9,802 matches
-
o rugăminte față de Cioran: să nu mă mai supradimensioneze, pentru că această exagerare, venind de la o personalitate ca a lui, îmi sădește în suflet, sau intensifică în mine, sentimentul dureros al neîmplinirii. Acest sentiment este fructul întâlnirii dintre eul concret și ideal. Eu am scris mult la viața mea, dar nu cred că scrierile mele sunt antologice și nici elocvente pentru evoluția spirituală a personalității mele. Poate eu însumi m-am împiedicat să mă realizez. M-a întrebat cineva odată: Mă, Petrică
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
unei superiorități ofensate, care-și face din dispreț un blazon. În aparență, personajul unidimensional Manuela, păstrează în cutele sufletești intime mirajul unei iubiri ardente, convertită pe plan intelectual într-un dialog despre D’Annunzio, “extremul voluptos”. Închipuirile despre o lume ideală se amplifică dintr-un sentiment de contrarietate. Personaj aproape aerian, o abordează aproape ostentativ “cultul frumosului steril”, al frumosului ca și al amorului care își consumă în el singur toată substanța și e fecund numai prin existența lui. În galeria
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
greu de pătruns acest conflict vizibil între gratuitate și frenezie organică, între abstracție și febra senzorială cu care Hortensia Papadag-Bengescu își înzestrează primele eroine. Într-o alăturare imposibilă, avem de-a face cu o metafizică a simțurilor a cărei protagonistă ideală și idealizată arde din toată ființa sa pentru “amantul din eter”. După cum bine aprecia Al. Protopopescu: “Tipul de “fecioară tare” viitoarele “fecioare despletite”este osândit alături de masculinitatea agresivă.”¹ În felul lor, Bianca, Myriam, Alisia, Adriana, Manuela sunt niște apostoli ai
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
idealizată arde din toată ființa sa pentru “amantul din eter”. După cum bine aprecia Al. Protopopescu: “Tipul de “fecioară tare” viitoarele “fecioare despletite”este osândit alături de masculinitatea agresivă.”¹ În felul lor, Bianca, Myriam, Alisia, Adriana, Manuela sunt niște apostoli ai iubirii ideale, și nu niște femei în înțelesul veridic pe care ni-l vor revela romanele. Ele cultivă un amor-problemă, a cărei ineficiență le înnobilează, dar nu într-atât încât să poată fi afișate în rândul bărbaților “care văd idei”. Dar “calvarul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
sufletul după focul dragostei. VOLUPTATE Logodna este un angajament, o nevoire, o pasiune, o taină ce urmează să fie deslușită, eroina caută mereu sensul acestei noțiuni. Chemarea simplă și clară a celor doi mărește voluptatea logodnei, ea trăiește o logodnă ideală mută. Femeia îndrăgostită trăiește povestea ei de dragoste, partenerul se identifică cu propria viziune despre îndrăgostit. Vâlsan e bărbatul pe care Manuela îl vrea. Cum este? Ce este? Ce simte? Nici ea nu știe, dar importantă pentru ea este povestea
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
decât să te stăpânească o slugă oropsită. Noțiunea de cuplu scoate la iveală viziunea femeilor referitoare la bărbatul predestinat. El este umărul “odihnitor” prin al cărei reazem Ea ar fi împlinită. În toată pledoaria despre bărbat se concluzionează că bărbatul ideal nu există, la fel cum nu există mâna sigură și blândă de care să te sprijini ușor cu două degete, să treci grațios și surâzând peste prăpăstii ca un acrobat pe sârmă, găsind cumpăna supremelor măsuri ale fericirii. Viața ca
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
în mod direct. În acest caz, pentru înțelegerea anumitor aspecte de ordin structural și/sau funcțional se recurge la modelare. Modelarea este modalitatea de studiu a unor obiecte, fenomene, procese etc, prin intermediul unor mijloace analoage (similare) material intuitive, iconice și ideale ale acestora, denumite modele, capabile să evidențieze caracteristicile esențiale ale realității studiate sau să ofere informații despre aceasta. Este o metodă cu caracter activ-participativ, formativ și euristic, dinamizând antrenarea și dezvoltarea capacităților intelectuale creatoare și prin aceasta sporind calitatea și
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
amintesc despre mama mea. A fost o femeie de aur. O iubesc și tot timpul o voi iubi, căci ea a fost cea care mi-a dat primele lecții de viață. A fost și va rămâne un exemplu de mamă ideală. Fiecare copil își iubește mama, la fel cum o iubesc și eu. Dar eu am o atitudine mai diferită decât alții, căci nu-i pot arăta mamei ceea ce fac. Eu doar știu că mă vede, fără ca să zică ceva, fără ca
