905 matches
-
ai cunoștințele de medicină ale lui Hinói Tefaatáu ca să ajungi la concluzia că puternică lovitură nu putea fi totuși suficientă pentru a sfârși cu viața unui asemenea monstru. Tapú Tetuanúi îl cerceta cu atenție. I se păru creatură cea mai hidoasa pe care ii fusese dat s-o vadă vreodată, nu doar datorită mărimii și forței sale, ci mai ales din cauza oribilelor tatuaje care îi acopereau fiecare centimetru al corpului, de la frunte până la călcâie. Nimic din aceste tatuaje nu-i amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
iar legăturile trebuie să fie deja înmuiate de apă. Schița un zâmbet, nu lipsit de amărăciune. Ar fi foarte trist că, după ce i-am învins pe Te-Onó, un rechin alb și un taifun îngrozitor, să fim înfrânți de niște viermi hidoși, care ar putea fi striviți cu degetul. Tané nu va permite să se întâmple așa ceva, exclama băiatul, sigur pe el. —Zeii pot fi foarte cruzi, răspunse. Și foarte greu de înțeles. Se distrează, lăsându-ne să învingem în marile bătălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
început să fiarbă din cauza forfotei zecilor de fiare lacome, al căror număr creștea cu fiecare clipă, apropiindu-se ca niște săgeți ale groazei din cele patru puncte cardinale, atrase de mirosul sângelui care curgea în șuvoaie din sute de răni hidoase. Tapú Tetuanúi se văzu nevoit să-și acopere urechile, nemaiputând asculta urletele celor care agonizau sau trosnetul mandibulelor ce se închideau peste corpurile celor care se zbăteau să scape. În atacul sau dezlănțuit, un uriaș rechintigru se lovi de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sclipirea unei reclame luminoase peste măsură de mari: „FELLINI, ROMA“... „FELLINI, ROMA“... Intră. Sala era mare, curată, comodă, cu fotolii adânci și aer condiționat, dar mirosea a dezinfectant ieftin, a spital de campanie, a casă de toleranță. Ieși scârbit de hidoasa defilare a mizeriilor omenești și încercă să uite, plimbându-se pe marele Bulevard, năpădit acum de noctambuli hălăduind fără grabă, privind vitrinele unde se oferea tot ce și-ar putea dori imaginația omenească. Alături de un magazin cu mașini de lux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pămîntului moldav. De o parte și de alta a Prutului. Tinică strălucește. Este tînăr, este deștept foc și are o mînă de aur. Din pasta mîzgoasă a malaxorului a fost zărit de o inimă haină, mizerabilă. De acolo a ieșit hidosul produs, nu spre a urca, cu infinit efort, spre zări îndepărtate, ci pentru a utiliza bidineaua lui respingătoare. Am o mare contribuție la opțiunea medicului Tinică de a rămîne la Iași. A acceptat casa care se dărîma și era populată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și așteptam, lăsîndu-mi doar ochii să deslușească toate acele forme frumoase cărora nu voiam să le dau nici o semnificație ca să nu le risipesc. Și deodată pe masa de lemn rezemată de zidul de lîngă ușa bucătăriei am văzut un obiect hidos care nu se potrivea În raiul acela, ceva ce nu mai văzusem și nu părea să aparțină lumii din afara noastră, apăruse mai degrabă de undeva din străfunduri, din viscerele unei făpturi vii. Neputînd să-mi iau ochii de la acel lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ce să-i fac eu cum s-o ajut să mă duc acolo În garsoniera aceea unde am mai văzut un mort pe nea Dumitru lui măcar n-a trebuit să-i privesc zvîrcolirile zbaterea aceea de vită Înjunghiată disperarea hidoasă cu care muribundul Își cerșește ultimele secunde de viață nu pot nu mă duc mai bine mă ascund mă bag În pat și-mi trag plapuma peste cap nu vreau să aud dacă mai sună nu vreau să mai știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Vrei să stai aici, să ai totul de-a gata, trântorule?! - Mă faci tu pe mine trântor? Nu ți-e rușine?... se înfurie iepurașul făcându se negru. - Ha, ha, ha! se zguduiră nopțile, și norul se transformă într-un chip hidos cu dinți de foc... Te-a prins mânia?!... Iepurașul se pomeni afară trântit la pământ. Castelul dispăru. O durere grea și adâncă îi prinse ființa. Auzi glasul Vrăjitorului. - Mânia este nestăpânire, și cel ce nu se stăpânește își pierde drepturile
Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
