15,944 matches
-
fiind culcușul Tău divin". Bineînțeles, am fi devenit amândoi finlandezi, fără șovăire. Ce te faci, însă, dacă soarta te suie în tren, arătând ca țintă ul de Est. Cei dintâi călători pe care i-am văzut în holul spațios al gării berlineze de răsărit au fost doi inși, doi bărbați, în pustiul stației, care, din niște farfurii de tablă așezate pe niște geamantane de carton jerpelite, mâncau ardei, roșii, ceapă, castraveți rupând bucăți dintr-o pâine mare de casă... Când ne-
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
rușinos. Ar rămîne cu noi pînă spre dimineață, ar cînta la pian, am sta de vorbă. Toți ar veni să-l vadă și să-l asculte, grădinarul vecinilor cu nevastă-sa, și poștașul, și băcanul cu familia, și șeful de gară..." Și cum dorințele se mai împlinesc din cînd în cînd, nu după multă vreme un drumeț palid și slab, cu nasul proeminent și părul în neorînduială, îmbrăcat cu haine de căpătat, dar avînd mîinile foarte fine se oprește la conacul
Baudolino, păsările roq si pădurea narativă by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15899_a_17224]
-
deja de aproape 80 de ani, era una dintre personalitățile ieșite din comun, autor al acelei cărți celebre, De la Baudelaire la suprarealism, care a făcut epocă. Și era un om de o extraordinară delicatețe. La vîrsta lui, a venit la gara satului din apropiere de Geneva, unde își petrecea verile, m-a condus el însuși cu mașina, am vorbit pe tot parcursul, a evocat niște momente, făcînd prezent acest sentiment al crepusculului de vieți, care este foarte frumos, comunicînd această melancolie
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
în 1905, la Berlin (după ce căutase ocupații la Sibiu și Brașov), unde trăiește pînă la moartea sa petrecută la 9/22 iunie 1912. Că pînă a pleca din țară încearcă, de două ori, a se face berar (la București și gara Buzău), după exemplul prietenului său Gherea, eșuînd lamentabil, se știe. Că în iulie 1888 Maiorescu, membru în guvernul junimist, îl numește pe Caragiale director al Naționalului bucureștean, de unde e silit să demisioneze în mai 1889, datorită neînțelegerii cu principalii actori
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
poem dinainte în minte? Dar eu nici nu știu ce fac... începeți pur și simplu să scrieți? încep, și-odată scriu: "sîngele care ia trenul", cum spuneai dumneata, în poemul dumitale. Care înseamnă altceva. Adică nu: uite, dom'le, mă duceam la gară și era un tren, luam un bilet și mă urcam și călătorea sîngele. Nu se judecă așa. Există un sînge care însemna ceva, care erai dumneata, și care urla sau plîngea, sau cînta sau tăcea. Și mergea cu trenul. Adică
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
însă palierul social-economic și mai ales cel etic. Și aceasta întrucât în aria de civilizație răsăriteană sau ortodoxă, după criteriile lui Arnold Toynbee, este "mult mai greu să se creeze un act de infrastructură civilizatorică, de pildă, un șef de gară onest, decât un exemplar magnific de sipritualitate" 6). Schimbarea semnelor timpului, simulacrul de ordine de la începutul erei constituționale, invazia superficialității și a imposturii, amestecul straniu de tragic și comic, genial surprinse de contemporanul său Caragiale, i-au provocat lui Eminescu
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
de litru! Doamne, ce poate fi înăuntru? Și otrava este o țîrucă mai scumpă, darămite vodca... Cui îi pasă? Nu departe de această zonă alienată, căzută în timp se află Piața Victoriei, Calea Victoriei, Radiodifuziunea. Iar în mijlocul ei, cea mai importantă gară a țării: Gara de Nord. Cui îi pasă? Trenurile vin și pleacă. Rămîn ruinele unor case, superbe cîndva, astăzi adăpost pentru gunoaie și aurolaci, martore ale desfrîului pe doi lei și ceva. Afară plouă. Ștergătoarele mătură sacadat parbrizul. Se opresc. Nu mai
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15751_a_17076]
-
restul de Kent mai de vreme de a fi ajuns, măcar, pîn-la jumătate. Mucul, azvîrlit pe nisip, acum cînd lumina orbitoare a soarelui de vară umpluse văzduhul, nu mai avu jocul acela al lui de artificii sau de semnalment de gară pustie... Profesorul cel tînăr, care pînă atunci nu se arătase prea vorbăreț, ținu să afle ce se mai petrecuse cu Veniamin, băiatul de 15 ani, Hipolit, mă rog... Și ce se mai întîmplase în cazul nevestei bietului Ghiță, Lucreția... E
Criminologul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16132_a_17457]
-
