1,628 matches
-
deoarece m-am întrebat întotdeauna ce reacție ar avea dacă ar fi să mor drept răsplată pentru faptele ei rele. Mi-o și imaginam la înmormântare, o ceremonie ieftină și de prost-gust organizată la subsolul unui salon dubios de pompe funebre. Înnebunită de durere, cu lacrimile curgându-i șuvoi din ochii înroșiți, mi-ar smulge probabil cadavrul din coșciug, jelindu-se beată: „Nu-l luați de la mine! De ce trebuie ca cele mai frumoase flori să se ofilească și să cadă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
provocări: să determine hidrogenul să fie eficient. Hidrogenul este viitorul combustibil care va defini secolul XXI. Hidrogenul reprezintă cea mai semnificativă provocare cu care s-a confruntat industria auto de la începuturi. Apusul motorului cu combustie internă se apropie, iar dăngănitul funebru al acestuia se va contopi cu existența însăși a industriei auto. Liderii majori ai acestei industrii înțeleg că trebuie să facă o trecere rapidă de la tehnologia actuală care funcționează pe bază de benzină la cea care se bazează pe hidrogen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
asta e tot. Aveam o întâlnire în seara aia. — Fratele tău? Care frate? Nimeni n-ar trebui să ... Nu te agita, Marty, spuse Raza. Fratele meu vine aici, din când în când. Știe ce e de făcut. Lucrează la Pompele Funebre Hilldale. Marty își șterse transpirația de pe frunte. — Iisuse. De când se întâmplă chestia asta? — Cam de un an. — Un an! — Numai noaptea, Marty. Numai noaptea, târziu. Poartă halatul meu, seamănă cu mine ... Arătăm la fel. Stai puțin, zise Marty. Cine i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
același ADN. Cu toate acestea, văduva a insistat că Weller era tatăl fetei și a cerut noi teste. Tu mi-ai trimis probe de sânge, splină, ficat, rinichi și testicule, deși toate fuseseră compromise din cauza infuziilor de la casa de pompe funebre. Evident, căutai o himeră. — Da. Sau o eroare în testul original, spuse Marty. Nu știm unde a dus fiica sângele pentru testare. Testele de paternitate au o rată de eroare destul de mare, zise Marilee. În special la laboratoarele online. Laboratorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ronțăie ceva la bucătărie, plîngîndu-se că nu se găsea niciodată nimic bun de mîncare În casă - cînd mama mă trimisese să-i cumpăr ficat de vițel -, iar eu profitam ca să iau la goană portăreii. Dacă-l omoram pe vreunul, discursul funebru era gata pregătit: „N-o să ne mai dea bătaie de cap“, o replică a lui Biggles la sfîrșitul Misterului avioanelor dispărute. E ciudată nevoia aceasta pe care am simțit-o mereu să-l ocrotesc pe tata. De cum mă duc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tatei care soseau pe rînd. Diferite ziare anunțaseră moartea lui, iar telefonul suna necontenit. Un tipograf din Avignon, care lucrase cu el prin anii cincizeci, m-a luat cu el la Manosque pentru a discuta cu o Întreprindere de pompe funebre. Mi s-a cerut să aleg Între diferite modele de sicrie, de parcă aș fi venit să cumpăr o mașină. Seara, am izbutit, surorile mele și cu mine, s-o convingem pe mama să se ducă să se odihnească. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
articole despre crime, accidente sau urmăriri cu mașinile. Merg la morgă, sun la spitale și la poliție și pun Întrebări despre ultimele decese. Câte au fost? Două? Slab, slab! Zece? Minunat! Mă Împrietenesc cu oameni precum avocații, antreprenorii de pompe funebre, medicii legiști și gardienii din New York. — Cum ai Întâlnit-o, atunci, pe Desert Rose? — Ne-am cunoscut la Închisoare. — O, sigur! Chinezoaica râse din toată inima. Pare foarte palpitantă meseria asta! spuse ea cu amabilitate. — Da, partea cea mai frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
printr-un orificiu, respirăm printr-un orificiu, ne hrănim printr-un orificiu și dispărem printr-un orificiu. În clipa când sosea Moașa, însoțită de Arhivarul, Călugărul devenea serios, tușea de două, trei ori ca să-și dreagă glasul și începea ceremonia funebră. Un cor prăpădit de bătrâni, dirijat de Dodo, se străduia din răsputeri să fie la înălțimea situației, în timp ce, în asistență, toți stăteau cu capetele plecate, așteptând să se termine corvoada, căci corvoadă era pentru ei, păstrând totuși o atmosferă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
