2,903 matches
-
cat, așezat pe un parter scund, ale cărui geamuri pătrate erau acoperite cu hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală. Partea de sus privea spre stradă, cu patru ferestre de o înălțime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă gotică, deși deasupra lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două mensole. La fațadă, acoperișul cădea cu o streașină lată, rezemîndu-se pe mensole despărțite de casetoane, totul în cel mai antic stil, dar mensolele, frontoanele și casetoanele
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din față și medită un mijloc de a-și vesti prezența. Însă nu văzu prin apropiere nici o sonerie, și a bate în ușă i se păru, cum era și natural, o absurditate. Într-adevăr, ușa, de forma unei enorme ferestre gotice de lemn umflat și descleiat de căldură sau ploaie și bubos de vopsea cafenie, se întindea de la cele două trepte de piatră, tocite în modul convexității, până aproape sub streașină. Nici o perdea nu acoperea ochiurile de geam, pline de un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
privi clipind, cu acea deferență hotărâtă cu care îndemni pe un individ să plece, zise din fundul gîtlejului: "Bună seara!" și porni iarăși, în scârțâituri îngrozitoare, pe scară. Tânărul puse mâna automatic pe mânerul valizei și ieși amețit pe ușa gotică și apoi pe poarta ruginită, trecu prin fața muscalului, care sforăia mereu, și porni dezorientat înainte. Uimirea liceanului va părea nu se poate mai îndreptățită, dacă vom ști cine era. Se numea Felix Sima și sosise cu o oră mai înainte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cai albi, aceeași din seara precedentă, se opri în fața porții, și din ea coborî Pascalopol, îmbrăcat într-un costum pepit, bine croit, cu ghetre albe, cu floare la butonieră și cu canotieră pe cap. Pascalopol deschise voios portița și ușa gotică de la intrare, stârnind schelălăitul prelung al clopoțelului. Glasul Otiliei răsună aproape numai-decît și se auziră totodată tropotele furtunoase pe scară. Pascalopol intrase înăuntru, dar geamurile odăilor din curte fiind deschise, se auzeau de afară frânturi de convorbire. Otilia spunea lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
semn de adio lui Felix, care intră în odaia lui și se culcă. Târziu de tot, când se trezi o clipă din somn, întunericul se subția crepuscular și un cocoș cânta. Lui Felix i se păru că aude trosnitura ușii gotice de la intrare și, puțin după aceea, rostogolirea roților unei trăsuri. G. Călinescu III În ziua următoare, Felix nu merse în casa Aglaei, fiindcă Marina aduse știrea că Simion e "rău". Otilia lămuri lui Felix într-un chip foarte vag cum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
hârtie de muzică, inventase un pieptene cu cinci picioare de creion cu care linia hârtia velină simplă. Își făcuse o cutie pentru păstrat desenele din carton lipit cu îngrijire cu o hârtie cafenie și apoi ornamentat în peniță cu fluturări gotice. Manualul de limba latină îl imitase pe de-a întregul, fabricând legătura, cartonajul, reproducând desenele și scriind caligrafic textul. La întrebarea lui Felix dacă făcea asta ca să economisească banii pentru cumpărarea cărților, Titi spuse că nu, dar "că-i plăcea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tot, împingînd cu încăpățînare în sus pachete mari de frunze putrede. Felix ocoli chioșcul de câteva ori, se urcă în el, se dădu jos, privi pe Marina, care cotrobăia prin bucătărie, contemplă casa mucegăită de ploi și zăpezi, enorma ușă gotică de lemn mai umflată și mai râioasă ca oricând, și-și aminti de Otilia. Ce fată bizară! Plecase de atâta vreme și nu-i scrisese un rînd! Tot ce visase împreună cu ea se spulberase, fusese numai o minciună. Visul ăsta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în curtea casei lui moș Costache, fiindcă Stănică ținuse să-l conducă pe Felix. În dreptul casei auziră un pârâit grozav și o șoaptă cavernoasă, care-i făcu să tresară: - Ei! Ce s-a întîmplat? Era moș Costache, care împinsese ușa gotică și întreba. Stănică intră numaidecât înăuntru, gata să se sustragă reproșurilor Olimpiei. - Ce s-a întîmplat? I-a venit rău puțin, dar ce are,Dumnezeu știe! - Doctorul ce-a zis? întrebă moș Costache. - Doctorul! se supără Stănică. Un pungaș. Vine
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nevinovat Stănică. Vezi cum ești, nu știe omul cum să te ia. Felix trânti ușa și se urcă repede la el în odaie. Stănică stătu puțin pe gânduri în fața ușii, ezită, apoi o luă în vârful picioarelor, deschise binișor ușa gotică și intră prin față la moș Costache. Felix îl zărise însă de pe fereastra geamlâcului. Își luă atunci pălăria și, dîndu-se jos tiptil, ieși pe poartă și plecă în oraș. Era enervat și descurajat peste măsură, și toate vechile planuri de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
