5,224 matches
-
XVIII De fapt, l-am întâlnit pe Strickland la mai puțin de două săptămâni de la sosirea mea la Paris. Mi-am găsit curând un mic apartament la etajul cinci al unei case din Rue des Dames și cu două sute de franci mi-am cumpărat mobilă la mâna a doua, suficientă pentru a face apartamentul suportabil. Am aranjat cu portăreasa să-mi pregătească dimineața cafeaua și să-mi facă curățenie. Apoi m-am dus să-l vizitez pe prietenul meu Dirk Stroeve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mele și n-a zis nimic. Am crezut că-și amână judecata până la sfârșit. În cele din urmă i-am zis: „Ei, astea sunt toate!“, iar el mi-a răspuns: „Am venit ca să te rog să-mi împrumuți douăzeci de franci“. — Și Dirk chiar i-a dat banii ăia, zise indignată nevastă-sa. — Am fost șocat. N-am vrut să-l refuz. A băgat banii în buzunar, a dat puțin din cap, a zis „Mulțumesc“ și a ieșit. Relatând această poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
afacere foarte bună. Într-o bună zi tablourile astea o să valoreze mai mult decât tot ce ai în magazinul dumitale. Aduți aminte că Monet nu a putut face pe nimeni să-i cumpere un tablou, nici măcar pe o sută de franci? Și cât valorează ele acum? E adevărat, dar în vremea aceea mai erau o sută de alți pictori la fel de buni ca și Monet care nu-și puteau vinde tablourile și ele nu valorează nimic nici acum. De unde poți să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
singurul salut care avea să-l întâmpine avea să fie tocmai lovitura cea mai temută de el. Nu știu de ce mă suporta Strickland. Relațiile noastre aveau ceva ciudat. Într-o bună zi mi-a cerut să-i împrumut cincizeci de franci. — Nici prin cap nu mi-ar trece una ca asta, i-am răspuns. — De ce nu? — Nu m-ar amuza. — Te rog să mă crezi că sunt groaznic de strâmtorat. — Puțin îmi pasă. — Nu-ți pasă dacă mor de foame? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ședeam la cafenea și citeam ziarul a venit și s-a așezat lângă mine. — Văd că până la urmă nu te-ai spânzurat totuși, am remarcat. — Nu. Am căpătat un angajament. Fac portretul unui instalator pensionar în schimbul sumei de două sute de franci. — Și cum ai izbutit să aranjezi lucrul ăsta? — M-a recomandat femeia de la care cumpăr pâine. Individul îi spusese că e în căutarea cuiva care să-i facă portretul. A trebuit să-i dau ei douăzeci de franci. — Și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
două sute de franci. — Și cum ai izbutit să aranjezi lucrul ăsta? — M-a recomandat femeia de la care cumpăr pâine. Individul îi spusese că e în căutarea cuiva care să-i facă portretul. A trebuit să-i dau ei douăzeci de franci. — Și cum arată tipul? — Splendid. Are o față mare și roșie ca o pulpă de berbec și pe obrazul drept are un neg imens cu mult păr. Strickland era bine dispus și când își făcu apariția Dirk Stroeve și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din fire. N-are decât să suporte ea. — Cum poți să fii atât de crud? — Ei, și ce-ați făcut? — Au trimis după doctor și m-au chemat și pe mine și au anunțat poliția. Îi dădusem portăresei douăzeci de franci și-i spusesem să trimită după mine dacă se întâmplă ceva. A făcut o pauză de un minut și am văzut că ceea ce trebuia să-mi spună era foarte greu de rostit: Când m-am dus acolo n-a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cizmei ridicate a unui ofițer furios și, ca un adevărat englez, bucurându-se cu vioiciunea caracteristică marinei comerciale. De multe ori mai găseau câte o trebușoară de făcut pe la piața de pește. O dată, fiecare din ei a câștigat câte un franc încărcând în camioane cu nenumărate lăzi de portocale care fuseseră trântite pe chei. Într-o bună zi au prins un chilipir strașnic. Unul dintre proprietarii de pensiuni a căpătat un contract pentru vopsirea unui vas sosit de la Madagascar pe lângă Capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
