1,191 matches
-
ce încremenește, și al cărui sfârșit, cunoscut, devine înspăimântător prin chiar acest fapt. Stilul autoarei este, ca de obicei, unul memorabil, presant, hipnotic, prin alternarea descrierilor mirabile ale peisajului din insula Grayling (statul Maine) cu starea-limită a victimei: contrastul între idilicul naturii indiferente și moartea anunțată, iminentă a tinerei face și mai sufocantă întemnițarea în acel vehicul devenit pentru Kelly mormânt. Joyce Carol Oates ar fi fost un extraordinar regizor, dacă ar fi avut mai multă încredere în camera de luat
Cinism vs inocență by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4175_a_5500]
-
în prezent și se concentrează exclusiv asupra discursului despre artă, mutându-l în domeniul artelor plastice, pentru a demonstra că lupta dintre modernism și "canon" se dă și în afara muzicii. Înfruntarea are loc între un Sixtus Beckmesser admirator al peisajelor idilice cu vechiul Nürnberg (interpretat cu vervă și "mușcător" de baritonul Michael Volle) și un Walther von Stolzing înnebunit după graffitti și action painting (tenorul Klaus Florian Vogt, o voce de prim rang, tulburătoare în pasajele lirice, și un mare talent
La Bayreuth, cu "maeștrii cântăreți" în adidași by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/8038_a_9363]
-
epidermică. Specificul destul de instabil al Bucureștilor, etalând - de când lumea - case mici locuite de oameni tihniți, a fost invocat încă de la începutul serii de Barbu Cioculescu. Linii de forță sau linii mediatoare erau, se pare, greu de găsit chiar și în idilicul interbelic. Că uniformizarea produsă în anii regimului comunist a fost extrem de nefastă, nu e un secret sau o revelație pentru nimeni. De-a dreptul tragic mi se pare a fi faptul că dărâmarea bisericilor sau raderea completă a unor cartiere
Dramele Bucureștiului istoric by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9718_a_11043]
-
ale Heimatliteratur, Paola Berzetti di Buronzo - este ambiguu. Înseamnă - arată în continuare - patrie, locuință, casa natală, „o comunitate rurală mică și o mică proprietate transmisă din generație în generație”, un microcosmos rural imaginat în secolul al XIX-lea ca păstrător idilic al valorilor tradiționale, contrapus ideologic lumii moderne a marilor orașe, a industriei și a tehnicii; această contrapoziție la dezrădăcinarea rurală exacerbează rădăcinile ce se vor imutabile, identitatea rasialpopulară, „sângele și pământul” care se vor regăsi în ideologia nazistă, astfel încât primitoarea
Claudio Magris - DIETER SCHLESAK sau imposibila întoarcere acasă () [Corola-journal/Journalistic/5339_a_6664]
-
reprezentată în toată nereprezentabilitatea ei, într-o judecată absolută însă fără ranchiună, și pentru faptul că autorul, nevinovat din rațiuni legate de vârstă, știe că nu are nici un fel de mandat pentru actul său de acuzare. Transilvania lui - mai întâi idilică, devenită apoi un infern - este, așadar, un spațiu liminar între viață și moarte, un Babel al spiritului în care eul se pierde ca într-o zonă crepusculară, într-o stare de dormitare și de absență care seamănă cu o convalescență
Claudio Magris - DIETER SCHLESAK sau imposibila întoarcere acasă () [Corola-journal/Journalistic/5339_a_6664]
-
omenos? A fi ciumat! Dar schimbările astea nu au loc niciodată în perioada examenelor. Atunci e important ca sistemul să funcționeze ca uns!" Nu sunt chiar atât de naiv încât să-mi imaginez că învățământul anului 2006 poate fi la fel de idilic precum cel din Domnul Trandafir. Dar nici că totul a devenit de vânzare nu-mi vine să cred. Ar însemna să ne furăm singuri căciula, să ne programăm o subdezvoltare înfricoșătoare, să ridicăm minciuna la rangul de unic adevăr social
Bacalaureatul se joacă în vestiare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10424_a_11749]
-
nici lipsite de haz. Fiica mezină a unei familii din marea burghezie romană a anilor ^30, Rosetta Loy evocă universul în care a crescut fără griji, pînă cînd războiul - întîi îndepărtat, apoi intrat brutal în cotidianul lor, a distrus mediul idilic, a adus privațiuni, suferințe, teamă, foame și dolii. Amintirile consemnate cu sensibilitatea și grația caracteristice întregii opere a Rosettei Loy reconstituie din fragmente subiective o epocă din istoria Italiei.