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
ar face observații cum le fac și eu. Chiar și scriind această carte, nu mă lipsesc de ele. Eu ascult și încerc să îndrept greșelile, căci din ele învățăm. Persoanele care nu mă înțeleg mă consideră stranie. Lumea nu e ideală, nimic nu-i ideal, dar unele minusuri înfrumusețează și fac lumea mai specială. La pictură, unele fete din primul an pictează cu atâta grijă, încât încearcă să fie totul ideal. Mă uit la ele și-mi amintesc de mine, de
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
rugozitate este kb = 0,40 mm, iar la canalizările drepte kb = 0,25 mm. Diagramele pentru dimensionare și verificare sunt prezentate în figurile 2.68. și 2.69. 2.4.4.2.3. Conducte din polipropilenă Conductele de polipropilenă sunt ideale pentru folosirea lor în sistemele de canalizare interioară. Polipropilena este un material plastic obținut prin polimerizarea propilenei. Este un polimer inodor și incolor, ușor transparent până la opac și se pretează la a fi colorat într-o gamă variată de culori
Reţele de canalizare : partea teoretică by Viorel TOBOLCEA,Valentin CREȚU, Cosmin TOBOLCEA () [Corola-publishinghouse/Administrative/91723_a_93003]
-
de facebook a editurii Junimea. (c) GEORGE POPA (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA George POPA Ars Poetica Editura Junimea Iași 2016 Poezia a treia stare Martin Heidegger: arta propune o stare între ființă și neființă, posibilul devine real, și realul ideal Dacă, așa cum afirma Arthur Rimbaud, "La vraie vie est absente" adevărata viață este absentă omul fiind un străin în lume, experiența poetică încearcă să împace sufletul cu lumea, să pună acordul între ele, cum afirma Shakespeare, să le armonizeze, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o putem cunoaște; apoi realitatea curentă, comună, constituită de ceea ce ne apare, ceea ce înregistrează posibilitățile cognitive ale simțurilor noastre, și anume, suprafața lucrurilor, necoincizând cu esența lucrurilor. Există însă o a treia realitate: este ceea ce noi suprapunem pe lucruri, icoana ideală. Or, a suprapune o icoană vibrantă pe aparența lucrurilor este act poetic. Astfel, veritabila, unica noastră realitate pe care ne-o putem crea și viețui este cea poetică Cea de a treia realitate depășește posibilitățile cunoașterii senzoriale, precum și cele ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
căror sensibilitate variază de la om la om. Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de ființare și intră astfel în posesia propriei sale dumnezeiri. Karl Jaspers recunoaște dificultatea minții de a cuprinde nemărginirea într-o sinteză totalizatoare. Iluminarea poetică este capabilă să ne introducă fulgurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vii, și nu abstracte, împărtășite, pătimite, și nu teoretice. Pe de o parte, pentru că sunt revelații ale unor vizionari, ale căror momente de iluminare sunt energizate de trăirea profundă, cu spiritul și inima, a actului de instituirea a unei neorealități ideale; pe de altă parte, transa acestor trăiri devine inițiatică, produce atât la creator cât și la contemplator, acel fior (Schauder) eliberator goethean, acel "fulger sacru" hölderlinian, care ne "explodează" moarte și înviere în cel mai fascinant Dincolo; de fapt, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o plimbare filozofică printre tablouri". Extrapolând această idee, o plimbare filozofică deschisă emoțional către sensurile cosmice ale existenței umane trebuie să fie și hermeneutica apropierea de creațiile literaturii sau ale muzicii aflate în zonele eterate ale spiritului. Opera de artă ideală trebuie să inducă atât sentimentul finitului cât și al infinitului. Pe de o parte, sentimentul certitudinii existențiale prin certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spiritului universal (vidul cuantic, un preaplin de potențialități, despre care vorbesc fizicienii), și care folosește pe poet ca o portavoce. Impulsul pentru fructificare, constituit de energia descărcată de revelația apărută pe fondul predispoziției, al deschiderii conștiinței poetului către sensuri poetico-metafizice ideale. Fructificarea formală, care are loc în matricea înzestrării poetului cu capacitatea de a întruchipa dicteul în cuvânt, marmură, culori sau muzică. În ce privește primum movens, stimulul care pune în acțiune această fenomenologie, el poate fi o idee, un cuvânt, o stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu este autofania unui autor, ci