3,971 matches
-
de exemplu, de la potențial-optativ, i se opune, de fapt, în planul expresiei, nu morfemul Ø al indicativului-mod, ci auxiliarul voi, vei, va etc. din structura viitorului I - indicativ: aș cânta/voi cânta etc. Totodată, considerat sub aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai etc. cântat), a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor, distincția între variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor, distincția între variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul expresiei, prin morfeme discontinue: perfectul (compus) indicativ perfect am, ai etc. (a)t(s) să fi, să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at, scri-s - conjunctiv citit aș fi cântat, scri-s - optativ văzut va fi cânt-at, scri-s - prezumtiv rupt scri-s Viitorul I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar etc. cânta. Auxiliarele se cuprind, ca și la celelalte opoziții temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at, scri-s - conjunctiv citit aș fi cântat, scri-s - optativ văzut va fi cânt-at, scri-s - prezumtiv rupt scri-s Viitorul I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar etc. cânta. Auxiliarele se cuprind, ca și la celelalte opoziții temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar etc. cânta. Auxiliarele se cuprind, ca și la celelalte opoziții temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc., pentru prezumtiv. Auxiliarele se înscriu în morfeme discontinue: Viitorul anterior Conjunctiv, optativ, prezumtiv perfect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a)t(s) să fi.... (a)t(s) aș fi, ai fi etc.... (a)t(s) voi fi, vei fi etc.... (a)t(s) voi fi cânt-at să fi cânt-at aș fi cânt-at va fi cânt-at Cu alte moduri verbale, indicativul intră în opoziție, în planul expresiei, prin structura fonetică-prozodică a formelor sale sau prin condiționarea lor sintactică. Astfel, în opoziție cu imperativul, mod verbal marcat de o intonație particulară (determinată de semnificația sa), prezentul indicativ este un timp nemarcat fonetic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme de timp-mod se extinde și la structura lor morfologică, prin realizarea concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv -a) De natură prozodică și sintactică este și opoziția din planul expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile temporale ale indicativului se întâlnesc, în realizarea lor, cu componente semantice ale aspectului verbal. La prezent și viitor, „opoziția” de aspect nu este marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile temporale ale indicativului se întâlnesc, în realizarea lor, cu componente semantice ale aspectului verbal. La prezent și viitor, „opoziția” de aspect nu este marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în casă...” (I. Creangă) sau cu o circumstanțială de timp cu verbul-predicat la conjunctiv prezent, dacă raportul dintre regentă și subordonată este unul de anterioritate: „Până să răspundă ea, popa își trăsese pe taler două pătlăgele...” (D. Zamfirescu) Cu prezentul indicativului relația este, de asemeni, posibilă, dacă acesta este un prezent istoric sau narativ: „Când ajung eu, ei deja plecaseră...” Întrebuințat în mod absolut, mai mult ca perfectul prezintă uneori - în limbajul artistic - acțiunea verbală nu numai împlinită într-un timp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe terenul opoziției interne, specifice categoriei mod, ci și una sintactică. Din perspectivă morfologică, modul conjunctiv are semantica sa specifică: situează acțiunea verbală sub semnul incertitudinii; este posibilă realizarea ei, dar este nesigură. Se opune, prin aceasta, în primul rând, indicativului, mod al realității, al certitudinii-realitate: „El vine mereu aici”!/„Să vină el aici?” Opoziția cu celelalte moduri, mai ales cu modurile incertudinii (prezumtivul, de exemplu), este, din punct de vedere semantic (la perfect, și formal) mai puțin netă, putând intra
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vrea, a-i veni, a ruga, a trebui etc. se află prin însăși structura lor semantică sub semnul nesiguranței și circumscriu, în consecință, nesiguranței și acțiunea verbului subordonat. Subordonat (în amândouă sensurile: al construcției formale și al planului semantic), unui indicativ, mai cu seamă la un timp trecut, conjunctivul exprimă acțiuni reale și sigure: „Fiindcă am avut norocul să vă întâlnesc pe D-stră, coane Griguță, vă rog să mă ascultați...” (L. Rebreanu) Subordonat, în schimb, unui prezumtiv, prezintă acțiunea ca ipotetică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interlocutorului: „- Atunci, o să mă-ntrebați, dumneata de unde o știi? - Cum să n-o știu, dacă o știe tot Țarigradul?” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Semnul caracteristic al conjunctivului (prezent și perfect) este conjuncția-morfem să. Prin acest morfem, conjunctivul se opune direct indicativului, la prezent, și imperativului, forme modale cu care are în comun tema verbală: (tu) cânți/să cânți/cântă! (tu). Opoziția conjunctiv/indicativ/imperativ este extinsă și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția conjunctiv/indicativ: el, ea cânt-ă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
morfologică Semnul caracteristic al conjunctivului (prezent și perfect) este conjuncția-morfem să. Prin acest morfem, conjunctivul se opune direct indicativului, la prezent, și imperativului, forme modale cu care are în comun tema verbală: (tu) cânți/să cânți/cântă! (tu). Opoziția conjunctiv/indicativ/imperativ este extinsă și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția conjunctiv/indicativ: el, ea cânt-ă/să cânt-e, merg-e/să mearg-ă; la persoana a II-a, opoziția conjunctiv/imperativ: tu să cânț-i/cânt-ă!). Opoziția conjunctiv/imperativ se răsfrânge
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se opune direct indicativului, la prezent, și imperativului, forme modale cu care are în comun tema verbală: (tu) cânți/să cânți/cântă! (tu). Opoziția conjunctiv/indicativ/imperativ este extinsă și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția conjunctiv/indicativ: el, ea cânt-ă/să cânt-e, merg-e/să mearg-ă; la persoana a II-a, opoziția conjunctiv/imperativ: tu să cânț-i/cânt-ă!). Opoziția conjunctiv/imperativ se răsfrânge și la nivel fonetic: imperativul este, în acest sens, o formă verbală marcată - de o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fonetic: imperativul este, în acest sens, o formă verbală marcată - de o intonație particulară, în timp ce conjunctivul rămâne neutru sub acest aspect, nemarcat. În forma de perfect, opoziția directă se stabilește între conjunctiv, pe de o parte, și viitorul anterior al indicativului și potențial-optativul perfect, pe de alta: (eu) să fi cântat/ voi fi cântat aș fi cântat Auxiliarelor voi, vei etc. (de la viitorul indicativului) și aș, ai etc. (de la optativ perfect), conjunctivul le opune același morfem să. Observații: Exprimarea opoziției conjunctiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]