urma să fie cât de cât cuviincioasă. Se aduceau și coroane de flori cu panglică neagră pe care erau scrise cam aceleași cuvinte și pe care, după aceea, Dominic ni le repeta multă vreme, înduioșat. Moașa ținea un scurt discurs funebru în care asistența era asigurată totdeauna de aceleași lucruri: că administrația făcuse tot ce depindea de ea pentru a-l ajuta pe răposat și că la fel va proceda în viitor, veghind lângă fiecare muribund până în ultima clipă, întrucât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intrăm pur și simplu în țara făgăduinței care se află la îndemână, la colțul străzii sau chiar în camera noastră, alergăm după vanități ieșite din comun. Vrem să Te concurăm, uitând că Tu ai plătit cu singurătatea Ta absolută gustul funebru al puterii absolute. Da, nu mă feresc să recunosc că drama mea e drama renunțării la mediocritate. Am vrut să devin neapărat „cineva” și am disprețuit fericirea „oarecare”. Asta încă de pe vremea când am refuzat să mă joc cu pisicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În aer arborele sefiroților, rezumând În clipa lui cea de pe urmă Însăși facerea tuturor universurilor, fixînd prin plutirea lui cele zece etape ale suflării exangue și ale dejecției divinului În lume. Apoi, În timp ce omul de la oscilații continua să Încurajeze acest funebru balansoar, printr-o cumplită compunere de forțe, printr-o migrare de energii, trupul lui Belbo devenise imobil, firul cu sfera se mișcau pendulând numai de la trupul lui În jos, iar restul - care-l lega pe Belbo de boltă - rămânea acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cei doi morți erau din San Davide, un sat mai sus de ***, iar familiile lor cereau să fie Înmormântați În micul cimitir local. Comandamentul partizanilor hotărâse că trebuiau să fie niște funeralii solemne, cu companiile aliniate În formație, cu carele funebre Împodobite, cu fanfara muzicală a primăriei, cu părintele paroh al catedralei. Și cu fanfara de la oratoriu. Don Tico acceptase imediat. Înainte de toate, spunea el, pentru că Întotdeauna a fost antifascist. Apoi, așa cum șopteau ceilalți din orchestră, pentru că de un an făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a primăriei, cu părintele paroh al catedralei. Și cu fanfara de la oratoriu. Don Tico acceptase imediat. Înainte de toate, spunea el, pentru că Întotdeauna a fost antifascist. Apoi, așa cum șopteau ceilalți din orchestră, pentru că de un an făcea exerciții studiind două marșuri funebre, pe care trebuia să le și execute până la urmă. Și În sfârșit, ziceau gurile rele din sat, pentru a uita Giovinezza. Întâmplarea cu Giovinezza a fost asta. Cu câteva luni Înainte, când partizanii Încă nu sosiseră, fanfara lui don Tico
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acelui trompet solitar și Jacopo Îl Întrebase: „Cine mă duce acasă?“ Omul era binevoitor. Jacopo se urcase alături de el, și cu dricul pentru morți Începuse Întoarcerea către lumea celor vii. Acel Charon, aflat În afara programului, Își mâna taciturn telegarii lui funebri peste hurducături, Jacopo ținându-se drept și hieratic, cu trompeta strânsă sub braț, cu viziera lucioasă, pătruns de noul său rol, nesperat. Coborâseră colinele, la fiecare cotitură se deschidea o nouă Întindere de vii albăstrii ca piatra-vânătă, Într-o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ajungă pînă la urechile noastre. (...) În vremea aceea lumea întreagă părea plictisită. „Boala veacului”, a veacului în agonie, bîntuia crîncen. Oamenii căscau pe străzi și mergeau parcă tîrîndu-se. La „grădină”, se plimbau aiuriți, printre copaci de cărbune, și ascultau marșurile funebre ale fanfarei din chioșcuri (I.M. Rașcu, Sfîrșit de veac). Probabil prima atestare documentară a termenului de „avangardă” în critica românească este de găsit într-un schimb de scrisori din primăvara anului 1894 între Titu Maiorescu și Mihail Dragomirescu (citat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dreapta sa. La stânga regelui exista un loc gol. O aștepta pe a doua soție, regina Gundeperga. Nu că ar fi fost ea demnă de așa ceva, însă locul i se cuvenea de drept. Rotari și Gaila erau acoperiți cu prețioase văluri funebre orientale, negre, cu franjuri argintii, deja sfâșiate în câteva locuri. Giganticul și puternicul rege părea deja stafidit și sfrijit. Frumoasa și nefericita regină era umflată și diformă precum un burduf gata să plesnească, complet acoperită de un mucegai cenușiu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
