7,575 matches
-
să fie luată de trupele lor în retragere spre Munții Rarău și Giumalău, unde au fost căsăpiți de trupele aliate ruso române. Dacă ar fi ajuns la Berlin, așa cum sperau, ea ar fi urmat studii superioare la universitate. Flerul și instinctul matern al bunicii au salvat-o, ea fiind bine ascunsă într un beci tainic sub pământ, și, în ciuda căutărilor insistente, chiar amenințătoare, n-a fost găsită, altfel nu ar fi fost soție de chiabur și mamă a celor doi copii
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
știau, flăcăii mai tomnatici din sat, unde umbla vorba că și găinile sunt curve, căci mai toate crâșmele și băcăniile erau patronate de evrei, mari amatori de prospături și delicatese. Mărunțică, dar cu o voință de fier, și-a folosit instinctul de conservare să-și crească cei patru copii: Ana, Gheorghe, Vasile și Arcadie, pentru că bunicul se implica mai puțin în viața de familie, fiind ocupat tot timpul cu biserica, de unde aducea colaci, pomeni și prescuri, cu atelierul și cu bodega
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
nu o voi uita niciodată. Cei trei „muschetari” ai familiei Sasu, Gheorghe, Vasile și Arcadie, ce-au ocrotit-o mai târziu pe sora mai mare, Ana, care i-a îngrijit pe rând, au fost afectați de criză, război, foamete, însă instinctul de conservare și talentul lor înnăscut i-au făcut să supraviețuiască, să se instruiască, devenind vârfuri în orice fel de activitate. Unchiul Gică, pe lângă faptul că a învățat și a preluat meseria bunicului Ioan, a urmat și o școală profesională
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
fi vorba decât de o crimă, dar fața mi s-a înseninat când am dat cu ochii de leoaica întinsă în mijlocul sufrageriei chinuindu se să dea naștere unui pui. M-am aplecat asupra ei, iar restul nu a fost decât instinct matern și multă dragoste pentru puiul de leu care se cuibărise la burta mamei, cu ochii mijiți, scâncind încet. — O să-i spunem Blunt. Am dat din cap și m-am dus să mă spăl. Nu căutam explicații, doar priveam apa
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
agresor iminent. „Acest drept pretins este o Împuternicire care, În cazul de apărare a propriei vieți puse În pericol, celui care nu mi-a provocat nici un rău Îi iau viața”. De fapt, această față a dreptului este legată de puternicul instinct de autoconservare. Dreptul de legitimă apărare intră În planul subiectivității, astfel, o nedreptate subiectivă nu se suprapune peste o nedreptate juridică obiectivă. De altfel, Immanuel Kant subliniază faptul că atât echitatea, cât și dreptul de legitimă apărare dau naștere la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
moralitatea obiectivă, care se Înfățișează În obiceiuri și În drept, În cerințele și judecățile morale, În vederile și idealurile Întregului: ethosul popular devenit istoricește este izvorul din care curge Întreaga moralitate subiectivă”. Filosoful analizează analogiile și deosebirile dintre obicei și instinct - la om și la animale - , acelea dintre viața individuală și viața socială (de ex. viața sexuală, formele Împrietenirii, formele gospodăririi, drepturile femeii etc.). Conținutul a ceea ce obiceiul și dreptul prescriu individului În toate aceste relații ale vieții este infinit de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sarcinile impuse de viața În comun. Ca formă generală, fundamentală, a datoriilor și virtuților fundamentale, poate fi indicată stăpânirea de sine. Ca virtute ea Înseamnă puterea de a structura viața solitară În sensul desăvârșirii umane prin voința rațional-morală, independent de instinctele naturale și de afecte. Stăpânirea de sine apare sub două forme principale: moderația și eroismul. În raport direct cu acestea sunt descrise bunăvoința, iubirea de aproapele tău, spiritul de solidaritate. Despre dreptate filosoful neokantian reflectează: „Dreptatea apare În primul rând
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
normei de viață umană. Această insuficiență a diverselor motive, luate izolat, apare deja Într-o anume măsură În critica atât de ușor de făcut a diverselor sisteme care au pretins că au fondat Etica pe unul din aceste motive: egoism, instinct social, compasiune etc. Observația directă este și ea deja suficientă pentru a arăta că, În prezența unei multiplicități a motivelor, adică a elementelor psihologice, la fel de naturale precum și susceptibilitatea de a reactualiza mereu, nu i-am putea nicidecum acorda unuia puterea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ținând cont de Întreaga complexitate a ființei umane. Și asta pentru că ființa nu reprezintă numai spirit, ci și un corp (căruia Plotin i-ar fi atribuit o rușine), iar existența sa, supusă unor condiții multiple, este pusă În mișcare de instincte, de nevoi și de dorințe adesea contradictorii. De aici, apar În practică probleme noi, nerezolvabile cu ajutorul simplei formule indicate mai Înainte (sau a altei formule de acest gen), formulă care este, În expresia sa abstractă, prea schematică și unilaterală pentru
