2,290 matches
-
Exact cum călca el. Nu reușeam să-mi amintesc... ― E lemnul vechi, domnule Popa, mobila, parchetul... Bătrânul ridică privirea. Fața avea o expresie încordată. ― Ascultați! Îi aud! Au ajuns la capătul holului... ― Matei își înfipse unghiile în carne. " Bătrînul are halucinații, gândi sculptorul. Nu se auzea nimic. De-aș avea o sticlă cu whisky!" " Trebuie să-mi imaginez ceva care-mi face plăcere, gândi Melania Lupii, scotocind în fundul pungii după o fondantă. Am să-mi schimb toată garderoba. Lucruri sobre, distinse
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
timpul crizelor. Acest lucru este dovedit și de atitudinea bolnavului față de fapta comisă, nu caută să ascundă actul deviant sau să evite contactul cu organele competente de drept. * Encefalita în mare, se rezumă sub forma unor stări confuzionale însoțite de halucinații, irascibilitate exagerată, impulsivitate cu tendințe agresive, bolnavul se află în imposibilitatea de a se controla. În aceste condiții, persoana comite furturi, escrocherii, mitomanie, nesupunere și vagabondaj, perversiuni sexuale însoțite de agresiuni; * Schizofrenia nu determină în mod special comportamente infracționale, indivizii
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
ocazional și cel cronicizat, primul facilitează exacerbarea anumitor senzații, sentimente și porniri instinctuale ceea ce poate determina apelarea la unele comportamente deviante dar de slabă intensitate (insulte, jigniri etc). În cazul cronicizării acestei tulburări, individul manifestă o serie de deliruri sistematizate, halucinație și epilepsie alcoolică, toate acestea favorizează dezvoltarea unor idei delirante, de persecuție sau de gelozie, toate acestea pot duce la tentative sau chiar crime propriu-zise. Capitolul 2 Interpretarea delincvenței fundamentată de tipologii ale personalității În psihologie, sunt luate în calcul
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
pe culoarul dintre scaune și încercă să i-o ia, dar Ignatius se împotrivi, făcând-o să lunece jos pe covor. Plasatoarea se ridică și plecă poticnindu-se. Eroina, speriată că îi este în joc onoarea, avu o serie de halucinații, în care se vedea culcată lângă bătrânul libidinos. Patul în care se afla părea târât în lungul străzilor și apoi începu să plutească în piscina hotelului în care locuiau. — Dumnezeule mare! Porcăria asta poate fi numită comedie? întrebă Ignatius întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
obiect negru cu cadran rotund ca un ochi de rechin. N-ar mai fi putut suporta mult timp soneria aia care Îi tot repeta „ce ți se Întîmplă e cumplit“, „ce ți se Întîmplă e cumplit“, o frumoasă mostră de halucinație auditivă. De ce oare se spunea „Încăpățînat ca un catîr“ În loc să se spună „Încăpățînat ca un ceas deșteptător“? Acționă un buton care Îi mai dădea dreptul la Încă cinci minute de tihnă. Cinci minute! Ajunsese să șterpelească răgazuri: asta era toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nu ne descurcăm onorabil, lăsăm o impresie mizerabilă“. „Cui?“ „Păi, istoriei, tribunalului Adevărului.“ „Quid est veritas?“ Întrebă Belbo. „Noi“, am spus eu. 77 Iarba asta e numită de Filosofi Alungă-diavoli. E un lucru experimentat că numai sămânța gonește diavolii și halucinațiile lor... A fost dată să o ia o tinerică ce În timpul nopții era tulburată de un diavol, și astă buruiană l-a pus pe fugă. (Johannes de Rupescissa, Tratat despre Quintesență, II) În zilele care urmară am neglijat Planul. Sarcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
evrei...“ „Care?“ „Știu eu care...“ 79 Își deschise cufărașul. Într-o dezordine indescriptibilă se aflau acolo gulerașe, elastice, ustensile de bucătărie, insigne de pe la diferite școli tehnice, până și monograma Împărătesei Alexandra Feodorovna și crucea Legiunii de Onoare. Pe toate astea, halucinația Îi arăta clar sigiliul lui Anticrist, sub forma unui triunghi sau a două triunghiuri Încrucișate. (Alexandre Chayla, „Serge A. Nilus et les Protocoles“, La Tribune Juive, 14 mai 1921, p. 3) „Vedeți“’, adăugă el, „eu m-am născut la Moscova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
aici“. Părea să regrete că vorbise prea mult și-și luase În grabă rămas-bun. Și mai intervenise Încă ceva. După toate cele ce s-au Întâmplat, acum sunt convins că nu visasem, dar În ziua aceea crezusem că am vreo halucinație, pentru că, urmărindu-l pe Salon cu privirea În timp ce ieșea din bar, mi s-a părut că-l văd Întâlnindu-se la colț cu un individ cu Înfățișare de oriental. În orice caz, Salon spusese destule ca să-mi stârnească din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
