1,117 matches
-
nu vor reuși niciodată să afle secretele nașterii universului, oamenii de știință se află pe punctul de a-i înțelege moartea. Soarta finală a cosmosului depinde de zero. Ecuațiile gravitaționale ale lui Einstein nu admiteau un univers static, neschimbabil. Îi hărăzeau, în schimb, alte destine, în funcție de cantitatea de substanță din cosmos. În cazul unui univers ușor, balonul dimensiunii spațiu-timp se poate extinde la infinit, devenind tot mai mare. Stelele și galaxiile ar sclipi din ce în ce mai slab, pierzându-se una câte una în
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
amintesc și de furtunoasele gelozii manifestate isteric în Five o'clock. Elvira Vasiliu, autoare a unor romane precum Dezrobită, Sub jugul lor, Lacrimi otrăvite etc. se crede îndreptățită să acuze misoginismul și obtuzitatea semenilor pentru obscuritatea în care îi este hărăzit să creeze capodopere pentru care Zița cu siguranță "s-ar fi înnebunit". Galeria de scriitoare în care se crede încadrabilă nu lasă nici un dubiu legat de infatuarea și gusturile literare ale personajului: "să fiu în Franța, de mult aș fi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
necesitatea corespondenței între nume și realitatea desemnată, obsesie ilustrată în toate textele sale și teoretizată în nota explicativă din schița Algazy& Grummer 16, nu e hazardată presupunerea că scriitorul însuși, conștient de responsabilitatea pe care soarta i-a impus-o, hărăzindu-i un astfel de nume, îndeobște asociabil cu "pușlamaua simpatică" a "micului Paris"17, și-a jucat rolul de Mitică în deplină cunoștință de cauză, însușindu-și atât aparența de veselie iresponsabilă, specifică personajului caragialian, cât și substratul grav, misterios
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau un Grummer "in abstracto", dacă dânșii nu ar fi fost creați de o întâmplare, o soartă care mai de loc nu ține seama dacă obiectele creațiunilor ei corespund, în forma și mișcarea lor, cu numele ce li s-a hărăzit" (Urmuz, Pagini bizare. Weird Pages, Editura Cartea Românească, 1985, p. 54). 17 I.L. Caragiale, Opere, I, Proză literară, ed. cit., p. 146. 18 Nicolae Balotă, op. cit., p. 538. 19 George Pruteanu, articolul Proteicul Urmuz, în Cronica, 49/ 1969, p. 7
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
behăiau asurzitor, chemându-și stăpânul la datoria zilnică. Nevasta lui Fetea, Natalița, trebăluia, fără spor, în odaia rece, căldura focului, de-abia aprins, neavând spor pe o așa vreme potrivnică. Cei trei copii, Ivan, Saveta și Ion, cu care-i hărăzise bunul Dumnezeu, se foiau după cuptorul acoperit cu țoale de cordele, neștiind ce să facă: să se trezească, pentru a și ajuta părinții, sau să se prefacă, în continuare, că somnul dulce îi cuprinsese pe tustrei. Noroc cu motanul bătrân
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
apăsătoare ce înconjurase întreaga așezare. Vasile, Mitică și Costică au ajuns tocmai la Brașov, aduși laolaltă cu alte peste trei sute de suflete. Erau triști, neputând suporta viața ca de cazarmă, impusă de șefii orfelinatului, neștiind ce soartă i-a fost hărăzită surioarei lor, Măriuca. Degeaba au căutat băieții să scoată ceva de la paznicii și pedagogii că nimeni nu le putea da o lămurire. Vremurile erau potrivnice, iar informațiile lipseau sau ajungeau așa de denaturate încât nu puteai avea nicio încredere. Doar
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
fleacuri, Emmy se întreba dacă măcar își dădeau seama cât de norocoase sunt să aibă în afara acestor bijuterii niște bărbați care le iubesc. Ea ar renunța bucuroasă la toate diamantele din lume dacă ar putea găsi ființa care îi era hărăzită. Sau, zău așa, l-ar păstra pe cel care îi era destinat. Dacă totul ar fi mers așa cum discutau ei întotdeauna, ea și Duncan ar fi planificat nunta lor chiar acum. — Toby și-a amintit cât de mult i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Comandorul e proteiform: stă la șuetă cu medicii de familie, ține ședințe cu interpușii Băncii, Îi refuză obolul baronesei de Servus, care vântură amenințător sceptrul peremptoriu al Ajutorului Antievreiesc, Își bisectează capitalul În două ramuri: pe cea mai mare o hărăzește fiului legitim - un ciubăr de mălai băgat În convoaiele năvalnice ale metroului, care se va extinde Întreit Într-un singur cincinal; iar pe cea mai mică, cea care zăcea somnoroasă În frugale documente, fiului rezultat dintr-un război just, Eliseo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