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
bine și ce Înseamnă rău. Nu este prea lesne pentru că voința umană nu este deloc simplă (și de acord cu ea Însăși) ca În cazul animalului. Se pare că la om e vorba despre două voințe: una originară, dominată de instinct - sentimente, dorințe și Îndreptată spre succese individuale, o altă secundară dominată de reflecție - determinată de o serie de norme generale având un caracter logic, rațional. Se adaugă și exigențele impuse de ceilalți. Astfel se realizează un control al celei secunde
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Platon, la Kant apare, pe lângă același caracter nobil din punct de vedere al istoriei naturii, (al rațiunii) și cel al metafizicii: În ea se manifestă esența „inteligibilă” a omului, așa cum este el În sine (homo noumenon), În timp ce senzorialitatea, senzațiile și instinctele aparțin lumii fenomenelor. Și de aceea, omul nu poate face altceva decât să respecte legea morală sau norma rațiunii ca lege a esenței sale propriu-zise. Demnitatea sa umană este Întemeiată tocmai pe faptul că el nu urmează instinctele, ca o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
senzațiile și instinctele aparțin lumii fenomenelor. Și de aceea, omul nu poate face altceva decât să respecte legea morală sau norma rațiunii ca lege a esenței sale propriu-zise. Demnitatea sa umană este Întemeiată tocmai pe faptul că el nu urmează instinctele, ca o simplă ființă naturală (ca animalele), ci, fiind un element al lumii inteligibile, o ființă rațională liberă, temeiul acțiunii sale este legea. Astfel, filosofia morală a lui Kant „se varsă În cea religioasă: ca ființă rațională, omul aparține domeniului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ceva imanent ca un fel de „rațiune obiectivă”, ca principiu formator. Rațiunea aceasta care nu-și are originea În gândirea subiectivă a individului, ci o precede și o face posibilă, care are În vedere și crearea limbii, care are În instincte o manifestare mai primitivă, a creat și În drept, În ordinea de stat și În cea socială, o serie de organizații adaptate scopului. Iată ideile În care „școala istorică a dreptului” coincide cu filosofia hegeliană. Astfel i se trasează filosofiei
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
valabil și recunoscut În societate ca fiind obiceiul și dreptul” (Fr. Paulsen). Obiceiul și dreptul, care constituie morala obiectivă, determină o anumită corelație. După forma și funcția lor, acestea au În viața umană un rol aproape la fel de important ca și instinctele În viața subumană. Instinctele sunt „certitudini ale voinței perfecționate În cursul vieții genului și puse nemijlocit În individ prin ereditate” odată cu Înzestrarea lui psihofizică naturală și care „stimulează Îndeplinirea unor acțiuni În vederea menținerii vieții genului și a individului, fără ca să
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
societate ca fiind obiceiul și dreptul” (Fr. Paulsen). Obiceiul și dreptul, care constituie morala obiectivă, determină o anumită corelație. După forma și funcția lor, acestea au În viața umană un rol aproape la fel de important ca și instinctele În viața subumană. Instinctele sunt „certitudini ale voinței perfecționate În cursul vieții genului și puse nemijlocit În individ prin ereditate” odată cu Înzestrarea lui psihofizică naturală și care „stimulează Îndeplinirea unor acțiuni În vederea menținerii vieții genului și a individului, fără ca să aibă loc o anticipare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care „stimulează Îndeplinirea unor acțiuni În vederea menținerii vieții genului și a individului, fără ca să aibă loc o anticipare a succesului În gândirea subiectivă și, de asemenea, fără cunoașterea generalității determinării voinței potrivit speciei” (Friedrich Paulsen). Obiceiul uman se deosebește de instinctele animalice - care, totuși, nu lipsesc din viața umană nici ele -, deoarece omul știe că acesta (obiceiul) reprezintă determinarea generală a voinței În cadrul Întregului social și că el, datorită voinței arbitrare mai dezvoltate, se află față de obicei Într un raport cu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
