2,195 matches
-
lui este una de recomandare. Aproape un deceniu, în „Adevărul literar și artistic”, a publicat numeroase recenzii la cărți românești și străine. Discuta despre Ibsen, Strindberg, Julien Benda, Paul Morand, Rabindranath Tagore ș.a., oferind informații conștiincioase. Într-o manieră aproape impersonală scria despre Constantin Kirițescu, Gh. Brăescu, George Mihail Zamfirescu, Ion Agârbiceanu, Perpessicius, Aron Cotruș; despre Tudor Mușatescu, A. Dominic, Mihail Drumeș, I. Gherghinescu-Vania, formula observații pertinente. Prefera proza și, cu toate că pentru poezie avea o receptivitate îngustă, nu a ezitat să
BAICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285545_a_286874]
-
G. Vârgolici, M. Pompiliu, reprezentativă pentru modul junimist de a o concepe și realiza. Ea pleacă de la ideea că opera literară se definește în primul rând printr-o unitate interioară, capabilă să-i susțină independența. De aici, C. deduce caracterul „impersonal” al poeziei, care trebuie să aibă motivare psihologică și să se desfășoare logic, după norme proprii. Accentul deosebit pus pe individualitatea operei de artă îl atașează și mai mult de critica junimistă, ca și afirmația că sentimentul frumosului este indiferent
CARP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286121_a_287450]
-
meu luă postura sculpturii lui preferate, Gânditorul, a cărei miniatură stătea În celălalt capăt al camerei, pe măsuța de telefon. Deși subiectul fusese adus În discuție În atmosfera de forum deschis a acelor duminici postprandiale, era clar că, În ciuda tonului impersonal al discuției, spermatozoizii despre care se vorbea erau ai tatălui meu. Unchiul Pete o spuse pe șleau: ca să aibă o fetiță, un cuplu trebuia să „aibă contact sexual cu douăzeci și patru de ore Înainte de ovulație“. În felul acesta, spermatozoizii masculi, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și de care ne bucuram Împreună. Doctorul Luce o să vă spună că maimuțele femele Încep să se Încalece atunci când li se administrează hormoni masculini. Apucă, se Împing. Eu nu. Sau cel puțin nu de la Început. Înflorirea brândușei era un fenomen impersonal. Era un fel de cârlig care ne lega, mai degrabă stimulând părțile exterioare ale Obiectului și nu penetrându-i interiorul. Dar se pare că era destul de eficientă. Căci după primele câteva nopți o dorea. O dorea, chiar dacă nu arăta limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
roman ser viciile sale. Intenția împăratului de a-și asigura o succesiune dinastică era flagrantă. Și criminală. De aceea a plecat. Suspină adânc. Până la urmă și gestul lui a fost inutil. Căci lumea este condusă de un destin inexorabil și impersonal, căruia uite că și el i-a căzut victimă. Tapiseria din dreptul ușii trosnește ușor. — Au sosit și te așteaptă în atrium, Nero, îl aude spunând pe Aelius Seianus. Tiberius Nero clipește buimac. Cine îl așteaptă? Își amintește imediat. Aici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
multe variante, de la cea proprie narațiunii religioase, atemporale, până la cea proprie vieții obișnuite, vulgare. Nu este străin nici vorbirii filozofice sau celei savante. Probabil că orice om simte nevoia să se lase, la un moment dat, sub dispoziția unei voci impersonale. De ce aduc aici în atenție ambiguitatea a ceea ce „se spune“? Când cele relatate se referă la ceva lipsit de sens, eventual absurd, acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
multe variante, de la cea proprie narațiunii religioase, atemporale, până la cea proprie vieții obișnuite, vulgare. Nu este străin nici vorbirii filozofice sau celei savante. Probabil că orice om simte nevoia să se lase, la un moment dat, sub dispoziția unei voci impersonale. De ce aduc aici în atenție ambiguitatea a ceea ce „se spune“? Când cele relatate se referă la ceva lipsit de sens, eventual absurd, acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt "impasibili", "impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
bucătăreasă. - Deocamdată-s cam noduroase, dar am să mă perfecționez.Ai să vezi... Cât îmi pare de bine că nu sunt reușite, că-i simt în fiecare defect mișcările, degetele, gândul ei, urma vieții ei misterioase... Perfect reușite, ar fi impersonale! Cutia de țigări o administrează ea. Când i-am cerut una pes-te număr, mi-a refuzat-o și mi-a interzis să mă "tocmesc" (dar mai pe urmă, văzîndu-mă prea "nenorocit", mi-a acordat o țigară de favoare). Regimul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
