4,128 matches
-
spre bibliotecă, acolo frumos înrămat portretul ei, a dragei mele. Și îmi amintesc! Punctul culminant al vieții ei! Și povestit de ea, mama, care, știu bine cum era, cum gândea. Era într-o duminică de lună decembrie. Afară frig . Un ger năprasnic a pus stăpânire pe micul orășel. În cameră, doi copii stau la o masă , față în față și citesc, învață. Doi elevi. luni e zi de școală, încă nu a început vacanța de iarnă. Într-un colț al camerei
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
Toate Articolele Autorului Primăvara moare pe poteci, Iarna ne învăluie pe veci... Se transformă clipele în fulgi, Nopțile curg lin, calde și lungi. Primăvara? Nu va mai veni.... Te voi proteja, te voi feri De tristețea mea, de spini sau ger, Îngropând iubirea în mister. Fericiți, lunatici, tandri, puri, Noi, eternii iernii trubaduri, Ne vom apăra, ne vom feri De al lumii rău, noapte sau zi. N-o s-avem nicicând păreri de rău, Elegiaci, ne vom iubi mereu... Iarna ne învăluie
IARNĂ PE VECI de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383274_a_384603]
-
prin urmare, fulguiala imaculată a sărutat pomii, clădirile și toate corpurile statice care ne înconjoară. Dunării i-a dat o culoare gri, unindu-se și făcând legământ cu apa, ca în fiecare an. Viscolul a ațipit puțin, dar suflarea sa gerul, asprește aerul pentru a curăța microbii adunați din timpul anului, care a plecat în trecut. Unii oameni stau în casă, privind pe geam cum alții au ieșit să se bucure de doamna iarnă, musafira așteptată de ceva timp. Încet, încet
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
în luminile aprinse, și alunecau cu viteză să îmbrățișeze pământul și Dunărea, din nou. Covorul alb de zăpadă începuse să strălucească pe alocuri, în timp ce viscolul se dezmorțea ușor din ațipeală și începea să alunge neaua în aer, de pe crengile pomilor. Gerul se ascuți și el o dată cu el, și începură să joace hora iernii într-o veselie, așa că cei care veneau acum acasă, simțeau pișcătura anotimpului alb în obraji și prin hainele groase, în timp ce Mioara, Săndel și părinții lor mergeau în vizită
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
potoliră și descoperi în jurul butoiului cu moare de varză patru cerbi lopătari beți turtă care, la vederea ei, se îndepărtară pe două cărări, în șir indian, spre pădure, boncăluind de mama focului. Ba, colac peste pupăză, prin noiembrie dădu un ger năpraznic și dispărură și sapele de lemn, fiind puse pe foc. Episodul 190 CONVERSAȚIA în acele vremuri de răstriște și jale, pe scaunul Moldovei stătea aburcat, după cum am pomenit, Sima-Vodă. Printr-o avansare implacabilă, obiectivă, sărăcia lucie a țării se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o zi „Împărăteaso“. Ei bine, pe ăsta nu pot să-l uit. Era În săptămîna cadourilor, În piața Matache, chiar la colț, cum vii dinspre Cameliei. Stătea În fața unei măsuțe de lemn și țopăia pe loc, frecîndu-și mîinile Înnegrite de ger. Purta deasupra pufoaicei un fel de halat roșu de pînză cu glugă pe care și-l legase la mijloc cu o sfoară. Avea o față plînsă, poate din cauza ochilor care-i lăcrămau, și un nas din care ieșeau aburi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
gării aveam nouă ani cînd am văzut mîinile ciolănoase și negre pe pulpele slăbănoage ale fetei cu fusta sumeasă pînă la gît găzarul o Înghesuia acolo la intrarea În grădina de vară ea necheza ca o iapă și lăcrima de ger și bunicul avea o cutie de tablă la fel uneori noaptea Își punea masca de gaze și venea cu o lanternă sub bărbie În dormitorul nostru și ne speria nu ne ajungeau banii să plătim zece halbe și radiotelegrafistul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
femeie pe care probabil nu o voi mai vedea niciodată. Mă întrebam dacă va păstra scrisorile; Clifford va dori să fie distruse, cu siguranță. După o vreme, mă încălzisem de la mers și de la votcă, și nu mai băgam în seamă gerul din aer. încercam să nu mă gândesc la Nat, dar nu prea reușeam. Poate ar trebui în schimb să mi-l amintesc. Primul pas spre uitare e să-ți aduci aminte de cineva cum trebuie - așa cum sunt ei, nu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