de acum a "arhivei" în "cazul Eminescu" mi-a confirmat impresia de odinioară. Întristător rămîne însă faptul că nici în cele din urmă nu s-a produs, cred, o limpezire a apelor. Lucrurile au rămas, cum se spune, "ca-n gară", adică nicicum. Tot ce s-a putut consolida în urma disputei a fost ideea, profund eronată, că există în momentul de față două "tabere" în cultura română, cea a "demolatorilor" lui Eminescu și cea a "apărătorilor" acestuia. Or, repet, nu asta
Vechi dispute, noi argumente by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/16269_a_17594]
-
Alex. Ștefănescu Pelerinaj la Paris În romanul O zi mai lungă decât veacul al lui Cinghiz Aitmatov, trenurile care trec printr-o gară uitată de lume, din stepa nesfârșită, rezumă istoria contemporană a Rusiei. Unele se îndreaptă spre vest pline de soldați care cântă marșuri și agită steaguri. Altele fac drumul invers, transportând refugiați cu boccele și răniți. Unele aduc de la Moscova activiști
Pagini de mare literatură by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16292_a_17617]
-
sus, nepotul lu' nea Costică, moșteni hazul, forța comică a bunicului crâșmar. Reproduc articolul Paradă perversă al procurorului Costel Balcan, folosind cursivele: ...Un grup numeros de țigani, cu steaguri, cu muzici, chiote și tămbălău se îndrepta, ocupând toată șoseaua, dinspre gară către sediul poliției (din Urziceni n.n.). Din față îi filmau două camere de luat vederi, iar alaiul era condus de trei tineri emoționați, care tocmai își primiseră mandatele de condamnare la detenție și mergeau la Poliție, pentru a se preda
Paradă perversă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16436_a_17761]
-
priveai pe geam nici/ ei, ele nu mai priveau pe geam/ și ce păcat"... De ce "păcat"? Pentru că... iată și lovitura de teatru a poemului: "tocmai se lăsa seara lin/ lin/ tocmai începuse să ningă lin/ lin/ trenul tocmai intra în gară lin/ lin/ (ca penisul într-un vagin/ bine lubrifiat)" Se aștepta cineva la un asemenea final? Bineînțeles că nu. Zamfira Zamfirescu ne poate uimi oricând, ca pe niște copii. Și în zadar ne facem iluzia că am înțeles mecanismul surprizei
Nume noi în poezie by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16501_a_17826]
-
fel de barja supraetajata, plină de cuburi de lemn pentru corpurile omenești, ca un fagure mortuar, încărcat de patru ori mai mult decît capacitatea lui maximă! Emigranții au călătorit cu trenul de la București la Constantă, acolo au fost vămuiți în Gară maritimă; fiecare avea dreptul la maximum 8 kilograme, incluzînd mîncarea. Listele de vama sînt cutremurătoare, în răceală lor: "pantalonași lină copil: 3, rochiță: 1, cearceaf: 1"... În acel sicriu plutitor, fără lumină, fără căldură (și era "cea mai grea iarnă
DESTINUL "STRUMATIC" by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16513_a_17838]
-
E o curiozitate pe care nu mi-am satisfăcut-o. Toate peripețiile călătoriilor amestecă bizar realitatea și ficțiunea, roluri, texte, relații, situații. Dimensiunile imaginarului înghit de multe ori realitatea, astfel încît spectacolele propriu-zise au fost dublate de altele jucate în gări, în vagoane, pe străzi. Orice drum spre un teatru, devine în România o experiență, o etapă inițiatică indiferent de vîrsta pe care o ai. Toată atmosfera pre- sau post- spectacol își face loc, în cele din urmă, în memoria afectivă
Decembrie 2000 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16542_a_17867]
-
descrieri și în epic și în dramatic, dialogul e doar un prilej de a-i oferi cititorului niște personaje aproape remarcabile, chiar fără pretenția fineții analizei psihologice. E plăcerea pură a observației unor inși interesanți, de obicei culeși de prin gări sau de pe stadion, ei înșiși cu un registru larg al posibilităților umorului, de la ironie și bășcălie subțire la umor gros, ireverent și amar Lumea lui Sorin Stoica e compusă din indivizi cu nume pitorești (Galima, Cocozon, Gigi Mosor, Coco Jamboo
Povestiri cu înjurături by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16590_a_17915]
-
boabă de maghiară, și nici Bodolea. Noroc de un prieten, Gelu Belu, care știa ungurește și vorbea în locul nostru. Deci ați plecat din București? Din București. București-Timișoara. Timișoara-Arad. Arad-Curtici. De fapt, ar fi trebuit să ne dăm jos cu o gară mai înainte, dar Bodolea era cam îndrăzneț. La Curtici, cînd am coborît, a trebuit să ne lipim imediat de zidul bisericii, pentru că era un proiector uriaș, care mătura cu lumina lui trenul și călătorii. Proiectorul se oprea la un metru
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
erau foarte prețuite. Și neamțul, corect: Ein man, ein wort. Ne-a lăsat să ne culcăm în grajd, în paie, și ne-a dat cartofi. A fost gentil pînă la capăt. Ne-a dus de la el de acasă la prima gară cu trăsura. Stătea departe de gară. Am uitat să povestesc o aventură. Nu știu dacă pot să revin acum... Reveniți, reveniți, povestiți tot și cu cît mai multe amănunte. La intrare în Austria e un rîu care se cheamă Laita