atît de bine! Rowe rosti, cu toată tandrețea de care era În stare: — Te iubesc. Știi bine că te iubesc. Nu pot să cred că nu ții la mine... Spune, unde-i filmul? Un cuc pictat ieși cu zgomot din hidoasa colivie a pendulei și vesti jumătatea de ceas. Rowe se gîndi că În curînd va fi noapte. Oare va fi tot o noapte plină de grozăvii? Auzi cum ușița coliviei se Închide cu zgomot și, În aceeași clipă, Anna spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și atâtea alte fantasmagorii. Pictase un monstru marin miraculos, „cu neputință ca natura să fi folosit în operele ei atâta urâțenie și atâta ciudățenie“. Nimeni n-ar fi înfățișat mai bine o Sfântă Margareta din pântecele căreia iese un balaur hidos, vărsând pe ochi „venin, foc și moarte“. Monstrul marin îl dăruise „magnificului Giuliano de’ Medici“, iubitul frumoasei Simonetta de’ Bardi și fratele lui Lorenzo. — Aceeași Simonetta căreia îi făcuse portretul Botticelli, al cărei chip îl împrumutase și Primăverii sale, cântată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Îl Împărtășise, de la sine putere, oamenilor săi. Poate că aveau viața mai așezată decât a noastră, sau poate că aveau mai multă nevoie de femei și simțiseră nevoia să le facă un cuvânt, cine știe. Cum-necum, femeia de lângă mine era hidoasă. Respirația Îi mirosea a hoit, avea prea mult păr pe față și, oricum te-ai fi uitat la ea, semăna cu un bulgăre de seu uitat la soare și râncezit peste poate. Nu capeți decât ce ești În stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de rugămintea lui Moru? am Întrebat, Întărind puțin cuvintele rostite În minte, așa, ca să pară venite nițel de la Tatăl. Minos râse. - Oh, cuvintele au și părțile lor bune. Chiar și cele pentru forme. Simt asta. Casele alea blestemate sunt mai hidoase decât niște pui de șobolan abia născuți dar, de când știu formele astea, parcă și la mare mă uit altfel. Văd lucruri care nu sunt, pricepi? De pildă, văd câteodată niște lucruri care ar putea să plutească pe Marea cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fără nume, se Înecase În torentul de sînge fără nume al acestui om și nu-i mai vedeam chipul așa cum Îmi apăruse la prînz. SÎngele și moartea acelui om deșteptaseră În inima mea o neagră prăbușire, aducînd deodată Înapoi lumea hidoasă a morții-În-viață cu nenumăratele sale Întruchipări fantomatice ale nebuniei și disperării și, pe căi enigmatice și imposibile, asemeni misterului de nepătruns al dragostei și al morții, secretul amar al acelui chip plin de viață strălucitoare Își luase locul acum printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cărora le plăcea - ca muștelor ce se hrănesc cu cadavre - să aștepte pînă ce trupul avea să fie transportat. O prostituată tînără, negresă, intră pe poartă și Înaintă pe platformă privind iute În jur la fiecare pas, cu un zîmbet hidos și rece Întipărit pe buzele subțiri rujate. CÎnd văzu cercul de bărbați, se apropie și, după ce se uită În treacăt spre banca unde ședea mortul, Începu să privească repede În preajmă spre stînga și spre dreapta, arătîndu-și dinții albi, strălucitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu vorba domoală și prietenoasă, Încearcă să răspundă. — Ei, domnule, ne gîndeam că... Iute ca fulgerul, șobolanul l-a plesnit pe băiat, iar degetele lui Împuțite și-au lăsat amprenta bălțată pe obrazul roșu al băiatului, și-au lăsat amprenta hidoasă, murdară, de neșters, pentru totdeauna pe obrazul sufletului lui. — Mă doare-n c... ce gîndeai tu, mă, căcăciosule! Ține-ți clanța, că-ți trag un glonte de-ți verși mațele! Își scosese pistolul din toc și-l ținea În mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și vanitățile nu e deloc o probă de inteligență. Ar însemna să prelungim în absurd gestul acelui papă care dădea foc, seara, unor câlți pentru a privi cum se duce viața. Important e să nu irosești "posibilul" înainte ca misterul hidos al morții să te înghită și pe tine. Ce rost are să-ți amintești în fața unui cer senin ce spune Eclesiastul, că totul e deșertăciune? Dar trebuie să consimt că liniștea cu care vorbește Marc Aureliu despre moarte mi se pare
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
prefăcându-se că încearcă să-și amintească. Deci, ia să vedem...Am un Klee, doi Picasso și niște desene ale lui Turner... Plus câteva hidoșenii de-ale protejaților fratelui meu... — De ce le-ați cumpărat, întrebă Phoebe, dacă vi se par hidoase? — A, sunt o naivă în privința asta. Roddy îmi spune că sunt bune și eu îl cred. Suntem toți la mâna lui. Medită o clipă, apoi se aplecă în față. Cu excepția dumitale, desigur. Ești, în fond, o profesionistă. Trebuie să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