epifania unei voci, a unei insuflări. Nemulțumită de existența dată, supusă destrămării, justiția cosmică dictează poetului o refundamentare a lumii. Arta, poezia o oglindă în care natura vrea să se vadă într-o formă ideală, așa cum ea ar fi trebuit să se nască. Din acest motiv, veritabila creație este acea operă de artă, care, prin noutatea, originalitatea ei, poate intra în fluxul continuum-ului universal, îmbogățind lumea cu noi hipostaze, cu superioare înțelesuri. Inspirația, dicteul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în lume ? Pe de altă parte, nu cumva unica ființare este cea umană (cum urma să creadă și Heidegger), iar omul, prin destinul său, o ucide: "Înjunghiem ființa pe-altarul omenirii" (Sein zum Tode, heideggerian). Concluzia poetului este că unica, ideala salvare de o existență a răului și a morții, este visul o supraființă, posibilă în iubirea absolută. Rezumând diversele sale "intuiții metafizice", cum singur le definește, Eminescu introduce în patrimoniul spiritual al culturii noastre spiritul hyperionic simbol și energie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adevărul. Aparatul receptor al apriorismului românesc este alcătuit esențial din vocația pentru cânt, aspirația spre estetic, spre lumină și spre înălțimi, toate întrunite, de pildă, exemplar în balada Mioriței. Lirica unui poet se bucură de o receptare cu atât mai ideală, cu cât poemele sale reflectă amprenta apriorică a poporului respectiv. Factorii care converg într-un poem pentru a realiza armonia, "un organism viu ca natura" (Kant), sunt logica internă a ideii poetice, a discursului liric și organizarea perfectă a prozodiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
inerția telurică, refractară spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele patru poeme sus este vorba de o ritmicitate dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric și celest, între zborul spiritului care nu poate respira decât în zonele de sus ale semnificațiilor eterne și lipsa de zbor a unor ființe fără vocația absolutului: "Prea mult un înger mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un tot dezvoltând un sistem de tensiuni temporo-spațiale și elanuri ideatice de o armonie absolută, din care iradiază vectori metafizici de eliberare a sufletului și intelectului. Cea mai perfectă finitudine impulsionează zborul cel mai înalt și fără oprire. Este poezia ideală care satisface cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune în cursă pentru depășirea infinită a limitelor. De aici receptivitatea sa de excepție. Lectura cosmică a poemului "Cosmos", concept de origine greacă, însemnează ordine, armonie, coerență internă opus conceptului de "chaos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și năzuința întregii ei gândiri și înfăptuiri. "Cunoaște-te pe tine și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al formelor, al finitudinii materiale, condiția ontologică în lumea umană. Coloanele grecești suișul lor constituie arhitectura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al formelor, al finitudinii materiale, condiția ontologică în lumea umană. Coloanele grecești suișul lor constituie arhitectura spirituală unind lumea zeilor cu lumea omului. * Odată inițiată nașterea cosmosului din chaos, cele două stări rămân concomitente, existând un schimb continuu în dublu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
idei, cuvinte, forme, culori, sunete într-o structură articulată, unitară. Tensiunile ideatice și formale ale organizării interne într-un poem, tablou, piesă muzicală realizează un microcosmos perfect, condensând și iradiind totodată macrocosmosul. Organizarea cosmică a operei de artă constituie forma ideală pentru receptarea sa și persistența în anamneză. Ca atare, într-un poem, alături de deschiderea și vibrația cosmică, la această organizare contribuie: pe de o parte, logica internă a ideației, condusă conclusiv, iar pe de altă parte, metrica, știința rimelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al strunelor viers Nu mă va însoți-n adâncuri; odată, o singură dată Voi fi trăit ca zeii, și n-am râvnit mai mult. Este exprimată paradigmatic bucuria puterii demiurgice de a crea din nou lumea și omul la modul ideal. Pentru că, adăuga Hölderlin, "Din Dumnezeu iese opera mea". De aceea menirea verbului poetic este să numească nu numai lucrurile, și a schimba astfel poetic lumea, dar și pe zei, pentru a le întemeia prezența, scrie tot Hölderlin în tragedia Empedocle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]