1,501 matches
-
iei din loc ? hârâie de-acolo, din pat, dintre păturile îngrămădite peste plapumă, de unde stă, cu capul înfășurat într-un jerseu vechi, hărtănit, de-al ei; că și-a rătăcit fesul decolorat pe care, de obicei, îl poartă. Când vorbește, gâfâie între cuvinte, e gras și înalt, a trecut peste suta de kilograme. Pielea gâtului îi atârnă moale, fleșcăită, dar obrajii îi sunt cărnoși, aproape rumeni și, pe ei, barba nerasă de câteva zile crește țepoasă și albă. — ...al dracului obicei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sfârșit de iarnă, deși oamenii cu plasele-n mână trag, pe pojghița de zăpadă înnegrită, sănii pe care stau într-o rână copiii. Între macarale - blocuri netencuite ; grămezi de moloz acoperite de bucăți de gudron, barăcile de lemn, închise. Ea gâfâie și merge mai încet ca de obicei, îi este frică să nu se-mpiedice în vreuna din sârmele pe care afurisiții le-au lăsat vraiște din toamnă. Abia așteaptă să se vadă odată ajunsă, de la o vreme, n-o mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aleargă spre casă, cu brațele desfăcute, ca niște aripi. Yvonne zboară spre casă și în nări simte mirosul de regina-nopții și de trandafiri, se apropie noaptea, dacă regina nopții începe să se deschidă, dar Papa tot nu s-a întors. Gâfâind, Yvonne se oprește în hall și fața i se fărâmițează în micile careuri de oglinzi ale ușii. O fundă nesuferită de tafta, un genunchi julit, o jumătate de obrăjor palid, gulerul strâmb al rochiței marinar, iat-o pe Yvonne fărâmițată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pentru casă și să aștepte înghesuiți toți în mansardă, ciocnindu-se nas în nas pe scară, coborând la baia de serviciu, spălând mizeria, scara, curtea în urma chiriașilor. Mergând timorați în vârful picioarelor, vorbind în șoaptă... — închideți odată radioul, venea Muti gâfâind, că Petruța își face iar de lucru pe la ușa noastră. Închideți-l, v-am spus de atâtea ori să renunțați... Nu înțeleg cum puteți, oameni în toată firea, să fiți atât de fără minte... Ce să mai ascultați ? Sandu Geblescu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
momente cum se vădește a deveni cel de acum, când interese colective încep a trece pe prima linie, în asemenea dificile momente, dacă ești de bună-credință, vei descoperi că este imposibil să mai dezlipești destinul tău de al celorlalți... Aproape gâfâie de lunga tiradă și o emoție nejustificată asemeni celei care la 10 Mai, la primele acorduri ale fanfarei, îi umple rușinos ochii de lacrimi. Aceeași nejustificată emoție, născută, se vede, doar din oboseala nervilor, i-a pus un nod în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trebui să ai șansa să te introducă în societate un frate căruia nici prin gând nu-i trece... Prost moment și-a ales și proastă inspirație a avut ! Tu ești chiar lângă ușa de la intrare și tot îi mai strigi, gâfâind de furie ! Nu, îi strigi, n-ai să-i pui mâna în cozi, așa cum s-ar cuveni s-o faci pentru obrăznicia ei și cum puterea de frate mai mare ți-ar da tot dreptul... în schimb, n ai să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ea n-are de gând să se oprească, n-are nici măcar gândul să întoarcă înapoi capul ca să te vadă ! Așa că mai bine pornește-o iar în urma ei, altfel vă veți trezi jucând cache-cache, cu țipete și alergături, prin grădină ! Mergi, gâfâind ușor, în urma ei, ca să o somezi într-un fel să se oprească. Oh, de n-ai fi întors capul ca să te asiguri că nimeni nu a înregistrat prea timpuria ta sosire, acum n-ai aluneca pe pământul ud, mânjindu-ți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
geamul ca să scoată capul și să-i strige : „Mai repede ! Mai repede !“ birjarului. Și cineva în sinea lui rugându-se ca drumul să țină mult, cât mai mult, și chiar ținând interminabil de mult, numai că totuși acum el urcă gâfâind treptele de la intrare și apoi nenumăratele trepte ale scării de lemn, urcă respirând tot mai greu, cu pașii împleticiți, și deodată, mirosul... încă de pe culoarul prost luminat, vârfurile pantofilor descoperind fiecare nod în lemnul dușumelelor ca să se împiedice de el
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
