888 matches
-
cărți. „Aici sunt trei volume apărute În anii din urmă, și toate de succes. Primul e În engleză și nu l-am citit, Însă autorul e un critic ilustru. Și ce anume a scris? Uitați-vă la subtitlu, un roman gnostic. Iar acum priviți-l pe acesta: aparent un roman cu intrigă polițistă, un bestseller. Și despre ce anume e vorba? Despre o biserică gnostică de pe lângă Torino. Veți fi știind dumneavoastră cine sunt gnosticii ăștia...” Ne opri cu un semn al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
scris? Uitați-vă la subtitlu, un roman gnostic. Iar acum priviți-l pe acesta: aparent un roman cu intrigă polițistă, un bestseller. Și despre ce anume e vorba? Despre o biserică gnostică de pe lângă Torino. Veți fi știind dumneavoastră cine sunt gnosticii ăștia...” Ne opri cu un semn al mâinii: „Nu contează, mi-e de-ajuns să știu că au ceva demonic... Știu, știu, poate o iau prea În grabă, dar nu vreau să vorbesc ca dumneavoastră, vreau să vorbesc ca Bramanti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
comparată, sau ce-o mai fi. Ce anume am văzut eu mai limpede, mai promițător, mai atrăgător, aș zice și mai mult, mai curios, În spusele lui Bramanti? Această extraordinară capacitate de a pune totul laolaltă; el n-a zis gnostici, dar ați văzut că ar fi putut să zică, Între geomanție, gerovital și radames cu mercur. Și de ce insist? Pentru că aici am o altă carte, a unei ziariste celebre, care relatează niște lucruri incredibile ce se petrec la Torino, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
specializat care oferă religiosului unicitate, diferențiindu-l în raport cu celelalte discursuri. Prin aceasta se pot descoperi frumusețea și nuanțele adânci ale acestui mesaj bisericesc care, e drept, rămâne încă destul de dificil de perceput de către cei ignoranți. Aceiași intelectuali abordează un discurs gnostic pornit din dorința lor de a-L găsi și apropia pe Dumnezeu doar rațional, ca reflex al slavei deșarte în care unii dintre ei au căzut. Ca să se facă "tuturor, toate", cum cere Sfântul Apostol Pavel, jurnalistul ortodox trebuie să
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
de dafin [= laur]” (cf. Plutarh, De Pythiae oraculis, 6) (109, p. 107). Plinius remarca virtuțile de excepție (narcotice, analgezice, terapeutice) ale „frunzelor laurului de Delphi”, „mai ales dacă sunt arse” (Naturalis historia, XXIII, 157) (38, p. 167). De asemenea, la gnosticii din Egipt, în timpul incubației se producea „arderea unor aromate”, cum ne asigură Iamblichos (De mysteriis Aegyptiorum..., 29). În fine, așa cum am amintit deja, preoții traci ai zeului Bacchus (= Liber) se îmbătau cu vin în templu pentru a prezice tainele viitorului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
nici cu sufletul, nici cu duhul, ci cu mintea (nous). Pentru ancheta noastră, să reținem însă doar trei aspecte legate de Evanghelia Mariei șMagdalenaț. În primul rând, rolul central pe care-l joacă ucenica lui Isus în economia acestui text gnostic. Ea face figură de inițiată privilegiată a lui Isus, „cu un cap spiritual” deasupra apostolilor bărbați. Prin intermediul unei viziuni speciale, a intrat în posesia unor „taine unice”, pe care nimeni în afară de ea nu le cunoaște, după mărturisirea lui Petru. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se vede învestită cu o funcție misionară, ea legitimând astfel răspândirea curentelor gnostice în paralel cu cel ortodox, petrinic. Faptul că o evanghelie întreagă a fost așezată sub autoritatea numelui său denotă respectul de care personajul se bucura în rândul gnosticilor. Chiar dacă nu ea a redactat apocrifa respectivă, figura sa l-a inspirat de la primul până la ultimul cuvânt, propunând un scenariu soteriologic alternativ scenariului apostolic legitimat de Biserica principală. Cât despre Evanghelia lui Filip, ea notează: „Trei persoane mergeau tot timpul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cuplu în care fiecare membru are importanța, sensul și rolul său. Gnosticismul presupune dualitatea principiilor - mai bine zis, bipolaritatea principiului divin. Dumnezeu este prin esență androgin. Componenta feminină nu se subordonează principiului masculin, ci-l îmbogățește, îl completează, îl potențează. Gnosticii invocă în acest sens capitolul I al Genezei, care afirmă egalitatea între crearea bărbatului și a femeii, nu capitolul 2, unde se vorbește despre plăsmuirea Evei din coasta lui Adam (exact, din bucata de carne din dreptul coastelor). În acest
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
