856 matches
-
douăzeci de minute era luat. M-am uitat Împrejur și am observat cum trăgătorii ieșeau În evidență ca grup aparte, ca și poponarii care pozau și chițăiau Într-un colț În curte. Drogații erau adunați la un loc, vorbeau și gesticulau În felul lor tipic. Drogații poartă toți pălării, În cazul În care au. Toți arată la fel, ca și cum ar purta o costumație identică Într-un fel ciudat, care scapă unei corespondențe precis formulabile. Marfa i-a Însemnat pe toți cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Mologheanu Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri’’ Săbăoani Grupa: Mare Durată: 1 an școlar ARGUMENT Lumea poveștilor fascinează copiii încă de la cea mai fragedă vârstă, de multe ori ei identificându-se cu personajele sau căutând în jurul lor asemănări. În cadrul jocurilor alese, ca gesticulează sau vorbesc cu personaje imaginare ei încearcă diferite tonalități ale vocii, pentru a da cât mai multă savoare interpretativa personajelor. În cadrul întâlnirii cu părinții și a prezentării ofertei de activități opționale, aceștia au manifestat interes sporit pentru această temă cu
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
a răspuns că eu nu pictez naiv. Prezența artiștilor plastici din Belgrad a fost de bun augur. Cel mai greu a fost, la început, dialogul. Fiecare încerca să încropească un dialog cât de cât pe înțelesul tuturor. Mai mult se gesticula, ajungându-se la expresia: „atât am vorbit, încât ne dor mâinile”. Am ajuns totuși la înțelegere, deoarece Mirko cunoștea limba germană, așa că în scurt timp eu am devenit translator. Tabăra s-a încheiat, ca de fiecare dată, cu foc de
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
asupra titlului/. Pășesc de parcă ar pluti unul lângă celălalt /dragostea îi face aproape imponderabili/. Nu se ating, dar e atâta electricitate între ei încât impulsurile sexuale, sublimate, transpar imperceptibil în gesturi și mișcări de o senzualitate tulburătoare și electrizantă. Poetul gesticulează și vorbește. Neîntrerupt. Dacă s-ar opri din vorbit n-ar mai fi stăpân pe sine. Ea, Tolla, îl ascultă sorbindu-i cu nesaț cuvintele eminesciene"). Sau, luând la întâmplare orice altă secvență ("Să presupunem că este duminică superbă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în oraș și ținea recordul între fumători, băutori și povestitori de anecdote. Cu pălăria pe ceafă, într-o atmosferă s-o tai cu cuțitul, cu halba de bere dinainte, el era nota veselă în cercul lui de haimanale; vorbea tare, gesticula larg, răpunea din gură toate femeile și regula și politica țării. Om simpatic, dealtfel, cu o spoială de cultură generală și cu un dar de vorbă bun pentru a încălzi mahalalele, el izbuti pe timpul când răposatul Dimitrie Pruncu era prefect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
doi italieni având o vârstă imposibil de ghicit. Sunt diferiți ca muntele și marea, albul și negrul, focul și apa. Nino este din Milano, Silvio din Napoli. Primul este tăcut și eficace, rezolvă clientul în maxim 20 de minute. Silvio gesticulează intens, cu pieptenele într-o mână și foarfeca în cealaltă, fiind o veritablă moară de cuvinte. Ceea ce-i unește sunt pasiunea pentru meserie și pasiunea pentru fumat. Sunt două locomotive umane. Toate obiectele din frizerie au căpătat o culoare galben
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
care cade în capcană surprins de testul lingvistic. Un cuplu de tineri, în jur de 20-25 de ani. Ea poartă pe umăr o cameră video enormă, vintage, așa cum existau pe la începutul anilor ´90. Începe să-l filmeze pe El. Individul gesticulează cu gesturi largi, ca un ghid turistic. Orașul medieval începe dincolo de poarta Saint-Jean, o reconstrucție cam Disneyland a unei mai vechi construcții de fortificație engleză de secol XVIII. Seamănă vag cu porțile pe care le-am văzut la Saint-Malo, în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