am făcut o serie de alte exerciții comice, după care Gărăgău vorbește, ferm, cu siguranța omului obișnuit să nu Întîmpine rezistență: — Box, lasă-l În pace. Du-te la patul tău, răcane. Box Înghite În sec de nervi. Și eu, gîfÎind. Cu două zile Înainte de plecare ni se schimbă ținuta de vară cu cea de iarnă. E deja octombrie. Iar nouă, pentru că tot plecăm, ni se dau cele mai jerpelite uniforme militare pe care le au În magazie, uzate și descusute
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu par dispuși să-i țină companie, așa că vine peste Portocală să-i fure un răcan. — Ia atenție la mine, strigă el foarte serios. Generale, aliniază-i acia pe alee. Bă, care știe să joace ping-pong? Ne holbăm la el gîfÎind și nu știm ce i-a cășunat, ne gîndim că poate e vorba de vreo farsă În urma căreia ne-am putea alege cu umilințe noi. Îl văd cum se uită cu coada ochiului la mine și mi se pare că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Împărțim biscuiții de la maică-mea, pe care Îi extrag cu gesturi economicoase dintr-un sertar de noptieră. — Pe culoare nu e nimeni, nici În sala de mese, s-au ascuns toți. Ce dracu’ facem? Nu mi-o spune, mai mult gîfÎie. Scot cu greu și cealaltă mînă de sub adăpostul păturii și Îi indic patul lui. — Cam ce ai vrea să facem? SÎntem invalizi... ai uitat? Îmi completez gestul cu aceste cuvinte lașe, dar Înțelepte - deși sînt la fel de fiert. SÎntem aici de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nespălat, un alt fel de miros, special, un miros foarte greu, foarte-foarte greu, un miros periculos, ceva Între mistreț și groapă de gunoi și medicamente stricate, un miros nemaiîntîlnit care năștea spaimă. Stop, stai un pic, am reușit să zic gîfÎind, În timp ce ea mă ajuta să-i strîng sînii cu putere ( În mod surpinzător, pipăiam o pereche de sîni mici și foarte geometrici), mă, lasă-mă, că n-avem timp, a zis și din cauză că se tot foia nu Înțelegeam dacă e
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și care parcă izvorăște din el și apoi se aude o voce Înfundată, peretele se dilată, e moale, e viu. Trăiești Într-un muzeu. Viața ta e un muzeu. Tu ești exponatul. Această lume există doar pentru tine. Deschid ochii gîfÎind, mă străbate o senzație de ușurare, văzînd pe geam cîmpul Întunecat derulîndu-și conturul incert și puzderia de stele. E frig și dimineața se simte În mirosul puternic, amărui, putregăios. Ovidiu doarme cu bărbia În piept, firul de salivă Îi strălucește
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
greu, inert, șiroind de apă, care trebuia să fie ridicat treaptă cu treaptă. Și în clipa aceea i se năzărise că era moartă. Dar după ce au ajuns pe chei, s-a dovedit că nu murise. Zăcea pe pietre, zvârcolindu-se, gâfâind, zvâcnind și răsucindu-se ca un vierme. George își aminti cu surprindere de următoarea lui mișcare. O izbise cu piciorul în trupul ei moale, ud, strigându-i: „Cățea! Cățea afurisită!“ Apoi sosise o ambulanță. Sosise poliția. Stella a fost transportată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
hainele. Îi smulse sacoșa din mână și intră în cabină, scuturându-se de stropi și țopăind pe podeaua de scânduri ude, care degaja un vechi miros melancolic, ațâțător. Se așeză pe banchetă, își scoase costumul de pe ea și rămase acolo gâfâind și ținându-și sânii în palme, până când mușchii feței i se destinseră și bătăile inimii i se domoliră. Se scurseseră mulți ani, nici nu voia să-și amintească de numărul lor, de când îl văzuse ultima oară pe Rozanov pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în războiul nuclear.“ În clipa aceea se auzi o mișcare în spate, îndărătul locurilor ocupate de doamna Roach și de Nicky, după care își făcură apariția Tom McCaffrey și Emmanuel Scarlett-Taylor, amândoi cu răsuflarea cam tăiată. Se așezară cu zgomot, gâfâind din greu, apoi adoptară expresiile solemne, de circumstanță. Câțiva dintre participanți îi zâmbiră lui Tom. Tăcerea se înstăpâni din nou. După intervalul convenabil de contemplare înghețată, Emma începu să privească în jur, cu furișă curiozitate. Nu mai luase niciodată parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înoți până nu vin eu înapoi. Apoi alergă în goană pe drumul care ducea spre conacul părăginit. Din grădina acestuia se auzeau râsete: Tom, Hattie, Pearl și Emma, dar nici urmă de Gabriel. „E undeva cu George“, își spuse Brian. Gâfâind din greu, porni din nou să alerge spre plajă. — Aș vrea să-mi cer, într-un fel, scuze, îi spuse Tom lui Hattie. Rămăseseră o clipă singuri în grădina sălbatică, unde boschetele gardurilor vii se prefăcuseră în adevărați monștri, înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