montanism. Curentul minoritar s-a lăsat asimilat de „orthodoxie”. Acum, se știe că Evanghelia lui Ioan a ridicat mari probleme înainte de a fi acceptată în canonul eclezial. Sectele gnostice o foloseau cu aviditate, primul ei comentariu datorându-se, de altminteri, gnosticului Herakleon. Brown susține că pre-evanghelia inițială aparține fazei în care comunitatea ioaneică forma un tot unitar și solidar, în vreme ce faza finală, Evanghelia lui Ioan, ajunsă până la noi, ar fi fost redactată de un reprezentant al curentului ioaneic minoritar absorbit de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-o însă pe această ucenică fidelă și smerită la rang de pereche a lui Dumnezeu, gnoza modernă comite în realitate un act de lez-divinitate la adresa lui Isus. Nu ridicarea Magdalenei contează, ci coborârea Mântuitorului. Sau, dacă într-adevăr se respectă scenariul gnostic până la capăt, atunci încă nu s-a făcut ultimul pas, radical: includerea Mariei Magdalena printre persoanele divine și transformarea Sfintei Treimi într-o Sfântă Tetradă. Cine știe până unde se va merge cu speculațiile, provocările și rătăcirile? Cert este că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
demolatoare decât cea preluată în Legenda aurea. Practic, între Iuda lui Matei și Iuda-Oedip al lui Iacopo da Varazze singurul punct comun pare să fi rămas doar numele. * Antichitatea a cunoscut însă și un Iuda pozitiv, eroizat. Câteva grupuri de gnostici, despre care vorbesc Irineu și Tertulian, îl consideră adevăratul mântuitor al omenirii. După Pseudo-Tertulian, „deoarece puterile șvrăjmașeț ale acestei lumi nu doreau ca șIsusț Cristos să pătimească, pentru ca nu cumva moartea Lui să aducă mântuirea neamului omenesc, șIudaț, preocupat de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
grup, mult mai radical, văd în Iuda singurul apostol cu discernământ, care a recunoscut în Isus un pseudo-mântuitor, un impostor. Prin urmare, nu mai avem de-a face cu o trădare, ci pur și simplu cu eliminarea adversarului „bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, după cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai radical, văd în Iuda singurul apostol cu discernământ, care a recunoscut în Isus un pseudo-mântuitor, un impostor. Prin urmare, nu mai avem de-a face cu o trădare, ci pur și simplu cu eliminarea adversarului „bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, după cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări gnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, într-un text polemic a cărui datare este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Isus din Evanghelia lui Iuda se opune sacrificiilor, considerându-le vestigii ale unui cult inferior, pe care El a venit din cer să-l abolească. După coborârea lui Isus în lumea substelară, jertfele materiale nu-și mai au rostul. Pentru gnosticii creștini, indiferent de tendință, singurul sacrificiu care contează și mântuiește este cel spiritual, interior. Jertfa exterioară și materială trimite la teologia vetero-testamentară a templului de la Ierusalim. Practicând sacrificiile în numele Său, apostolii se întorc, de fapt, cu un pas înapoi, trădând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un imperativ. Isus i-ar porunci lui Iuda să-i jertfească trupul carnal, pentru a declanșa mecanismul mântuirii universale. Or, textul spune simplu: Iuda îi va depăși în oroare pe toți ceilalți apostoli-preoți, care practică jertfa euharistică (respinsă de Isus gnostic), tocmai pentru că el îl va jertfi pe Isus Însuși. Într-un context dogmatic antisacrificial, antieuharistic precum cel al apocrifei noastre, e aberant să se înțeleagă pasajul altfel. Iuda nu este un erou - sau, dacă este, atunci, vorba lui Louis Painchaud
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de „cei doisprezece apostoli”. Apoi vede o casă cu acoperiș de verdeață, înconjurată de „lume bună”. Dar lui nu i se permite să intre. Isus îi explică: steaua l-a înșelat arătându-i Împărăția veșnică, locuită numai de sfinți, de gnosticii împliniți. Iuda, ca toate ființele din eonul sublunar, nu va avea niciodată acces în casa contemplată. El va trebui să se mulțumească, spune Isus, cu rolul de al treisprezecelea eon, căpetenie a lumii inferioare (p. 46). Concluzia se desprinde ușor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Petru. Apocalipsa lui Ioan a stat multă vreme „pe tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut o soartă mai favorabilă, dintr-un motiv similar, a patra evanghelie fiind unul dintre textele preferate de gnostici. Evanghelia lui Petru, multă vreme aflată pe listele canonice, a dispărut din ele din cauza interpolărilor docetiste tardive, așa cum mărturisește Serapion, episcop al Antiohiei, la începutul secolului al III-lea. Prin urmare, într-o perioadă când încă nu exista un canon
