2,937 matches
-
pace divină i se citea pe chip. Episodul 204 SÂNGELE APĂ NU SE FACE în această stare îl găsi cardinalul Damiani, un om mărunțel, nu tocmai slab, foarte vioi, cunoscut pentru deosebitul său fler diplomatic și pentru pasiunea nestinsă, aproape inexplicabilă, ce-o avea pentru mierea de stupi. Nu o dată, răsfoind sau numai aducând la semnat și pecetluit documente, bule papale, scrisori sosinde întru sau plecânde dintru Vatican, foile i se agățau de buricele degetelor, veșnic lipicioase și dulci. Cardinalul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vremuri de altădată, vorbeau adesea despre neobișnuita aventură a acelui brav luptător ce știuse să apere cele mai trainice valori ale străvechilor tradiții respectate de locuitorii din inima Saharei și făceau speculații cu privire la cauza pentru care, dintr-o teribilă și inexplicabilă eroare, îl omorâse, fără să vrea, pe omul pentru care își riscase viața de atâtea ori și care devenise cel mai bun prieten al său. — Insh’ Allah, obișnuiau să spună. Dar pentru marea majoritate a celor care își aminteau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
barba căruntă, fruntea boltită și netedă, mișcarea imperceptibilă a globilor oculari sub pleoapele subțiri, nasul ușor coroiat nu sever, nu vulturesc, mai degrabă Înțelept, ascet. Vreau să vorbesc despre el. De fiecare dată cînd Încep să scriu Întîlnesc o rezistență inexplicabilă. Încerc senzația unei profanări, a violării unei zone interzise. El Însuși nu s-a dezvăluit nimănui niciodată. Nimeni nu știe exact ce se petrece În spatele acestei frunți implacabile ca fațada unei piramide. Nu are nici prieteni pentru că discreția lui exagerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
greu să te vezi deodată atît de sus, dacă nu ești obișnuit cu Înălțimea. După seara aceea a avut o criză. S-a Încuiat În camera lui și a plîns ore În șir, pe urmă a izbucnit Într-o furie inexplicabilă și a spart toate lucrurile din casa ziaristei la care locuia. Etwas muß ihn dort aus der Fassung gebracht haben. PÎnă la aeroport l-au dus niște oameni de braț că nu mai știa pe unde umblă. A sosit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În timp capul; era ca și cînd te-ai fi privit În oglindă și totul parcă reintra Într-o apă a Începuturilor În care aveai În sfîrșit putința să te vezi cu ochii celuilalt. Dar și cu locurile - aceeași atracție inexplicabilă a unei străzi coborînd În pantă și taluzul din pietre rotunde printre care iarba se ivește deasă și umedă după ploaie - Sibiul, orașul ales, orașul În care mi-ar plăcea să mor, spuneai cîndva, micile tăbăcării, apa aceea de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu mai știam cum am ajuns acolo, nu-mi mai aminteam decît scîrțîitul cunoscut al porții Închise În urma mea la plecare și Înghesuiala copiilor În fața cinematografului Rio care se afla la parterul casei În care locuiam și deodată trezirea mea inexplicabilă, atît de departe, tocmai pe malul Cibinului, de parcă aș fi călătorit În somn sau pe un covor fermecat. Fără Îndoială cutreierasem În altă lume. Și vocea colegei: „Ce faci, dragă, nu mai cunoști oamenii?“ mă umplea de spaimă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mă întrebe de sănătate. Răspunsesem cu speranța că voi auzi vocea lui Nunu sau măcar a lui Reli. Ceea ce se întâmplase fusese un lucru între mine și mine. Nimeni n-avea dreptul să mă tortureze cu întrebări. Totul devenise absurd, inexplicabil. Când s-a înserat, am văzut prima stea a nopții prin fereastra pătrată. Am recunoscut planeta Venus cu lumina ei albă. Am fost uimită, parcă venise la patul meu roșu, „râzând“, bineînțeles nu în felul oamenilor. Și cât de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dus la sinagogă să vadă chipuri de femei. I se părea că acum știa ceva despre iubire. Nu mai putea fi înșelat atât de ușor. Era timpul, nu mai era un om tânăr. Era legat și eliberat printr-o iubire inexplicabilă de toate ființele lumii. Iubirea asta nu putea să facă orice din el, era altfel decât iubirea pentru o singură ființă. Iubirea asta nouă îi amintea de timpul copilăriei, când citea cu tatăl său din Haggada și primise o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