puternică totodată, marea smălțuită în albastru și cerul glasat făcea ca momentul prezent să fie perfect pentru Tom. Gabriel alergase cu sufletul la gură, istovită, prin nisipul care-i fugea de sub tălpi, până își găsise poșeta pe plajă. Transpirase și gâfâia. Scoase din poșetă două lire și își dezbrăcă jacheta de lână, lăsând-o pe plajă. Nu luă în seamă chemările lui Alex care voia s-o antreneze în expediția ei și porni înapoi în goană să se cațere pe stâncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spun un singur lucru: n-ai să-l mai vezi pe tânărul acela în viața ta. I-am cerut să nu-și mai arate fața în Ennistone. I-ați cerut să...? Dar vreau să-l văd! Hattie începu brusc să gâfâie de emoție, să-și despletească, inconștient, coada împletită și să-și descheie nasturii de la gât, mutându-și, frenetic, privirea de la fața mare, boțită de furie și de amărăciune a lui John Robert, la cea înghețată, cu privirea împietrită, a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înspăimântătoare, anima țevile asudate, care trepidau parcă de viață. „Nu e posibil oare ca întreaga construcție să fie pe punctul de a exploda? Nu cumva din pricina acestui pericol iminent era întreaga clădire pustie? Toată lumea fugise, în afară de el.“ Țevile păreau să gâfâie, să dârdâie și să se îndoaie în aerul pâclos. Tom se retrase, urcând câteva trepte. Atmosfera, aproape prea fierbinte pentru a fi respirată, îi apăsa plămânii. Apoi, reușind să vadă o lungă secțiune de trepte în spirală, alergă iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu stânci și apă și pământ în jur, și o despicătură adâncă în rocă, undeva acolo, jos, trebuie să ajung până acolo și... să-l ating“. Aburul devenea tot mai dens, aerul mai fierbinte și mai greu de respirat, Tom gâfâia. Își spuse: „Încă un moment și o să leșin. Trebuie să-mi țin mintea trează, trebuie să rămân conștient!“ Se opri din nou pe un palier, apoi mai coborî câteva trepte și se izbi de un zid de beton în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deasupra lui, pentru ca apoi să se opintească în sus, se dovedea imposibil. În orice caz, ar fi fost o acțiune foarte periculoasă, având, în cazul unei căderi, perspectiva prăpastiei cu fundul de beton, adâncă de peste opt metri. Tom rămase locului, gâfâind îngrozitor. Avea senzația că se găsea de foarte multă vreme în puțul acela lugubru, șuierător și scăpărător iluminat. Căldura umedă, tropicală, irespirabilă, se propaga în valuri de aer pârjolitor, pe care plămânii lui arși îl respingeau. Cuprins de o teribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lumina proaspătă a soarelui, i-a văzut alergând, pe străzile pustii, pe Tom McCaffrey mână în mână cu Hattie Meynell? Eu i-am văzut. După un timp, pe undeva prin Travancore Avenue încetară să mai alerge și înaintară la pas, gâfâind. Tom îi dădu drumul la mână. Hattie plângea încet, ștergându-și din când în când ochii cu încheieturile degetelor. Tom o privea cu sfială. — Hattie, nu plânge, iubito. Ce s-a întâmplat? Sunt doar eu. Hattie clătină din cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
căzuse din mână. Instinctiv, o ridică și o vârî în buzunar. Apoi ieși din cameră, strigând după ajutor. Când se iviră gardienii în halate albe care se repeziră în camera lui John Robert, părintele se năpusti pe ușa rulantă. Alerga, gâfâind și scâncind, în direcția apartamentului Dianei, în Westwold. George ieși din institut și o porni cu pași repezi spre Strada Mare, dar curând se întoarse în Grădina Botanică. Se opri ca să se uite la un copac, un salcâm, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
doar nu or ști limba română: ”bonjour, monsieur le chien... ” etc..., cu toată delicatețea în voce de care puteam fi capabil în asemenea situație, numai să nu mă muște. Se țin după mine, cel maro are o privire întunecată și gâfâie din greu, cel negru mă adulmecă, dar trebuie să rămân calm, să nu fac mișcări bruște, și chiar reușesc. După un timp, se plictisesc de mine și o iau razna prin vie. Am scăpat nevătămat și mă pufnește râsul gândindu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]