922 matches
-
Specific este exocarstul cu Japiezuri în forme și dimensiuni variabile, unele coline și avene. Dezolvarea se îmbină sezonier cu înghețul și dezghețul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros. În munții Bucegi se întâlnesc 2 forme principale de dovezi glaciare: forme de eroziune și forme de acumulare. Formele glaciare de acumulare nu sunt specifice pentru munții Bucegi, poziția, tipul și numărul morenelor fiind varabile. Conformația masivului în formă de potcoava determina în mod evident dispunerea și direcția de curgere a
Geografia munților Bucegi () [Corola-website/Science/317406_a_318735]
-
variabile, unele coline și avene. Dezolvarea se îmbină sezonier cu înghețul și dezghețul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros. În munții Bucegi se întâlnesc 2 forme principale de dovezi glaciare: forme de eroziune și forme de acumulare. Formele glaciare de acumulare nu sunt specifice pentru munții Bucegi, poziția, tipul și numărul morenelor fiind varabile. Conformația masivului în formă de potcoava determina în mod evident dispunerea și direcția de curgere a râurilor. Principala axa de colectare a apelor din interiorul
Geografia munților Bucegi () [Corola-website/Science/317406_a_318735]
-
fie că au dispărut ori s-au retras spre Africa acum 70.000 - 80.000 de ani în urmă, fie au fost înlocuiți de oamenii de Neanderthal ce s-au refugiat spre sud părăsind regiunile reci ale Europei în timpul epocii glaciare. Hua Liu et al., analizând markeri microsateliți autozomali, datează la aproximativ 56.000 ± 5.700 ani în urmă ADN-ul mitocondrial fosil ("de verificat în articol căci markeri autozomali și ADNmt !"). Ei interpretează fosilele omului modern timpuriu din peștera Qafzeh
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
genetică joacă un rol mai important în speciație. Populația unei specii sălbatice, ca de exemplu ursul brun, poate fi redusă la doar câteva zeci de perechi pe o insulă arctică. Este probabil ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul ultimei periode glaciare când podul terestru din Beringia a fost acoperit de apele mării. În aceaste împrejurări, un caracter benefic apărut la unul sau doi masculi dominanți (sau "masculi alfa") poate schimba culoarea blănii, corpulența, capacitatea de înot, rezistența la frig sau agresivitatea
Efectul „gâtului de sticlă” () [Corola-website/Science/321867_a_323196]
-
doar jumătate din materialul genetic al unui părinte este prezent la urmași, unele linii genetice pot dispărea complet, chiar dacă există o descendență numeroasă. Un studiu recent a concluzionat că dintre indivizii care au migrat peste podul terestru Bering în perioada glaciară, numai 70 și-au lăsat amprenta genetică la descendenții moderni, o populație fondatoare efectivă redusă, care poate fi ușor greșit interpretată ca și cum doar 70 de oameni ar fi traversat Beringia spre America de Nord. Interpretarea greșită a conceptului de „Eva mitocondrială” este
Efect de fondator () [Corola-website/Science/321864_a_323193]
-
isotope stages”" corespunzător stadiilor climatice identificate prin dozarea izotopilor oxigenului), 110-90 mii de ani (MIS 5,4-5,2), nici după 85 mii de ani și nici în cea mai mare a parte a perioadei interglaciare (MIS 5,1), a perioadei glaciare și a Holocen-ului. Acest lucru sugerează că climatul regiunii sudice a deșertului Negev a fost în aceste perioade de la arid până la hiper-arid. Traseu litoral din jurul regiunii vestice a Mediteranei ar fi fost deschis în cursul ultimei glaciații; speleotemele au
Teoria pompei sahariene () [Corola-website/Science/321906_a_323235]
-
perioadele umede au fost limitate la numai la zeci sau sute de ani, între 60 și 30 mii de ani existând condiții extrem de aride în multe regiuni ale Africii. Un exemplu de pompa sahariană a avut loc după ultimul maxim glaciar. Pe parcursul ultimului maxim glaciar deșertul Sahara a fost mai extins decât este acum, întinderea pădurilor tropicale fiind mult redusă. În această perioadă, temperaturile mai scăzute au redus forța circulaței curenților de aer din regiunea tropicală (celula Hadley) prin care curenții
Teoria pompei sahariene () [Corola-website/Science/321906_a_323235]