acesta (obiceiul) reprezintă determinarea generală a voinței În cadrul Întregului social și că el, datorită voinței arbitrare mai dezvoltate, se află față de obicei Într un raport cu un grad mare de libertate. Obiceiul nu-i determină activitatea cu siguranță și nemijlocirea instinctului, ci, mai degrabă, se realizează o confruntare a celor doi. Dar, obiceiul este similar cu instinctul prin aceea că purtătorul său nu este individul, ci societatea, că el determină acțiunea vitală În sensul conservării societății și a individului și, În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mai dezvoltate, se află față de obicei Într un raport cu un grad mare de libertate. Obiceiul nu-i determină activitatea cu siguranță și nemijlocirea instinctului, ci, mai degrabă, se realizează o confruntare a celor doi. Dar, obiceiul este similar cu instinctul prin aceea că purtătorul său nu este individul, ci societatea, că el determină acțiunea vitală În sensul conservării societății și a individului și, În final, prin aceea că individul nu posedă cunoștințe despre importanța obiceiului pentru conservarea vieții, ci Îl
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
necesar ca fiecare să găsească soluția problemelor, oricând și oricum; calea este deja stabilită dinainte În totalitate. Acțiunea este schematizată fiind astfel, ușurată și asigurată. Iar comportamentul va fi adecvat scopului, cel mai potrivit, În condițiile conservării vieții individului. După cum instinctele au În ele Însele garanția de a fi În acord cu condițiile de viață ale speciei, la fel și obiceiurile. De precizat că, lăsate „foarte libere”, instinctele distrugătoare ar nimici viața tot astfel, obiceiurile rele, corupătoare, ar nimici societatea. Or
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
va fi adecvat scopului, cel mai potrivit, În condițiile conservării vieții individului. După cum instinctele au În ele Însele garanția de a fi În acord cu condițiile de viață ale speciei, la fel și obiceiurile. De precizat că, lăsate „foarte libere”, instinctele distrugătoare ar nimici viața tot astfel, obiceiurile rele, corupătoare, ar nimici societatea. Or, aici intervine sarcina filosofici morale. Hegel a concluzionat că realul este rațional. Acest rezultat stă și el, Însă, sub semnul schimbării: dacă realul este ceva ce se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
considerare. Pierderea conștiinței ca organ al autoreglării, așa cum se Întâmplă În libertinismul frivol sau În nihilismul moral, ori lipsa originară a conștiinței, ca În cazul debilității sau imbecilității morale, are ca urmare cele mai grave tulburări ale vieții. Provoacă dominația instinctelor nestăpânite, conflicte cu ambientul, ajungându-se până la excluderea din comunitatea de viață umană și chiar la sinucidere. Paulsen relevă că prin ceea ce Înțelegem ca individualizare a conștiinței devine posibilă o evoluție și mai Înaltă a conștiinței, evoluția unei conștiințe individuale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
totalitar și a formei lui fasciste, a național-socialismului. Firesc, În maniera deliberat kantiană, Cassirer afirma: „Libertatea nu este o moștenire naturală a omului. Trebuie să o creăm pentru a o avea. Dacă ar fi să-și urmeze, pur și simplu, instinctele naturale, omul nu s-ar mai lupta să-și câștige libertatea, ci ar alege mai degrabă dependența. Se Înțelege de la sine că e mult mai ușor să depinzi de alții, decât să gândești, să judeci și să hotărăști tu Însuți
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
făcut tot ce ai vrut tu. Ai fost o fire liberă. Nu te-am oprit de la nici o acțiune, deși uneori m-au înspăimântat pornirile tale neînfrânate. În privința aceasta îi semeni lui taică-tău. Te-ai condus și te conduci după instinct. Te-am sfătuit de multe ori, încerc să o fac și de această dată, deși s-ar putea ca nici acum să nu-mi urmezi sfatul. Ca mamă, aș vrea să-ți spun și să te învăț în același timp
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
când m-am trezit, doica mi-a spus că fiica ei (voia să spună curva de nevăstă-mea) a venit la patul meu, mi-a luat capul pe genunchii săi, legănându-mă ca pe un copil - poate se trezise în ea instinctul matern. Să mor, nu alta! Era mort copilul pe care-l purta în ea? Îl adusese pe lume? Nu știu. În această cameră care se făcea din ce în ce mai strâmtă și mai întunecată ca mormântul îmi petreceam timpul așteptându-mi femeia, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă privește, mă căsătorisem cu ea pentru că semăna cu mama ei, pentru că avea o vagă asemănare cu mine. Nu numai c-o iubeam, dar o dorea fiecare bucățică din trupul meu. Mai ales mijlocul. Nu vreau să disimulez adevăratele mele instincte sub voalul unor termeni vagi ca „dragoste“, „afecțiune“ sau „afinități spirituale“. Simbolurile literare nu sunt partea mea tare. Credeam că un fel de iradiere sau aureolă, asemănătoare celor care se conturează în jurul capului profeților, vibra la mijlocul trupului meu, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]