plină de mâzgălituri. Apoi retrăi senzația ciudată când el își pierduse controlul asupra propriului corp. O delicvență avusese loc: sufletul lui fusese parcă împins de un suflet mai bătrân la periferia ființei, ca un adaos neesențial, absorbit într-o fericire inexplicabilă. Auzea cântându-se în aer: „Inima mea e pregătită, Doamne, Inima mea e pregătită de drum!“. Simțise în coșul pieptului cum inima se forța să-i ajungă în gât și apoi în cap, transformată într-o curgătoare lumină albă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mai înțelegi nimic! - Da... bine... Mă cam îmbufnasem. Și aveam și de ce. Știam exact care era diferența dintre noi doi, mai ales pentru că eu, cândva fala și măreția nobilimii ruse, ajunsesem acum o legumă apatică și obositoare, o făptură bolnăvicioasă, inexplicabil de altfel, pentru că nu eram genul lipsit de putere sau inactiv. Dimpotrivă, reprezentam un soi puternic, pentru care grijile erau o reală absență. Acum, însă, iată, zac de câteva ore și m-am surprins în repetate rânduri gândindu-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
te-ai dus acolo? întrebă într-un târziu femeia. Nu știu. După ce am plecat de la peșteră, nu-mi doream decât să ajung mai repede aici să mă odihnesc. Pașii m-au purtat însă spre Stânca Adevărului. Mă apucase o nostalgie inexplicabilă și am vrut să mai văd o dată acele locuri. Mă temeam că mă va cuprinde din nou frica aceea cumplită însă, în loc de asta, mi s-a întâmplat ceea ce ți-am povestit. Habar n-am ce înseamnă asta, poate mă lămurești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
boier, care, direct sau prin administratori avizi de avere, impunea condiții greu de suportat. Nu este de mirare că țăranii s-au răsculat (1888 și 1907), cerând condiții mai bune la încheierea învoielilor cu boierii. Este de mirare, și oarecum inexplicabil, cum într-o țară cu o economie predominant agricolă nu se putea asigura hrana zilnică pentru cel care lucra direct pe ogoare. În această situație au fost și familii din comuna Filipeni, fiind relatate de cei care, depunând mărturie scrisă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
nu existase nici unul care să nu scoată un suspin de ușurare. Slavă domnului, retragerea avea să se facă în liniște, fără să provoace traume excesive unei populații care eventual se căia, în parte, de un comportament rebel sub toate aspectele inexplicabil, dar care, cu toate acestea, într-o dovadă de civism demnă de toată lauda și care prevestea zile mai bune, nu părea să aibă intenția de a manifesta ostilitate, nici prin acte, nici prin cuvinte, față de guvernanții și reprezentanții săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
radio la ora șase, probabil pentru a exprima atitudinea guvernului față de intenția de a ieși din oraș a multora dintre locuitorii săi. Televiziunea nu crede să fi fost ținta unei discriminări premeditate și intenționate, considerăm mai degrabă că numai o inexplicabilă dezorientare, neașteptată la niște personalități politice atât de experimentate precum cele care alcătuiesc actualul guvern al națiunii, a condus la situația ca această instituție să fi fost uitată. Cel puțin, aparent. Se va aduce, poate, ca argument ora relativ matinală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întâmplat, Dacă s-a vorbit sau nu, prea puțin interesează, în intimitatea căminelor se petrec multe lucruri care nu ies dintre cei patru pereți ai săi și, dacă-mi dați voie să vă spun, aluzia la tragedia, rămasă și azi inexplicabilă, care s-a întâmplat printre noi acum patru ani a fost o manifestare de prost gust la care nu mă așteptam de la un ministru al culturii, Studiul prostului gust, domnule prim-ministru, ar trebui să fie un capitol în istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
aici, totul se va sfârși rău. — Vai ce irațională ești! — Nu. Nu, Dirk, știu că am dreptate. Ni se va întâmpla ceva îngrozitor. — Pentru că facem o faptă bună? Acum dna Stroeve gâfâia și pe fața ei se răspândise o groază inexplicabilă. Nu știu ce era în mintea ei. Simțeam că e cuprinsă de o spaimă nedeslușită care o priva de orice stăpânire de sine. De obicei era atât de calmă. Agitația ei de acum era mai mult decât surprinzătoare. Stroeve o privi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un fel de perplexitate ciudată și poate - dar oare de ce? - spaimă. Într-o clipă Strickland întoarse privirile și se uită fără țintă în tavan, însă ea continua să se uite la el și acum privirea ei era de-a dreptul inexplicabilă. Peste câteva zile Strickland începu să se scoale din pat. Era doar piele și os. Hainele atârnau pe el ca zdrențele pe o sperietoare de ciori. Cu barba neîngrijită și părul lung, trăsăturile lui care întotdeauna fuseseră puțin supradimensionate acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