-
limitate la numai la zeci sau sute de ani, între 60 și 30 mii de ani existând condiții extrem de aride în multe regiuni ale Africii. Un exemplu de pompa sahariană a avut loc după ultimul maxim glaciar. Pe parcursul ultimului maxim glaciar deșertul Sahara a fost mai extins decât este acum, întinderea pădurilor tropicale fiind mult redusă. În această perioadă, temperaturile mai scăzute au redus forța circulaței curenților de aer din regiunea tropicală (celula Hadley) prin care curenții ascendenți de aer tropical
Teoria pompei sahariene () [Corola-website/Science/321906_a_323235]
-
Podul terestru Bering a fost un pod terestru cu o lărgime de aproximativ 1.600 km pe direcția nord - sud, care a unit regiunile actuale Alaska și Siberia de Est în diferitele perioade glaciare din timpul Pleistocenului. În timpul ultimei glaciații, două scăderi ale nivelului oceanelor cu 120-150 de metri, între 50.000 - 40.000 și 25.000 - 14.000, s-au produs datorită imobilizării apei în imensele calotele glaciare și în ghețarii continentali. Datorită
Beringia () [Corola-website/Science/321923_a_323252]
-
de Est în diferitele perioade glaciare din timpul Pleistocenului. În timpul ultimei glaciații, două scăderi ale nivelului oceanelor cu 120-150 de metri, între 50.000 - 40.000 și 25.000 - 14.000, s-au produs datorită imobilizării apei în imensele calotele glaciare și în ghețarii continentali. Datorită scăderii nivelului apei, o bandă de pământ a apărut între continentele asiatic și american. Această regiune nu a fost acoperită de gheață deoarece s-a înregistrat o reducerie a căderilor de zăpadă; curenții de aer
Beringia () [Corola-website/Science/321923_a_323252]
-
a supraviețuit ultimului maxim glacial în , izolată pentru cel puțin 5.000 de ani de populația de origine din Asia. Populația a crescut în număr odată cu popularea celor două Americi, cu aproximativ 16.500 ani în urmă, în timpul ultimului maxim glaciar, odată cu dispariția barierei ce bloca drumul spre sud prin topirea ghețarilor de pe continentul american. Podul terestru Bering este important din mai multe motive, și nu în ultimul rând pentru că se crede că el a permis migrarea omului din Asia spre
Beringia () [Corola-website/Science/321923_a_323252]
-
era conceput Titanicul pentru a supraviețui). Conform teoriei oficiale vaporul s-a scufundat doua ore și 40 de minute mai târziu. Ipoteze care au fost sugerate ca fiind cauza dezastrului includ viteza nesigură, o înșelătorie cu asigurarea vasului, o calotă glaciară polară care este mai joasă decât un iceberg, un incendiu sau chiar și un blestem asupra navei de către Mummy Unlucky (un artefact egiptean). În 1898, cu 14 ani înainte de scufundarea Titanicului, autorul american Morgan Robertson a publicat un roman intitulat
Teorii alternative despre scufundarea Titanicului () [Corola-website/Science/322451_a_323780]
-
și reprezintă un masiv stâncos acoperit parțial cu pădure de molid ("Picea abies"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe rarități floristice, dintre care unele protejate prin lege sau endemice pentru această zonă; printre care: cupa-vacii ("Linnaea borealis"), un relict glaciar cu o deosebită importanță științifică, vulturică ("Hieracium rotundatum"), unghia păsării ("Viola dacica"), urechea iepurelui ("Bupleurum longifolium"), cărbuni ("Phyteuma vagneri"), stupiniță ("Platanthera bifolia"), morcoveancă ("Pleurospermum austriacum"), gălbenușă ("Potentilla tabernaemontani"), piciorul-cocoșului ("Ranunculus carpaticus"), buruiana de junghiuri ("Cephalanthera longifolia"), ghințură punctată ("Gentiana punctata
Piatra Cușmei () [Corola-website/Science/325337_a_326666]
-
Negrii, Dorna Candrenilor, Șaru Dornei, întâlnești izvoare minerale. Spre vest ori spre sud, se află în multe locuri depozite de turba numite și "tinoave” ce constituie unul din aspectele specifice ale acestui loc. În unele turbării s-au păstrat relicte glaciare cum sunt că mesteacănul pitic, mușchiul frunzos sau pinul roșu de pădure. Din depresiune pornesc drumuri spre masivele din jur, Munții Bârgăului, Munții Călimani, Munții Bistriței, Munții Rarău, Munții Giumalău, Obcina Mestecăniș și Munții Suhard.