În fund, se zăreau o peluză englezească și un castel. O statuie, înfățișînd un ins cu redingotă, ridica mâinile spre pajiște. Un podeț venețian ducea de la peluză către o insulă, unde se ridica o biserică de cel mai pur stil gotic anglican. Marca de serie era "Fountain Scenery". Câteva cuvinte arabe dedesubt rămaseră nedescifrate de Stănică. Erau și altele ceva mai noi și mai stângace, însă tot așa de ciudate. În locul trandafirilor, atârnau ciucuri de flori verzui de laur. Pe o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fel de gondolă încărcată cu marinari, părând niște piei-roșii și având unelte de pescuit. De jur împrejurul lagunii se ridicau creste mari de munți înzăpeziți, poate niște fiorduri. Nori grei se îngrămădeau în jurul lunii pline. Iar pe o insulă, o mare biserică gotică cu turnuri moscovite își înălța vitraliile albite de lună și zidurile negre în mijlocul unei vegetații luxuriante, în ciuda răcelii de Septentrion a priveliștii. Alte farfurii erau așa de înflorite cu albastru-intens de Prusia, încît apăreau ca niște enormi iriși. Recipientele de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
eu de moș Costache. Într-o zi Stănică, din bucătăria Marinei, unde se ascunsese venind din fund, văzu pe Felix plecând în oraș. Prin urmare nu mai era acasă decât Otilia. Trecu din bucătărie tiptil prin față, intră prin ușa gotică și trecu prin toate odăile până ajunse în dreptul sufrageriei. Privi pe gaura cheii și constată că nu era nimeni afara de bătrânul întins pe canapea. Ieși din nou afară și intră pe din dos în odaia cu pianul. Otilia era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dădu jos printr-o sforțare supraomenească, pe marginea patului și urlă gutural, plîngător: - Banii, babanii, pu-pungașule! Apoi deodată se prăbuși la pământ. Stănică vîrî bine pachetul sub cămașă, spre pântece, privi pe fereastră și ieși prin salon și prin ușa gotică. În curte nu era nimeni și nici pe stradă. Intră calm în curtea vecină și, găsind pe Aglae și pe Aurica, le zise: -M-am întîlnit cu Otilia, care roagă pe Aurica să se ducă puțin pe la bătrân, să vadă ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
totul caracterul străzii. Casa lui moș Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ținută cu un lanț, și curtea toată năpădită de scaieți. Nu mai părea să fie locuită. Cele patru ferestre din față, de o înălțime absurdă, înălțau rozetele lor gotice prăfuite, iar marea ușă gotică avea geamurile plesnite. Felix își aduse aminte de seara când venise cu valiza în mână și trăsese de schelălăitorul clopoțel. I se păru că țeasta lucioasă a lui moș Costache apare la ușă și vechile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
moș Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ținută cu un lanț, și curtea toată năpădită de scaieți. Nu mai părea să fie locuită. Cele patru ferestre din față, de o înălțime absurdă, înălțau rozetele lor gotice prăfuite, iar marea ușă gotică avea geamurile plesnite. Felix își aduse aminte de seara când venise cu valiza în mână și trăsese de schelălăitorul clopoțel. I se păru că țeasta lucioasă a lui moș Costache apare la ușă și vechile vorbe îi răsunară limpede la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ea însăși? Va ieși ea din sine? Lipsește devenirii României un sens ascendent. Schema formală a soartei noastre este orizontala. Ne-am târât în vreme. Popoarele fericite ale Pământului sânt irupții și de aceea soarta lor trezește implicit reprezentarea verticalei. Goticul este stilul ascendenței, al elanului vertiginos, dar orientat, al devenirii transcendente. O individualitate se determină după elementele gotice din suflet. Predominarea lor caracterizează pregnanța ei. Elanul unei culturi exprimă prezența internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este orizontala. Ne-am târât în vreme. Popoarele fericite ale Pământului sânt irupții și de aceea soarta lor trezește implicit reprezentarea verticalei. Goticul este stilul ascendenței, al elanului vertiginos, dar orientat, al devenirii transcendente. O individualitate se determină după elementele gotice din suflet. Predominarea lor caracterizează pregnanța ei. Elanul unei culturi exprimă prezența internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din el derivă tragicul, sublimul și renunțarea, ca pasiune pentru altă lume. Absența lui te asimilează liniștit și călduț
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