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
Ein man, ein wort. Ne-a lăsat să ne culcăm în grajd, în paie, și ne-a dat cartofi. A fost gentil pînă la capăt. Ne-a dus de la el de acasă la prima gară cu trăsura. Stătea departe de gară. Am uitat să povestesc o aventură. Nu știu dacă pot să revin acum... Reveniți, reveniți, povestiți tot și cu cît mai multe amănunte. La intrare în Austria e un rîu care se cheamă Laita. Mergeam în noapte, după meandrele acestui
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
în mine cât și în prietenul Haralampy gena sentimentalismului latino-carpatin, care ne-a făcut să lăcrimăm abundent amintindu-ne de un alt reportaj tv privitor la o mulțime de vagoane de marfă și de călători uitate în ruginire în multe gări din România încă de pe vremea ministeriatului băsescian. Pe-atunci, domnul președinte încă nu învățase să plângă... În orice caz, a fost cel de-al doilea plâns al președintelui, ceea ce alți președinți, cum ar fi Ion Iliescu și Emil Constantinescu, n-
De plânsul președintelui și alte știri importante... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11918_a_13243]
-
mulțimea protestatară alergând bezmetică și care, de la înălțimea de unde este filmată, pare un roi de muște pe o felie de pâine cu marmeladă; femei-ostaș pipăindu-ți fesele pe sub pufoaice. Din când în când apare Lenin, sufletul revoluției. Prima dată în gara "Finlandia", vorbind de pe un car blindat; absent apoi, dar evocat de legendara colibă unde se refugiase (se sugerează că era înăuntrul ei, liniște! Lenin pregătește asaltul final); ascuns sub un fular, deghizat într-un bolnav de măsele; în fine, vorbind
Calul și revoluția by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/11945_a_13270]
-
român" la Iași, dacă i-ar fi ieșit îmbinarea dintre cârciumă și literatură (p. 37). Din 1893 până prin 1902 se desfășoară aventura comercială a lui Caragiale, înființând și lichidând berării (cred că nu mai mult de patru, cu cea din gara Buzău). Din 1904 se stabilește la Berlin, dar nu se desparte definitiv de România, căci în 1908 participă la campania electorală alături de Take Ionescu și de partidul său. În ianuarie 1911 dă un interviu pe teme electorale ziarului "Viitorul", unde
Caragiale în tradiția interviului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11953_a_13278]
-
locul unde vom construi magazinul și depozitul, după care te chem și pe tine pentru a-ți arăta la fața locului ce trebuie să faci. Peste două zile, Mache era la Slobozia, unde domnul Alexandrescu, care îl aștepta în micuța gară, îl duse la o curte destul de mare în care se găsea o căsuță ce avea, la intrare, un cerdac plin cu ghivece în care erau plantate flori. Domnul Alexandrescu zise: - Marinache, aici vei locui! Hai să-ți arăt cum se
MOȘ MACHE CAP.III,DRUMUL SPRE ÎNĂLȚIME de DAN PETRESCU în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382646_a_383975]
-
schiță, din care îți voi da și ție o copie. Trebuie să urmărești dacă respectă planul, face lucru de calitate, încadrându-se în termen. Hai să mâncăm ceva la o cârciumă bună pe care o știu eu. În drum spre gară, poate trecem să o vedem pe Maria, la gazda ei. Cred că se va bucura de prezența ta aici. Anul ăsta termină liceul și nu știu ce drum vrea să-și aleagă în continuare, sau ce plan are Dumnezeu cu ea. Fiind
MOȘ MACHE CAP.III,DRUMUL SPRE ÎNĂLȚIME de DAN PETRESCU în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382646_a_383975]
-
grup care nu era alpinistă și singura care nu avea bocanci de munte... și Roland care, deși alpinist cu experiență, plecase singur la plimbare în Predeal, deci nepregătit, fără echipament corespunzător. S-a întâlnit cu grupul de prieteni alpiniști în gară, a fost invitat în excursie și el a acceptat imediat. - Dar aici nu ați făcut urme, spuse Camelia îngrijorată. Și în momentul următor porni pe spate, la vale în prăpastie. Ritmul era halucinant, pentru că aluneca teribil pe zăpadă. “Nu mai
CORPUL Y” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382660_a_383989]
-
excursie, pe munte. Și în niciun caz cu oameni, cu vastă experiență în alpinism. Care urcaseră în Tatra și Pamir! Așa că își luă ca data trecută niște ghetuțe elegante, sport, de stradă. Nu știa ce încălțăminte trebuie pe munte! În gara din Brașov s-au întâlnit cu Roland, prieten cu Liviu, cel mai în vârstă membru al grupului, arhitect. Nici el nu era echipat de munte, pentru că își propusese, să se plimbe de unul singur prin Predeal, să se liniștească după
CORPUL Y” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382660_a_383989]