Depresiunea Dornelor () [Corola-website/Science/325334_a_326663]
-
național - Secțiunea a III-a - zone protejate") și reprezintă o zonă de fânețe (acoperită cu vegetație arboricolă cu specii de mesteacăn, "Betula" din familia Betulaceae) și mlaștini oligotrofe (sărace în nutrienți). Aria naturală protejată adăpostește specii de plante rare, relicte glaciare, printre care: răchițeaua ("Vaccinum oxicocos"), o specie de garofițe ("Dianthus superbus", din familia Caryophyllales), precum și taula ("Spiraea salicifolia", o specie din familia Rosaceae).
Tinovul „Kicsi Romlásmezö” de la Plăieșii de Jos () [Corola-website/Science/325406_a_326735]
-
12 aprilie 2000, privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate" și se întinde pe o suprafață de 40 ha. Aceasta reprezintă o zonă (cu mlaștini oligotrofe) ce adăpostește o gamă vegetală diversă (relicte glaciare) specifică turbăriilor; și conservă mai multe specii de păsări, reptile și batracieni; dintre care unele protejate la nivel mondial și aflate pe lista roșie a IUCN. se suprapune atât sitului de importanță comunitară omonim; cât și ariei de protecție specială
Mlaștina După Luncă () [Corola-website/Science/325415_a_326744]
-
a județului Sibiu (la limita de granița cu județele Vâlcea și Argeș în sud și Brașov în est), pe teritoriul administrative al orașului Avrig și pe cel al comunei Arpașu de Jos. Această acoperă aria nordică a Munților Făgăraș, sectorul glaciar central al masivului aflat în Carpații Meridionali Rezervatia naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate") și se întinde pe
Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu - Suru () [Corola-website/Science/325519_a_326848]
-
și se întinde pe o suprafață de 6.989,20 ha. Aria protejată reprezintă golul alpin ce se desfasoara între Vârful Podragu (2.482 m.) și Vârful Suru (2.281 m.). Teritoriul rezervației cuprinde zone cu stâncării, căldări suspendate, lacuri glaciare (Lacul Bâlea, Lacul Podragu, Lacul Doamnei, Lacul Avrig, Lacul Podrăgel, Lacul Călțun), morene, culmi abrupte, văii, izvoare, pășuni alpine și zone împădurite. Rezervatia naturală fost înființată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei
Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu - Suru () [Corola-website/Science/325519_a_326848]
-
amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate"), este inclusă în Parcul Natural Bucegi și se întinde pe o suprafață de 3.478 hectare. Aria protejată reprezintă o zonă naturală cu un relief bine diversificat (stâncării, crește, vai glaciare, lapiezuri, doline, circuri glaciare, abrupturi calcaroase, avene, goluri alpine, peșteri); păduri, poiene, pajiști și pășuni. Acesta lanțului muntos al Carpaților Meridionali și în special al Munților Bucegi. Rezervatia dispune de mai multe tipuri de habitate naturale de interes comunitar (păduride
Abruptul prahovean Bucegi () [Corola-website/Science/325933_a_327262]
-
Secțiunea a III-a - zone protejate"), este inclusă în Parcul Natural Bucegi și se întinde pe o suprafață de 3.478 hectare. Aria protejată reprezintă o zonă naturală cu un relief bine diversificat (stâncării, crește, vai glaciare, lapiezuri, doline, circuri glaciare, abrupturi calcaroase, avene, goluri alpine, peșteri); păduri, poiene, pajiști și pășuni. Acesta lanțului muntos al Carpaților Meridionali și în special al Munților Bucegi. Rezervatia dispune de mai multe tipuri de habitate naturale de interes comunitar (păduride conifere, păduri dacice de