santal, iar altul, un ochi de marmură. Nu-i veșnică nici măcar clipa În care dăm gata un bob de mei; de aceea, fericirea noastră și-a văzut și ea sfârșitul cu ochii. A șaptea zi a lui octombrie ne-a hărăzit un mistuitor pojar, care a pus În primejdie Însăși anatomia lui Fang She și a pus capăt pentru vecie regretatelor noastre taclale; focul nu a mistuit casa pe de-a-ntregul, dar a devorat o puzderie de lampioane micuțe din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mizerie străvezie. Nimic nu te poate polei decît vibrația aripilor lui de fluture. Și nedezmeticit încă, te părăsește lăsîndu-te horcăind gol. Pelerin al cîmpurilor de gunoaie. Așa că, ieși din năuceală, poate te dumirești că singura strălucire care ți-a fost hărăzită rămîne recăutarea sa. Dar am certitudinea că mă va refuza. Și unde să caut? Vreau să mă sinucid. E atîta siguranță calmă în izbucnirea acesta, un calm paradoxal față de jalea din interior, încît aproape că mă mîndresc. V. tînăr sînt
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
adreseze intelectului, ca și simțămintelor; pentru ca toată firea omenească, chiar și oasele uscate să poată resimți voința Creatorului lor și să fie însuflețite. 6. Nu era îndeajuns ca Evanghelia să pătrundă în fiecare om ca individ. Vestea cea bună fiind hărăzită să mîntuiască întreaga omenire, nu trebuia să acționeze numai asupra elementelor naturii umane, ci trebuia să însoțească, prin această acțiune divină, natura umană și să nu o părăsească niciodată în nici o devenire a sa, să o susțină în toate acele
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Creștinul se poate îndoi de orice lucru, în special dacă Dumnezeu vrea să-l folosească drept instrument spre slava Sa, dar în ceea ce privește Biserica lui Isus Cristos, el nu se poate îndoi, dat fiind că este sigur că ea a fost hărăzită să fie cel mai important instrument și marele mijloc prin intermediul căruia El să fie slăvit înaintea tuturor ființelor gînditoare. 4. Altminteri nu ar putea să fie sigur cînd este vorba despre o singură parte neesențială a marelui trup al Sfintei
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
celui ce se îngrijorează pentru ziua de azi să nu se mărească și prin grijile zilei de mîine. 13. Semnul sigur care îi este dat creștinului prin care acesta poate ști dacă îi lipsește acea încredere deplină care îi este hărăzită prin grija providențială a Tatălui ceresc este acela de a se examina pe sine însuși, dacă în inima sa încearcă vreo îngrijorare pentru binele sau răul din lume, dacă este mereu pe deplin liniștit, de deplin odihnit, în orice împrejurare
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
concomitent prin gesturi elegante și sugestive, comportându-se, sub vârtelnița lui de pene unduitoare, asemenea unui sacerdot, care îi inițiază pe învățăceii săi: Toate contururile care ne împresoară pe această lume zise el -au agonisit și depozitează în ele miezul hărăzit fiecărei plăsmuiri: miez de humă sau de cremene, de metal sau de vânt, de lemn sau de foc, de os sau de apă. Miezul fiecărui lucru e sălășluit de spirit, ca de nimic văzut, dar simțit, spirit care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
unde starea amărâtă a casei răspundea aceleia proprii. Mai curios încă, instalat, în fine, într-un luxos apartament în centrul Capitalei, ducea dorul casei de mahala, cu leandri și lămâi pe prispă, cu liniște, sațiu. Semn că soarta nu-i hărăzise darul de a se bucura de viață așa cum decurgea, că o adâncă nemulțumire mocnea în însăși alcătuirea insului. Moștenită, dar în altă gamă, de la detestatul părinte. Alegerea de primar a fost unul din jocurile copilăriei mele, de care mă feream
Așa e că n-am... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8375_a_9700]
-
reală, mai ales când n-a fost acest drept istoric cauza intrării noastre în război, mai ales când am declarat că nu trecem Dunărea ca să cucerim. Afară de Delta Dunării și insulele, care sânt incontestabil ale noastre, căci ne-au fost hărăzite și prin Tratatul de la Paris și se țin de noi prin chiar natura teritoriului, apoi, fiind nelocuite, nu ne impun datoria de-a ține seamă de voința legitimă a altuia, celalalt teritoriu al Dobrogei îl primim într-adevăr, dar numai
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
parlamentele, dar și mai mult încă de circurile Franciei și a Angliei, se reduce tăria logică și mai cu seamă cea morală a partidului guvernului din Senat. Există un biet om nenorocit aici în București pe care o soartă nemiloasă, hărăzindu-i un cap de mărimea unei măciulii de mac și un trup închircit și ridicol, l-au zvârlit totuși pe scândurile scenei, ba încă i-au mai inspirat și nenorocita predilecție nu pentru farse de genul paiațelor, ci pentru tragedie