principală. Coborâsem, din ce În ce mai precaut. Miezul nopții se apropia. Trebuia să mă ascund În observatorul meu Înainte ca Ei să sosească. Cred că era ora unsprezece, poate mai puțin. Traversasem sala lui Lavoisier fără să aprind lanterna, având vii În minte halucinațiile din timpul după-amiezii, străbătusem coridorul cu machete feroviare. În naos se afla deja cineva. Vedeam niște lumini, mișcătoare și slabe. Auzeam zgomote de pași, obiecte mutate din loc sau târâte. Am stins lanterna. Mai aveam oare timp să ajung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o temere continuă, într-o lume imaginară, ce i se prezintă sub tot felul de fenomene disimulate, probabil o proiecție inconștientă a unui eu travestit. În anumite cazuri extreme această manieră maladivă de a vedea lucrurile poate să meargă până la halucinație, care de regulă afectează auzul, dar care poate de asemenea să afecteze vederea sau alte simțuri. Atunci când misticul nu își limiteză presupunerile asupra anumitor fenomene, el ghicește în spatele lor anumite mistere, dar și aude sau vede în mod material lucruri
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
alături de ele pot să se trezească percepții normale, iar conștiința se obișnuiește cu prezența simultană a acestor obsesii. Uneori obsesia se transformă în idei fixe, iar conștiința își pierde capacitatea de a discerne realul se ireal; atunci apar cazurile de halucinații și de delir, în timp ce la nivelul cel mai înalt apare starea de extaz. În stările extatice zonele cerebrale excitate sunt supuse unor reacții violente, iar activitatea restului creierului este suprimată: Extaticul este în mod complet insensibil excitațiilor exterioare. El nu
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
celulelor nervoase, fiecare dezagregare excesivă, asemănătoare unei explozii, a materiei nutritive nervoase. Nordau diferențiază misticii autentici, ce au un suport spiritual real, de falșii mistici ce epatează cu niște noțiuni de proveniență îndoielnică sau a căror viziuni sunt plăsmuiri sau halucinații paranoice. Astfel, extaticii veritabili precum Sfânta Tereza de Ávila, Mahomed sau Ignațiu din Loyola ar fi demni de încredere atunci când afirmă că stările ce le însoțesc extazul nu se compară cu absolut nimic din trăirile terestre și sunt aproape indescriptibile
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
Îndrăgostească, ca și mine. SÎnt nebun după Frumoasa Barmaniță! mormăie Ivan, sărutîndu-și vîrfurile degetelor și aruncîndu-i fetei o bezea. — Oameni ai lumii, dezbărați-vă de sentimentalisme. Wakefield bănuiește că „dragostea“ este periculoasă. Îi face pe oameni euforici și le produce halucinații. Herman Melville a scris ceva despre universul care a fost zămislit de frică, dintr-o sferă invizibilă de teamă. Apoi a venit Walt Whitman care propovăduia dragostea frățească și optimismul Lumii Noi. Ei propuneau aceste două viziuni diferite ale universului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Înfășurați În prosoape, citind ziare și jucînd șah. Multe dintre culturile serioase ale Îmbăierii folosesc ierburi aromate pentru a accentua fiorul experienței. Băile de femei din țările islamice, hammam-ul din Maroc, de exemplu, sînt adevărate herbariumuri care oferă clientelor plăcute halucinații printr-un amestec subtil de arome și transpirații. „Nici nu vă puteți imagina“, exclamă autorul Artei Lăutului, „interioarele pline de arabescuri! Parfumurile!“ Wakefield nu poate. El de abia mai poate să citească; ochii i se Închid postorgasmic, mintea se lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
doamnele“. — Tocmai am inventat chestia asta, spune femeia, cu engleza ei cu accent, semănînd cu cea de la Început a Marianei. — Pentru că sîntem arhitecte, inventăm băuturi cărora le dăm numele altor arhitecți. Wakefield Încă mai suferă din cînd În cînd de halucinații auditive care Încep cu Mariana. Trăia cu ea cam de un an cînd s-a trezit odată Într-un autobuz plin cu eleve de liceu hispanice. Pentru el, toate păreau că sînt Mariana vorbind englezește. Doar că fetele vorbeau spaniola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o cafenea, să se calmeze, dar și femeia de la tejghea vorbea cu vocea Marianei, deși accentul ei era german. De atunci Încolo, toate vocile cu accent erau ale fostei sale soții și această tulburare nu putea fi alungată cu ajutorul rațiunii. Halucinația dispărea de la sine, după un timp. Wakefield bănuiește că vocea Marianei avea ceva primar, fundamental În timbrul sau În notele ei, ceva ca o voce care a zguduit rădăcina limbajului din creierul lui. Wakefield Își bea paharul de Corbu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la arhitectură și habar n-am avut că este o convenție a arhitecților În oraș. — Ca și cum ar fost greu, mormăie Wakefield. — Orașul ăsta Îmi amintește de Franța, Îi spune Cybelle. Wakefield a mai auzit asta și Înainte; asta nu e halucinație. — Lui Franțoise și mie ne vin cele mai bune idei În cafenele, vorbind cu prietenii noștri. Nu găsești chestia asta În cea mai mare parte din America. Ascultați, zice barmanul. Vin cisternele. Iese pe după tejgheaua barului și Închide ușile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