dacă înțeleg eu bine. Apoi se spune rugăciunea "Tatăl nostru" și se promite dans pentru toată lumea. Revin mai târziu în bucătărie pentru a prepara un ceai. Serbarea camerunezilor este pe sfârșite, iar participanții au aerul de a se certa între ei. Gesticulează larg, vorbesc tare și sacadat, așa cum doar africanii sunt capabili să o facă. Extrem de simpatici. M-am dumirit, făceau politică. Reportajul de pe TV5 dedicat lui Paul Bocuse, marele "papă" al bucătăriei franceze, se termină en beauté cu un cadru în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pe lângă care am trecut în fugă (fac jogging, la rândul meu) îl sfătuia profesional-drăgăstos pe un omuleț să aibă "mentalul puternic". Fotbal 2. Studenții camerunezi discută despre fotbal cu cei din Coasta de Fildeș în bucătăria comună. Discuția este animată. Gesticulează, vorbesc puternic, lasă impresia că mai au puțin și încep să se ia la bătaie. Per total, sunt extrem de simpatici. Fiecare cuvânt, fiecare frază par a fi încărcate de energie. Acum analizează promoții succesive de jucători, partide pierdute, meciurile trucate
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pian; omul - se numea Kaminska, fără prenume, știam vag de unde să-l iau, din familia de actori evrei galițieni Kaminska - nu deschidea pianul, rămânea în picioare și începea să zică pe dinafară nuvele scrise de Cehov; nu recita, nu juca gesticulând, nu era teatru, nu era muzică, zicea Cehov - mai stângaci, mai pueril nu mă pot exprima; fără vreo pauză, a spus Cehov, vreo cinci nuvele dintre care, oricât de puțini știam rusa, Draga de ea! Am urmărit-o ușor, fără
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
înainte să înceapă orice altă discuție, le spuse că de astăzi încolo ea nu se va mai numi Duma, ca pînă acum, ci Popa. Asta însemna că s-a căsătorit și a luat numele soțului ei. Era foarte ciudată - cum gesticula, cum clipea din ochi, cum pronunța „soțul meu“ !... Era o alta, cu toate că le vorbea tot de la catedră, rar și apăsat ca de obicei, de parcă le-ar fi spus : „Astăzi, copii, vom face asta sau asta“. Dănuț nu înțelegea nimic. Învățătoarea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nea acolo, nemișcată, scăldată aproape mereu în soare. Parcă era pictată pe zidul alb al clădirii și Dănuț își adu cea aminte de Panoul de Onoare. Uneori venea la ea cîte o prietenă și începea să-i explice ceva. Unele gesticulau, altele dădeau din cap. Ea le privea. Purta bascul alb pe vîrful capului, ceea ce-l înnebu nea pe Dănuț. O vedea mereu îmbrăcată în pionier. Cravata roșie era așezată frumos. Din cînd în cînd, o mai flutura vîntul, dar asta
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
colorate, ce zburau în diferite direcții jucând parcă vestitul joc al copilăriei, prinsa, fugărindu-se una pe cealaltă. Altele erau adunate în mici grupuri, formând mici șezători în care își povesteau peripețiile petrecute, unele, uneori, pentru a fi mai explicite, gesticulau din aripi, lăsând să se vadă frumusețea penajului. Apropiindu-ne ușor de ele, din cauza zgomotului scos de vapor și de gălăgia ce se auzea de pe vas, erau puțin speriate, luându-și zborul, traversându-ne și ocărându-ne cu glasul lor
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
spate. Și puștiul rânjește. Femeia se îndreaptă spre scenă, către un domn în geacă portocalie. Acesta o observă, ia sulul de hârtie, apoi se apleacă șii întinde mâna. Femeia îi explică, îl prinde de mână, îl lasă și continuă să gesticuleze. Domnul se uită în spate, spre scenă, apoi din nou spre femeie. Apoi, mâna zvâcnește spre fața unui copil din apropiere. Capul copilului se dă pe spate, întro licărire albastră, puștiul face câțiva pași înapoi și râde. Mâna lovește din
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Veneției sunt frământate de aceste gondole cu mii și mii de turiști care-și manifestă bucuria existențială printr-o exuberanță deosebită, frenetică și molipsitoare. Chiar dacă ești un temperament mai rezervat, te molipsești de atmosfera generală și te trezești cântând și gesticulând alături de oamenii din cele mai îndepărtate locuri ale Terrei. Veneția trăiește de veacuri bune pe apă și câștigă din apa care poartă milioanele de turiștii pe undele sale. Mâncăm pe la diferite restaurante, în timp ce lângă noi clipocește apa stârnită de valurile
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
când de câte un zid colorat din pietre rotunde și neregulate. Păduri prin care șerpuiește șoseaua, umbroase, cu cărări care duc nu se știe unde și cu câte două femei care apar stând de vorbă cu mâna în șold sau gesticulând. Case roșii și piscine albastre, grădini bogate cu copaci exotici și flori multicolore, dealuri în vârful cărora mai descoperi în ultima clipă zidurile vreunui castel și nici n-ai timp să te-ntrebi ce-o fi cu el acolo că