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
trei ursitori, menindu-i una tărie, alta istețime, a treia mărire lumească. Muma copilului, nemulțumită că i se dăruiseră și lui bunuri pe cari le-a avut atâția oameni, rugă pe cele trei zâne ca îndeosebi copilului ei să-i hărăzească ceva ce n-a avut încă nici un muritor. Cu-nstristare-i răspunse una din zîne: "Ca toți oamenii nici judeci, nici poți judeca ceea ce ai cerut, dar totuși îți împlinesc dorința și dăruiesc copilului tău tinereță fără îmbătrînire și viața făr-de moarte
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
De ar fi lucrat împreună cu dânsul și alți stăpânitori; de n-ar fi întâmpinat atâtea greutăți de o dată; de n-ar fi avut a face cu oameni ca Sigismund Batori, Ieremie Movilă și Basta, și de i-ar fi fost hărăzit de sus un curs politic mai lung, era în stare să săvârșească ceea ce alții numai au gândit sau numai au început. Omenirea creștină i-a rămas recunoscătoare pentru ceea ce a făcut pentru dânsa: faptele lui cele slăvite sunt trâmbițate în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
rețele de unități școlare prin intermediul cărora au promovat loialitatea politică a subiecților lor și acceptarea status quo-ului social prin intermediul unei "pedagogii a obedienței" centrate pe ideea de patriotism civic, în care fiecare trebuia să își accepte cu recunoștință situația socială hărăzită de soartă. Bunul cetățean era acela care respecta ordinea socială consacrată, își accepta poziția în ierarhia piramidală a societății și își manifesta patriotismul prin îndeplinirea obligațiilor civice (plătirea taxelor, respectarea moravurilor publice, îndeplinirea datoriilor creștine și mai ales prin "supunerea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de naștere a Anfisei Alexeevna și se pregăteau două baluri. Pe atunci era la mare modă și începuse să facă furori în lumea bună splendidul roman al lui Dumas-fils La dame aux camélias*, un poem care, după părerea mea, e hărăzit să nu moară și să nu îmbătrânească niciodată. În provincie, toate doamnele, măcar cele care îl citiseră, erau încântate și entuziasmate. Farmecul narațiunii, originalitatea tratării personajului principal, această lume seducătoare, analizată cu atâta finețe și, în sfârșit, toate amănuntele fascinante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe lacheu cu o scrisoare, rugându-l să poftească neîntârziat. Kolea nu se fandosise și venise de îndată. Cine știe de ce, numai Aglaia nu era binevoitoare cu el și îl privea tot timpul de sus. Tocmai pe ea îi era hărăzit lui Kolea s-o uimească întrucâtva. Odată, era în săptămâna Paștelui, prinzând un moment când erau singuri, Kolea îi întinse Aglaiei o scrisoare, spunându-i doar că i s-a indicat să i-o înmâneze personal. Aglaia îl privi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ia smerenia drept o forță. Religia! Admit ideea vieții eterne și, poate, am admis-o întotdeauna. Chiar dacă-mi este aprinsă conștiința de către voința supremă, chiar dacă a privit conștiința spre lume și a zis: «Exist!», chiar dacă deodată această forță supremă a hărăzit-o să fie distrusă pentru că, nu se știe de ce, așa trebuie - și chiar fără să i se explice de ce, fie, admit toate astea, dar iarăși se ridică eterna întrebare: de ce a mai fost nevoie de smerenia mea? Oare chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lumea cealaltă. Înjosim prea mult providența, atribuindu-i concepțiile noastre, de ciudă că nu o putem înțelege. Dar, iarăși, dacă ne e imposibil s-o înțelegem, atunci, repet, e dificil și să dai socoteală pentru ceea ce omului nu-i e hărăzit să înțeleagă. Și, dacă-i așa, cine o să mă judece că n-am putut înțelege adevărata voință și legile providenței? Nu, mai bine să lăsăm religia deoparte. De fapt, ajunge. Când vei ajunge la aceste rânduri, cu siguranță soarele va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
platitudinii celei mai impertinente, mai încântate de sine, mai bădărane și mai dezgustătoare! Ești platitudinea cu ifose, platitudinea care nu se îndoiește de sine, platitudinea de o seninătate olimpiană; ești rutina rutinei! Nici minții, nici inimii dumitale nu le e hărăzit să dea vreodată naștere celei mai mici idei proprii. Dar ești nemărginit de invidios; ai convingerea fermă că ești un mare geniu, însă îndoiala te cercetează câteodată în clipele negre, așa că te înfurii și devii invidios. O, mai ai nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]