făgăduit. Totul s-a făcut precum ai dorit, și ți-am adus și dovada. Am scos din buzunarul secret al mantiei o Shin neagră de fier pe care o smulsesem din pieptul lui Romilde și am strecurat-o sub lințoliul funebru, având grijă să fie întoarsă pe partea cuvenită. Cu brațele în sus implorându-l pe Dumnezeu, și cu fața-n jos în semn de blestem. După care, nu mi-e rușine s-o spun, am luat-o la goană cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
niciodată trecută. În apartament ar trebui să domnească o tăcere plină de sfințenie și respect. Dar nu e așa. Cineva Întreabă dacă au adus scotch, altcineva Îi telefonează medicului legist de la un celular, altul Îi blestemă pe cei de la pompele funebre care au și sosit cu o grabă inoportună, altcineva informează agențiile de presă și ziarele, altul imploră sau plânge - polițistul palid Își șterge ochii și repetă am și eu copii, dar cum se poate... Și În timp ce sângele se scurge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
niciodată vreun proces și nici vreo pedeapsă - decât pentru cei care rămân. Plicurile transparente sunt pline de probe. Proiectilele au fost găsite. Picăturile de sânge au toate câte un număr. Ordinea evenimentelor a fost reconstituită ipotetic. Iar angajatul de la pompe funebre descarcă pe palier trei sicrie de zinc. Par niște cutii. Sau Învelișuri goale, ambalaje pentru transportul unor mărfuri fără valoare. Agentul principal iese din casă. Nu mai poate respira. Și oricum nu mai are nimic de făcut acolo. Dinspre Santa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acum e totuna, să nu mai vorbim despre asta, și să nu-mi mai bat capul, că oricum ajungem imediat. Într-adevăr, ne apropiam de catafalc, boxele mari și negre, așezate pe stative, răspândeau, ușor distorsionat și hârâit, un marș funebru, cu cât ne apropiam, cu atât mulțimea era mai compactă, însă era de-ajuns ca noi să spunem, pardon, fiți amabili, lăsați-ne să trecem, și lumea, docilă, se dădea în lături, uitându-se la noi de parc-am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe ea, a turnat în fiecare glob de sticlă neagră câte puțin petrol, apoi, cu un chibrit lung, le-a aprins pe toate. La început, au ars cu flamă portocalie tremurândă, mare, care treptat s-a alungit pe verticală, marșul funebru a fost dat mai tare, nările mi s-au umplut de mireasma de brad a coroanelor și de mirosul de petrol, mi-a venit în minte Crăciunul pe care l-am petrecut cu mama la lumina chioară a unei lămpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că auzise el că o să-l aducă pe tata la înmormântare, și am înghițit în sec, și mi-am spus că numai de-al dracu’ o să-mi stăpânesc plânsul, așa, ca un adevărat bărbat. Deodată, la jumătatea unei măsuri, marșul funebru s-a întrerupt, amplificatoarele au mai zumzăit câteva secunde, apoi s-a făcut liniște, și atunci s-a deschis din nou ușa mascată și a intrat în grabă un bărbat înalt și chel, în costum negru, n-a salutat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
eu”, amenințase ea. Yvonne o adora pe fiica ei, de aceea cedase. Spunîndu-și că Într-o zi avea să-și muște degetele. Gwen readuse discuția asupra lui Gildas. - Moartea lui e Într-adevăr supărătoare, decretă Yvonne În chip de discurs funebru. Acestea fiind zise, cu ce trăgea el la măsea, ar fi crăpat pînă la urmă de ciroză. Măcar În cazul ăsta n-a suferit. Philippe intrase fără ca ele să-l bage măcar În seamă și fără ca el să se formalizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să fie una și aceeași persoană? - Asta ne deschide niște perspective. Schimbaseră Între ei o privire care cuprindea aceeași Întrebare: cine era Îngropat În cavoul familiei Kersaint? Procurorul autorizase deshumarea. Nu fără repulsie. Ultimul șurub sări, iar funcționarul de la pompe funebre ridică acum capacul. Lemnul suferise efectul umidității, așa că trosni lugubru. Bătrînul se clătină. Încheieturile mîinilor lui, noduroase ca niște oscioare, se albiră Încleștîndu-se pe măciulia bastonului. Curiozitatea Învinse reticențele Armellei, care se aplecă Înainte ca să vadă ce anume Îl tulbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]