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8689_a_10014]
-
marginea conștiinței personajelor. Senzația de inefabil, de imprecizabil domină, de altfel, întreaga carte, avertizând cititorul că ne aflăm în spațiul pur al poeziei, acolo unde orice determinări reale devin irelevante în fața dimensiunii simbolice. Romanul debutează cu o serie de stop-cadre idilice care evocă începutul poveștii de dragoste dintre protagoniști, și care par să esențializeze, să reducă la nucleul lor de semnificație întreaga suită de peisaje idilice în care s-au întâlnit vreodată perechile de îndrăgostiți din literatura rusă; o serie de
Micropoeme de dragoste by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3818_a_5143]
-
orice determinări reale devin irelevante în fața dimensiunii simbolice. Romanul debutează cu o serie de stop-cadre idilice care evocă începutul poveștii de dragoste dintre protagoniști, și care par să esențializeze, să reducă la nucleul lor de semnificație întreaga suită de peisaje idilice în care s-au întâlnit vreodată perechile de îndrăgostiți din literatura rusă; o serie de imagini puternic vizualizatoare (dar și de senzații auditive sau olfactive, sinestezia e un procedeu curent în romanul lui Șișkin) descriu acest univers ideal, care pare
Micropoeme de dragoste by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3818_a_5143]
-
Rodica Zafiu Interpretările critice asupra lumii reprezentate în opera lui Caragiale oscilează de mai multă vreme între ipoteza idilică (pentru care esențiale sunt cumsecă denia tihnită și defectele inofensive) și cea feroce (care pune în prim plan agresivitatea și imoralitatea). Pentru a verifica aceste modele interpretative, poate fi util să investigăm gradul în care violența verbală este prezentă în
„ragăm nu...“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4569_a_5894]
-
scriitorul trebuie să rămână lipit de realitate (trecută sau prezentă) și să vehiculeze poncifele totalitarismului (spunem noi, acum. Preda ar fi zis "să insufle spiritul revoluționar"). Multe articole sunt transcrise integral în Marele singuratic care, printre altele, prezintă un peisaj idilic al închisorii politice: "Ce făceau? Păi, dimineața era scularea. Pe urmă masa. Pâine (...), cafea, pe urmă venea prânzul: pâine (...), castroane mari cu fasole, cu varză. Mâncau, și pe urmă se întindeau pe pat gemând, bine mai era la pușcărie, paștele
Jumătatea de măsură by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/11997_a_13322]
-
rolul titular, e pregătit. În preajma lui rămîn, accesorii discrete, dar lovind cu toată puterea ordinii sociale, umbrela și pălăria stăpînului. Sigur, dacă te depărtezi trei pași de statuie vezi ce va să zică lumea lui Caragiale privită de la (mică) depărtare. O scenă idilică, de vreme veche, în care rînduiala e un passe-partout asortat la orice, în care idealul nu e să-ți schimbi locul pe scară, ci să tragi de pe urma lui maximum de foloase. Instalația" (sic!) cu cățel și obiecte nu are continuare
Scriitori de cărți poștale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9643_a_10968]
-
scris, scrie după tipic sămănătorist (degeaba a colaborat și la Sburătorul după război), cu peisaje de alean (carei poate fi luat și de notă simbolistă, dacă n-ar fi toate sămănătoristele bolnave de aleanuri și tînjeli) anume potrivite ca decor idilic de contrast la drama proprie. Natura exultă, fata suferă, cam asta e rețeta sămănătoristă de amor. Așa și la Ada: toată lumea merge să se drăgălească sub plopii de la răscruce și-n mijlocul unui peisaj mirific, după standard („Pe sub poala cenușie