religia devenea plictisitoare, săracă în bucurii. A doua zi de la sosirea mea ninsoarea încetase brusc și în locul ei venise un îngheț de pomină. În bucătăria hotelului, oamenii povesteau că păsările căzuseră ca pietrele din înalt, corpurile lor fiind înțepenite de ger, și ochii oamenilor căpătaseră o lucire de mineral la ideea că totul putea să se oprească deodată, ca într-un muzeu al gheții. În apropiere de Lucerna, unde începeau satele, se auziseră gemetele morții; animalele - oi, vaci și porci, împietriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe vârful muntelui Rigi și pe apa lacului Lucerna, de pe „scena“ neobișnuită a unui vapor. Era vorba de concertele anterioare dirijate de Oleg, concerte care făcuseră să răsune tonurile iernii fierbinte și să aducă orașului turistic mulți turiști japonezi. Acum gerul adusese cu el posibilitatea unei alte fantezii, aceea de a prezenta feeria lui Purcell pe gheață, într-un alt peisaj. Toți erau nerăbdători să-și facă văzute răsuflările în aerul înghețat, să scoată din ei „nori“ de sunete. Numai Blanca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
apei și a altor pietre. În altă ordine de idei, Schiller, spre deosebire de prietenul său Goethe, murise tânăr - operele sale, ca și viața lui, avuseseră ceva dramatic pe care numai imaginea unei pietre ascuțite ieșind din apă putea s-o exprime. Gerul și peisajul metamorfozat de duritatea iernii la începutul primăverii îl inspiraseră pe Oleg să interpreteze opera lui Purcell în alt fel. Explicase interpreților și orchestrei că războiul dintre cei doi regi, Arthur și saxonul Oswald care-i răpise logodnica (Emmelina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
iubire, te recunosc din nou, Tu care ai creat cerul și pământul Și natura oamenilor ca un miracol! Poporul gheții intona acum imnul iubirii: Iată, iată, suntem din nou împreună pentru a mărturisi iubirea și bucuria, deși vom muri în ger și dinții ne clănțăne în gură de frig! „Cupidon“ și „Eros“ răspundeau cu o voce dublă: Eu am fost cel care v-am încălzit în toată era glacială. Eu v-am ținut mereu împreună! Iubirea a fost creată ca binecuvântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ei de periculozitate pentru organism) și, întrucât în seara aceea, ca de altfel în ultimele seri, n-aveam ce să fac și nici unde să mă duc, și pentru că aveam douăzeci și cinci de ruble, am primit invitația bucuros. 2 Era un ger uscat și atât de tare, de trosneau pietrele. Când sania o luă lin spre pasaj, am auzit din toate părțile pași zăngănind pe zăpada înghețată bocnă. De pe acoperișul caselor se ridicau stâlpi albi de fum, de părea că orașul atârnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o porni repede, repede spre ușă. Acolo, întorcându-se spre mine spuse: Ies o clipă, mă întorc imediat, și ieși. Gustul amar din gură aproape că dispăruse; rămăsese doar un fel de îngheț al gâtului și al gingiilor ca atunci când, ger fiind, respiri cu gura căscată și când, după ce închizi gura, aceasta îți pare mult mai rece din cauza salivei calde. Dinții îmi înghețaseră complet. Dacă mi s-ar fi scos un dinte, aș fi simțit, fără durere, cum după el ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
jos. Mă ajunge din urmă un tramvai; prin geamurile lui înghețate, becurile din vagoane se văd ca niște piersici strivite. O grapă atârnând în spatele tramvaiului brăzdează zăpada, ridicând în urma ei un vârtej alb. Îmi imaginez cum în vagonul trosnind de ger, în vagonul în care miroase a stofă udă, oamenii șed și stau în picioare înghesuiți unul în altul, învăluindu-și vecinii în aburul respirației matinale, urât mirositoare. În fața mea merge un bătrân cu un baston. Se oprește des, se sprijină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spune el în silă. Credeam că a venit omul. Ei, intră dacă ai venit.“ Și am intrat. *** Aici se termină, mai exact, se întrerup însemnările lui Vadim Maslennikov care a fost adus la spitalul nostru în stare de delir în gerul lui ianuarie 1919. După ce-a fost ajutat să-și revină, Maslennikov a recunoscut că e cocainoman, că a luptat mult cu sine, dar totdeauna fără succes. Printr-un mare efort de voință, reușea să se abțină de la drog o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
adresau, ba încă se mai adăugau și izbituri prin pereți...” Gh. Cârlănescu reclamă autorităților superioare lipsa de sprijin din partea primăriei. În raportul nr.6 al școlii, din ianuarie 1885, adresat subprefectului plășii Bistrița de Susă se specifică: „Acum, pe un ger așa de cumplit, școala nu are deloc lemne și nici gând n-are d-nul primar a aduce, după câte stăruinți i-am făcut, încât suferă copiii din această cauză, școala a ajunsă să fie cu totul depopulată.” Se adresează