venit la măsuța de cafea. A luat un pahar pe care-l umplusem pe jumătate și l-a dat gata dintr-o singură mișcare a mâinii. — Asta-i camera cea mai fierbinte în care am intrat vreodată, a declarat - oarecum impersonal - și a lăsat paharul pe masă. Pe urmă a luat cana, și-a reumplut paharul pe jumătate, cu mult clincănit și plescăit de cuburi de gheață. Și doamna Silsburn se găsea acum în vecinătatea măsuței de cafea. — Și ce-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
primului care i-ar cere-o. Mă pomenesc întrebându-mă, meditând, dacă e corect să trec de la un punct frumos, pseudometafizic, oricât ar fi de plăpând sau de personal, la un altul, oricât ar fi acesta de robust și de impersonal. Adică să fac asemenea lucru fără să mai zăbovesc, fără să mă mai lăfăiesc puțin în verbiajul cu care sunt obișnuit. Totuși, iată despre ce-i vorba: când mă învăța, de pe marginea trotuarului de peste drum, să renunț la a ținti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
asta a ei. Faptele erau mult prea rele, prea crunte, abominabile, demne de toată mila. Într-o oarecare măsură asemenea comportament se baza pe teorie, pe ideologie generaționistă, parte dintr-o educație liberală și, prin urmare, era până la un punct impersonal. Dar Angela avea mai târziu să regrete aceste confidențe - să regrete și să o râcâie dezaprobarea lui. În ansamblu Îi asculta confidențele de o manieră dezinteresată. Nu că era necompătimitor sau nesimțitor; era (ea Însăși spusese asta) obiectiv, nepărtinitor. Confruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
gândească la toate astea, Însă. Închise telefonul și Întorcându-se de la tejgheaua de marmură descoperi că doctorul Cosbie Îl aștepta. Fostul fotbalist de succes cu halatul lui alb strângea din buze. Fața golită de sânge și ochii de un albastru impersonal erau antrenați să transmită mesaje de chirurg. Mesajul era clar. Se terminase. Când a murit? spuse Sammler. Chiar acum? În timp ce ca un prost o Împingeam de la spate pe Angela! — Cu puțin timp În urmă. Îl dusesem la terapie intensivă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
în genul ăsta care miroase a praf de bibliotecă. Și cărțile pe care le-am citit, și competența noastră ne-ar fi permis așa ceva. Ne-am fi ascuns încă o dată după text, am fi operat într-un registru septic și impersonal, am fi șarjat cu citate din literatura de specialitate, am mai fi trecut un titlu la CV... În vremea asta, ce facem noi, frate „frate, te cunosc din ’97!”? Ne scufundăm în zoaiele vieții, asta facem. Nu suntem noi „ctitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
veni să mă vadă și tot ce se întâmplase atunci. Cum era posibil s-o privesc? - i-am întâlnit, bineînțeles, de atâtea ori privirea, pe care nu i-o puteam ocoli permanent, am fost nevoit să-i și vorbesc, uneori impersonal, dar mă uimi dezinvoltura cu care se uita în ochii mei, pentru mine greu de explicat, și care-mi dezvălui o alcătuire necunoscută, un fel de teren betonat și nisipos totodată. Deodată, în timp ce, întâmplător, ne întâlnirăm privirile, iar tatăl ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fie ca Prea-Înaltul să-i dea ajutorul Său în furtuna care este astăzi soarta lui! ANUL CLEMENT 930 de la hegira (10 noiembrie 1523 28 octombrie 1524) Un tumult de pași, o mulțime de glasuri, apoi sutele de zgomote seci și impersonale ale unei chei care se răsucește și ale unei uși care se mișcă încet în balamalele ei ruginite. În picioare lângă pat, mă frecam la ochi, pândind siluetele care aveau să se decupeze în lumina de afară. A intrat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de a se gândi la întuneric. Se putea tăia în el, își zise Sampath, își închise ochii strâns și se înveli în cuvertură. Sau putea să lase toate șoaptele, toate nuanțele lui de violet să plutească înăuntrul lui. Întunericul acesta impersonal putea fi liniștitor, așa cum nu fusese niciodată atenția de care se bucurase din partea vreunui om. Își simți mușchii relaxându-se, și, odată cu trecerea timpului, se simți ciudat de calm, își simți gândurile picurând din el, și o forță bizară pătrunzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ultime; el este pur și simplu cel mai puternic. Absolutul este absurd. Probabil din cauza aceasta, grotescul se slujește atât de des de imaginea unui mecanism pus în mișcare și pe care nu știm să-l oprim. Diverse tipuri de mecanisme impersonale și ostile îl înlocuiesc pe Dumnezeu, natura, sau Istoria vechii tragedii. Această noțiune de mecanism absurd este fără îndoială ultimul concept metafizic care subzistă în grotescul contemporan. Dar acest mecanism nu este transcendent prin raportare la om și cu atât