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tendința să minimalizeze ori chiar să anuleze caracterul variat, policrom al scrierilor apocrife. Sub eticheta „apocrife” sunt înghesuite forțat, cu bune sau rele intenții, texte nu numai de origini culturale diferite, dar și cu mize teologice radical diferite. Un text gnostic precum Evanghelia lui Iuda, elaborat probabil în cadrul sectei cainite, nu poate fi pus în nici un caz alături de Protoevanghelia lui Iacob sau de Pseudo-Evanghelia lui Matei, două produse ale creștinismului popular, „curate” din punct de vedere dogmatic. Se impune așadar o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
creștinismului popular, „curate” din punct de vedere dogmatic. Se impune așadar o decantare a corpusului apocrif în funcție de procentul de „învățătură eretică” pe care-l conține fiecare text în parte. Toate mărturiile creștinismului antic, de orice culoare și de orice nuanță (gnostic, iudeo-ebionit, popular), sunt importante, întrucât toate ajută la conturarea unei lumi altfel inexistentă pentru noi. Legitimitatea științifică nu rimează însă cu aprobarea teologică. Un creștin își poate satisface curiozitatea științifică studiind un text gnostic, precum Pistis Sophia, dar, în același
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
orice culoare și de orice nuanță (gnostic, iudeo-ebionit, popular), sunt importante, întrucât toate ajută la conturarea unei lumi altfel inexistentă pentru noi. Legitimitatea științifică nu rimează însă cu aprobarea teologică. Un creștin își poate satisface curiozitatea științifică studiind un text gnostic, precum Pistis Sophia, dar, în același timp, regula fidei, dublată de propriul angajament spiritual, îi impune respingerea lui la nivelul doctrinei. Nu la fel stau lucrurile cu apocrifele de origine populară, de pildă. Aceste texte, multe remaniate târziu, după campania
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de concluzie și rezumat. Las cuvântul lui Sholem: Tronul reprezintă pentru mistica evreiască ceea ce pleroma, „plenitudinea”, sfera Divinității, cu puterile, eonii, arhonții și stăpânirile ei, reprezintă pentru misticii greci și primii creștini care apar în istoria religiilor sub numele de gnostici sau hermetici. Misticul evreu, deși condus de motive asemănătoare cu ale acelora, își exprimă totuși viziunea în termenii propriului fond religios. Tronul preexistent al lui Dumnezeu, care conține și ilustrează toate formele creației, este în același timp scopul și tema
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a rândul Părinții au ezitat să o preia în canonul oficial și definitiv al Bisericii dovedește că situația ei a fost ambiguă de la bun început și că a continuat să fie ambiguă o bună bucată de vreme. Dacă Marcion sau gnosticii păgânizanți ar fi biruit, probabil astăzi nici n-am avea știre de existența unei asemenea cărți creștine. Faptul că Biserica a acceptat-o în cele din urmă printre canonice merge mână în mână cu recunoașterea fără ezitare și plină de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
privilegiate, care pot „sparge”, metaforic vorbind, „învelișul” divinității și pot crea o rețea de comunicare permanentă între lume și Dumnezeu. Pe urmele lui Scholem, trebuie făcută distincția netă între mistica iudaică, ce nu afectează transcendența (merkaba), și cea de tip gnostic, imanentistă. * O altă trăsătură specifică a literaturii apocaliptice este reactivarea unei mitologii sincretice și, implicit, recosmizarea imaginarului religios. Profeții accentuaseră caracterul sacru al istoriei; apocalipticii operează o întoarcere cu 180 de grade: cosmosul e reintegrat planului divinității. Descrierile așa-zise
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
numai nedesăvârșită, născută din seminția lui Cain; cealaltă bună și cucernică, desăvârșită din punct de vedere spiritual, născută din Seth. Acești autori operează o demitizare, în cheie istorică, a datelor povestirii inițiale, nu fără anumite puncte de contact cu credințele gnosticilor sethieni. Trebuie spus totuși că această demitizare n-a fost niciodată dusă până la capăt. Discursul lui Serenus, deși aparține celei de-a treia categorii - atât prin metoda de interpretare, cât și prin mesajul pe care-l transmite -, păstrează urme ușor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]