soarta lor trezește implicit reprezentarea verticalei. Goticul este stilul ascendenței, al elanului vertiginos, dar orientat, al devenirii transcendente. O individualitate se determină după elementele gotice din suflet. Predominarea lor caracterizează pregnanța ei. Elanul unei culturi exprimă prezența internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din el derivă tragicul, sublimul și renunțarea, ca pasiune pentru altă lume. Absența lui te asimilează liniștit și călduț devenirii, aruncîndu-te pradă timpului. Destinul, ca o lunecare orizontală, este negația goticului și a complexelor de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trezește implicit reprezentarea verticalei. Goticul este stilul ascendenței, al elanului vertiginos, dar orientat, al devenirii transcendente. O individualitate se determină după elementele gotice din suflet. Predominarea lor caracterizează pregnanța ei. Elanul unei culturi exprimă prezența internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din el derivă tragicul, sublimul și renunțarea, ca pasiune pentru altă lume. Absența lui te asimilează liniștit și călduț devenirii, aruncîndu-te pradă timpului. Destinul, ca o lunecare orizontală, este negația goticului și a complexelor de viață născute
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prezența internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din el derivă tragicul, sublimul și renunțarea, ca pasiune pentru altă lume. Absența lui te asimilează liniștit și călduț devenirii, aruncîndu-te pradă timpului. Destinul, ca o lunecare orizontală, este negația goticului și a complexelor de viață născute din el. Neamul românesc n-a trăit sub semnul spiritului gotic. De aici: pasivitatea, scepticismul, autodisprețul, contemplația domoală, religiozitatea minoră, anistoria, înțelepciunea, care constituie aspectul negativ al specificului nostru național, aspect din păcate central
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ca pasiune pentru altă lume. Absența lui te asimilează liniștit și călduț devenirii, aruncîndu-te pradă timpului. Destinul, ca o lunecare orizontală, este negația goticului și a complexelor de viață născute din el. Neamul românesc n-a trăit sub semnul spiritului gotic. De aici: pasivitatea, scepticismul, autodisprețul, contemplația domoală, religiozitatea minoră, anistoria, înțelepciunea, care constituie aspectul negativ al specificului nostru național, aspect din păcate central. Așa ne-am trăit noi o mie de ani și așa va trebui să nu ne mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
odihnește mai repede ortodoxia în el? Creștinismul nostru e pastoral și, într-un anumit sens, neistoric. El se desfășoară, ce e drept, pe un plan colectiv: dar nu stimulează și nu determină un sens ascendent al comunității. N-are nimic gotic religiozitatea autohtonă. În ea predomină cenușiul picturii bizantine; sufletul nostru religios se îmbracă în culori afumate. Dacă am fi fost cu adevărat niște credincioși activi, trebuia să fim astăzi mult mai departe în mersul nostru. Dar pulsațiile în andante definesc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lor, dacă le-ar clasifica din punctul de vedere al soluției față de problema spirit - viață. (A soluției intrinseci, practice, a "atitudinii".) Sânt culturi al căror stil se bazează pe o exasperare a conflictului dintre spirit și viață (cultura indiană, egipteană, goticul european și goticul ca o categorie mai mult sau mai puțin imanentă tuturor culturilor). Altele, neputîndu-l învinge, l-au atenuat (cultura greacă, întrucît a realizat o armonie mai mult dorită decât efectivă; cultura franceză, ca o cultură abstractă, în care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar clasifica din punctul de vedere al soluției față de problema spirit - viață. (A soluției intrinseci, practice, a "atitudinii".) Sânt culturi al căror stil se bazează pe o exasperare a conflictului dintre spirit și viață (cultura indiană, egipteană, goticul european și goticul ca o categorie mai mult sau mai puțin imanentă tuturor culturilor). Altele, neputîndu-l învinge, l-au atenuat (cultura greacă, întrucît a realizat o armonie mai mult dorită decât efectivă; cultura franceză, ca o cultură abstractă, în care spiritul nu se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inconsecvența în procesul lucrurilor. Cel mai mare chin pe capul lui ar fi construirea unei catedrale; tendința lucrurilor înspre înălțime, ascensiunea firii e străină complet geniului nostru. Turnurile bisericilor românești nu se sprijină în cer, așa cum se întîmplă cu cele gotice, ci, rezemate pe corpul bisericii, ele par a fi mulțumite că se află undeva, aproape de tot, un pământ, de care nu e bine să te îndepărtezi. O catedrală este un răspuns lui Dumnezeu la toate întrebările care i le-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]