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și cenușiu, despărțit În două șuvițe care Îi cădeau peste umerii firavi. Era Înalt și purta veșmintele Întunecate și sobre ale medicilor. Fața sa, luminată de doi ochi senini, apărea Însemnată de o rețea de riduri adânci. Părea că un ger puternic Îi stăpânește mădularele, acoperite până la gât de straie grele. Și mâinile Îi erau ocrotite de niște mănuși din piele Întunecată. - Messer Marcello, răspunse omulețul pe un ton În care se amestecau respectul și neîncrederea. Un mare doctor, se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
îi auzeai mai deloc. Nici procurorul nu era altfel. Casa părea adormită. Prin acoperișul unuia din turnuri curgea apă. O glicină mare, care fusese lăsată să crească în voie sufocase cu ramurile ei mai multe persiene. Câteva pietre crăpaseră din cauza gerului. Casa îmbătrânea, ca și oamenii. Destinat nu primea niciodată oaspeți. Le întorsese spatele tuturor. În fiecare duminică, mergea la slujbă. Avea banca lui, marcată cu inițialele familiei, care erau cioplite în lemnul de stejar. Nu lipsea niciodată. Preotul îl dezmierda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lupi, ora pumnalelor și a sărutărilor furate. Josăphine trage căruța și mai trage din când în când câte o dușcă, pentru a se-ncălzi, din sticluța pe care o ține mereu în buzunarul vestei. Pe străzi, în chip ciudat, în ciuda gerului, a ieșit, ca-n zilele de sărbătoare, toată mulțimea de schilozi: amputații, capetele sparte, trepanații, semi-nebunii, umblând dintr-o tavernă în alta, golind paharele pentru a-și umple inima. La început, după primele lupte, ni s-a părut amuzant să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spre cimitir până la cocioaba ei, preferă să o ia de-a lungul micului canal, deși cam îngust, chiar dacă cu căruța, și încă plină, știe că-i va fi greu. Chiar dacă acest ocol înseamnă mai bine de un kilometru. E frig. Gerul face ca totul să troznească. Lui Josăphine îi curge nasul, iar sticluța cu băutură e goală. Cerul capătă nuanțe gri-bleu și prima stea apare ca un cui de argint. Căruța spulberă crusta de gheață, pieile sunt rigide ca niște scânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
muzică suplă și cochetă. Afară, zăpada cădea pe înfundate. Se lovea de fereastră și părea să scrie pe geam litere care de abia se vedeau, șiroind cu repeziciune, ca niște lacrimi pe un obraz absent. Vremea transforma zăpada în zloată. Gerul își aduna zdrențele și apoi le împrăștia în dezordine. Ziua următoare avea să aibă chipul mânjit de noroi și fleșcăraie. Chipul unei actrițe netalentate după orgie. Era târziu. Într-un colț al bucătăriei, am pregătit pături și o saltea. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Victor Desharet, care și-a pus labele murdare pe trupul copilei, despicându-i vintrele cum ai deschide o cămașă, este chiar seara în care fetița a fost ucisă -, Adălaïde încercase să o țină la ea pe fetiță: afară era un ger de crăpau pietrele, iar când respirai ți se părea că vei îngheța pe loc. Dar micuța nici nu voise s-audă. „Nu mi-e frig, nășică, mi-e bine cu scufia dumitale pe cap!“. Remarca o flatase pe bătrână, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
La douăzeci și doi de ani, ce poți spune, ce poți face...? L-am scos pe micuț în curte și l-am legat de copac. Era poate ora nouă. Veneam din birou, unde mureai de cald și regăseam noaptea și gerul, -10, poate -12 grade. Nu eram mândru. Micuțul sângera. — Ai face bine să spui totul, dacă ești vinovat, și totul se va sfârși, vei intra înapoi la căldură. i-am șoptit la ureche. Dar nu eu am făcut-o, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și Matziev mi-i închipui în picioare, cu nasul lipit de geamuri, la căldură, cu un pahar de lichior în mână, cu burta gata să plesnească de atâta mâncare și cu privirile ațintite spre puștiul gol, care se încovoia în gerul acela cumplit, vorbind despre vânătoarea de iepuri sălbatici, despre astronomie și tâmplărie. Toate astea mi le închipui, dar nu cred că sunt departe de adevăr. Lucrul sigur e că un pic mai târziu Despiaux l-a însoțit pe colonel, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]