Abruptul prahovean Bucegi () [Corola-website/Science/325933_a_327262]
-
zonei subcarpatice va face ca eroziunea puternică să transporte materialele grosiere la baza acesteia în lacul pliocen, materiale din care se vor contura platformele piemontane Cotmeana, Cândești și Gruiurile Argeșului. Deși perioada Cuaternară (1,7Ma) este caracterizată de oscilațiile fazelor glaciare și interglaciare, ghețarii au modelat numai zona montană din nord iar în zona subcarpatică a funcționat un sistem de modelare periglaciar care are ca depozit reprezentativ luturile-argilose (depozitele loessoide) de pe platoul Gruiu de la Câmpulung. În Cuaternar datorită coborârii nivelului de
Muscelele Getice (Muscelele Argeșului) () [Corola-website/Science/327398_a_328727]
-
care au acționat asupra reliefului când acesta era emers și s-au manifestat în principal prin eroziunea torențială și transportul materialelor pe versanți sau prin descompunere chimică a rocilor. În Pleistocen sistemul morfoclimatic a permis formarea teraselor datorită alternanței perioadelor glaciare cu cele interglaciare iar în perioada actuală (Holocen) predomină pluviodenudația în defavoarea alterării chimice sau fizice. Caracteristica principală a culmilor subcarpatice argeșene este paralelismul lor pe direcția nord-sud, cu înălțimi ce urcă și coboară între 600 și 1200m. Sistemul de culmi
Muscelele Getice (Muscelele Argeșului) () [Corola-website/Science/327398_a_328727]
-
Chiemsee, precum și insulița Schalch (22 m²). Se presupune că lacul, localitatea Chieming și întreaga zonă Chiemgau au fost denumite după niște conți cu numele de "Chiemo". Chiemsee s-a format ca și multe alte lacuri prealpine la sfârșitul ultimei ere glaciare, adică cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, când s-a topit un ghețar. Lacul a avut inițial o suprafață de aproape 240 km², care era de aproximativ trei ori mai mare decât suprafața actuală a lacului. În timp
Chiemsee () [Corola-website/Science/327452_a_328781]
-
m. Mișcarea și extinderea ghețarilor montani se află în strânsă dependență cu raporturile care se stabilesc, datorită condițiilor climatice, între procesul de acumulare și deci de creștere a masei de gheață și cel de topire sau ablație, care determină echilibrul glaciar. În funcție de modul în care se realizează sau nu acest echilibru, un ghețar crește sau descrește în dimensiuni, înaintează sau se retrage. Din acest punct de vedere un ghețar se poate diviza în două mari sectoare, unul de acumulare, situat în
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
de transport și acumulare, comune și ghețarilor de calotă, eroziunea (exarație) reprezintă un proces deosebit de important pentru modelarea reliefului de către ghețarii din regiunile de munte. Intensitatea eroziunii crește o dată cu grosimea masei de gheață și cu micșorarea pantelor. Procesul de eroziune glaciară este intensificat de contribuția materialelor morenice (blocuri uriașe, bolovani, pietrișuri de diferite dimensiuni), care se află incorporate pe marginile și la fundul ghețarului. Prin intermediul acestora, ghețarul scrijelează pereții și patul văii. Această eroziune brută este dublată de un proces de
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]