3,627 matches
-
La hotarul satului Mărăști, pe moșia poslușnicului Herțanu, am găsit tabără de căruțe și corturi și focuri și lătrat de câine, încât calul, făcându-și nălucă, a gonit o bucată de vreme înapoi spre Secuieni. M-am întors înapoi după goana calului din nălucă și am întrebat de departe și cu mare grijă că vor fi oarecum oameni răi și mi s-a răspuns să merg cu nădejde și fără frică că sunt oameni buni. Am înaintat atunci către căruțe și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
tata mă asculta din sufragerie și plîngea pe ascuns. Îmi amintesc cum, În acea dimineață de iunie, m-am trezit țipînd. Inima Îmi bătea În piept ca și cum sufletul ar fi vrut să-și deschidă drum și s-o ia la goană pe scări În jos. Tata a dat fuga speriat În cameră și m-a luat În brațe, Încercînd să mă potolească. — Nu pot să-mi amintesc fața ei. Nu pot să-mi amintesc fața mamei, am murmurat cu răsuflarea tăiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un suflu fetid care urca din gurile de scurgere ce se vărsau În sistemul de canalizare. Noaptea deveni opacă și impenetrabilă, iar ploaia - un lințoliu de abur. „Pentru o astfel de femeie, oricine Își poate pierde bunul-simț...“ O luai la goană pe Ramblas În sus, cu un singur gînd În minte: Clara. Bernarda spusese că Barceló era plecat din oraș cu probleme de afaceri. Aceea era ziua ei liberă, și obișnuia să se ducă să-și petreacă noaptea acasă la mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe dinăuntru, țipa ca un nebun, lovind pereții și jurîndu-se că, dacă va intra cineva, el se va omorî pe loc, tăindu-și beregata cu un ciob de sticlă. — Nu chemați poliția, vă rog. Venim chiar acum. Am ieșit În goană În strada Joaquín Costa. Era o noapte rece, cu un vînt tăios și cu un cer de smoală. Am trecut În fugă pe dinaintea Casei Mizericordiei și a Casei Milosteniei, nebăgînd În seamă privirile și murmurele ce șuierau dinspre portalurile Întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
iar În aceste clipe se prezintă În cartier o urgență socială pentru care anumite eforturi trebuie să aibă Întîietate, o să mă abțin, că de nu, Îți lămuream eu dumitale vreo două. — Fermín! strigă tata. Fermín Închise pliscul și ieși În goană pe ușă. Merceditas Îl privea reprobator. — Omul ăsta are să vă vîre Într-o Încurcătură pe nepusă masă, ascultați-mă pe mine. E cel puțin anarhist, mason, ba chiar evreu. Cu năsoiul ăla... — Nu-l băga În seamă. Face totul ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și astfel am intrat În legătură cu Julián Carax. — Tatăl dumneavoastră mi-a povestit că erați prieteni buni. Tata v-ar spune că am avut o aventură sau ceva de genul ăsta. Nu-i așa? În opinia lui, eu o iau la goană după orice pereche de pantaloni, ca o cățea În călduri. Sinceritatea și dezinvoltura acelei femei mă lăsau fără cuvinte. Am Întîrziat prea mult pînă să urzesc un răspuns. În timpul ăsta, Nuria Monfort zîmbea ca pentru sine și tăgăduia din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
trimite la plimbare. Dar am fost copleșit de jenă când i-am spus servitoarei fraza pe care o pregătisem, și, în timp ce așteptam răspunsul, pe un coridor întunecat, am fost silit să strâng tare din dinți ca să n-o rup la goană. Servitoarei s-a întors. Atitudinea ei a sugerat imaginației mele deja stârnite tabloul complet al catastrofei care se produsese în casă. — Vreți să mă urmați, domnule? m-a întrebat. Am urmat-o în salon. Jaluzelele erau lăsate parțial, ca să întunece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
colo și mersul grăbit și zgomotos al crabilor de uscat. Din când în când, pe lagună mai auzeai și câte un pește țâșnind din apă, iar câteodată și vreun plescăit înspăimântător când un rechin întunecat pune toți ceilalți pești pe goană pentru a-și salva viața. Și mai presus de toate, neîntrerupt ca și timpul, este uruitul surd al valurilor care se sparg pe recifuri. Dar aici nu era nici un sunet și aerul era parfumat de florile albe care se deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Dacă nu vrei să Îți fie luat și ars de Comună, ca o mărturie de erezie. Tânărul Își plecă fruntea. - Dar nu acum. Mă voi Întoarce, ca să aflu ceea ce vreau. Spre spitalul de la Santa Maria Novella - Oh, Dante! Mereu În goana mare, de parcă Furiile ar fi pe urmele tale! Poetul rămase nemișcat, recunoscând glasul dizgrațios care Îl apostrofase. Noul venit stătea Înfipt, cu picioarele despărțite, de partea cealaltă a străzii și Îi făcea cu ochiul, cu o expresie vulpească. Apoi ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