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
întrebai uluit. - Ghici? - Zi, nene, nu mă fierbe". Autorul frazelor atît de incitante se dovedește a fi nimeni altul decît Eminescu, atras cu ingeniozitate de graeculos pe panta sarcasmului balcanic: ,Ah, Eminescu!, strigai. Ah, Eminescule, pe care te năpădesc atîția idilici netoți!... Pînă și răul, vasăzică, încăpu la noi pe mîna mediocrilor... Nici de o cutezanță strălucită n-avurăm parte măcar, ca-n Renaștere... Numai de pezevenghilîcuri. De pișichierlîcuri. Doar șmecherii. Iar în loc de caractere, ciurucuri...". Nemuritorul Caragiale, aliniindu-se astfel cu
Constantin Țoiu, memorialist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11161_a_12486]
-
Joseph Margolis, un nume răsunător peste ocean, Krausz este și pictor (cu cîteva expoziții importante) și dirijor al orchestrei din Philadelphia. Aproape neverosimil de erudit, cu vocație artistică și rigoare analitică: iată, după părerea mea, profilul ideal, dacă nu chiar idilic, al unui intelectual apt să se pronunțe convingător în chestiunea dificilă a interpretării. Acest recent publicat studiu, Limits of Rightness, e conceput ca replică, sau continuare la o carte anterioară, Rightness and Reasons: Interpretation in Cultural Practices, în care Krausz
Limitele interpretării by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16635_a_17960]
-
Regizoarea a ales să curețe personajul de orice impuritate, idealizându- l pentru a-l transforma după doctrina faptului ilustrativ. Este mai puțin important că acest Crulic a făcut o serie de greșeli și existența sa nu era chiar atât de „idilică”, de lipsită de asperități așa cum o reprezintă regizoarea, cât faptul de a regăsi un resort al demnității dincolo de orice determinări. Vocea personajului narator este cedată unor ziariști, martori oficali care consemnează de la un punct încolo gravele încălcări ale drepturilor acestui
Crulic – dosarul unei inexistențe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4756_a_6081]
-
nu e a lui, prin care el trece cumva ca Guliver prin cele trei țări fantastice, Tudor Arghezi se exprimă în Flori de mucegai, disimulat, și pe sine" (p. 112). O idee ce trebuie reținută. Ca și aceea despre lirismul idilic și ludic din Cărticica de seară și din ciclul Buruieni, echivalent cu o exorcizare a demonilor, o ieșire a poetului din sine însuși, ,o deschidere spre alteritate" (p. 113). În euforiile copilărești de percepție încântată a lumii, Arghezi ,devine poetul
Relectură, revizuire, rescriere by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11232_a_12557]
-
Virgil Mihaiu Cel puțin aparent, Portugalia este o țară idilică. Blândețea climei, frumusețea serenă a peisajului, șarmul indicibil al arhitecturii, cumințenia locuitorilor, toate dau o impresie, aproape vetustă, de pace și tihnă. Nu-i vorbă, la asta contribuie și temperamentul lusitan, aflat parcă la antipodul celui hispanic (o comparație între
Idila pândită de suspiciuni by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/8588_a_9913]
-
secolului XIX, își face apariția o puternică tendință națională. Ultimii ani ai secolului și primii ai celui de după el abandonează clasicismul (în fond, un antiromantism), „logica" maioresciană în favoarea realismului, naturalismului și a unui neoromantism idealist. Semănătorismul și, în general, țărănismul idilic sunt la modă. În marginea tabloului, se află întâii scriitori premoderni, simboliștii, lirici, urbani și prooccidentali. După Marele Război, lucrurile vor sta exact pe dos. Rolul de lider de opinie literară îl va lua E. Lovinescu, înlocuindu-l pe N.
