedere un echivalent arhitectural. Și în acest caz, prin debarasarea de organizarea în jurul unui centru, limitele se puteau extinde sau contracta fără modificarea caracterului. Problema
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dau o semnificație psihologică. Când ea este însă sfidată, prezența sa perceptivă, de neeradicat, dă sfidării un înțeles. Numai atunci când centrul este potențial acolo, negarea sa devine o afirmație artistică. Goliciunea și omogenitatea, ca înfățișări pozitive ale unei stări de ființare dorite sau nedorite, devin accentuate și puternice atunci când un punct de convergență este potențial accesibil. Conotațiile psihologice ale plutirii în neant, într-un spațiu în care nici un loc nu diferă de celălalt, își exercită din punct de vedere artistic beatitudinea
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
sunt totodată vectori, forțe direcționate ca săgețile, orientate în anumite direcții. Dacă, pe de altă parte, deosebim obiectele vizuale, numindu-le volume sau vectori, adoptăm o simplificare convenabilă care trebuie manevrată cu precauție. Volumele ne impresionează în primul rând prin ființarea lor, vectorii - prin acțiunea lor. În figura 94, schița simplificată a unei compoziții abstracte a lui El Lisițki, un disc masiv, întunecat se caracterizează printr-un volum cu considerabilă pondere. Poziția sa excentrică îl înzestrează totuși cu un puternic vector
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]