așteaptă și pe care o să-l aveți. Toată taverna se transformase Într-o bolgie infernală. Numai cei patru străini rămăseseră nemișcați la locurile lor, observând scena ca niște spectatori de pe treptele unui amfiteatru roman. De cum ajunse afară, o luă la goană, temându-se să nu cumva să fie urmărit de careva. Însă ușa tavernei rămase Închisă, ca și când ar fi construit un soi de hotar inviolabil pentru cei care Își găsiseră adăpost Înăuntru. Din precauție, se lipi oricum de zidul unei căsuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
avea să o mai revadă niciodată pe femeia aceea, care Îi scăpase pentru totdeauna. Într-acestea, zări un licăr dinspre pragul din fund, ce ducea către scara turnului Abației. Își simți inima În gât și o luă din nou la goană, devorând treptele Înguste ale scării ce se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de o lumânare aprinsă Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adăugă cu o străfulgerare de răutate care Îi Însufleți ochii acoperiți de albeață. Furios, Dante Împinse legătura de nuiele Într-o parte. Bătrână căzu În fund, afurisindu-l. - Blestemat să fii! Strigă ea, În timp ce el o lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească din pricina gâfâielii care Îi tăia respirația; se aplecă pe genunchi ca să Își recapete suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a dus o viață În care uimitoare crize de hărnicie excepțională alternau cu vise cutezătoare În care, Îmbogățit brusc, făcea turul Italiei Împreună cu Rosalind. Erau mereu Împreună - la dejun, la cină, aproape În fiecare seară -, mereu Într-un fel de goană ce le tăia respirația, ca și cum s-ar fi temut că farmecul s-ar fi putut destrăma În orice clipă, rostogolindu-i dureros afară din paradisul acesta de flăcări și petale de trandafir. Dar farmecul a devenit transă, dând impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
printre copaci În salve intermitente. Amory a Înaintat orbește, Împiedicându-se și căutând o ieșire. În cele din urmă, prin rețeaua de crengi contorsionate, a zărit un gol Între arbori unde fulgerele neîntrerupte luminau un câmp deschis. A ieșit În goană pe liziera pădurii și pe urmă a șovăit, neștiind dacă să traverseze poiana și să ajungă la adăpostul oferit de o căsuță semnalată de o lumină aprinsă departe, pe vale În jos. Nu era decât cinci și jumătate, dar abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
now when the night was senescent“ (zice el) „And the star dials pointed to morn At the end of the path a liquescent“ (zice el) „And nebulous lustre was born.“ - Așa că am privit pe deasupra tufei, dar tu o luaseși la goană, dintr-un motiv necunoscut, deci n-am văzut decât ceafa capului tău minunat. „Oh“, zic eu, „iată bărbatul după care multe vom suspina“ și am continuat În irlandeza mea perfectă... - Bine, bine, a Întrerupt-o Amory. Acum să revenim la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aici se recrutează radicalul Înnăscut? - Da, a răspuns Amory. El poate varia de la criticul deziluzionat, ca bătrânul Thornton Hancock, până la Troțki. Acuma, bărbatul ăsta spiritualicește neînsurat nu deține putere directă, fiindcă, din păcate, omul spiritualicește Însurat, ca produs colateral al goanei după bani, depozitează acasă marele ziar, revista populară, săptămânalul influent, În așa fel Încât doamna Ziar, doamna Revistă, domnul Săptămânal să-și poată cumpăra o limuzină mai frumoasă decât petroliștii de peste drum sau angrosiștii de ciment de „după colț“. - De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să-și bage nasul și să uite, dar sânii Marianei erau acasă și cât vedea cu ochii, numai sânge și fum și inimi și rinichi și ficați și cauciucuri arse și chips-uri și sticle de Coca Cola părăsite în goana unei apocalipse neanunțate. * Horațiu primi vestea cu seninătate: se așteptase la asta. Probabil făcuse Maica o minune sau probabil trebuia să iasă din nou din închisoare Miron Cozma sau probabil nea Ovidiu câștigase la loto și îi răscumpărase libertatea. Pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