„Centrul“ și „marginea“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6430_a_7755]
-
pierderea, o provoacă și o savurează, căci, paradoxal, numai astfel izbutește să amîne sine die alungarea din paradisul la care se referă G.M. Cantacuzino. Ca privire aruncată mereu înapoi, către un trecut păstrat viu și totodată cosmetizat de o memorie idilică, nostalgia unor Cantacuzino sau Aciman este o formă de respingere a morții; un mecanism de protecție a sinelui împotriva trecerii timpului, a conștientizării precarității ființei. Îndrăgostit de trecut, nostalgicul Andre Aciman ignoră propria sa trecere, ca un Narcis care refuză
Viitorul amintirilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16723_a_18048]
-
sa de 4 -5 ani. Despre destinație Când un om pornește într-o anumită călătorie, el va pleca, vrând-nevrând, cu anumite clișee despre acea destinație. „Aveam impresia că India înseamnă în foarte mare măsură dans, muzică, poezie - o viață oarecum idilică. Așa cum ne este ea prezentată în filmele indiene, dar și-n cele documentare. Nu a fost chiar așa... După «Mongolia 2000, «Anatolia 2004», India a reprezentat a treia etapă a proiectului personal «Descoperă-ți semenii». Ca și în celelalte călătorii
Agenda2005-30-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/283994_a_285323]
-
este aproape inexistentă: este vorba de orice, dar nu de pastel, căci nimic nu ne-amintește de? veselul Alecsandri sau de Coșbuc, maeștri incontestabili ai contemplației și descrierii unor scene și fenomene din natură, cu pete de culoare bucolice, pitorești, idilice, oleografice, anacreontice ș.a.m.d. Nicolaie Stoie (născut prin părțile Sibiului) este un poet postmodern care a asimilat lecțiile unor Goga, Blaga, Arghezi, Vinea, Gellu Naum, Bacovia, Marin Sorescu și scrie ca atare, în spiritul propriilor obsesii și viziuni, monografiind
Cartea figurilor de sare by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7848_a_9173]
-
tenta experimentalistă a lui William Faulkner sau Erskine Caldwell și fără visceralitatea romanelor lui Flannery O’Connor. Primele ei cărți erau transcrieri ale amintirilor vag filtrate ale unei adolescențe trăite într-o țară aparent paradisiacă. Nesfârșitele tărâmuri ale veldului, imaginile idilice ale copilăriei într-un spațiu încântător și, în planuri din ce în ce mai ample, mai ferm conturate, tensiunea mocnită a relațiilor dintre albi și negri - iată subiectele acestor primi ani londonezi. Până la Povestiri africane (1964), aproape toate cărțile semnate de Doris Lessing reprezintă
Despărțirea de Doris Lessing by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3029_a_4354]
-
în această alegere. Omul de litere are nevoie de ea. - Sunteți directorul Caietelor critice. Într-o Cronică subiectivă publicată în numărul 100 al revistei (și reluată în Fragmente critice, vol. III) ați descris atmosfera din redacție într-un mod aproape idilic: angajații se lăsau antrenați într-un ,,program sever de disciplină intelectuală" din dragoste pentru literatura română, făcând abstracție de dificultățile financiare cu care se confrunta publicația. Ce s-a schimbat din 1996 - anul în care apărea articolul - până acum? Câți
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
proporții de masă, care "răscolește și aruncă în febră globul întreg", cel al turismului. Homo viator se impune acum ca un personaj de prim plan. Oare de ce? Care e mecanismul sufletesc ce ne face să preferăm "iureșul diabolic" al călătoriilor "idilicei vacanțe de altădată"? La o privire superficială, s-ar părea că ar fi dorința de cunoaștere. Reală, desigur, această dorință e însă brutal contrariată de viteza producătoare de convenționalism a trecerii grupurilor de turiști prin fața monumentelor celebre, prin sălile muzeelor
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]