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
el din nou. „Poate că am stat, dar asta nu vă privește...” „Uite că mă privește”, răspunse cu o voce neașteptat de moale celălalt. Tonul acesta al interlocutorului Îl nedumeri pe Noimann. Până acum, ciungul folosise În conversație un ton impersonal, de metronom, sensibil doar la logică, nu și la sentimentele umane. Schimbarea aceasta era aproape de neînțeles. „Acum tot răul ei e-n dumneavoastră”, conchise inchizitorul. „Să vedem cum vom reuși să-l facem să iasă de acolo....” „Ați putea apela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Despre ce catastrofă vorbiți?” Ținând nasturele strâns Între degete, Noimann se Îndreptă spre ușă. „Nu aveți dreptul să mă alungați pe scări”, adăugă celălalt. „În fond, fac parte din viața dumneavoastră personală. Sau, dacă vreți să folosesc un alt termen, impersonală... Putem zice și așa...” Și spunând aceasta, arătarea se smuci din mâinile lui Noimann cu putere. Medicul rămase pentru o clipă Înmărmurit. Nu se așteptase ca fantoșa de care probabil era bântuit să opună atâta rezistență. De obicei, astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Ce blândă-i noaptea când se sfârșește în noi haotic! Frunzele valsează zbătându-se să nu cadă dintr-un cer răsturnat în altul. Vântul se scurge cotrobăind spasmodic visele impersonale ale clienților din magazinul de mărunțișuri. Te caut în buzunărelul din colț... e plin, încărcat de cuvinte speriate țâșnind de-a valma valsând imperfect. Pătrund mai departe țintind adânc între cele două ovale cu axele intersectându-se instantaneu în infinitul
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
el ce-i cu adevărat. Sunt sigur de asta”. A doua zi Coleman a pătruns în apartamentul lui Danny, savurând momentul. N-a văzut nimic care să amintească de vreo femeie, nimic altceva decât un apartament mult prea ordonat și impersonal. Atunci Coleman a știut și a început să simtă o identificare completă, o simbioză cu Upshaw. În seara aceea Lesnick a plecat din apartament ca să-și ia medicamente de la spital. S-a gândit că fixația lui Coleman față de Upshaw îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lume. Din baia sa de ceapă, Pandit Amar Nath Razdan își pledează recursul final. Pagină separată Gita coboară în fugă scările care duc în curte, pe când mama ei (care este întruchiparea sorții, destinului, dreptății, a karmei și a tuturor forțelor impersonale care îi pot strivi pe muritorii de rând ca pe niște furnici) îl lovește pe Pran peste mijloc cu bățul cu care bate maimuțele. El se chircește de durere, dar femeia continuă să-l lovească exact acolo unde trebuie, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
un efort să se calmeze, apoi își dă pe spate părul lung și flutură din mână devenind o ea, după care tușește și se îndreaptă, redevenind un el, apoi se relaxează în altceva, ceva complicat și efemer, un sine însuși impersonal. — Din păcate, avem alte lucruri de făcut, înainte de a te elibera de tirania propriului tău sex. Ești Rukhsana acum, adică nimic. Ai fost adus aici să faci un serviciu statului Fatehpur și te vei achita de datorie, fără să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
oamenii unui trib. Două dintre femeile lor, așezate pe jos, cu urechile, gleznele, brațele și nasurile împodobite cu argint, curăță niște tigăi, vorbind în șoaptă. Ochi gălbui, dați peste cap, privesc de jur împrejur, apoi se fixează cu o curiozitate impersonală asupra nou-veniților. Femeile își trag voalul sariului peste cap și se uită în altă parte, apoi lasă ochii în jos supuse. Fotograful începe să dea ordine și bărbații se ridică fără grabă să le execute. În spatele lor, sunt două mormane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]