soldații noștri luptă și pomenim familiile lor în rugăciunile noastre. Vâslește, vâslește, blând, barcă, pe râu. Zgomotul e asurzitor,scrâșnetul oribil al motorului și al curentului de aer și totuși, acoperind totul, se aude încă râsul dement al Tabithei; nesfârșitul, hidosul râs al irecuperabilei nebune... Vesel, vesel, vesel Nici un președinte nu poate trimite cu ușurință în război pe fiii și fiicele noastre. Mă prăbușesc, mă prăbușesc. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți. Mă prăbușesc... E un moment istoric. Până când vine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
câte o umbră, dincolo două, se adună apoi în pâlcuri, îndreptându-se cu grabă spre stația de autobuz. Pe cer pălesc ultimele stele, orbite de neonul din care se prelinge o lumină coclită. Intrând în raza ei, chipurile călătorilor devin hidoase, de coșmar. Oamenii se strâng însă în jurul stâlpului, înfruntând urâțenia, de frig. Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și fatală, te mai și opăreau, ca să mori ca mama lui. Ce n-am priceput a fost viziunea medicală a lui Russell asupra maladiei: atît Ceaikovski cît și maică-sa prezintă publicului, pe față, niște bube gen flictene, galbene, sanghinolente, hidoase. Care nu apar deloc În tabloul clinic adevărat. Pe de altă parte, să recunoaștem că se ducea de rîpă orice efect dramatic dacă marele compozitor ar fi fost filmat la debutul bolii, ducîndu-se febril la toaletă, debut caracterizat prin scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
aprind dimineața ca portocalele din manualul lui Antnio, uneori se petrec pur și simplu, fără nici o justificare. Cum tot aparent fără sens pare răpirea Ariellei de către Henriques, În vederea unui portughez joc amoros În trei (al treilea partener fiind o bătrînă hidoasă, ivită nu se știe cînd dintre volumele lui Bosh). Deși invizibil, singurul personaj care are un rost precis, prin multiplicare, este Pessoa. Portugalia: 92 de mii de kilometri pătrați cu tot cu Azore și Împinsă continuu de-o mie de ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ce se ascunde În intrările ei secrete”. Părul din vagin și umbra lui stufoasă. Uite ce trebuie să-ți pui vara pe cap, la mare. * Nancy Friday, Fantasmele erotice ale bărbaților, Editura Trei, 2006. AUTOPSIE* Un asasin necunoscut. O crimă hidoasă. Povestită pînă-n cele mai mărunte detalii. Și descrierea clinică a descompunerii trupurilor celor două victime. Pe parcursul a șase zile. La Început oră de oră. Apoi zi de zi. Ce se Întîmplă cu sîngele. Cu limfa. Cu rănile. Cu pielea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
trup, nu peste pieptar, cum e obiceiul în Bengal.) Maitreyi vine mereu în camera mea, vine fără nici un motiv și întotdeauna insinuează sau provoacă. Pasiunea o face frumoasă. Senzual, carnal, e peste fire de ispititoare. Fac eforturi ca să o judec hidoasă, grasă, urât mirositoare și să mă pot stăpâni. E un fel de "meditație prin imagini contrarii" ceea ce încerc eu. Adevărul este că nervii mi se consumă inutil, și, de fapt, nu înțeleg încă nimic precis. Ce vor cu mine?" " De
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sărute, lacom, înfigîndu-și în același timp unghiile în carnea mea. Continuam să vorbesc, nesimțitor la căldura trupului ei, spunîndu-i tot ce am suferit când am știut-o singură cu un bărbat străin, care-i masa pulpele. I-am arătat ce hidoasă este această abandonare în mîirale altuia. ― Aș fi preferat să mă siluiască, vorbi deodată Maitreyi, izbucnind în plâns. ― Cu tine, așa cum ești, senzuală și inconștientă, i-ar fi fost foarte ușor s-o facă, răspunsei eu, privind-o sălbatec. Tot
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
amiază ce agoniza sub picăturile imense de ploaie nesfârșită. Un Scriitor înfrigurat (de ce nu și înfricoșat?) care pășea cu pași din ce în ce mai mici către momentul în care reflectoarele aveau să fie aprinse din nou, iar măștile aruncate de pe fețe. Fețe ridate, hidoase, inumane. Fețe spoite în culori cenușii, cu ochi holbați, apoși, aproape morți. O sală de spectacol în care moartea scrijelea cuvinte obscene pe toți pereții, iar spectatorii aplaudau doar atunci când Iepurele era chinuit suplimentar. Un Magician care mergea de-a
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]