banii respectivi, ceea ce te făcea să conștientizezi și mai bine condiția de copil de care vrei totuși să scapi. Cu toate acestea, copiii Rainer și Anni chiuie din răsputeri, cu inimile și mințile otrăvite deja de mașinile ce trec în goană pe lângă ei. Nu fiindcă acestea ar polua mediul înconjurător, care e oricum desfigurat în urma războiului, ci fiindcă lor le lipsește capitalul cu care să‑și cumpere mașină. Iat‑o și pe Anni cum se tăvălește prin gunoaie și rahat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ești cunoscut sau recunoscut când traversezi piața publică, când treci pe străzile cetății sau întârzii în fața tejghelei negustorului de pește? Panglicile, medaliile și titlurile îți fac oare existența mai ușoară, mai plăcută? Sau toate acestea nu-s decât vanități și goană după vânt? Antiphon conchide că este inutil să-ți irosești timpul și energia în asemenea simulacre. Tot astfel, pretinsele plăceri ale familiei și ale generării unei descendențe se împuținează pe măsură ce timpul trece și constatăm dispariția progresivă a libertății și autonomiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Romroyce” și la siluetele pământenilor, rămase pur și simplu cu gura căscată. Trecură astfel câteva clipe lungi. Nici unul dintre ei nu îndrăznea să facă sau să spună ceva. Comandantul Aciobăniței avu impulsul să se-ntoarcă și să se refugieze în goană în navă, dar își aduse aminte de repetatele instructaje în care li se atrase atenția că orice întâlnire de gradul trei, dacă e bine condusă, poate contribui la sporirea prestigiului stației în cosmos, nemaivorbind de eventualele avantaje materiale ce pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Elenă Marin Alexe din început spre nesfârșit, cu tropot viu, nestăvilit, în goana trec zile prin noi, zadarnic privim înapoi. Trec ani bătrâni, sosesc cei tineri, acum e luni, acum e vineri, curg ierni și primăveri sau toamne, prin sufletele noastre Doamne. Trec vise multe, se nasc dureri, se zbate dorul de azi
Trec anii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83368_a_84693]
-
adun la piept doar amintirea, roua din ochi scalda privirea. Trec generații, generații, alții că noi, iar noi că alții, trec veri, sau primăveri și toamne, ne-apropiem de Tine Doamne! din început spre nesfârșit, cu tropot viu, nestăvilit, în goana trec zile prin noi, zadarnic privim înapoi.
Trec anii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83368_a_84693]
-
or strejui hieratic; Iar tu vei fi parfumul lunecător de-acum Pe-a lumilor întinsă tipsie de jeratic. Curând, sub faldul umbrei, nu vei mai desluși Nici recea Astartee, nici încruntata Gee... Doar spuza sidefată în depărtare, și În preajmă, goana unor năluci opiacee. Vulturi de flăcări, aștrii spre tine s-or purta. Vâslirii lor solemne deschide-atunci ferestre Și bea din plin vârtejul stârnit în preajma ta Cum altădată, boarea pădurilor terestre. Respiră, crești mai vastă... în plasma unde doar O singură
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Din culmea unde mai presus de nor, Doar gheața își sculptează diamantul, Te prăvăleai, gigant clocotitor, Cât zarea-ntins, haotic ca neantul. În jurul tău, frânturi de stâncă, lut, Cadavre ale florei uriașe Monument au un nenturnat trecut... Și nicăieri în goana pătimașe Reflexul liniștit nu locuia Cu lumea lui năvalnicele ape... Dar anii au trecut... Din matca ta, Prea strîmtă-atunci, ai dispărut aproape. Oglindă călătoare, cer mobil, Te-ai încadrat într-o ușoară spumă Și-ți porți acum cristalul tău steril
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Regească și senină și amplă armonie. Cum, cel ce simte gândul ascuns, nu se temea Să-mi pună dinainte atâta strălucire Și nu vedea mii suliți înfipte-n carnea mea Cum asmuțeau întruna spre tine, nălucire!... Deci am gonit... o goană ce nu s-a mai oprit Decât când brațul ager zvâcni să te cuprindă Când strângerea te frânse, iar ochiul pironit Se adânci în vasta orbitelor oglindă. De atunci, țeasta prinsă în chiciură și zguri Pe trepte de vertebre pătrunde
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]