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne, Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Foarte tânără (n-avea mai mult de 16 ani), drăguță foc, dreaptă, suplă, purta cozi și, în picioare, am reținut acest amănunt, niște ghete cu toc, care o făceau să pară mai înaltă. Era mândră, în ambele sensuri, vorbea și gesticula decis. În discuția cu mama, dinainte de angajare, ținea cu tot dinadinsul s-o asigure că ea nu e din „alea”, „niște curve, doamnă, vă rog să mă iertați”. Din păcate, s-a dovedit că și ea era tocmai dintre „alea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ușor am trecut atunci peste acest amănunt. Ce era oare în capul meu? Ce ar fi trebuit să facă proaspătul orfan de tată din fața ochilor mei ca să corespundă modelului ideal al proaspătului orfan de tată din creierul meu? Să gesticuleze, să se lamenteze? Abia mai târziu mi-am amintit nu o dată de chipul lui ca de ceară și am înțeles că, în cazul său, suferința preferase să se exprime nu prin gesturi și vorbe, prin tăceri și lacrimi, ci doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
într-o după-amiază de la redacție (de la fosta, vechea redacție) observ, destul de aproape de mine, o tânără fată, elevă în clasa a X-a sau poate chiar a IX-a. E minunată! Conversează, de la o anumită distanță, cu o colegă de școală. Gesticulează. Nimic însă, în toată comportarea ei, nu e deplasat, cu atât mai puțin vulgar. Simțind că o privesc, că o admir, vorbește și mai mult, gesticulează și mai tare. Acolo, lipită de ușile vagonului, proiectată pe ecranul lor de sticlă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
IX-a. E minunată! Conversează, de la o anumită distanță, cu o colegă de școală. Gesticulează. Nimic însă, în toată comportarea ei, nu e deplasat, cu atât mai puțin vulgar. Simțind că o privesc, că o admir, vorbește și mai mult, gesticulează și mai tare. Acolo, lipită de ușile vagonului, proiectată pe ecranul lor de sticlă, dă un spectacol pentru mine. Totul îi „iese”: nici o notă falsă, nici o stridență. Farmecul, grația feminității ei incipiente iradiază și mai puternic. La „Eroilor”, când ușile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ar putea corespunde la nimic, acest «acces la imortalitate» și la fericirea supremă în onoarea căreia, urmând instinctul cosmic al lui Goethe, instinctul creștin al lui Dostoievski, și deasupra tuturor tradiția secretă a marilor Mistere, îmi petrec timpul bombănind și gesticulând. Când sunt într-o astfel de umoare realistă, recunosc cu o sobră resemnare animală că este, făcând toate contururile, destul de posibil ca sufletul să se piardă pentru totdeauna de aceeași moarte ca și corpul. Această umoare realistă, în care spiritul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Am reluat gimnastica matinală. E un semn că n-am intenția să las corpul meu să ruginească de tot: vreau să mă servească încă zece ani, cel puțin. Ai râde sigur de mine dacă m-ai vedea în fiecare dimineață gesticulând ca un puritan suedez. Prietenul meu polonez, căruia i-am povestit odată despre veleitățile mele sportive, mi-a spus pur și simplu: „E mai bună masturbarea solitară”. Are poate dreptate! Te las pentru un moment, ma bien-aimée, s-a făcut
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
nor, soarele zâmbea privind înapoi spre ziua care tocmai se sfârșea. Acesta era semn că a doua zi va fi vreme frumoasă. Mă speriau acești oameni aspri care miroseau a băutură. Erau bărbați zdraveni, fără prea multă carte. Vorbeau tare, gesticulau. În ziua și la ora stabilită, ajunsă în centrul comunei dis-de-dimineață, am fost surprinsă să-i văd adunați pe toți, îmbrăcați în costume ciudate și multicolore pe unii, și în costume naționale pe alții. Erau veseli și nebăuți, așa cum îi
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Giurescu, N. Mănescu, Victor Papacostea și alții), așa că mă simțeam mai puțin stingher decât m-aș fi așteptat. Într-una din zile, când sala era plină și studenții se îngrămădiseră chiar pe treptele dintre bănci, iar N. Iorga întârziase, apare gesticulând Alex. Rally student „de viitor” - care însă n-a dat mai târziu mai nimic din ceea ce făgăduise... -, cere să se facă tăcere și ne spune agitat că Argetoianu l-a amenințat la Cameră pe Iorga că-i pune pumnul în
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]