interior irumpe în conștiință. Toate eforturile eroului de a relua contactul cu lumea exterioară (prin scris, prin amorul cu o tîrfă sordidă ș.a.) nu fac decît să îi amplifice deriva, colorînd-o strident și grotesc. În pragul nebuniei definitive, el are halucinația Domnului cu servieta, ale cărui cuvinte de spaimă („am venit să-mi dai partea mea”, amintind finalul nuvelei caragialiene În vreme de război) „dansează” suprarealist - inclusiv tipografic (v. punerea în pagină experimentală, cu literele zigzagate). Un text mai puțin comentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mesajului și sabotarea așteptărilor „burgheze” sau efortul de a aboli frontierele dintre roman și poem (ultimul fiind - în linie postromantică - „genul esențial”). O „poveste de dragoste” în decor de circ („Povești pentru bolnavii de ochi“, de F. Brunea) devine pură halucinație urmuziană, imaterialul materializîndu-se aberant: „ceea ce-mi amintesc e un parfum în formă de șolduri și o privire deasă și complicată ca un nod de corabie”. În „mitul” „Absint anonim“, evadarea onirică din realitate e provocată de magia absintului, viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardist al scriitorului este, astfel, considerat a fi și cel mai reprezentativ în ordine valorică: „Toată literatura d-lui Ion Călugăru, vorbim de aceea care și-a precizat conturul de la Paradisul statistic încoace, trăiește (...) într-un cer de vis, de halucinație (...) mă gîndesc la toată acea umanitate parodiată în marginea Vechiului Testament sau în marginea istoriei contemporane, cu toate ticurile ei mecanice, cu sufletul ei trepidant, cu nebunia ei portativă”. Nuvela omonimă va fi salutată, în consecință, ca o foarte promițătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
suprarealistă sau expresionistă ale unor poeți moderniști. Proza lui Bacovia este interpretată, în mod inedit, pe această linie devenită cu adevărat productivă abia prin anii ’70: „Transcriu numai poema „Tîrziu”, pentru excepționala ei calitate de invocare a unei stări de halucinație și care poate fi alăturată celor mai onirice pasagii suprarealiste sau celor mai veninoase incantații ale lui Lautréamont”. Ca și în cazul altor critici „artiști”, Boz polemizează cu Lovinescu, care „oprindu-se, cum era și cazul, la elementele superficiale”, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmărea pe ea. Chipul lui bronzat, ochii lui negri apăreau din mulțime pe neașteptate - În magazine, În supermarketuri, În autobuze, În vagonul de metrou. Apărea o clipă și apoi dispărea lăsându-i o neliniște mută, și, uneori, impresia că avea halucinații. Semaforul era roșu, dar Antonio tăie intersecția. Intră cu toată viteza În pasajul subteran, băgă În a cincea și intră pe șoseaua de centură care sufocă Roma, ca un inel prea strâns. — Ești iarăși cu dentistul? Ce morală mai are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
primul om care mă crede și mai ales... primul care mă vede. Nimeni în afară de tine nu mă poate vedea. Zogru nu știa că-l mai văzuseră cândva Ghighina și, apoi, Talpă și, accidental, câte un om care crezuse că are halucinații. El simțise doar ochii lui Achile și aceasta pentru că mai era, în plus, frica enormă, care îl paraliza. - Fata asta, de exemplu, habar n-are că exist. - Nu e conștientă de discuția noastră? - Ba da. Își va aminti tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
roman polițist fad, realitatea era Întotdeauna mai uimitoare decît ficțiunea. Dădu pagina și simți reflexul unei lumini peste hîrtia albă. Mai parcurse cîteva rînduri, dar, fugitiv, lumina trecu din nou peste pagină. Intrigată, Marie Înălță capul. Crezu că are o halucinație: lumina venea de la far! Se năpusti pe balcon, necrezîndu-și ochilor. Lampa farului, care nu mai funcționase de douăzeci de ani, mătura acum peisajul cu fascicolul ei de lumină la intervale regulate! Fixînd alternativ drumul și fascicolul luminos care se rotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
praf era pur și simplu de nefolosit. Puse chiar mîna pe enorma lentilă de sticlă și verifică singură că era rece. O neliniște surdă, care Începea să-i devină familiară, ieșise din nou la suprafață. Totuși nu fusese victima unei halucinații! O dată În plus, cineva se străduia s-o sperie creînd un fenomen care i se părea a fi În legătură cu legenda jefuitorilor de corăbii... Ryan Îi simți neliniștea. - În orice caz, invazia asta de crabi e cît se poate de reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]