căruia el i-a făcut un mare rău mi-a spus că simte o milă profundă pentru Strickland. Am tăcut un moment, apoi am reluat: Mă întreb dacă aici ați găsit explicația unui caracter care întotdeauna mi s-a părut inexplicabil? Cum de ați nimerit direct la țintă? S-a întors zâmbind către mine: — Dar nu v-am spus că și eu sunt artist în felul meu? Am găsit în mine aceeași dorință care-l anima și pe el. Dar în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îl privi în tăcere. Nu se putea citi nici un semn de emoție pe fața lui deja desfigurată de boala aceea scârboasă. — Și ei știu? întrebă într-un târziu Strickland arătând către cei de pe verandă, care ședeau într-o tăcere neobișnuită, inexplicabilă. — Băștinașii cunosc prea bine semnele, spuse doctorul. Le-a fost frică să-ți spună și dumitale. Strickland păși spre ușă și se uită afară. Trebuie să fi fost ceva înfiorător pe chipul lui căci deodată cu toții izbucniră în strigăte puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dominat de un simțământ de nemulțumire. Ideea că delictul putea fi În strânsă legătură cu oamenii care, În aparență din motive diferite, trăseseră la hanul Îngerului devenea din ce În ce mai puternică. Această idee se năștea din senzația că, Într-un fel Încă inexplicabil, toți aceștia erau legați prin ceva. Și totuși, firile lor, veșmintele lor, chiar și aspectul lor fizic, se deosebeau cum nu se poate Închipui mai mult. Lăsând la o parte faptul că erau cu toții străini și, pe cât se pare, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
traista cea mare și goală din odaia lui Bigarelli, cu mirosul ei de cerneală. - Al patrulea? Ucigașul celorlalți? Dar atunci, pe el cine l-a ucis? murmură deodată bargello, dezorientat. Părea să aștepte ca Dante să Îi dezvăluie acest mister inexplicabil. Dar poetul se mărginea să reflecteze, cu bărbia strânsă Între degete. Ochii Îi străbăteau iar și iar spațiul din jur, perindându-se de la resturile carbonizate la cadavru. Trebuia să existe o conexiune logică. Simțea că e aproape de adevăr, dar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
construiască un mare edificiu octogonal, În ținuturile noastre? Nu mai e nici un Graal de păzit. Marcello Își aținti din nou privirile asupra lui, surprins. - Cine construiește ceea ce spui? Și unde? Întrebă, după o scurtă pauză. - La miazănoapte de oraș. Ceva inexplicabil. - L-ai văzut domnia ta? - Da. - Și ce concluzii ai desprins? - Mai nimic, În afară de o idee generală despre forma pe care o are. Și În afară de... - Ce? - A fost clădit pe drumul morții. Iar moartea l-a vizitat. Poate că era una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
episcopul voise să definească drept „om neîntreg” pe cineva care, pe atunci, era doar un copil? Și dacă acel copil ar fi acționat ca o unealtă oarbă a perfidiei celorlalți, din ură față de un tată care Îl renegase În mod inexplicabil și Îl ofensase În persoana mamei adorate? Acea durere veche putea să fi inițiat o tragedie ce ucisese o stirpe și devastase imperiul. Până la ultimul ei act, care se desfășurase sub ochii săi, când la Florența sosiseră oameni din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sporturile de iarnă. Cu gleznele Îndurerate și, În ciuda străduințelor sale, nesigure, patina cutezător pe ringul Lorelei În fiecare după-amiază, Întrebându-se peste cât timp va fi capabil să țină În mână o crosă de hochei fără să i se Încurce inexplicabil printre patine. Invitația la petrecerea domnișoarei Myra St. Claire și-a petrecut dimineața În buzunarul vestonului, unde a stat În contact fizic intens cu o bucățică prăfuită de biscuit cu unt de arahide. După-amiaza Amory a scos-o la lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fiindcă era egoist, ceva Îi șoptea liniștitor: „Nu. Geniu“. Tocmai asta era o manifestare a fricii, acea voce ce-i șoptea că nu putea fi În același timp magnific și bun, că geniul Însemna exact combinarea acelor șanțuri și răsuciri inexplicabile din creierul său, că orice fel de disciplină l-ar reduce la mediocritate. Probabil mai mult decât orice viciu sau defect concret, Amory Își disprețuia personalitatea - ura faptul că știa că a doua zi și Încă o mie de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]