au împrietenit cu alții aflați într-o situație la fel de deznădăjduită ca și ei și, când au rămas fără nici un bănuț și noaptea era îngrozitor de friguroasă, erau bucuroși să poată împrumuta măcar prețul unui acoperiș deasupra capetelor de la oricine câștigase un franc în cursul zilei. Nu erau zgârciți, vagabonzii ăștia, și cel care câștigase ceva nu șovăia să împartă banii cu ceilalți. Erau oameni din toate țările de pe lume, dar asta nu reprezenta o barieră în calea tovărășiei lor, căci se simțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
orașul Papeete și stătea o vreme pe aici, făcea rost de bani de la unul sau de la altul și apoi iar dispărea. Cu ocazia uneia dintre vizitele astea a venit la mine și mi-a cerut să-i împrumut două sute de franci. După cum arăta ziceai că n-a mai mâncat de o săptămână și n-am avut inima să-l refuz. Bineînțeles că nu mă așteptam să mai văd vreodată banii. Ei bine, peste un an a venit din nou la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care se adunaseră în treizeci de ani de când stăm în casa asta, poftim tabloul. M-am uitat iar la el și am zis: „Cine ar fi crezut că supraveghetorul plantației mele de pe peninsulă, căruia i-am împrumutat eu două sute de franci, era așa un geniu? Tu vezi ceva în tabloul ăsta?“ „Nu văd. Nu seamănă cu plantația și nici nu am mai văzut vreodată cocotieri cu frunze albastre. Dar ăștia de la Paris sunt niște nebuni și poate că frate-tău o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tabloul ăsta?“ „Nu văd. Nu seamănă cu plantația și nici nu am mai văzut vreodată cocotieri cu frunze albastre. Dar ăștia de la Paris sunt niște nebuni și poate că frate-tău o să poată să-l vândă pe cei două sute de franci pe care i-ai împrumutat tu lui Strickland.“ — Ei bine, am împachetat tabloul și l-am trimis fratelui meu. În cele din urmă am primit o scrisoare de la el. Și ce crezi că spunea? „Am primit tabloul tău și mărturisesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
transportul. M-am și temut să i-l arăt domnului care-mi vorbise despre el. Ei bine, îți închipui cât de mirat am fost când mi-a zis că e o capodoperă și mi-a oferit treizeci de mii de franci pe el. Bănuiesc că aș fi putut să scot și mai mult dar, sincer să-ți spun, am fost așa de surprins că mi-am pierdut de tot capul. Am acceptat oferta înainte să-mi pot aduna mințile.“ Apoi Monsieur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-mi pot aduna mințile.“ Apoi Monsieur Cohen zise un lucru admirabil: — Ce păcat că nu mai trăiește bietul Strickland! Mă întreb ce-ar fi zis dacă i-aș fi dat pentru tabloul acela douăzeci și nouă de mii opt sute de franci? XLIX Locuiam la Hôtel de la Fleur și proprietăreasa, dna Johnson, mi-a relatat și ea o poveste a prilejului pe care îl pierduse. După moartea lui Strickland o parte din lucrurile lui s-au vândut la mezat în piața din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui s-au vândut la mezat în piața din Papeete, iar ea s-a dus acolo pentru că printre altele se vindea și o plită americană pe care o dorea și pe care a cumpărat-o cu douăzeci și șapte de franci. — Erau acolo o duzină de tablouri - mi-a povestit -, dar nu erau înrămate și nu le voia nimeni. Unele dintre ele s-au vândut cu vreo zece franci, iar cele mai multe s-au dus pe cinci sau cel mult șase. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dorea și pe care a cumpărat-o cu douăzeci și șapte de franci. — Erau acolo o duzină de tablouri - mi-a povestit -, dar nu erau înrămate și nu le voia nimeni. Unele dintre ele s-au vândut cu vreo zece franci, iar cele mai multe s-au dus pe cinci sau cel mult șase. Ia gândește-te numai că dacă le-aș fi cumpărat aș fi fost acum o bogătașă! Dar Tiaré Johnson n-ar fi ajuns niciodată bogată. Nu era în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plătește, ea îi trimisese lucrurile să i le spele împreună cu rufăria ei. Nu putea să-l lase pe bietul om să umble cu cămașa murdară, spunea ea, și întrucât era bărbat - și bărbații trebuie să fumeze - îi dădea și un franc pe zi pentru țigări. Îl trata cu aceeași afabilitate ca și pe clienții care-și achitau săptămânal notele de plată. Vârsta și obezitatea o făcuseră inaptă pentru amor, dar nu-i stinseseră interesul puternic pentru aventurile amoroase ale tinerilor. Socotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Strickland, așa că i-am spus: „I-am plătit un salariu bun și ea l-a economisit, iar căpitanii și șefii de echipaj pe care i-a cunoscut i-au dat din când în când câte ceva. A economisit câteva sute de franci“. Strickland s-a tras de barba lui roșie și a zâmbit: „Ei, Ata, ți-ar plăcea să ai un soț ca mine?“ Fata n-a zis nimic, dar a chicotit. „Păi, bietul meu Strickland, doar ți-am spus că fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fost primul lui admirator de pe insulele acestea. Îi zâmbi malițios lui Tiaré și ea, lamentându-se, ne spuse încă o dată povestea aceea cum la vânzarea prin licitație a bunurilor lui Strickland neglijase tablourile, dar cumpărase cu douăzeci și șapte de franci o plită americană. — Și mai aveți tablourile? l-am întrebat. — Da, le păstrez până când ajunge fiică-mea de măritat și atunci o să le vând. Ele o să-i alcătuiască dota. Și apoi își continuă relatarea vizitei sale la Strickland: — N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că a trimis-o Ata, aceea care era pe vremuri la Hôtel de la Fleur, și că Roșcatul e bolnav. Îi puse în mână o hârtiuță mototolită și când o desfăcu doctorul găsi în ea o bancnotă de o sută de franci. — Dar cine e Roșcatul? îl întrebă el pe unul dintre numeroșii gură-cască de acolo. I se spuse că așa îl numeau ei pe englezul - pictorul - care trăia cu Ata în sus pe vale la vreo șapte kilometri de locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
înseamnă mare lucru. Dar se prea poate ca într-o bună zi să vă bucurați că-l aveți. Doctorul Contras insistă că n-are nevoie de nici o plată pentru drumul lui. Deja îi înapoiase Atei bancnota de o sută de franci, însă Strickland insistă că trebuie să ia neapărat tabloul. Apoi ieșiră împreună pe verandă. Băștinașii suspinau cumplit. — Liniștește-te, femeie. Șterge-ți lacrimile, îi spuse Strickland Atei. Nu e nici o nenorocire. O să te părăsesc foarte curând. Nu cumva au să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ora cinci, mai lua o bucățică de prăjitură, bea o ceșcuță de cafea cu lapte, o îmbrățișa pe nașa ei care îi dădea niște bani. Bătrâna o privea plecând. Ea avusese parte de o vizită, iar micuța primea cei cinci franci pe care Bourrache i-i lua de când intra în casă. Toată lumea era mulțumită. Când era vreme urâtă, dacă ploua tare sau dacă zăpada cădea cu putere, se întâmpla ca micuța să rămână la nașa ei peste noapte. Nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un gând insuportabil. Și apoi, de ce ar fi ucis-o Destinat pe Belle de jour? Să vorbească cu ea, bine, dar de ce s-o ucidă? În buzunarele micului breton, când a fost arestat, s-a găsit o bancnotă de cinci franci care avea în colțul din stânga sus o cruce făcută cu creionul. Adălaïde Siffert o recunoscu fără dubii ca fiind bancnota pe care i-o dăduse finei sale în dimineața faimoasă. Era mania ei să deseneze cruci pe bancnote, modul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Point și se afla în mijlocul unui părculeț frumos luminat; era destul de frig, dar totul părea de vis. Am lăsat haina la garderobă și am observat cu stupoare că se dădea un bănuț acolo, ceva, nu știu cât, dar probabil că doi, trei franci, eu m-am făcut că nu pricep, am lăsat haina, am înșfăcat tichetul și am șters-o către sală. Doamne, ce poftă de mâncare aveam și ce de bunătăți erau la bufet, cu ce bucurie comandau ăia de toate, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Superbă, catifea roșie, lemn de bună calitate, o rumoare discretă de oameni mulțumiți și oarecum nerăbdători să înceapă. Aici bag de seamă că plasatoarele te preluau imediat, te duceau până la locul tău și pentru asta tu mai dădeai vreo doi franci, cumpărând imediat și un caiet program. Nu exista excepție la chestia asta, te duceau la locul tău chiar dacă era foarte aproape de margine, iar tu dădeai banul din care probabil că trăiau ele. Aveau o tășcuță de piele la brâu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]